Adrenalina: nu confunda topicurile.
Fara suparare, dar eu nu inteleg de ce va incapatanati sa priviti individualismul doar prin prisma egoismului si sa il transformati, in aceasta "format", intr-o carenta exclusiva a vestului.
In primul rand ca acel individualism al vestului de care vorbesc eu, este "urmasul" renasterii si al filosofiei umaniste. Individualismul este antropocentrism, adica asezarea individului ca masura a tuturor lucrurilor, nu negarea comunitatii, ci doar eliberarea idividului din constrangerile si anonimatul la care un anumit tip de societate il forteaza.
Materialismul vestului nu este rezultatul individualismului, ci mai degraba e cumva legat de capitalism. Dar asta e. Se spune ca fiecare om are defectele calitatilor sale. La fel si sistemele politice sau economice au defectele calitatilor lor. Care e cea mai mare calitate a capitalismului? Pai functioneaza! In ultimii 50 de ani sistemul capitalist a generat o crestere constanta si semnificativa a nivelului de trai. Deci e bun, caci ce altceva ai putea sa ceri de la o doctrina economica?
"Caderea" omului in egoism si desfrau imi e teama ca nu este
rezultatul nici al individualismului umanist, nici al capitalismului (desi poate ca acesta din urma il intretine). Imi e teama ca egoismul e o "valoare" transistorica si nesistemica. Este capitalismul incompatibil cu spiritualitatea? s-ar putea, dar repet, capitalismul este o doctrina economica, deci i se rupe de orice altceva. Este individualismul incompatibil cu spiritualitatea? Desi s-ar parea ca voi raspundeti "da" la intrebarea asta, mie nu mi se pare evident. Mantuirea e o chestiune individuala, la fel si accestul catre spirit sau sacru. Nu ai nevoie de sociatate pentru asta, totul sta in a avea tu vointa de a o apuca pe o astfel de cale. DE FAPT CHIAR TU AI SPUS-O:
suntem scalvii materialismului pentru ca asa dorim sa fim si pentru ca este varianta cea mai simpla... spiritualitatea cere sacrificii si trebuie asteptata recompensa, pe cand partea materiala o vezi a fiecare sfarsit de luna...
Asa incat, daca recunosti ca este o problema care tine de firea omului, nu inteleg de ce i-o reprosezi societatii, ba chiar unei societati anume?
Si pentru ca pana acum am vorbit "teoretic", hai sa vorbesc si practic, adica sa va povestesc experientele mele legate de oamenii din vest.
Prima mea calatorie in vest a fost prin '91, in Germania. Tatal meu era sofer pe TIR si m-a luat si pe mine. Inchipuitiva ca in Germania am descarcat TIR-ul (incarcat cu prune) la un depozit de fructe. Ei bine, unul dintre nemtii de acolo m-a luat cu el in depozit. Pe mine si o plasa...
De incarcat trebuia sa incarcam la o firma de dulciuri (pe cuvant de onoare ca nu inventez!). Am stat acolo trei zile tot asteptand sa hotarasca cei de la firma daca incarcam sau nu. In fiecare dimineata ne auceau lapte, suc de portocale si prajituri. Ca sa nu mai vorbim de pungile cu bomboane pe care le primeam eu in timp ce ma plimbam prin curte.
Un alt prilej de a intra in contact cu oamenii din vest a fost calatoria mea in Spania in 1997. Am ajuns acolo prin fratele meu care emigrase in '92 in Luxemburg. Spaniolii mi-au facut o impresie formidabila. Pentru mine a fost un adevarat soc ca oriunde te ducei oamenii iti zambeau. Cu noi era si copilul de un an al fratelui meu. Prin orice magazin intrai cu el oamenii ii zambeau, ii vorbeau, unii chiar il luau in brate si eventual ii dadeau si un cadou. Poate ca asta era doar o politica de marketing a lor, dar fapt e ca de pe urma vizitei mele in Spania am invatat sa zambesc, am invatat sa ii spun "multumesc" vanzatoarei din magazin, chit ca platesc ceea ce primesc si chit ca vanzatoare de multe ori se uita urat la mine, sau ma face sa astept cateva minute pana termina ea de vorbit cu cealalta vanzatoare.
Cat despre fratele meu emigrant si luxemburghezii lui: locuieste intr-un "bloc" cu alte doua familii, o familie de italieni si una de luxemburghezi. Italienii sunt ca toti italienii: daca te prind de vorba, nu scapi in mai putin de o juma de ora. Luxemburghezii poate sunt mai putin vorbareti, dar sunt oameni de treaba. Ultima data am fost in Luxemburg chiar anul asta de pasti: le-am prins acolo si pe cel catolic si pe cel ortodox. In dimineata zilei pastelui catolic, casa scarii si gradina erau pline de iepurasi si oua de ciocolata puse acolo de luxemburghezi si de italieni sa le gaseasca copii fratelui meu (asa e obiceiul acolo). Italienii pusesera in fata usii de la apartament chiar si o specialitate de-a lor, un fel de pasca italieneasca .
Anul trecut, o alta familie de luxemburghezi a caror fetita e colega de scoala cu fetita fratelui meu, i-au invitata in Germania la un parc de distractii si au platit ei totul, pe motiv ca ei au fost cu ideea. La fel vecinii lor luxemburghezi i-au invitat in Franta la pescuit pe lacul lor.
Pe cand am fost ultima oara in Luxemburg am prin si ultimele meciuri ale UEFA Cup. Si ca sa vezi dracie si luxemburghezii si portughezii (de care Luxemburgul e plin), ba chiar si englezii (meciul tur al Stelei cu Middlesborough l-am vazut chiar intr-un bar de englezi) ies la o bere cu amicii sa vada meciurile.
Curtea scolii in care invata nepotii mei e mereu plina de baieti care vin sa joace baschet sau fotbal, la fel ca in curtea scolii de la mine din cartier. Iar pe terenurile de joaca pentru copii, o multime (pe strada unde locuieste fratele meu si familia sunt doua) sunt mereu pline de parinti care isi scot copii sa se joace.
Asa incat vedeti, experienta mea cu vestul nu are nimic din ceea ce imi povestiti voi despre ei. Tot ceea ce am vazut eu sunt niste oameni normali, poate chiar mai respectuosi decat cei pe care ii vad zilnic pe strazile din Craiova (ai "mei" locuiesc intr-o comuna la marginea Luxemburgului si nu mica mi-a fost mirarea ca acolo toata lumea se saluta pe strada, inclusiv ma salutau pe mine desi nu ma vazusera niciodata). Nu zic ca ceea ce povestiti voi nu se intampla, dar experienta mea personala, care nu contine nimic din astea, imi dovedeste ca egoismul, rautatea sau indiferenta, desi cu siguranta exista, nu sunt niste "plagi" nu au capatata proportiile unei epidemii. Caci daca era asa le-as fi observat.
