principiul cauzalitatii

kant il punea la baza cunoasterii...chiar daca il critica, schopenhauer il accepta si el...einstein accepta ca legile fizice au un caracter statistic...dar natura e guvernata totusi de legi cauzale...ideea mea ca e ca conceptul cauzal face imposibil ateismul...cel putin in formula sa clasica...daca acceptam relatia cauza-efect, ajungem neaparat la o cauza primordiala pe care nu putem s-o stim (inceputul contingentului)...si stam in fata unei dileme: ori il acceptam pe dumnezeu (o idee vaga) sau Natura ori altceva (alta idee vaga)
 
Principiul cauzalitatii nu te pune neaparat fata in fata cu Dumnezeu (ai si spus asta). Si atunci nu mai inteleg de ce mai scrii ca el face imposibil ateismul (asta daca intelegem prin ateu acea persoana care neaga existenta lui Dumnezeu).
 
Acceptarea principiului cauzalitatii nu este sinonima cu acceptarea existentei lui Dumnezeu -- daca universul are o virsta infinit de mare, "cauza primordiala" nu mai tre sa existe.
 
greenfox:
Principiul cauzalitatii nu te pune neaparat fata in fata cu Dumnezeu (ai si spus asta).

te pune fata in fata cu cauza primordiala a lumii...creatorul..demiurgul..bla-bla-bla...(esenta lui dumnezeu si legitimitatea stapanirii lui ). acceptand jocul asta, stiinta ajunge tot acolo, chiar daca prin alte cai, presupus stiintifice...adica la CAUZA...pe care nu o poate determina..solutia propusa de darvin pentru a explica aparitia umana..sau big bang-ul nu difera mult de ideea lui dumnezeu...mai ales daca ne referim la imposibilitatea de a le explica cumva...
 
tot legat de cauzalitate este si conceptul libertatii..daca toate lucrurile din lumea asta sunt determinate cauzal, atunci nu mai exista nici un fel de libertate...caci libertatea presupune dreptul de a alege...adica si de a nu te supune unor asemenea determinari...
 
vitalic sprinceana said:
te pune fata in fata cu cauza primordiala a lumii...creatorul..demiurgul..bla-bla-bla...(esenta lui dumnezeu si legitimitatea stapanirii lui ).

Iaca noi nu intelegem un lucru : sa presupunem ca gasim "cauza primordiala", cum zici tu. Ce are treaba asta cu dumnezeu ?


vitalic sprinceana said:
acceptand jocul asta, stiinta ajunge tot acolo, chiar daca prin alte cai, presupus stiintifice...adica la CAUZA...pe care nu o poate determina..solutia propusa de darvin pentru a explica aparitia umana..sau big bang-ul nu difera mult de ideea lui dumnezeu...mai ales daca ne referim la imposibilitatea de a le explica cumva...

Cam tare repede te-ai rafuit cu "stiintele" si cu Darwin reducandu-i la o alta expresie a religiosului. :D Scurtaturile astea ne deranjeaza, zau.
 
wow... topicuri vechi de doi ani... de unde s au luat?

Greenfox > Principiul cauzalitatii te pune fata in fata cu dumnezeu, deoarece mergand in trecut pe firul cauzalitatii ajungi la o contradictie> la ceva care contrazice legile fizice... un fel de anomalie. Si la aceasta problema incepi sa i gasesti solutii: fie ele abstracte(dumnezeu), fie ele fizice(big bang). Si cum nici o explicatie fizica nu este plauzibila(deoarece intrece limitele bunului simt) ne ramane dumnezeu... asta pana cand ii gasim o alta explicatie.

Doomie> daca universul are o varsta infinit de mare, cauza primordiala exista, insa ea "nu mai conteaza", dar universul nostru nu i chiar asa de batran pe cat pare(legea hubble).

MirK: eu cred ca(virgula) Kant il punea la baza cunoasterii, deoarece numai cauzal poti explica orice interactiune pe care o observi sau o simti. Si apoi, in "despre frumos si bine" Kant facea un fel de comparatie intre cauzalitatea naturala(dupa legile fizice) si cauzalitatea transcendentala. El admitea ca exista si lucruri cu o libertate transcendentala... adica lucruri care nu necesita o cauza pentru a aparea, lucruri care sunt propria lor cauza si efect > cauza primordiala.. si ea are cea mai directa legatura cu dumnezeu. Apropo, sunt sigur ca exista o explcatie cauzala pentru care conjugi verbele la plural.
 
shi fignea, nu vad nish o logica in faptul ca prin cauzalitate ajungi la dumnezeu... tot asha se poate de spus ca daca incepi sa extrapolezi totul, ajungi la ktulhu :) shi indeobshte n-am auzit niciodata nici un argument real in favoarea existentzei lui dumnezeu sau a vreunei alte fiintze asemanatoare
 
Daca acceptam relatia cauza-efect, nu avem cum sa ajungem la o cauza primordiala. In plus, timpul si Universul sunt infinite. Infinite sunt si lumile posibile si chiar planetele sau sistemele solare sunt infinite. Ca atare cum poate fi Universul creat de Dumnezeu daca acesta este infinit? Ceva infinit nu poate fi creat. A existat intotdeauna si va exista intotdeauna.
 
Vitalic, sunt de aceeaşi părere cu tine. Din păcate, când firul gândirii ajunge în acel punct nu reuşesc să obţin o concluzie categorică.
E un subiect foarte delicat pe care puţin oameni îl înţeleg (cred eu) şi mă miră totuşi că au fost destule răspunsuri "on topic".

dixy, cauzalitatea are corespondent în realitate, natura respectă legile fizicii. După cum ştii, se poate prezice foarte uşor (conform legilor fizicii) evoluţia unui sistem fizic macroscopic. Se pot deduce şi stările anterioare ale sistemului.
Ştiinţific, singurul lucru care contrazice cauzalitatea este principiul incertitudinii al lui Heisenberg (cu care nu sunt de acord, îl văd mai degrabă ca o constatare "de moment" - şi nu numai eu sunt cel care nu-l acceptă, sunt şi alţii mai "mari"). Oricum, chiar şi aşa, imposibilitatea de a prezice exact poziţia nu exclude posibilitatea de a anticipa probabilistic spaţiul în care s-ar putea afla o particulă. Şi, cred eu, imposibilitatea de a prezice se referă la "capacităţile noastre", nu la cauzalitate în sine.
Infinitatea universului, lumile paralele şi toate celelalte, sunt concepte ştiinţifice care adevărat că n-au fost infirmate însă nici demonstrate. Pe când, legile cauzalităţii sunt bine stabilite, demonstrate şi au corespondent în realitate (eu pot spune cu siguranţă că dacă nu lovesc vaza de pe masa mea, aceasta conform legilor fizicii n-o să se transforme în cioburi de la sine, însă tu poţi afirma că vaza o să dispară şi o să apară în altă lume paralelă - lucru posibil ştiinţific, acceptat deşi extrem de improbabil, însă nedemonstrat şi fără corespondent concret în realitate).
 
Back
Top