Jurnalul secret al lui Flo
- Thread starter flo
- Start date
adieu!
Jurnalul meu secret s-a mutat intr-un loc chiar secret.
au ramas replicile, ca o dovada ca Jurnalul nu omorise ideea de forum, cum ipocrit credeau unii.
imi pare rau pentru cei care veneau cu drag in spatiul Jurnalului,
ca semn de pretuire pot sa-mi dea adresele lor si eu o sa le trimit frinturi din viitorul jurnal secret.
le multumesc si "dusmanilor",
cind nu o sa mai am dusmani inseamna ca am devenit plictisitor pina si pentru curcile satului.
o tristete pune acum stapinire pe mine si cred ca un mic cosmar ma pindeste in urmatorul somn.
as vrea sa pot ca acest mesaj sa fie ultimul pe acest forum (din motive personale, deci subiective), asta nu inseamna ca nu o sa caut sa citesc replicile la acest mesaj, care doar patetic nu este.
sa auzim numai de bine!
pa!
Jurnalul meu secret s-a mutat intr-un loc chiar secret.
au ramas replicile, ca o dovada ca Jurnalul nu omorise ideea de forum, cum ipocrit credeau unii.
imi pare rau pentru cei care veneau cu drag in spatiul Jurnalului,
ca semn de pretuire pot sa-mi dea adresele lor si eu o sa le trimit frinturi din viitorul jurnal secret.
le multumesc si "dusmanilor",
cind nu o sa mai am dusmani inseamna ca am devenit plictisitor pina si pentru curcile satului.
o tristete pune acum stapinire pe mine si cred ca un mic cosmar ma pindeste in urmatorul somn.
as vrea sa pot ca acest mesaj sa fie ultimul pe acest forum (din motive personale, deci subiective), asta nu inseamna ca nu o sa caut sa citesc replicile la acest mesaj, care doar patetic nu este.
sa auzim numai de bine!
pa!
luni.s-ar putea ca reluarea jurnalului sa aiba legatura cu navigarea deliranta de aproape o saptamina pe sute de situri.
a fost ciudat, inainte treceam rar si fugitiv prin atitea locuri.
doar acum am simtit ce poate sa inseamne dependenta de internet. a fost o experienta de depersonalizare si poate de aceea incerc aici o "repersonalizare" pe post de tratament.
a fost ciudat, inainte treceam rar si fugitiv prin atitea locuri.
doar acum am simtit ce poate sa inseamne dependenta de internet. a fost o experienta de depersonalizare si poate de aceea incerc aici o "repersonalizare" pe post de tratament.
joi si vineri am stat mai tot timpul in casa scriind un articol despre Hable con ella de Almodovar. nu stiu daca a meritat sa cheltui 45 de lei pe 3 bilete (2 pentru mine si o fata care mi-a tradus la ureche din rusa in romana, iar al treilea a doua zi cind am simtit nevoia sa-l mai vad o data), plus timpul stat pe internet pentru documentare pentru ca cei de la Flux sa-mi dea 25 de lei pe el, trebuie sa cer mai mult.
vineri am avut o surpriza placuta cind am intrat pe un site romanesc (asemanator cu faces.md, dar un pic mai conservator), a doua poza "deschisa" era a unei prietene pe care nu am mai vazut-o de vreo cinci ani.
simbata. zilele astea timpul are un ritm cam haotic, ma trezesc tirziu, pe la 11 a.m., fac o ora plaja si e deja 5 p.m.; zilele de miercuri, joi si vineri, desi am fost cit de cit activ, parca au fost trei ore ale diminetii de azi, iar pina luni mi se pare ca am timp sa merg in Crimeea, sa urc in Bucegi, sa o vizitez pe maica-mea si pe deasupra sa-mi mai si ramina timp liber. probabil asa si trebuie sa te simti cind te paraseste si singura persoana care te mai putea parasi. cit eram in Cluj si ramineam singur, macar puteam de dimineata pina seara sa-mi vizitez prietenii, iar seara sa ma intilnesc cu restul in vreun pub.
credeam ca o sa reusesc sa continui de scris "romanul" inceput vara asta, dar acum am prea mult timp liber pentru asta (nu am cu cine pierde o parte din timpul asta excedentar), iar sa-mi mut intreaga existenta reala in lumea ireala din spatele ecranului monitorului (virtualitatea internetului + fictiunea romanului) ar putea fi preludiul unei sinucideri misterioase.
de altfel ziua de astazi a fost destul de bogata in senzatii.
