Roman social, roman-memoriu
Calugarita de Denis Diderot
-- motto: "Il y a que je me dsole d’un conte que je me fais!" (Denis Diderot) --
-- motto: Va consider un om necesar, nascut pentru a lumina lumea si a strivi fanatismul si ipocrizia” (Voltaire catre Diderot, 1760) --
Intr-o seara de vara trzie a anului 1760, literatul baron Melchior von Grimm (cel care a nfiintat si condus "Correspondance littraire") si viziteaza amicul francez pentru a afla ultimele noutati din saloanele pariziene. Il gaseste plngnd la masa de scris si l ntreaba surprins ce s-a ntmplat. Raspunsul e cel din primul motto de mai sus ("Ma-ntristez de ce scriu"). Bizarul situatiei este ca ceea ce s-a vrut initial o gluma colectiva, o farsa a unor literati parizieni ce viza un nobil (marchizul De Croismare), avea sa sfrseasca ca un roman epistolar n toata regula. Pe scurt, povestea este asta: Marchizul, era un obisnuit al diverselor saloane pariziene, dar proaspat retras prin 1759 la castelul sau din Caen. Amicii sai apropiati decid sa intervina pentru a-l readuce la viata mondena a capitalei, si pentru asta speculeaza o afacere n care nobilul se implicase cu toata influenta si din toata inima, anume un proces care facuse deja sa curga multa cerneala n acei ani, si care era chemat sa hotarasca daca unei tinere calugarite i se poate accepta ruperea legamntului monastic ("mariajul" sau cu Cristos) sau nu. Este vorba despre celebrul caz al Margueritei Delamarre, nascuta n 1717 si plasata-n mnastire de la vrsta de trei ani de catre parinti. Dupa moartea tatalui ei, aceasta ndrazneste sa conteste validitatea declaratiei sale de legamnt, cernd anularea lui. La data de 28 august 1756, cererea primeste finalmente decizia autoritatilor judiciare care respingeau pna si caracterul valid al ideii de rupere de legamnt. Tnara nu se declara nvinsa si face apel la Parlament, moment din care afacerea capata un caracter public si alura de scandal national. In aceasta etapa cauza ei a primit sprijin de la diverse persoane aflate n pozitii influente, cum este si marchizul De Croisemare). Sentinta initiala este nsa reconfirmata la data de 17 martie 1758: calugarita n-are ncotro dect sa se mpace cu soarta pe care nu si-a ales-o si pentru care nu avea vocatie, ea traind dupa acest moment nca 32 de ani de calugarie fortata, despre care istoria n-a mai nregistrat nici un detaliu.
Se impune acum o descriere a chestiunii calugariei n epoca. Chiar si n secolul al 18-lea, omenirea suferea (si-n Europa de vest) de aceeasi mare problema care altera drastic speranta de viata, anume mortalitatea infantila. In toata aceasta perioada neagra a omenirii dinaintea dezvoltarii tehnicilor medicale care au rezolvat problema mortalitatii infantile, un copil avea la nastere o speranta de viata de aprox. 40 de ani. Aceasta cifra socanta este nselatoare dintr-un anumit punct de vedere, caci odata depasita perioada critica dupa nastere si pna la adolsecenta (adica copilaria, n special cea frageda), speranta de viata devenea aproape echivalenta cu aceea pe care o avem si noi azi, n ciuda decalajului enorm n materie de tehnica medicala ntre epoci (dovada ca medicina n-a avansat pe ct credem. . . )). De retinut este deci ca mortalitatea infantila facea ravagii chiar si n familiile avute, si ca aceasta situatie este principala responsabila de decalajul socant ntre a lor speranta de viata la nastere si aceea pe care noi o afisam azi. Secolul 18 este totusi un secol n care lucrurile sunt pe punctul de a se mbunatatii; lent, e adevarat, nsa nu este nicicum secolul n care se produce explozia demografica care va face din Occident rezervorul de populatie care va coloniza si partial popula 5 continente, caci aceasta evolutie este amorsata deja ncepnd cu secolul al 16-lea, si si are cauzele nu n mbunatatirea medicinei, ci n eficienta crescuta a agriculturii, eficienta la rndul ei produsa de unelte si tehnici de mai buna calitate (plugul de fier, de ex., aparut n secolul al 14-lea si care s-a impus ncet-ncet n aprox. 3 secole dupa).
