Maria Magdalena
New Member
Din acest an, cetăţenii R. Moldova vor putea obţine certificate de utilizator computer de tip european ECDL (European computer driving licience). Joi, a fost lansat oficial programul ECDL Moldova.
Potrivit Agenţiei INFOTAG, Petru Mihaluţa, manager general de program, a declarat la ceremonia de lansare că certificatul ECDL atestă capacitatea de a folosi computerul personal şi a anexelor de bază, iar deţinătorii lui se vor putea angaja n serviciu la orice companie din R. Moldova sau din alte ţări.
Licenţa de computer europeană presupune susţinerea a 7 teste, care includ cunoştinţe generale asupra construcţiei computerului şi folosirii practice a acestuia. Solicitanţii de certificat se pot nscrie pentru susţinerea testelor la o organizaţie acreditată şi vor obţine fişa de nmatriculare, vor urma cursuri de pregătire sau vor studia independent, folosind manuale de ECDL. Testele pot fi susţinute pe parcursul a 3 ani, s-au ntr-un termen restrns - de 3 săptămni.
n calitate de Centru de acreditare ECDL poate activa organizaţie care va ndeplini toate condiţiile ECDL Moldova şi va achita o taxă anuală de 600 euro. La primul centru acreditat, care se află la Ministerul Dezvoltării Informaţionale, au fost instruiţi 8 specialişti-profesori. De asemenea, urmează să fie inaugurate centre la licee şi instituţii de nvăţămnt superior. O fişă de nmatriculare costă 280 de lei, iar un test - 70-170 lei. Informaţii mai amănunţite se pot afla pe site-ul www.ecdl.md
INFOTAG precizează: Certificatul ECDL este recunoscut n peste 160 de ţări şi a fost acordat, pnă acum, unui număr de peste 5 mln. de persoane.