OSCE: In Transnistria are loc purificarea lingvistica

redneck

New Member
Joi, Iulie 15, 2004 - 18:22 EST, Interlic

ÎN TRANSNISTRIA A FOST SECHESTRATĂ AVEREA UNEI ŞCOLI CU PREDARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Chişinău, 15 iulie, INTERLIC. În dimineaţa zilei de astăzi miliţia transnistreană a sechestrat averea şi arhiva şcolii nr. 20 din Tiraspol, care se află în subordinea Ministerului Învăţămîntului RM. După cum transmite agenţia INTERLIC, profesorii şi părinţii elevilor nu au fost lăsaţi să intre în sediul şcolii. Reprezentanţii Ministrului Reintegrării, Ministerului Învăţămîntului, Misiunii OSCE în Moldova, care au sosit la faţa locului pentru a soluţiona problema în cauză, de asemenea, n-au fost lăsaţi să intre pe teritoriul şcolii.

Reamintim, că, conform unei hotărîri a conducerii transnistrene, de la 1 iulie 2004 pe teritoriul regiunii este sistată activitatea şcolilor cu predare în limba română pe baza grafiei latine.

Ministrul Reintegrării Vasile Şova astăzi va discuta situaţia creată cu Ambasadorii Rusiei, Ucrainei, SUA, ţărilor UE, Misiunii OSCE în Moldova şi cu secretarul general al Consiliului Europei.

Se cere menţionat faptul, că chiar ieri Tiraspolul a fost vizitat de către Comisarul Suprem al OSCE în problemele minorităţilor naţionale Rolf Ekeus, pentru a discuta problema funcţionării şcolilor pe baza grafiei latine. El a avut întîlniri cu Miniştrii Învăţămîntului, Justiţiei şi Afacerilor Externe ai Transnistriei.

În cadrul întîlnirilor, Ministrul Învăţămîntului din Transnistria Elena Bomeşco a declarat, că situaţia tensionată este cauzată de faptul, că administraţia şcolilor date nu doreşte să obţină înregistrare corespunzătoare în Transnistria. De asemenea, ea a declarat, că aceste şcoli nu se află la evidenţa organelor fiscale, nu posedă licenţe de funcţionare, iar părinţii şi profesorii formează la copii o atitudine negativă faţă de Transnistria.

La rîndul său, Ministrul Afacerilor Externe al regiunii Valerii Liţcai a subliniat, că problema dată este mai mult una politică.

Comisarul Suprem al OSCE în problemele minorităţilor naţionale Rolf Ekeus şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul, că această problemă nu este încă soluţionată. Dar, în acelaşi timp, şi-a exprimat încrederea, că părţile implicate vor reuşi să găsească o rezolvare, acceptabilă pentru toţi.

Reamintim, că în prezent pe teritoriul Transnistriei funcţionează 6 şcoli cu predare în limba română pe baza grafiei latine.
 
Joi, Iulie 15, 2004 - 19:03 EST, Interlic

ÎN TRANSNISTRIA ARE LOC PURIFICARE LINGVISTICĂ, SPUNE OSCE

Chişinău, 15 iulie, INTERLIC. “Închiderea forţată, de astăzi, a şcolii moldoveneşti în Tiraspol nu este altceva decît purificare lingvistică”, a spus joi Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale, Rolf Ekeus.

Precum informează agenţia INTERLIC, citînd comunicatul de presă al Misiunii OSCE, comentariul Înaltului Comisar a fost disponibil după ce autorităţile locale din zona separatistă a Transnistriei (Moldova) au înconjurat cu poliţie înarmată Şcoala nr. 20 din Tiraspol, în orele dimineţii, şi au evacuat forţat mobila şi echipamentul din şcoală. Părinţii şi profesorii au încercat să blocheze camioanele care transportau materialele, însă au fost îndepărtaţi de către miliţie.

Acţiunea transnistreană este deosebit deprovocativă, avînd în vedere că a avut loc la o zi de la vizitarea de către Înaltul Comisar al OSCE a acestei şcoli. El a primit, la fel, asigurări din partea autorităţilor locale că înregistrarea tuturor şcolilor ar putea fi permisă în decursul unei săptămîni.

„Sunt profund dezamăgit de această acţiune ilegală şi inumană, ce a avut loc astăzi în Tiraspol”, a spus Înaltul Comisar. „ Este încă un semn al desconsiderării pe care o au autorităţile transnistrene faţă de drepturile de bază ale omului şi standardele de educaţie. Această indiferenţă este dăunătoare pentru mii de copii, care sunt folosiţi drept pioni într-un joc politic.”

