întrebare astfel: Cum se iveşte dorinţa pentru forţa superioară?
Omenirea s-a dezvoltat timp de multe cicluri de viaţă; mai întâi semănând cu animalele, având dorinţe numai pentru hrană, familie, sex şi adăpost; după aceea dezvoltându-se prin faze cu dorinţe de bogăţie, putere, onoare şi cunoaştere.
În prima etapă de dezvoltare, dorinţele pentru hrană, familie, sex şi adăpost sunt singurele dorinţe ale omului. Chiar şi un individ complet izolat are aceste dorinţe şi încearcă să le realizeze. Dorinţele condiţionate de influenţa societăţii (dorinţele pentru bogăţie, putere şi onoare) se ivesc în faza următoare.
După aceea, apare dorinţa de erudiţie. Ştiinţele înfloresc în timp ce ne pornim să descoperim de unde apare totul, pentru a ne găsi rădăcinile. Totuşi, această dorinţă de erudiţie se găseşte numai în cadrul lumii noastre.
Abia în stadiul următor doreşte o fiinţă umană să cunoască originea adevărată , propria esenţă - semnificaţia vieţii . "De unde vin?" , " Cine sunt eu? “ , " Ce sunt eu? “. Aceste întrebări incomodează şi deranjează omul.
Oamenii sunt de felul lor egoişti. Toate dorinţele noastre sunt egoiste şi tânjesc după împlinire. Ele ne presează, controlând literalmente fiecare mişcare a noastră. Culmea egoismului în lumea noastră este dorinţa de a fi plini de cunoaştere despre ceva mai presus de noi.
Care este originea dorinţelor şi cum apar ele? Originea dorinţelor este suferinţa. Trecerea de la un tip de dorinţă la altul se petrece numai sub influenţa suferinţei. Dacă eu sunt într-o stare de echilibru, atunci mă simt confortabil şi totul este perfect. Apoi apare o nouă dorinţă , şi eu simt că ceva lipseşte. Acum eu vreau să trăiesc ceva nou, aşa că încep să încerc să realizez această dorinţă... şi acest proces continuă să se repete. Cu alte cuvinte, eu alerg mereu după plăceri noi.
Noi ne naştem pe această planetă, trăim şi murim încercând să ne satisfacem nenumăratele noastre dorinţe . Doar după multe vieţi noi ajungem la starea când o singură dorinţă este tot ceea ce rămâne: dorinţa de a ajunge la sursa noastră, la semnificaţia vieţii noastre. Odată ce această dorinţă finală, ultimativă apare, tot restul pare inutil şi fără sens. Persoana devine deprimată, simţindu-se deşartă emoţional şi spiritual, ca şi cum nimic în această lume nu poate să aducă fericire. Viaţa pare fără rost şi lipsită de ceva real... " Care este scopul vieţii mele?" “De ce exist?" Acestea sunt întrebările care aduc oamenii la Cabala.
http://moldova.net/newthread.php?do=newthread&f=8
Omenirea s-a dezvoltat timp de multe cicluri de viaţă; mai întâi semănând cu animalele, având dorinţe numai pentru hrană, familie, sex şi adăpost; după aceea dezvoltându-se prin faze cu dorinţe de bogăţie, putere, onoare şi cunoaştere.
În prima etapă de dezvoltare, dorinţele pentru hrană, familie, sex şi adăpost sunt singurele dorinţe ale omului. Chiar şi un individ complet izolat are aceste dorinţe şi încearcă să le realizeze. Dorinţele condiţionate de influenţa societăţii (dorinţele pentru bogăţie, putere şi onoare) se ivesc în faza următoare.
După aceea, apare dorinţa de erudiţie. Ştiinţele înfloresc în timp ce ne pornim să descoperim de unde apare totul, pentru a ne găsi rădăcinile. Totuşi, această dorinţă de erudiţie se găseşte numai în cadrul lumii noastre.
Abia în stadiul următor doreşte o fiinţă umană să cunoască originea adevărată , propria esenţă - semnificaţia vieţii . "De unde vin?" , " Cine sunt eu? “ , " Ce sunt eu? “. Aceste întrebări incomodează şi deranjează omul.
Oamenii sunt de felul lor egoişti. Toate dorinţele noastre sunt egoiste şi tânjesc după împlinire. Ele ne presează, controlând literalmente fiecare mişcare a noastră. Culmea egoismului în lumea noastră este dorinţa de a fi plini de cunoaştere despre ceva mai presus de noi.
Care este originea dorinţelor şi cum apar ele? Originea dorinţelor este suferinţa. Trecerea de la un tip de dorinţă la altul se petrece numai sub influenţa suferinţei. Dacă eu sunt într-o stare de echilibru, atunci mă simt confortabil şi totul este perfect. Apoi apare o nouă dorinţă , şi eu simt că ceva lipseşte. Acum eu vreau să trăiesc ceva nou, aşa că încep să încerc să realizez această dorinţă... şi acest proces continuă să se repete. Cu alte cuvinte, eu alerg mereu după plăceri noi.
Noi ne naştem pe această planetă, trăim şi murim încercând să ne satisfacem nenumăratele noastre dorinţe . Doar după multe vieţi noi ajungem la starea când o singură dorinţă este tot ceea ce rămâne: dorinţa de a ajunge la sursa noastră, la semnificaţia vieţii noastre. Odată ce această dorinţă finală, ultimativă apare, tot restul pare inutil şi fără sens. Persoana devine deprimată, simţindu-se deşartă emoţional şi spiritual, ca şi cum nimic în această lume nu poate să aducă fericire. Viaţa pare fără rost şi lipsită de ceva real... " Care este scopul vieţii mele?" “De ce exist?" Acestea sunt întrebările care aduc oamenii la Cabala.
http://moldova.net/newthread.php?do=newthread&f=8