Sunete neplacute: muzica de estrada ruseasca demodata si ciinii de pe plaja, dar si placute, cd-urile mele.
Culori: de piersica, gref, morcov ras, prosopul meu mustariu de la balcon care se asorteaza cu artarul din fundal.
Mirosuri: in statie, unde se vind legume si fructe, am simtit iarasi acel miros de mort din copilarie, care este parfumul busuiocului; maica-mea nu-l folosea la condimentat mincaruri (pentru asta avea chimenul, cimbrul si maieranul), si singurul loc in care mirosea a busuioc era biserica si inmormintarile la care bunica-mea ma tira regulat cind eram mic - de aia pentru mine mortii miros a busuioc, in schimb, vecina mea de la tara, asociaza iasomia cu mirosul de mort.
Si arome: aceleasi piersici, morcovi rasi si grefuri, stiuca prajita cu oregano si strugurii muscat.
vineri am avut o surpriza placuta cind am intrat pe un site romanesc (asemanator cu faces.md, dar un pic mai conservator), a doua poza "deschisa" era a unei prietene pe care nu am mai vazut-o de vreo cinci ani.
simbata. zilele astea timpul are un ritm cam haotic, ma trezesc tirziu, pe la 11 a.m., fac o ora plaja si e deja 5 p.m.; zilele de miercuri, joi si vineri, desi am fost cit de cit activ, parca au fost trei ore ale diminetii de azi, iar pina luni mi se pare ca am timp sa merg in Crimeea, sa urc in Bucegi, sa o vizitez pe maica-mea si pe deasupra sa-mi mai si ramina timp liber. probabil asa si trebuie sa te simti cind te paraseste si singura persoana care te mai putea parasi. cit eram in Cluj si ramineam singur, macar puteam de dimineata pina seara sa-mi vizitez prietenii, iar seara sa ma intilnesc cu restul in vreun pub.
credeam ca o sa reusesc sa continui de scris "romanul" inceput vara asta, dar acum am prea mult timp liber pentru asta (nu am cu cine pierde o parte din timpul asta excedentar), iar sa-mi mut intreaga existenta reala in lumea ireala din spatele ecranului monitorului (virtualitatea internetului + fictiunea romanului) ar putea fi preludiul unei sinucideri misterioase.
de altfel ziua de astazi a fost destul de bogata in senzatii.
Sunete neplacute: muzica de estrada ruseasca demodata si ciinii de pe plaja, dar si placute, cd-urile mele.
Culori: de piersica, gref, morcov ras, prosopul meu mustariu de la balcon care se asorteaza cu artarul din fundal.
Mirosuri: in statie, unde se vind legume si fructe, am simtit iarasi acel miros de mort din copilarie, care este parfumul busuiocului; maica-mea nu-l folosea la condimentat mincaruri (pentru asta avea chimenul, cimbrul si maieranul), si singurul loc in care mirosea a busuioc era biserica si inmormintarile la care bunica-mea ma tira regulat cind eram mic - de aia pentru mine mortii miros a busuioc, in schimb, vecina mea de la tara, asociaza iasomia cu mirosul de mort.
Si arome: aceleasi piersici, morcovi rasi si grefuri, stiuca prajita cu oregano si strugurii muscat.
luni am fost la Vadul lui Voda sa scriu un articol despre o scoala de vara de jurnalism. am avut placerea de a ma afla in compania a cel putin 16 fete inteligente si/sau frumoase si a unui jurnalist american, ce tinea cursurile si care la sfirsitul zilei ne-a dus pe plaja la pizza.
seara tirziu am avut parte de o ploaie de vara atit de sublima (in care am iesit semi-imbracat) , ca mi-a adus aminte cum in copilarie ma prindea ploaia pe cimp, iar eu nu ma grabeam de loc sa ma ascund.
adevarata descoperire a avut loc insa in timpul unui joc in grup cu jurnalistele. fiecare scria pe o foaie de hirtie cite o fraza de raspuns la intrbarile conducatorului jocului, apoi indoia partea scrisa si dadea foaia mai departe. ieseau astfel niste poeme colective unele haioase, altele criptice, iar citeva suprarealiste.