Şcoala din Tiraspol a rămas înconjurată de poliţie iar accesul părinţilor şi profesorilor a fost blocat. Această măsură inacceptabilă şi fără precedent este ultima într-o campanie a autorităţilor locale, desemnată să forţeze închiderea în regiune a tuturor şcolilor moldoveneşti/române cu predare în grafie latină.

În oraşul Bender (Tighina) autorităţile au închis recent aprovizionarea cu apă a şcolii moldoveneşti pentru copii cu handicap. Altor şcoli li s-au retras contractele de proprietate şi arendă.

Într-o campanie de intimidare a elevilor şi părinţilor, presa locală anunţă că toate şcolile vor fi închise. Pe parcursul unor întîlniri cu părinţi, directori şi profesori, OSCE a aflat despre un mod anumit de hărţuire din partea autorităţilor locale, care amintesc eforturile de asimilare forţată din alte zone de conflict.

Estimativ 40% din populaţia regiunii are limba moldovenească/română drept limbă maternă. Aproximativ cinci mii de elevi învăţau limba în grafie latină pe parcursul a zece ani. Cu toate acestea, autorităţile transnistrene pretind că moldoveneasca este o limbă oficială a regiunii numai în grafie chirilică, aşa cum a fost în Uniunea Sovietică.

„Dorinţă clară a părinţilor acestor copii este ca ei să înveţe în grafie latină”, a spus Ekeus. „Aceasta trebuie respectată de către autorităţile transnistrene”.

În 2003, după luni de eforturi, OSCE a intermediat o formulă pentru înregistrarea legală a şcolilor de către autorităţile transnistrene.

„Noi am făcut paşi mari în întîmpinarea îngrijorărilor transnistrene,” a spus Ambasadorul William Hill, Şeful Misiunii OSCE în Moldova. „Însă acordul a fost torpilat la fiece pas de aceleaşi autorităţi. Închiderea forţată a şcolii din Tiraspol este scandaloasă şi iresponsabilă. Aceasta nu este întocmai o conduita a unui partener de încredere în negocieri”, spuneHill.

OSCE îndeamnă autorităţile transnistrene să implementeze acordul semnat în 2003 pentru funcţionarea neîmpiedicată a şcolilor, pînă cînd au loc discuţii pe marginea unui acord mai larg asupra statutului lor.
 
Profesorii de la liceul din Bender, elevii si parintii lor s-au baricadat in cladirea liceului
19 iulie 2004

Zeci de profesori de la liceul din Tighina (Bender), subordonat Ministerului Educatiei din Moldova, elevii si parintii lor se afla a patra zi baricadati in cladirea liceului, pentru a impiedica inchiderea acestuia de catre autoritatile autoproclamatei RMN.

Precum a relevat Maria Roibu, directorul licelului, intr-o conferinta de presa sustinuta luni la agentia INFOTAG, in curtea liceului se afla trei masini cu militieni transnistreni, reprezentanti ai administratiei orasenesti, care cer sa fie evacuata cladirea, unde deja a fost sistata livrarea energiei electrice si a apei.

"Autoritatile transnistrene incearca, a cita oara, sa le interzica copiilor sa invete in limba materna in baza grafiei latine. Sintem siliti sa trecem in scoli rusesti. Scoala moldoveneasca din Tiraspol deja a fost ocupata, iar patrimoniul si arhiva au fost duse nu se stie incotro. Le-a fost dat ultimul avertisment de a se inregistra in Transnistria si de a trece la programa acesteia scolilor din Corjova si Roghi", a spus Maria Roibu.

Ea considera actiunile autoritatilor de la Tiraspol drept "genocid si epurare etnica".

"Am coNstituit Un Comitet pentru apararea drepturilor copiilor si intentionam sa aparam pina la capat dreptul de a invata in limba materna. Apelam la comunitatea internationala, la toti oamenii de buna credinta sa ne sprijine si sa ia atitudine impotriva faradelegilor regimului de la Tiraspol", a spus directoarea liceului.

Ea a calificat drept o minciuna asigurarile date de autoritatile transnistrene precum ca pentru continuarea activitatii scolilor moldovenesti este nevoie doar ca acestea sa se inregistreze in regiune.

"Noi am depus cereri de inregistrare de citeva ori, dar de fiecare data ni se intorceau documentele, sub pretexte nascocite. Tiraspolul pur si simplu nu doreste ca noi sa invatam in baza programelor si a manualelor din Moldova", a subliniat Maria Roibu.

