Luke Skywalker
New Member
Nicolae Iorga, 6 iulie 1940, în “Neamul Românesc” sub titlul “De ce atâta ură?”:
Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofiţeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi hiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră*? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate. Fraţii noştri îşi părăseau copii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă(...) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.
Scrisoarea soldatului Costică Delea din Teleorman care a scris acasă, dar scrisoarea a fost oprită de cenzura militară: Ce-am văzut am să spun şi la morţi(…) Ni s-au luat caii, căruţele cu bagaje şi cu arme. Ofiţerii au fost bătuţi, li s-au rupt tresele, scuipaţi, dezbrăcaţi(…) Soldaţii ruşi nu s-au atins de noi priveau şi râdeau cum civilii evrei ne băteau cu pietre şi cu ciomege, ne trăgeau de picioare de pe cai, ne dezbrăcau, ne batjocoreau, mai ales femeile parcă erau turbate(…) Dar o vrea bunul Dumnezeu să ne-ntoarcem – atunci o să fie vai de mama lor a jidanilor.
Fapte intamplate in Saptamana Rosie din iunie 1940.
Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofiţeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi hiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră*? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate. Fraţii noştri îşi părăseau copii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă(...) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.
Scrisoarea soldatului Costică Delea din Teleorman care a scris acasă, dar scrisoarea a fost oprită de cenzura militară: Ce-am văzut am să spun şi la morţi(…) Ni s-au luat caii, căruţele cu bagaje şi cu arme. Ofiţerii au fost bătuţi, li s-au rupt tresele, scuipaţi, dezbrăcaţi(…) Soldaţii ruşi nu s-au atins de noi priveau şi râdeau cum civilii evrei ne băteau cu pietre şi cu ciomege, ne trăgeau de picioare de pe cai, ne dezbrăcau, ne batjocoreau, mai ales femeile parcă erau turbate(…) Dar o vrea bunul Dumnezeu să ne-ntoarcem – atunci o să fie vai de mama lor a jidanilor.
Fapte intamplate in Saptamana Rosie din iunie 1940.
)