Cele mai frumoase poezii

D

dixy

Standartenführer
Oul dogmatic
poezie

de Ion Barbu

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mncare,
Dar viul ou, la vrf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, n clestar,
noată, n subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
n care doarme nins albusul
Att de gales, de nchis,
Cu trupul drag surpat n vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pămnturilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului n hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfnt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- ntocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfntul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
ti vreau plocon, acum de Paste :
l urcă -- n soare si cunoaste !

*

Si mai ales te nfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie cnd să moară
Si ou si lume. Te-nfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
n gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-nscrie-n noi o roată.
ntocma -- dogma.

*

ncă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
l lasă -- n pacea -- ntie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfnt, doar nunta, nceputul.
 
Edgar Allan Poe
CORBUL


Stnd, cndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tlc tulburător,
Piroteam, uitnd de toate, cnd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător gndit-am şi-a bătut ntmplător.
Doar att, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vnt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau trcoale şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale jalea grea pentru Lenore
Fata fără-asemuire ngerii i spun Lenore
Nume-n lume trecător.

n perdele nvinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrnd să afle-un ajutor
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor
Nu-i dect un trecător."

Astfel liniştindu-mi gndul şi de spaime dezlegndu-l
,,Domnule am spus sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas n prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfrşită, bezna-n sinea-i adncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adnc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

ntorcndu-mă-n odaie, tmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tlcul lor.
Vreau, de snt n beznă taine, să descopăr tlcul lor!''
Vnt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpnitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas ca un Domn stăpnitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat n pene, ţanţoş şi ncrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adnc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntmplător;
nsă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume sus, pe bust, oprită-n zbor
Pasăre, de nu stafie, stnd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, n neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l mbrăcase c-un cuvnt sfşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pnă-am spus: ,,S-au dus, n goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor
Va pleca şi el, ca mine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor
Bocetul Nădejdii-nfrnte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvntul: Nevermore''.

Corbul răscolindu-mi, nsă, desnădejdea-n suflet strnsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lngă bustul sclipitor;
Gnduri rnduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor
Vorba Never Nevermore.

Nemişcat, nvins de frică, nsă negrăind nimică,
l priveam cum mă fixează, pnă-n gnd străbătător,
Şi simţeam iar ndoiala, mngiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor
Dar pe care niciodată nu-l va mngia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de nger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sngeri, ţi trimite Domnul ngeri''
Eu mi-am spus ,,să uiţi de plngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
n noroasa mea ruină, lngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntlni-va oare, n Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare ngerii i spun Lenore
Fata căreia şi-n ceruri ngeri i spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvntul! Piei, cu beznele şi vntul,
Piei n beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg n casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust n zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt n mine, pleacă la Satan, n zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă ntr-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pnditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa şi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată Nevermore.
 
Isarlk

de Ion Barbu

"Pentru mai dreapta cinstire
a lumii lui Anton Pann"



La vreo Dunare turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rău si Bun
Pn'la cer frngndu-si treapta,

Trebuie să nfloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlk!

Ruptă din coastă de soare!
Cu glas gales, de unsoare,
Ce te-ajunge-asa de lin
Cnd un sfnt de muezin
Flfie, nalt, o rugă
Pe fuisor, la zna-n fuga...

*

- Isarlk, inima mea,
Data n alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, rami asa!

Fii un trg temut, hilar
Si balcan - peninsular...

La fundul marii de aer
Toarce gtul, ca un caer,
In patrusprezece furci,
La raiele;

rar, la turci!
Beată, ntr-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin

*

Colo, cu doniti n spate,
Asinii de la cetate,
Gzii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca cnd Nastratin

La jar alb topeste n,

Vinde-n leasă de copoi
Catei iuti de usturoi,
Joaca, si-n cazane suna
Cnd cadna curge-n Luna.

*

Deschideti-va, porti mari!
Marfa-aduc, pe doi magari,
Ca să vnd acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Si-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealk

- Deschide-te, Isarlk!