Potrivit afirmatiilor sale, in regiune exista opt institutii de invatamint care isi desfasoaraa ctivitatea in baza programelor elaborate de Chisinau, folosind grafia latina. In aceste scoli invata in jur de 5 mii de copii. Autoritatile Transnistriei afirma ca sint doar sase astfel de scoli, in care invata cel mult 3,4 mii de copii. Printr-un ordin al Elenei Bomesko, ministrul invatamintului din Transnistria, acestea urmeaza sa fie lichidate pina la 1 august si transferate la standarde rusesti de instruire, aprobate in regiune.

INFOTAG
http://www.azi.md
 
ONG Hyde Park va protesta impotriva incalcarii drepturilor omului in Transnistria

Comunicat de presă



Noi, membrii şi simpatizanţii ONG Hyde Park, sintem solidari cu Comitetul pentru apărarea dreptului copiilor la studii şi ne declarăm ingrijoraţi de situaţia şcolilor romaneşti din stinga Nistrului. Condamnăm acţiunile regimului criminal, anticonstituţional de la Tiraspol şi cerem să fie respectate drepturile omului.

La intrunirea săptăminală duminicală Hyde Park de pe Aleea Clasicilor noi, cetăţeni liberi, asociaţi intr-o organizaţie neguvernamentală pentru a promova libertatea de expresie am discutat principial despre acţiunile de intimidare ale autorităţilor separatiste ilegale pe care toţi cei prezenţi la intrunire le-au condamnat vehement. Totodată in Hyde Park s-a constatat că autorităţile constituţionale de la Chişinău nu fac nimic pentru a apăra şi garanta dreptul copiilor la invăţămint in limba oficială, conducerea statului se limitează doar la declaraţii formale. De asemenea, am constatat că şi conducerea Federaţiei Ruse se face vinovată direct de incălcarea drepturilor omului in Transnistria.

La intrunirea de duminică s-a decis organizarea de proteste stradale menite să sensibilizeze opinia publică şi organismele internaţionale asupra stării de fapt din ţara noastră. In acest scop ONG Hyde Park a depus la Primăria Chişinău un demers prin care anunţă că va organiza pe 2 august un marş de protest şi pichetarea Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului Republicii Moldova, precum şi a ambasadei Federaţiei Ruse.

Prevederile legale care impun o perioadă de două săptămini, dar şi semnificaţia istorică a acestei date in istoria recentă a teritoriului numit Republica Moldova ne-au făcut să alegem pentru protest anume data de 2 august. Vom demonstra impotriva regimului terorist de la Tiraspol, contra guvernării antinaţionale de la Chişinău şi vom reclama implicarea Rusiei in persecutarea libertăţii de gindire şi de exprimare in această regiune.

Facem apel către alte organizaţii care promovează drepturile omului din Republica Moldova să se solidarizeze cu Comitetul creat recent de părinţii şi profesorii copiilor romanofoni din Transnistria şi să se exprime public pe marginea cazurilor recente de incălcare a libertăţilor fundamentale in stinga Nistrului. Invităm pe toţi doritorii de a-şi exprima public nemulţumirea să participe la manifestaţiile de protest din 2 august, care vor demara la ora 9 dimineaţa in Piaţa Marii Adunări Naţionale.



Chişinău, 19 iulie 2004

http://www.press-release.iatp.md/showarticle.asp?id=1430
 
dar transnistria? EA APARTINE 100% DE Moldova

ASA CUM BUCOVINA de Nord (Cernautiul) este la Ucraina,
cu toate ca nu a apartinut niciodata Ucrainei.
 
mdaaaa....

