Dor De Neam
Spune-le Ştefănică, care-ţi este dorinţa
Lămureşte-i că aşa-i, drept o stâncă, istoria
Scrie pe ale noastre dealuri, şi văi
Umăr la umăr să chipzuim, precum voinţa
Piept la piept să izbim, ura şi mânia
Picior lângă picior să păşim, într-ale noastre identice căi
Şi mai arată-le Ştefănică, cu chip de străjer
C-au venit câtă frunză şi iarbă-n cotropire
Şi-au impus fără chip de îndurare, al lor trai mizer
Dar, noi şi munţii, am rămas de veghe împietriţi
Între al nostru hotar, gata de luptă ghemuiţi
Şi, veac după veac am păstrat ca-ndatorire
Să urzim acest hotar, strajă neclintiţi
Mulţumita-ţi este credinţa Stefănică, veche din străbuni
Să clădeşti jertfa-ţi, într-un norod moldovenesc
Vântu-ţi crapă fruntea plină de-osteneală, ţie şi vitejilor
Ce-aţi norocit identitatea, încoronată de cununi
C-aşa-i la noi sufletu-n neamul vechi românesc
Hărăzindu-ne-am singuri, drumul istoriei, pe cărarea văilor
Să lăsăm scriptură judecat-am fost, fără dreptate
Pe-ale noastre ţinuturi, fără sfânt-aţi moralitate
Dar de-acum-n faţă, năzuit-uţi crez moldovenesc, ne-o fi
Că birul iobăgiei risipit precum nisipu-n vânt, ve-ţi şti
Trezindu-ne-am din chinul de durată, lipsit de bunătate
C-o trăii şi ei urmaşii, în iubire şi libertate
Dar, de-o fi graiu-l slobod, co vrea şi ea moldoviţa
După chinuite secole, să-şi poticnească umilinţa
Că-ci mileniul, de apropape, ce-o trecut
Fu întru totul hăituit, făr de lege şi căinţă,
De barbari lipsiţi de tihnă, jar şi jale au făcut
Onoarea doar noi ţi-am îngrujit, ce-ntre secole ai pierdut
Dar de-om fi şi-om suporta, soarta asta om termina
Ca fost el şi-or mai fi, un stejar pintre câmpii
Cotropiţi nu vom mai sta, demnitatea-ţi vei recăpăta
Că româmnu-i primitor, dulce hrănitor muntean,
Iute moldovean, drept ca un ardelean, chipeş dobrogean
Şi întru toţi ne-om tihni, pacea-n suflet zăbovii
Cu vecinii preabândi, risipind mâhnirea, contenind a întrista.
MR