trei versuri dintr-un astfel de poem m-au fascinat si nu mai pot sa le uit. si ele vor fi de fapt motto-ul romanului meu, pentru care ma rog de muze si de prieteni sa ma ajute sa-l termin, cu atit mai mult cu cit este de abia inceput. asa bine se potrivesc cu ce vreau eu sa scriu, ca un fel de confirmare a alegerii mele de a scrie o carte.
seara tirziu am avut parte de o ploaie de vara atit de sublima (in care am iesit semi-imbracat) , ca mi-a adus aminte cum in copilarie ma prindea ploaia pe cimp, iar eu nu ma grabeam de loc sa ma ascund.
adevarata descoperire a avut loc insa in timpul unui joc in grup cu jurnalistele. fiecare scria pe o foaie de hirtie cite o fraza de raspuns la intrbarile conducatorului jocului, apoi indoia partea scrisa si dadea foaia mai departe. ieseau astfel niste poeme colective unele haioase, altele criptice, iar citeva suprarealiste.
trei versuri dintr-un astfel de poem m-au fascinat si nu mai pot sa le uit. si ele vor fi de fapt motto-ul romanului meu, pentru care ma rog de muze si de prieteni sa ma ajute sa-l termin, cu atit mai mult cu cit este de abia inceput. asa bine se potrivesc cu ce vreau eu sa scriu, ca un fel de confirmare a alegerii mele de a scrie o carte.
am scris mai sus ca de citeva zile sint lasat in parasire, si in real si in virtual.
eu am foarte multi prieteni, daca am reusit sa schimb o vorba cu
cineva il consider prieten si as face orice pentru el, cu conditia sa nu-mi ingradeasca libertatea fanteziei, omorindu-mi eurile multiple pentru care eul original este doar un aeroport sofisticat.
drama (uneori melo-) este ca forte putini dintre prietenii mei ma considera, la rindul lor, prieten.
eu am foarte multi prieteni, daca am reusit sa schimb o vorba cu
cineva il consider prieten si as face orice pentru el, cu conditia sa nu-mi ingradeasca libertatea fanteziei, omorindu-mi eurile multiple pentru care eul original este doar un aeroport sofisticat.
drama (uneori melo-) este ca forte putini dintre prietenii mei ma considera, la rindul lor, prieten.
si dintre multiplele identitati care formeaza sufletul nostru ca un acordeon, tot timpul exista cel putin una care este strins imbratisata cu toate celelalte, iar cind (dupa ritmuri si ritualuri unice si secrete) aceasta identitate privilegiata pur si simplu pleaca nu se multumeste doar cu atit.
iti smulge din umeri zecile de perechi de brate in care se inconjura, pentru ca acestea ramin agatate de ea - facind singurul lucru pentru care au fost creeate.
amputat de toate bratele ramii inchis in camera, neputind deschide geamul, neavind cu ce sa rasucesti cheia in usa, negasind cu ce aprinde lumina. un moment iti spui ca nu-i chiar asa de rau, inca poti sa vezi copiii iesind de la biblioteca, inca se mai vad blocurile vecine.
si cind indraznesti sa visezi la deserturi inexistente se lasa intunericul, dar nu cel de dupa apus.
nimic nu te impiedica sa crezi ca o sa te obisnuiesti incet si cu intunericul, dar in intuneric nu se poate trai, te traieste el pe tine si nici macar nu ai un brat cu care sa te sufoci indesindu-l pe gitlejul de lup urban.
nimeni inca nu a depus marturie in fata scoicii de stridie despre cum este sa te traiasca intunericul,
dar nu acela care ma invaluie cald acuma si o sa plece in zori, ca o amanta trista.
inca sint fericit, mi-au mai ramas citeva brate de smuls.
iti smulge din umeri zecile de perechi de brate in care se inconjura, pentru ca acestea ramin agatate de ea - facind singurul lucru pentru care au fost creeate.
amputat de toate bratele ramii inchis in camera, neputind deschide geamul, neavind cu ce sa rasucesti cheia in usa, negasind cu ce aprinde lumina. un moment iti spui ca nu-i chiar asa de rau, inca poti sa vezi copiii iesind de la biblioteca, inca se mai vad blocurile vecine.