Patzania (ca altfel nu am cu sa o numesc) cu scolile cu predare in limba romana se poate intimpla doar in RM si doar in prezenta comunistilor.
Sunt citeva lucruri care nu le pot intelege eu...
1. Oare cita timpenie tre sa aiba ministerul invatamintului de la Chisinau pentru a nu comenta o asemenea situatie... Nu stiu ce alte lucruri mai importante mai poate aveja ministrul afara de a merge la fata locului si a vedea care e situatia cu tocmai 11 scoli care in curind vor fi inchise... Si nu doar el, chiar si negociatorul si integratorul de Sova nu a comentat acest eveniment, sau daca si a comentat, atunci doar peste doua zile. Va putei inkchipui ce sa-r fi intimplat daca acest lucru se intimpla in Georgia? Sau un exemplu mai real este situatia Rusilor din Tarile baltice care sunt impusi sa studieze in limba tarii si nu in limba rusda, ce au facut? au urcat in autobu si stau la Strasburg in fata cladirilor oficialilor cu placate si foi volante pentru a-si apara drepturile, la noi insa pina si politistii stau in ograda scolii cu doar doua pistoale in dotare si cu poarta de la intrare inkcuiata inpotriva a unui batalion de soldati transnistreni (sau poate chiar si rusi din Armata 14) inarmati pina in dinti.
2. Care mai este rolul OSCE daca actiunile lui nu mai au nici un rost? Ramine doar ca doata aceasta institutie "ruseasca" si birocratica sa se care la mama dracului de aici si sa permite altcuiva sa mentina situatie sub control macar daca sa nu solutioneze conflictul in timp cit mai scurt.
3. Oare chiar era necesar ca sa vina parintii si profesorii de la scoala amenintata din Tighina pina la Chisinau sa se plinga ca ii dau afara si ca vor sa-i lichideze ca minoritate (in interiorul RMN)? Oare birocratii din fruntea statului nu pot lasa afacerile mafiote pentru o zi si sa acorde atentie macar odata pe parcursul ultimilor patru ani problemelor din tara?
4. Unde sunt partidele de opozitie care isi tot fac loc spre putere? Oare implicare in solutionarea acestei probleme nu ar fi adus o popularitate mai mare partidului? Sau poate si astea sun preocupate de adunarea fondurilor pentru campnia electorala?

Sunt multe lucruri de spus, dar ma tem ca nu ma va auzi nimeni aici, si chiar daca ma va auzi, spusele mele nu va schimba prea multe, mai astept, sa se trezeasca lumea...
 
Cum sa mearga Ministrul Invatzamantului sa faca ceva contra rusificarii in Transnistria, daca el aici o grija SHI mai mare: sa-i rusifice pe romanii de pe malul drept? Glumeshti? Partidele de opozitzie? Vrei sa inceapa aia a impushca shi apoi sa fie ele invinuite ca "au starnit razboiul"? Parca am mai vazut filmul asta o data!.. Mi-e scarba de tot ce a adus armata rusa aici: numai saracie, nenorociri, frica shi ignorantza...
 
moarte lui Smirnov!

Cred ca Smirnov vrea sa incerce nervii rep. Moldova si totodata sa-i arate Chisinaului cit de neputinciosi suntem si ce importanta poate avea Tiraspolul in procesul de negocieri asupra problemei transnistrene.
Dar mai cred ca mai face o greseala mare printr-o asa politica ... o fi cistigat el acum batalia, dar lupta inca nu se stie cine o va birui!
 
Operaţiunea „Mana cerească”
•autor: Nicolae Negru
http://www.jurnal.md/articol.php?id=2000&cat=3&editie=

Extras din articol :
Oricât de bizar şi absurd ar părea la prima vedere, nu este exclus să existe o legătură între optimismul lui Stratan (şi al lui Voronin, exprimat ceva mai mai devreme) şi agresiunea separatiştilor. Aflăm din surse care au pus condiţia anonimatului că acţiunile de acest fel nu vor conteni, ci, dimpotrivă, se vor amplifica, ele fiind parte a unui scenariu de tensionare deliberată a situaţiei în această zonă. Aşa încât, spre mijlocul lunii august, Smirnov să declare părăsirea negocierilor, ca apoi, la toamnă, Moscova să propună un nou plan de reglementare a conflictului, care nu se va deosebi în esenţă de cel al lui Kozak, decât că în el nu se vor face nici un fel de referiri la forţele de menţinere a păcii şi armata rusă. Excluderea acestui capitol secret din memorandumul Kozak (de altfel, Stratan s-a întâlnit la Moscova cu Kozak, care ocupă acum postul de şef de administraţie a guvernului rus), s-a făcut prin consimţământul Chişinăului, pentru a nu provoca reacţia negativă a Occidentului, urmând ca această chestiune să fie abordată „ulterior”.

Intre timp, Sova declara ca Republica Moldova va parasi negocierile.
http://www.rian.ru/rian/index.cfm?p...;startrow=1&find=%CC%EE%EB%E4%E0%E2%E8%FF
 
Un mesaj de pe chat.md:
Все иноязычные, говорят молдаване это националисты, потому что заставляют учить молдавский не то чтоб учить хоть понимать. "Нет зачем он нам, его знать должны только царане, для нас принцев голубой крови он варварский, и кто со мной заговорит на молдавском тот националюга,он по руский должен кумекать потому что только этот я понимаю" выпад иноязычного.
А вот Закрытие с автоматами молдавских школ в ПМР что это?
-защита от молдавского национализма, или просто как второе Косово для сербов.
или это руский национализм.


Eu ma s-al [cenzurat] pe cine am sa-l aud vorbind asa. Drept ca acolo sunt si alte pareri a rusilor. Da mesajul ista imi creaza o ura fata de rusii din Tara Moldovei care s-asa creste in fiecare zi.

