Implanta si a treia lumanare si se indeparta putin, asa cum faci cand vrei sa vezi mai bine un tablou.
Era multumita. Tortul arata bine.
Atentia ii fu atrasa de un scrasnet de frane. Ridica ochii si intepeni, poarta era deschisa.
Ingrozita se napusti afara tipand: “Nuuuu”.
Se intamplase.
Copilul iesise din curte. Desi strada nu era foarte circulata totusi, mai trecea cate o masina din cand in cand.
Soferul spunea ca franase dar ca l-a vazut pe copil prea tarziu.
Sunetul aparatelor care mentineau viata in trupul mic al copilului, mirosul de spital, personalul medical, ii devenisera familiare.
La inceput i se spusese ca, desi accidentul fusese destul de grav si pe moment, nu pareau a exista semne de imbunatatire a situatiei, se putea intampla sa intervina schimbari in bine.
Incet, rezerva de spital capata putin din personalitatea pacientului.
Un ursulet, un clovn, alte lucrusoare aduse din camera de acasa a copilului.
Pe noptiera era o iconita cu un inger care proteja doi copii la trecerea unei punti peste o prapastie.
Intr-un colt al camerei, bradutul impodobit arunca din cand in cand sclipiri multicolore.
In urma cu cateva zile, doctorita ii spusese ca, din pacate, rezultatele ultimelor analize, aratau un lucru: Sansele copilului de a-si reveni erau tot mai mici.
Se putea ca, pentru tot restul vietii, picioarele copilului sa ramna paralizate.
Analizele mai aratau un lucru: Nu va putea vorbi niciodata.
-Asta, zicea doctorita, era cert.
Plansese mult. De cate ori atipea pe scaunul de unde isi veghea copilul se trezea ingrozita. I se parea ca aude scrasnet de de frane.
Se trezi uimita. Langa patul copilului un barbat in halat alb ii puse mana pe frunte, apoi se intoarse sprea ea.
-Eu cred ca e bine.
Apoi se indrepta spre iesire.
In trecere o atinse. Simti o caldura ciudata.
Pana acum tot toate persoanele, doctori si asistente, erau femei.
Dupa cateva secunde isi reveni din uimire. Sari de pe scaun si iesi pe hol.
Uneva se auzeau cateva voci cantand colinde.
O asistenta, impingea un carucior cu tot felul de recipiente. Se duse spre ea.
-Unde este doctorul care a iesit din rezerva aceea? O intreba ea pe asistenta.
Asistenta o privi mirata:
-Nu am vazut nici un doctor.
Se intoarse in rezerva unde zacea in coma copilul.
Intepeni de uimire. Copilul statea in picioare langa pat. Si o privea zambind.
-Mi-e foame, mami….
Din coltul unde era bradutul impodobit se auzi clar, un clinchet de clopetei.
Vocile care cantau colinzi, se auzeau din ce in ce mai clar….
De sarbatori e bine sa credem in minuni. La multi ani.
Era multumita. Tortul arata bine.
Atentia ii fu atrasa de un scrasnet de frane. Ridica ochii si intepeni, poarta era deschisa.
Ingrozita se napusti afara tipand: “Nuuuu”.
Se intamplase.
Copilul iesise din curte. Desi strada nu era foarte circulata totusi, mai trecea cate o masina din cand in cand.
Soferul spunea ca franase dar ca l-a vazut pe copil prea tarziu.
Sunetul aparatelor care mentineau viata in trupul mic al copilului, mirosul de spital, personalul medical, ii devenisera familiare.
La inceput i se spusese ca, desi accidentul fusese destul de grav si pe moment, nu pareau a exista semne de imbunatatire a situatiei, se putea intampla sa intervina schimbari in bine.
Incet, rezerva de spital capata putin din personalitatea pacientului.
Un ursulet, un clovn, alte lucrusoare aduse din camera de acasa a copilului.
Pe noptiera era o iconita cu un inger care proteja doi copii la trecerea unei punti peste o prapastie.
Intr-un colt al camerei, bradutul impodobit arunca din cand in cand sclipiri multicolore.
In urma cu cateva zile, doctorita ii spusese ca, din pacate, rezultatele ultimelor analize, aratau un lucru: Sansele copilului de a-si reveni erau tot mai mici.
Se putea ca, pentru tot restul vietii, picioarele copilului sa ramna paralizate.
Analizele mai aratau un lucru: Nu va putea vorbi niciodata.
-Asta, zicea doctorita, era cert.
Plansese mult. De cate ori atipea pe scaunul de unde isi veghea copilul se trezea ingrozita. I se parea ca aude scrasnet de de frane.
Se trezi uimita. Langa patul copilului un barbat in halat alb ii puse mana pe frunte, apoi se intoarse sprea ea.
-Eu cred ca e bine.
Apoi se indrepta spre iesire.
In trecere o atinse. Simti o caldura ciudata.
Pana acum tot toate persoanele, doctori si asistente, erau femei.
Dupa cateva secunde isi reveni din uimire. Sari de pe scaun si iesi pe hol.
Uneva se auzeau cateva voci cantand colinde.
O asistenta, impingea un carucior cu tot felul de recipiente. Se duse spre ea.
-Unde este doctorul care a iesit din rezerva aceea? O intreba ea pe asistenta.
Asistenta o privi mirata:
-Nu am vazut nici un doctor.
Se intoarse in rezerva unde zacea in coma copilul.
Intepeni de uimire. Copilul statea in picioare langa pat. Si o privea zambind.
-Mi-e foame, mami….
Din coltul unde era bradutul impodobit se auzi clar, un clinchet de clopetei.
Vocile care cantau colinzi, se auzeau din ce in ce mai clar….
De sarbatori e bine sa credem in minuni. La multi ani.