In primul rand, as dori sa precizez ca aceasta tema nu are pretentii riguros filosofice. Totusi, daca cineva va avansa cateva idei prezentate in detaliu, cu amanunte bine conturate, nu ar fi mare necaz, o sa incercam sa-i urmarim firul argumentarii.
Ma gandesc ca ar fi interesant sa purtam o discutie libera pricinuita de interogatia "care sunt sursele neintelegerii?". Nu vreau sa-l copiez aici pe Popper, care se intreba "care sunt sursele ignorantei?". Nefiind un bun cunoscator in filosofia cunoasterii, ma departez de acest camp discursiv (ma rog, nu ca as fi mare scofala in altceva!).
Revenind, mie mi se pare ca neintelegerea este cauzata de doua motive: fie atunci cand ne poticnim de ambiguitatea celuilalt (gandirea unei persoane sau pur si simplu un text oarecare), fie atunci cand nu ne sta in putinta sa-l intelegem pe celalalt - si asta din cauza propriei carente in procesul intelegerii.
Concret, dezvoltand putin primul moment, nu inteleg ce-a zis Hegel pentru ca scrie a dracului de zapacit si am nevoie de cineva ca sa ma lamureasca sau sa utilizez nu stiu ce instrumente de interpretare. Intelegerea neproducandu-se de la sine, sunt nevoit sa recurg la altceva decat la capacitatea proprie de intelegere. Aici este vorba de ambiguitatea textului, intrucat fiecare este de acord ca nu a inteles ceea ce vrea sa ne spuna un segment discursiv.
Pe de alta parte, cred ca neintelegerea este cauzata si de slaba capacitate a subiectului de a intelege. Nu-l inteleg pe Kant nu pentru ca nu a scris clar, ci pentru ca nu ma tine (inca sau poate niciodata) sa port un dialog cu acest gen de scriitura.
La al doilea punct se mai poate insista. De exemplu, am putea preciza ca in acest caz neintelegerea este, poate, un efect al lipsei de antrenament sau al varstei fragede. Personal, cred ca, insitand un pic mai mult asupra acestui moment al problemei, neintelegerea poate fi cauzata si de lipsa de onestitate a persoanei. Adica, mi se pare ca se poate intampla sa ne mintim pe noi insine, sa credem ca suntem poeti sau mai stiu eu ce si, de fapt, sa nu fim. Din aceasta cauza, se poate intampla sa impiedicam mersul unui dialog fertil al intelegerii cu altii. Cu alte cuvinte, cred ca impostura mineaza drumul intelegerii cu altii.
In orice caz, as sublinia ca tot noi suntem cei din cauza carora se produce neintelegerea.
S-ar putea sa apara obiectii. De ce nu am putea reduce primul moment la al doiea? Poate ca nu inteleg un text nu pentru ca este el ambiguu, ci pentru ca nu sunt eu capabil sa-l inteleg. Adica sa reducem, de fiecare data, fenomenul neintelegerii simplu la incapacitatea personala a intelegerii.
Mi se pare ca distinctia poate fi, totusi, pastrata. Un criteriu al acestei distinctii ar fi, dupa mine, acesta: cand fiecare are probleme de intelegere in ceea ce priveste sensul unui text, atunci textul este ambiguu.
Insa, daca toata lumea a priceput si eu nu, s-ar putea ca pe mine sa nu ma duca mintea si nu pentru ca textul e ambiguu. Pe scurt, proba ar fi "glasul majoritatii".
Stiu, acest criteriu poate fi atacat. Deocamdata, insa, nu am gasit un altul. Ma mai gandesc.
Ceea ce va invit sa faceti si voi!
Ma gandesc ca ar fi interesant sa purtam o discutie libera pricinuita de interogatia "care sunt sursele neintelegerii?". Nu vreau sa-l copiez aici pe Popper, care se intreba "care sunt sursele ignorantei?". Nefiind un bun cunoscator in filosofia cunoasterii, ma departez de acest camp discursiv (ma rog, nu ca as fi mare scofala in altceva!).
Revenind, mie mi se pare ca neintelegerea este cauzata de doua motive: fie atunci cand ne poticnim de ambiguitatea celuilalt (gandirea unei persoane sau pur si simplu un text oarecare), fie atunci cand nu ne sta in putinta sa-l intelegem pe celalalt - si asta din cauza propriei carente in procesul intelegerii.
Concret, dezvoltand putin primul moment, nu inteleg ce-a zis Hegel pentru ca scrie a dracului de zapacit si am nevoie de cineva ca sa ma lamureasca sau sa utilizez nu stiu ce instrumente de interpretare. Intelegerea neproducandu-se de la sine, sunt nevoit sa recurg la altceva decat la capacitatea proprie de intelegere. Aici este vorba de ambiguitatea textului, intrucat fiecare este de acord ca nu a inteles ceea ce vrea sa ne spuna un segment discursiv.
Pe de alta parte, cred ca neintelegerea este cauzata si de slaba capacitate a subiectului de a intelege. Nu-l inteleg pe Kant nu pentru ca nu a scris clar, ci pentru ca nu ma tine (inca sau poate niciodata) sa port un dialog cu acest gen de scriitura.
La al doilea punct se mai poate insista. De exemplu, am putea preciza ca in acest caz neintelegerea este, poate, un efect al lipsei de antrenament sau al varstei fragede. Personal, cred ca, insitand un pic mai mult asupra acestui moment al problemei, neintelegerea poate fi cauzata si de lipsa de onestitate a persoanei. Adica, mi se pare ca se poate intampla sa ne mintim pe noi insine, sa credem ca suntem poeti sau mai stiu eu ce si, de fapt, sa nu fim. Din aceasta cauza, se poate intampla sa impiedicam mersul unui dialog fertil al intelegerii cu altii. Cu alte cuvinte, cred ca impostura mineaza drumul intelegerii cu altii.
In orice caz, as sublinia ca tot noi suntem cei din cauza carora se produce neintelegerea.
S-ar putea sa apara obiectii. De ce nu am putea reduce primul moment la al doiea? Poate ca nu inteleg un text nu pentru ca este el ambiguu, ci pentru ca nu sunt eu capabil sa-l inteleg. Adica sa reducem, de fiecare data, fenomenul neintelegerii simplu la incapacitatea personala a intelegerii.
Mi se pare ca distinctia poate fi, totusi, pastrata. Un criteriu al acestei distinctii ar fi, dupa mine, acesta: cand fiecare are probleme de intelegere in ceea ce priveste sensul unui text, atunci textul este ambiguu.
Insa, daca toata lumea a priceput si eu nu, s-ar putea ca pe mine sa nu ma duca mintea si nu pentru ca textul e ambiguu. Pe scurt, proba ar fi "glasul majoritatii".
Stiu, acest criteriu poate fi atacat. Deocamdata, insa, nu am gasit un altul. Ma mai gandesc.
Ceea ce va invit sa faceti si voi!