Ucraina în aşteptarea deciziei Curţii Supreme
Preşedintele Ucrainei Leonid Kucima s-a aflat la Moscova, unde a purtat convorbiri cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin, legate de criza politică din Ucraina. Vladimir Putin a avut cuvinte de laudă la adresa lui Leonid Kucima, pentru modul cum ţine sub control situaţia din Ucraina, spunând totodată că Rusia sprijină integritatea teritorială a acesteia.
Leonid Kucima, care a propus reluarea scrutinului electoral, de la punctul zero, se reîntoarce în cursul zilei la Kiev, pentru convorbiri cu principalii protagonişti ai disputei. În ansamblu, guvernul ucrainean şi opoziţia par să se îndrepte în sfârşit către un compromis în privinţa disputatelor alegeri prezidenţiale. Ambele părţi spun că progresele s-au făcut în cursul negocierilor de ieri, mediate de reprezentanţii internaţional, în frunte cu Javier Solana, coordonatorul UE în chestiuni de politică externă.
Întreaga atenţie se concentrează acum asupra Curţii Supreme, care-şi continuă cea de-a patra zi de deliberări, analizând contestaţia opoziţiei, care susţine că alegerile ar fi fost fraudate.
Jan Kubish, secretarul general al OSCE, este unul din mediatorii străini prezenţi la Kiev, şi spune că pot fi constatate progrese: "Există de ambele părţi voinţa politică de a găsi o ieşire din actuala criză, iar miercuri s-a ajuns la câteva înţelegeri importante. Am vrea să-i vedem pe cei doi candidaţi, Iuşcenko şi Ianukovici, întrecându-se încă o dată în alegeri, care trebuie urmate de demararea unor reforme politice şi constituirea unui nou guvern".
Importantă e nu numai decizia în sine a Curţii Supreme - deşi nu este clar dacă instanţa supremă poate hotârî ea noi alegeri - ci faptul că cei doi rivali, primul ministru Victor Ianukovici şi oponentul său, Victor Iuşcenko, au căzut de acord să-şi continue convorbirile doar după ce instanţa supremă îşi va fi anunţat decizia.
Starea confrontaţională pare totuşi să mai scadă în intensitate. Victor Iuşcenko le-a cerut adepţilor săi să ridice blocarea clădirilor guvernamentale. Se pare că un consens se conturează, în sensul organizării unui nou scrutin, deşi rămân multe aspecte nerezolvate.
Tot neclar e şi statutul guvernului lui Victor Ianukovici, împotriva căruia parlamentul a adoptat un vot de neîncredere, vot a cărui valabilitate acesta refuză să o recunoască.
În orice caz, faptul că sunt avute în vedere noi alegeri o dovedeşte şi cele întâmplate joi la parlament. Acesta şi-a suspendat şedinţa, astfel încât grupurile parlamentare să vină cu propuneri în vederea amendării legii electorale privind scrutinul prezidenţial.