Poezie Crestina!

[Frontist]

Rugaciunea unui dac



Mihai Eminescu




Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici samburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeauna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in

sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?



El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scanteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mantuire:

Sus inimele voastre! Cantare aduceti-i,

El este moartea mortii si invierea vietii!



Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi implut-au cu farmecele milei,

In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!



Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,

Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila,

S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sa ma rada,

Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

S-acela intre oameni devina cel intai

Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.





Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,

Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrimi e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,

C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,

Caci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,

Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Cand ura cea mai cruda mi s-ar parea amor...

Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.



Strain si far' de lege de voi muri - atunce

Nevrednicu-mi cadavru in ulita l-arunce,

Si-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa

Ce-o sa amute canii, ca inima-mi s-o rumpa,

Iar celui ce cu pietre ma va izbi in fata,

Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata!



Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc.

Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc.

Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,

Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec,

Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma

Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

Ar fi bine ca Fiecare sa contribuie la edificarea unei frumoase colectii de poezie crestina!

 

[Frontist]

Sufletul



de Ana Blandiana

Sufletul e ceva n noi
Care nu poate exista n afară.
De cte ori nu mi s-a ntmplat
Să descopăr
Suflete goale n iarbă trăgnd să moară.
Le luam cu grijă n palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească n sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte n noi
De Dumnezeu?

 

[dixy]

EU NU CRED NICI IN IEHOVA

de Mihai Eminescu

Eu nu cred nici n Iehova,
Nici n Buddha-Sakya-Muni,
Nici n viaţa, nici n moarte,
Nici n stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul şi-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trai n veci pe lume,
De-oi muri n vecinicie.

Toate aceste taine sfinte
-Pentru om frnturi de limbă
n zadar gndeşti caci gndul,
Zău, nimic n lume schimba.

Si fiindcă n nimica
Eu nu cred o, daţi-mi pace !
Fac astfel cum mie-mi pare
Si faceţi precum vă place.

Nu ma ncntati nici cu clasici,
Nici cu stil curat si antic
Toate-mi sunt de o potriva,
Eu rămn ce-am fost : romantic.

 

[Iluzia]

Inima lui Dumnezeu

Vasile Voiculescu


Inima a lui Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase,

Cel Ce-Ti galgai sangele pana jos, in adancimi,

deschide-Te rugaciunilor noastre sfioase,

dulce miez al misterioasei Treimi!


Floare a cosmosului, Frumusete a Dragostei ne-ncetate

Spic suprem al nestinsei Lumini Dumnezeiesti,

Unic Cuvant, Eternitate in Eternitate,

dulce Fulger care pe nimeni nu orbesti,


nu ne lasa pe noi in bezmetica ceata,

in somnul lumii cu buimace visari:

trece-ne cu Tine din experienta la viata,

sus, in minunea marii Desteptari!

 

[Iluzia]

Batea la poarta cerului ...

Vasile Voiculescu


Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"

 

[Frontist]

ndemn la luptă



de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima n piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cnd te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci cnd sangeri,
nici ochii cnd n lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

 

[Frontist]

Iisus in celula



de Radu Gyr





Az noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce nalt era Christ !

Luna-a intrat după El n celulă,

Si-L făcea mai nalt si mai trist.



Minile Lui păreau crini pe morminte,

Ochii adnci ca niste păduri.

Luna-L bătea cu argint pe vesminte,

Argintndu-I pe mini vechi spărturi.



M-am ridicat de sub pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?

Iisus a dus lin un deget pe gură

Si mi-a făcut semn ca să tac...



A stat lngă mine pe rogojină...

- Pune-mi pe răni mna ta.

Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,

Parcă purtase lanturi, cndva...



Oftnd, Si-a ntins truditele oase

Pe rogojina mea cu libărci.

Prin somn lumina, dar zăbrelele groase

Lungeau pe zăpada Lui vărgi.



Părea celula munte, părea Căpătnă,

Si misunau păduchi si guzgani.

Simteam cum mi cade tmpla pe mnă,

Si am dormit o mie de ani...



Cnd m-am trezit din grozava genună,

Miroseau paiele a trandafiri.

Eram n celulă si era lună,

Numai Iisus nu era nicăieri...



- Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de cătui.

M-am pipăit, si pe minile mele

Am găsit urmele cuielor Lui...

 

[Frontist]

Rugăciunea din amurg

de Nichifor Crainic


Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti n rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost n ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin n fiecare, n toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Cnd crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

 

[Frontist]

Sfantul Ioan din Kronstadt










Inima se poate schimba


de Sf Ioan de Kronstadt


Inima se poate schimba

de mai multe ori intr-o clipa,


Inima se poate schimba

de mai multe ori intr-o clipă


- n bine sau n rău,

- n credinţă sau necredinţă,

- n simplitate sau viclenie,

- n iubire sau ură,

- in binefacere sau invidie

- n generozitate sau navuţire,

O, ce inconstanţă !

O, ct de multe ispite!

O, ct de sobri şi atenţi trebuie să fim !

 

[Frontist]

Semnul Sfintei Cruci



de Sfantul Ioan Iacob



Semnul crucii este noua

Scutul cel mantuitor
Care departeaza raul
Si ne da la toate spor.


Deci sa facem cum se cade
Crestinescul nostru semn,
Caci vrajmasii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.