si cind indraznesti sa visezi la deserturi inexistente se lasa intunericul, dar nu cel de dupa apus.
nimic nu te impiedica sa crezi ca o sa te obisnuiesti incet si cu intunericul, dar in intuneric nu se poate trai, te traieste el pe tine si nici macar nu ai un brat cu care sa te sufoci indesindu-l pe gitlejul de lup urban.
nimeni inca nu a depus marturie in fata scoicii de stridie despre cum este sa te traiasca intunericul,
dar nu acela care ma invaluie cald acuma si o sa plece in zori, ca o amanta trista.
inca sint fericit, mi-au mai ramas citeva brate de smuls.
imi pare rau ca tema asta, in general neinhibata, luminoasa, vesela si placuta este locul unde incerc sa ma eliberez de o monstruozitate care incearca sa ia locul unei parti fugare a identitatii mele.
o sa incerc sa pun cit mai mult in cuvinte, ca miine sa ma trezesc daca nu cu zimbetul pe buze, atunci maca cu un suris.
se intimpla ca cineva, un muritor, sa decida voluntar cum va evolua viata ta. in cazul asta nu poti sa zici: asta e destinul, asa a vrut dumnezeu. pentru ca nu e asa. iar cel care se joaca cu viata ta spune despre sine ca este mai justificat decit dumnezeu cind i-a inecat pe egipteni in marea rosie.
se spune ca atunci cind iubim ne trasportam sufletul in celalalt. in cazul meu celalat a plecat pe ascuns, fara nici un motiv intemeiat, lasindu-mi pe birou niste mizgileli inutile. asta se intimpla pe cind eu veneam de la un film (hable con ella) al carui subiect, acum, mi se pare cel putin premonitoriu.
ma uit in oglinda si chiar atunci cind ma concentrez cel mai tare nu vad decit, cel mult, o stafie, un zombie.
si acest zombie este partea cea mai intunecata a sufletului meu, partea aceea de care si mie mi-e frica, despre care stiu ca exista, dar nu stiu cit de mare este. despre care stiu ca poate viola fetite si omori zeci de oameni fara nici un motiv decit cautarea partii luminoase care lipseste.
este prima oara in viata mea cind ma gindesc la crima cu un rinjet schimonosindu-mi fata, si nu cu justificare, ci cu placere.
cred ca in noaptea asta o sa ma rog pentru prima data in 12 ani, si din cauza ca a trecut asa de mult timp mai stiu acum doar Ingerasul.
toate acestea nu sint literatura, va jur
o sa incerc sa pun cit mai mult in cuvinte, ca miine sa ma trezesc daca nu cu zimbetul pe buze, atunci maca cu un suris.
se intimpla ca cineva, un muritor, sa decida voluntar cum va evolua viata ta. in cazul asta nu poti sa zici: asta e destinul, asa a vrut dumnezeu. pentru ca nu e asa. iar cel care se joaca cu viata ta spune despre sine ca este mai justificat decit dumnezeu cind i-a inecat pe egipteni in marea rosie.
se spune ca atunci cind iubim ne trasportam sufletul in celalalt. in cazul meu celalat a plecat pe ascuns, fara nici un motiv intemeiat, lasindu-mi pe birou niste mizgileli inutile. asta se intimpla pe cind eu veneam de la un film (hable con ella) al carui subiect, acum, mi se pare cel putin premonitoriu.
ma uit in oglinda si chiar atunci cind ma concentrez cel mai tare nu vad decit, cel mult, o stafie, un zombie.
si acest zombie este partea cea mai intunecata a sufletului meu, partea aceea de care si mie mi-e frica, despre care stiu ca exista, dar nu stiu cit de mare este. despre care stiu ca poate viola fetite si omori zeci de oameni fara nici un motiv decit cautarea partii luminoase care lipseste.
este prima oara in viata mea cind ma gindesc la crima cu un rinjet schimonosindu-mi fata, si nu cu justificare, ci cu placere.
cred ca in noaptea asta o sa ma rog pentru prima data in 12 ani, si din cauza ca a trecut asa de mult timp mai stiu acum doar Ingerasul.
toate acestea nu sint literatura, va jur