eurovision cu ghimpi
Nici n-a reuşit şeful statului să ajungă de la Ministerul Culturii la Preşedinţie că ziariştii de la Moldova Suverană au şi închegat un
articol în spiritul
criticilor adresate de preşedinte participanţilor moldoveni la Eurovision. Amintesc că preşedintele ar fi spus că „barzii moldoveni” ar fi prost pregătiţi şi ne-ar face de ruşine... Paradoxal, artiştii au tăcut chitic – ai fi zis că aşteaptă sprijin din partea vreunui colectiv de muncitori de la uzina de tractoare... Nici o organizaţie a breslei nu a luat atitudine: cum ar veni, oricine este în drept să încalce autonomia sferei artistice şi a exprimării libere (cum au încălcat-o, ceva mai devreme poliţiştii, cu ocazia scandalului „Monoloagele vaginului”). Mă rog, e problema domnilor artişti şi nu au de ce să se plângă că nu au condiţii sau că spaţiul public este nefavorabil. În fapt, normalitatea creatoare nu e cea postulată declarativ în legi, ci cea pe care eşti dispus s-o aperi şi pe care o controlezi efectiv, şi dacă zona asta e nulă, trebuie, ca artist să-ţi asumi consecinţele...
Altfel, articolul cu pricina,
„Lipsa acuta de material de valoare” semnat de Cristina Porcesco, e un straniu melanj de neînţelegere, naivitate şi ceva tupeu. „Criticile” se împart în 2 grupuri:
estetice şi
economice.
Critica
estetică, poate fi rezumată în câteva „argumente”:
-
lipsa de inspiratie a participantilor
-
Un puhoi de melodii strinse parca de la un concurs pentru amatori
-
versuri sterse si banale
-
piese lalaite intr-o engleza execrabila
-
muzica de la noi este intr-un declin total
Setul de etichete este aplicabil întregii zone a muzicii pop autohtone, dacă am uitat că muzica pop nu este decât...muzică pop şi că calitatea nu este punctul ei forte. Ea distrează, vinde discuri şi casete, imagini şi reviste glossy, emisiuni cu VIP, într-un cuvânt scopul ei este divertismenul, nu performanţa lingvistică, poetică sau estetică. Ar însemnă să descuiem un lacăt cu o cheie nepotrivită. Recapitulez: muzica pop nu e
art pour art, şi nu ţine neapărat să cultive simţul melomanului, care, din partea lui, o cumpără nu pentru că ar fi elevată, ci pentru că serveşte unor necesităţi de divertisment, relaxare...
Altfel, Eurovisionul e un concurs pentru muzică pop şi dacă dorim să nu ne facem de râs, să mergem atunci la Festivalul de la San-Remo, sau să trimitem la Eurovision cântăreţi de operă (paradox: şi cântăreţii de operă vor trebui să interpreteze melodii străine într-o franceză, italiană, germană „execrabilă” – sunt regulile genului!).
Celălalt argument este unul
economic, uşor forţat şi el
– “din moment ce tara noastra este dispusa sa cheltuiasca sume enorme pentru a se prezenta in mai, la Belgrad, Serbia, cred ca artistii ar fi trebuit sa acorde mai multa importanta concursului, avind in vedere faptul ca au avut destul timp, 7 luni, de a lucra atit la piesa, cit si asupra unui show”.
De fapt,
sumele enorme pe care le plătim pentru a asigura prezenţa Moldovei la Eurovision vin…tot de la artiştii din zona pop, care plătesc sub forma unor impozite, taxe, impresariat, reviste şi creştere a tirajelor, audienţă TV, popularitate politică în perioada electorală şi statul este
obligat moral să le creeze condiţii pentru o participare normală la Eurovision.