Iar acei ce bat in cobza
Si pe cruce o ingana,
Au samanta necredintei
Si pecete rea la mana!


N-au evlavie in suflet,
Nici rusine la obraz
Plecaciune nu pot face
Ca-i "boierul pe grumaz"!


Domnul cerurile pleaca
Pentru neamul omenesc,
Iar la El sa-si plece capul-
Multi crestini nu se silesc.


El intinde sus pe cruce
Mainile dumnezeesti,
Tu macar a face "semnul"
Omule nu te silesti.


El ne mantuie crestine
Savarsindu-Se pe lemn,
Iara tu socoti rusine

 

[Frontist]

Psalm



de Lucian Blaga



Iubind ne-ncredintam ca suntem. Cand iubim,

oricat de-adanca noapte-ar fi,

suntem in zi,

suntem in Tine, Elohim.

Sub lumile de aur ale serii

Tu vezi-ne cutreierand livezile.

Umblam prin marea saptamana

gand cu gand si mana-n mana.

Si cum am vrea sa Te slavim

pentru iubirea ce ne-o-ngadui, Elohim!

Dar numai rana a tacerii

este cuvantul, ce-l rostim

 

[Frontist]

de Parintele Ilie Cleopa

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume

Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.

Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.

Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta
Sa venim la pocainta.

Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos
Care crede in Hristos.

Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce sta pe tron.

Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.

Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma
Tot pacatul, fara urma.

De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe
De-ar fi cine sa le-asculte.

Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?

Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:
"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"

Iar cand Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata
Umezindu-si zilnic fata.

Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega
si la Templu-i aducea?

Si cati sfinti si cuviosi
N-au iesti din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat
Pentru orisice pacat.

Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau
Si mereu se-mpartaseau.

Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire
Sfanta lor marturisire.

Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici biserici mari si bune.

N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,
Ci traiau dupa Hristos.

Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.

 

[Frontist]

Multi chemati, putini alesi

de anonim

Prin taina Sfantului Botez
Toti pruncii sunt chemati, dar vezi,
Ca nu toti in puritate traiesc
Si prea putini se mantuiesc.

Prin Botez toti suntem chemati la mantuire,
La viata curata si vesnica mostenire,
La o viata frumoasa si fericita
Dar prea putini o castiga.

"Ma lepad" se spune la Botez,
"De satana si pe Domnul urmez".
Dar multi incalca fagaduinta
Si isi schimba si credinta.

Deci multi chemati au fost si sunt,
Dar putini urmeaza Domnului prea Sfant.
Caci numele de crestini in zadar primim,
Daca viata nu ne-o sfintim.

 

[Frontist]

Nichifor Crainic

Rugciunea din amurg

M rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti n rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost n ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin n fiecare, n toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-m s-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Cnd crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

 

[Frontist]

Cina

de Ioan Alexandru

Vine un musafir la noi in casa
Aducator de har orice strain
Il vom pune in frunte la masa
Linga piine si vin

Cat ne este vatra de saraca
Pe cat suntem de multi linga foc
Ii place lui Dumnezeu sa petreaca
Cu noi la un loc

Faramiturile-astea putine
Trebuie sa le-mpartim chibzuit
Sa ramana cosurile pline
Din cat a prisosit

Fiece casa-mparatie
Fiece masa prestol
Prin fiecine poate sa vie
De cand mormantul e gol

 

[Frontist]

Vorba din vis

de Parintele Sandu Tudor



Atipesc, la ceasul de hodina,

florile si fiarele 'mpreuna.

Linul suflu fara de lumina

prin tulpini si trupuri se ingana.



Somnul lor usor se 'nfrigureaza,

tresarit se tese 'n picotire.

Intre gene si pe frunze teama treaza

joaca insomnarea lor subtire.



Singura faptura omeneasca,

fiindca e cuvantatoare gura,

chiar din adormirea ei trupeasca

face talc de mare ghicitura.



Bate visu 'n inima de om

ca o apa de pe lumea ceealalta.

Din adanc oglinzile de somn

se ridica spre vedenie inalta.



Vezi launtric par 'ca in afara

fata lumii cea nebanuita,

bucuria cea de-a-doua-oara

peste noapte ochilor ivita.



Cresc minuni si nu te mai uimesti.

crezi ca sunt acele ce n 'au fost,

si pornit de-avant vrei sa graiesti

un cuvant sonor cu-anume rost.



Gura insa-ti sta de rece piatra,

din trup stins se sbate proorocul;

dar, lumina 'n cenuseata 'n vatra.

cugetul zbucnin 'naripa focul.



Si-ti rostesti tu vorba, fara sunet,

fara de ajutorinta gurii.

In ecou launtric ca de tunet

trec prin tine semnele scripturii.

 

[Aliona]

Frumoase poezii!

imi place mult Eminescu!

 

[Iluzia]

Dumnezeu este Iubire

Si ne iubesti ca si o mama:
adanc, si lin, inversunat
ca dorul Tau ce ne tot cheama
spre-un vis cu Tine-ngemanat!

Poate Iubirea Ta-i mai multa,
cand fiecaruia-i spui bland:
"Chiar daca mama ta te uita...
Eu nu te voi uita nicicand".

 

[Frontist]

Dragostea este ceea ce ne invata crestinismul!
multumesc pentru poezie!

 

[Aliona]

Imn al Invierii



de Valeriu Gafencu



Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.