Ma scuzati de explozie. :oops:
 
N-ai inteles nica.
Mai citeste odata.
Cel care a scris mesajul ista de mai sus, apoi el invers: e impotriva lui smirnov, tine cu noi :)
 
http://www.azi.md/news?ID=30155

Situatia de la scoala-internat pentru copii orfani din Tighina s-a tensionat
27 iulie 2004

Copii de la scoala-internat din Tighina (Bender) au patruns fortat, marti dimineata, in sediul institutiei sigilate in ajun de autoritatile locale subordonate administratiei de la Tiraspol, neglijand somatiile militienilor transnistreni care au preluat controlul asupra cladirii luni seara.

Copiii au declarat ca "vor paine si ca le este foame" si de aceea au intrat in depozitul de alimente, provocand altercatii cu militienii si reprezentantii sectiei de invatamant care au incercat fara succes sa-i impiedice pe elevi sa intre chiar si prin ferestre.

Dupa ce au aflat luni seara ca sediul scolii a fost sigilat copiii plecati acasa la profesori au venit in curtea institutiei si au dormit in gramezi de fan, iar dimineata s-au aratat hotarati sa-si apere sediul. Actualmente in sediul scolii se afla peste 60 de copii.

In preajma scolii a aparut la pranz un grup de femei, activiste din miscarile de sustinere a administratiei transnistrene, iar militia transnistreana a blocat drumul de acces spre scoala-internat, impiedicand in special masinile cu numere de inmatriculare moldovenesti sa ajunga in zona.

Militieni transnistreni si politisti moldoveni, fara arme, se afla in continuare in curtea institutiei, unde mai sunt prezenti observatori militari din partea fortelor de mentinere a pacii, reprezentanti ai Misiunii OSCE din Moldova. Comandantul militar al zonei de securitate, un ofiter rus, a interzis echipei de filmare de la PRO-TV Chisinau sa ia imagini de la locul incidentului, dar dupa interventia reprezentantilor OSCE cameramanului i s-a permis sa ia imagini. Ofiterul rus a anuntat ca va sesiza in mod oficial incalcarea regimului impus de zona de securitatea.

Comandantul militar a anuntat ca la aceasta ora la Tiraspol se desfasoara o intrevedere a sefului misiunii OSCE, William Hill, cu ministrul transnistrean de Externe, Valeri Litkai, incercandu-se dezamorsarea tensiunilor.

Directorul institutiei, Maria Ungureanu, a declarat pentru corespondentul BASA-press care se afla in zona ca administratia transnistreana depune eforturi sustinute pentru a exclude din invatamant grafia latina. La randul ei o reprezentanta a directiei locale de invatamant a declarat pentru BASA-press ca autoritatile nu doresc altceva decat legalizarea institutiei, astfel incat sa activeze in conformitate cu normele transnistrene in vigoare intrucat se afla pe teritoriul Transnistriei.

La scoala internat din Tighina (Bender) sunt inscrisi 320 de copii orfani sau proveniti din familii nevoiase care au ramas pe durata verii la institutie.

Cativa functionari din administratia publica locala din orasul Rabnita, insotiti de o echipa de militieni transnistreni au incercat marti, deocamdata fara succes, sa patrunda in curtea liceului romanesc din Rabnita pentru a sigila institutia. Cadre didactice, parinti si elevi au blocat poarta liceului impiedicandu-i pe reprezentantii administratiei locale sa preia controlul asupra institutiei.

Surse din mediul persoanelor care opun rezistenta au comunicat pentru BASA-press ca reprezentantii autoritatilor transnistrene incearca sa-i convinga pe profesori si parinti sa cedeze institutia benevol "pentru a nu agrava situatia". "Militienii transnistreni nu au recurs la forta pentru a indeplini hotararea administratiei locale, dar au adoptat un comportament brutal", au precizat sursele citate.

Profesori, parinti si elevi de la liceul din Rabnita, supravegheaza zi si noapte institutia pentru a zadarnici intentia administratiei locale de a prelua controlul asupra cladirii.

Potrivit datelor Ministerului Educatiei, in regiunea transnistreana sunt opt scoli cu predare in baza grafiei latine, in care studiaza circa cinci mii de copii. Administratia transnistreana invoca date potrivit carora ar exista sase scoli cu predare in limba romana, pe care le-a definit in discursuri oficiale drept "avanposturi" ale Chisinaului folosite pentru tensionarea deliberata a situatiei in zona transnistreana.

BASA-PRESS
 
Back
Top