Să-ti fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur

La rastimpuri, cnd Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, n zecime,
Taie-n Asia grecime;

Cnd noi, a Turchiei floare,
Intr-o slavă stătătoare

Dăm cu sc
Din Isarlk!
 
Mistretul cu colti de argint

Stefan Augustin-Doinaş

Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:
-Veniti s vanam n paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba n scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...
-Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...
Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand n culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
-Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti s-l lovim cu sageata de lemn!...
-Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti s-l lovim cu sageata de fier!...
-Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.
Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
-Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti s-l lovim cu sageata de foc!...
-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.
Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta n amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
il trase salbatic prin colbul roscat.
-Ce fiara ciudata m umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza m bate mereu?...
-Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci.
Mai bine ia cornul si suna intruna.
S suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa crestete luna
si cornul suna, insa foarte putin.
 
Moartea căprioarei

Nicolae Labiş

Seceta a ucis orice boare de vnt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pămnt.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fntnă nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre trşuri,
Şi brazii mă zgrie, răi şi uscaţi.
Pornim amndoi vnătoarea de capre,
Vnătoarea foametei n munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm ntr-un loc unde ncă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cnd va scăpăta soarele, cnd va licări luna,
Aici vor veni n şirag să se-adape
Una cte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare nserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge snge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Minile pline de snge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltnd şi se opri
Privind n jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri nfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea n ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută n genunchi,
şi ridicase capul, l clătină spre stele,
l prăvăli apoi, strnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările trzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Cnd lasă cuiburi sure şi pustii.
mpleticit m-am dus şi i-am nchis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb cnd tata
Mi-a şuierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini...
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Cnd viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Cnd soru-mea-i flămndă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vnt aleargă frunzarele duium!
nalţă tata foc nfricoşat.
Vai, ct de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind n mini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt i focul! Şi codrul, ce adnc!
Plng. Ce gndeşte tata? Mănnc şi plng. Mănnc!
 
Fr3Zy said:
Tema cu poezii ar trebui deskisa pe "Ciuleandra" ,ori va fi invadata de spam aici :)
Click to expand...

Atunci rog un moderator să mute poeziile la "Ciuleandra". Mersi.
 
ion minulescu - romanta fara ecou

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...

Iti multumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?...
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea,
In lipsa ei,
In lipsa noastra?...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Si nu te-ai prafuit?...

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Să nu te misti...
Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat --
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar...
Att...
Un singur an...

Iubire, bibelou de portelan!...
 
L'Albatros
d'apres Baudelaire

Souvent pour s'amuser, les hommes d'quipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.

peine les ont-ils dposs sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traner ct d'eux.

Ce voyageur ail, comme il est gauche et veule !
Lui, nagure si beau, qu'il est comique et laid !
L'un agace son bec avec un brle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait !

Le pote est semblable au prince des nues
Qui hante la tempte et se rit de l'archer ;
Exil sur le sol au milieu des hues,
Ses ailes de gant l'empchent de marcher.
 
РАЗЛУКА
Я виноват перед тобою,
Цены услуг твоих не знал.
Слезами горькими, тоскою
Я о прощеньи умолял,
Готов был, ставши на колени,
Проступком называть мечты;
Мои мучительные пени
Бессмысленно отвергнул ты.
Зачем так рано, так ужасно
Я должен был узнать людей
И счастьем жертвовать напрасно
Холодной гордости твоей?..
Свершилось! Вечную разлуку
Трепеща вижу пред собой...
Ледяную встречаю руку
Моей пылающей рукой.
Желаю, чтоб воспоминанье
В чужих людях, в чужой стране
Не принесло тебе страданье
При сожаленье обо мне...
 
Patruversul lui Villon
făcut pe cnd era să fie spnzurat

Francois Villon


Eu sunt Francois (ăsta-i cusurul),
De la Paris mai dinprejurul,
n ştreang va şti, legat cu şnurul,
Grumazul meu ct trage curul.
 
