Mihai Cimpoi, literatura si politica

un interviu cu Mihai Cimpoi:

Dacă comuniştii vor câştiga alegerile, arta literară nu va mai avea nici o şansă de supravieţuire. Interviu Info-Prim Neo cu Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova

5917.jpg
2009-01-11/12:38 - Cum a fost anul 2008 pentru creaţia literară?

- Nu ştiu dacă avea dreptate Nietzsche când vorbea despre faptul că vremurile de criză stimulează creaţia. Cam aşa ceva s-a întâmplat şi în Moldova. Oricum, în anul 2008 au apărut câteva zeci de cărţi ale scriitorilor de azi, unele deosebit de reprezentative nu doar pentru creaţia autorilor, ci şi pentru întreaga noastră literatură.

Se scrie o bună eseistică şi publicistică literară, care e dovada includerii noastre serioase în dialogul valoric european. În acest sens aş remarca articole combative ale lui Nicolae Dabija, Constantin Tănase, Val Butnaru, Nicolae Negru, Vitalie Ciobanu, volumele de eseuri literare recent apărute ale lui Nicolae Leahu, Mircea V. Ciobanu, Leo Botnaru, Alexandru Burlacu, Ana Bantoş.

Un eveniment deosebit al anului 2008 a fost festivalul dramatrugiei contemporane, organizat de teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” (sub conducerea maestrului Alexandru Grecu) şi în care s-au prezentat spectacole cu piesele lui Andrei Strâmbeanu, Constantin Cheianu, Nicolae Esinenco, Nicolae Negru, Irina Nechit, Andrei Burac, Dumitru Crudu, Iulian Filip.

De un spirit critic dinamic dau dovadă umoriştii Gheorghe Bâlici, Ion Diviza, Ion Cuzuioc, Alexandru Horaşin-Frişcu, Teodor Popovici.

- Care sunt părţile pozitive şi negative ale literaturii din R. Moldova?

- Partea pozitivă e că se face o artă literară în R. Moldova, iar partea negativă este că ea nu ajunge la cititor, nu e protejată şi ajutată de stat. Există un program de editare şi difuzare gratuită pentru bibliotecile publice finanţat de Guvern, dar banii ajung în altă parte.

Autorităţile comuniste au avut o influenţă total nefastă asupra artei literare. Sunt absolut condamnabile încercările de reideologizare, de resovietizare şi de promovare a moldovenismului primitiv, în această companie, fiind atras şi un scriitor ca Ion Druţă.

- Ce aşteptaţi de la 2009?

- Pentru 2009 fac aceleaşi pronosticuri ca şi pentru 2008, în ciuda crizei financiare mondiale care ne ameninţă. Or, după cum am spus şi cu alt prilej: cum să ne afecteze această criză, dacă nu avem economie?

Alegerile parlamentare din 2009 vor arăta dacă literatura va mai exista sau nu. În cazul în care vor câştiga comuniştii, arta literară nu va mai avea nici o şansă de supravieţuire.



sursa
 
comentariu 1:

Alegerile parlamentare din 2009 vor arăta dacă literatura va mai exista sau nu. Dacă comuniştii vor câştiga alegerile, arta literară nu va mai avea nici o şansă de supravieţuire" - zice Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova într-un interviu acordat Info-Prim Neo, aburit probabil de campania electorală ce nu a început încă... Nu ştiu cum şi de ce leagă, distinsul critic, mârţoaga literară de gardul politichiei, ar fi putut s-o pună să pască pe un câmp mai neutru, cel al vânzărilor de carte, premiilor internaţionale acordate unor scriitori autohtoni etc. Căuta probabil un ţap ispăşitor pentru lipsa de talent a kolhozului ce-l conduce şi pentru faptul că, în pofida sponsorizărilor generoase venite din toate părţile (România, Puterea), scriitorul moldovean (considerat ca erou generic) nu a reuşit să construiască o piaţă literară normală *, una care nu ar ţine cont de nazurile guvernării, condiţiile climaterice şi horoscopul ghicitorilor în bobi.
Spune cel mai mare eminescolog în viaţă, cu referire la roadele anului astronomico-politic care tocmai s-a dus: "Se scrie o bună eseistică şi publicistică literară, care e dovada includerii noastre serioase în dialogul valoric european. În acest sens aş remarca articole combative ale lui Nicolae Dabija, Constantin Tănase, Val Butnaru, Nicolae Negru, Vitalie Ciobanu" -.
Boon, e ok că, la nevoie, când nu sunt alte soluţii, şi racii sunt peşti, adică şi jurnaliştii ce-şi fac (e treaba lor cum) meseria pot trece drept scriitori pentru articolele lor combative. Mă întreb atunci de ce nu intră în categoria asta scriitorii de graffitti (mult mai curajoşi decât omologii lor ce murdăresc hârtia), cei de la agenţiile de publicitate, textierii de tot soiul, forumiştii, bloggerii, reporterii radio/paper/tv, cumătra Vera de la Răscăieţi şi restul celor care ştiu să scrie în ţara asta? Sau, o altă întrebare diavolească: de ce aceşti activişti invizibili nu au încă carnet de membru al US?
Cireaşa de pe îngheţată: Partea pozitivă e că se face o artă literară în R. Moldova, iar partea negativă este că ea nu ajunge la cititor, nu e protejată şi ajutată de stat. Domnul Cimpoi bate câmpii aici, ştie că Eminescu, Kafka, Apollinaire, Celine, Cehov şi mulţi alţii n-au beneficiat de protecţie de stat sau de acoperiş guvernamental, ci au scris, pur şi simplu printre alte lucruri, servicii şi munci.
Partea cea mai proastă este că, lăsată în paragină (aşa cum se cuvine!) de stat, literatura autohtonă a fost abandonată şi de scriitori, urmând să moară la apus de soare, undeva, într-un colţ uitat de lume... Abia anul ăsta s-a gândit US să-şi facă un site pe care-l înnoieşte o dată la 3-4 luni. Cu excepţia cărţilor electronice furate de la Litera, cele care circulă liber pe net, conducerea adunăturii de scriitori n-a digitalizat o buchie chioară, ca doar să facă ceva pentru promovarea propriului produs... Mă rog, aşteaptă s-o facă alţii... Scriitorii locali (cu 3-4 excepţii) nu intră pe bloguri, forumuri, site-uri de discuţii unde să-şi bage marfa. Aşteaptă şi ei, precum cârmaciul lor, mană de la stat... sub forma intrării în manualele şcolare, unicele care asigură rentabiltiatea unei opere literare în Republica Moldova, unui premiu sau colea, titlul de artist emerit, academician...


sursa
 
Chiar si atunci cand nu era "lasata in paragina de catre stat" literatura autohtona roade nu prea a dat....Dintre foarte putinii scriitori puteam alege si mai putini ale caror "opere" meritau a fi citite.Si-apoi nu prea inteleg ce are una cu alta,ce are literatura cu politica?Nu cumva e un pretext pentru a lenevi in continuare?
 
Back
Top