Lumina
de Lucian Blaga

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi n piept cnd te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată n ziua dinti,
din lumina aceea-nsetată adnc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
cnd singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
n piept cnd te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată n ziua dinti.
 
De ce-ai plecat?
de Ion Minulescu

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vntu-n părul tău vlvoi,
Cnd nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt ncă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
n lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi ntoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Dect n vis...
Şi visul s-a sfrşit!...
 
Ploaie n luna lui Marte
de Nichita Stanescu

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau n luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene n creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem n lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.
 
since feeling is first (ee cummings)
since feeling is first
who pays any attention
to the syntax of things
will never wholly kiss you;

wholly to be a fool
while Spring is in the world

my blood approves,
and kisses are a far better fate
than wisdom
lady i swear by all flowers. Don't cry
--the best gesture of my brain is less than
your eyelids' flutter which says

we are for eachother: then
laugh, leaning back in my arms
for life's not a paragraph

And death i think is no parenthesis
 
edna st. vincent millay - Spring

To what purpose, April, do you return again?
Beauty is not enough.
You can no longer quiet me with the redness
Of little leaves opening stickily.
I know what I know.
The sun is hot on my neck as I observe
The spikes of the crocus.
The smell of the earth is good.
It is apparent that there is no death.
But what does that signify?
Not only under ground are the brains of men
Eaten by maggots,
Life in itself
Is nothing,
An empty cup, a flight of uncarpeted stairs.
It is not enough that yearly, down this hill,
April
Comes like an idiot, babbling and strewing flowers.
 
korespondenta

Quand je mets vos pieds un ternel hommage,
Voulez-vous qu'un instant je change de visage ?
Vous avez captur les sentiments d'un coeur
Que pour vous adorer forma le crateur.
Je vous chris, amour, et ma plume en dlire
Couche sur le papier ce que je n'ose dire.
Avec soin de mes vers lisez les premiers mots,
Vous saurez quel remde apporter mes maux.

Alfred de Musset

Rponse de George

Cette insigne faveur que votre coeur rclame
Nuit ma renomme et rpugne mon me.

George Sand



ps: cititi doar primele cuv.
 
kam... marog

Lettre de George Sand Alfred de Musset

Cher ami,

Je suis toute mue de vous dire que j'ai
bien compris l'autre jour que vous aviez
toujours une envie folle de me faire
danser. Je garde le souvenir de votre
baiser et je voudrais bien que ce soit
une preuve que je puisse tre aime
par vous. Je suis prte montrer mon
affection toute dsintresse et sans cal-
cul, et si vous voulez me voir ainsi
vous dvoiler, sans artifice, mon me
toute nue, daignez me faire visite,
nous causerons et en amis franchement
je vous prouverai que je suis la femme
sincre, capable de vous offrir l'affection
la plus profonde, comme la plus troite
amiti, en un mot : la meilleure pouse
dont vous puissiez rver. Puisque votre
me est libre, pensez que l'abandon ou je
vis est bien long, bien dur et souvent bien
insupportable. Mon chagrin est trop
gros. Accourrez bien vite et venez me le
faire oublier. A vous je veux me sou-
mettre entirement.

Votre poupe


ps: peste un vers incepind ku "Je suis toute mue de vous dire que j'ai"
 
una din preferatele mele

Двадцать первое. Ночь. Понедельник.
Очертанья столицы во мгле.
Сочинил же какой-то бездельник,
Что бывает любовь на земле.

И от лености или со скуки
Все поверили, так и живут:
Ждут свиданий, боятся разлуки
И любовные песни поют.

Но иным открывается тайна,
И почиет на них тишина...
Я на это наткнулась случайно
И с тех пор все как будто больна.

Анна Ахматова
 
blok

* * *
Ночь, улица, фонарь, аптека,
Бессмысленный и тусклый свет.
Живи еще хоть четверть века -
Все будет так. Исхода нет.

Умрешь - начнешь опять сначала
И повторится все, как встарь:
Ночь, ледяная рябь канала,
Аптека, улица, фонарь.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top