Asistam deci la o situatie n care exista o crestere rapida a populatiei datorita scaderii mortalitatii infantile dar si capacitatii crescute de hranire a unei populatii adulte de aceeasi suprafata de teren, gratie progresului tehnologic in agricultura; deci avntul e provocat n principal de mai marea stabilitate si previzibilitate alimentara. Asta se traducea prin mai multi copii dect parintii pot nzestra ("dota", la dot = zestre) financiar si material, fapt ce face ca mnastirile sa se umple cu fete nobile sau din medii de extractie mai joasa, puse acolo cu forta de catre parintii care nu-si permiteau sa le nzestreze (cei mai norocosi puteau sa-si marite 2 fete . . .).
"Excedentul" uman era calugarit, caci asta asigura un destin privit ca decent de catre familie, n timp ce tnara (sau tnarul) avea cel putin asigurat un rost social, un "camin", o securitate alimentara si un mediu presupus avnd un nivel moral acceptabil n epoca. Insa chiar si pentru a patrunde ntr-o mnastire trebuia facuta o mica zestre (n comparatie cu cea necesara maritisului), iar mnastirile nsele se nscriau ntr-o ierarhie care le facea pe unele preferabile altora. Aparuse un adevarat "comert" cu calugaritze ntre mnastiri si o adevarata concurenta ntre familiile "posesoare" de pretendente pe de-o parte, si ntre mnastiri pe de cealalta, cum exista si o puternica tendinta de a "capitaliza" individul, care reprezenta o sursa lunara de venit pentru mnastire, deci o sursa de existenta si eventual prosperitate colectiva de unde tendinta de abuz, de retinere cu forta n mnastire.
In romanul despre care vorbesc sunt descrise la un moment dat situatiile aberante si socante ce decurg din asta. Dar istoria concreta (reala) a tinerei Delamarre este chiar mai tragica si denota o imoralitate mai mare dect aceea descrisa de romanul nsusi, caci ea este sacrificata de fapt pentru bani: tatal ei a cumparat o functie publica de la monarhie (asta era sistemul: functionarii si cumparau functiile pe sume de bani imense, dupa care prin exercitiul acesteia se asigura o sursa constanta de venit si eventual recuperare a cheltuielii facute; merita mentionat de asemenea ca unele dintre acestea presupuneau si nnobilarea automata a cumparatorului), astfel familia nemaiavnd bani sa faca bietei nefericite o zestre. Automat, n epoca, solutia practicata era calugarirea acesteia. Unicul lor copil ramas (restul de 2 murisera)!!!
Acum sa revin la roman si autorul lui si din nou la ntmplarea care a dus la scrierea romanului.
Initial, Diderot, Mme. D’Epinay (scriitoare si ea) si baronul F.M. Grimm, compun o scrisoare catre De Croisemare, ca si cum aceasta a fost scrisa de calugarita Delamarre, care cerea disperata ajutor de la nobil, anuntndu-l ca a evadat din mnastire (acestea erau adevarate puscarii, nconjurate de ziduri si ncuiate permanent, plus pazite; a existat de altfel o epoca n care curvele si fetele de moravuri mai usoare chiar erau "internate" cu forta n mnastiri), si solicitnd adapost si ceva munca. Astfel, amicii sperau sa-l aduca n capitala pe al lor Marc-Antoine-Nicolas.
Doar ca soarta le joaca feste, caci marchizul ordona tinerei sa vina la Caen, unde sigur va fi ferita de orice necaz, cel putin pentru un timp. Glumetii atunci schimba strategia si rescriu anuntndu-l pe nobil ca religioasa este bolnava, fapt ce o mpiedica sa calatoreasca. Vor exista n final 19 scrisori (toate compuse de Diderot) care au fost schimbate de grupul de amici si marchiz. Ultima, cea mai lunga, reprezinta practic corpul romanului de astazi, pe care critica l considera n primul rnd un roman psihologic (Arthur Wilson), caci Diderot arata o cunoastere fina a psihologiei umane, a individului ct si a grupului (gloatei), nsa ce entuziasmeaza cel mai mult comentatorii este dovada remarcabila a ntelegerii psihologiei feminine de catre un barbat. El este pentru noi si o fresca sociala, n acelasi timp.
Nu este de mirare ca Diderot, filozof al Luminilor, s-a atasat repede cauzei bietei calugarite strivita de mecanismul legal al timpului sau, caci ce-i demarca pe "oamenii Luminilor" este convingerea ca omul trebuie sa-si gaseasca si construiasa aici, pe pamnt, fericirea, asa cum o ntelege fiecare.
Totusi, asta nu poate explica efortul si angajamentul complet al acestuia n afacere: lucrurile sunt un pic mai complicate dect att, caci enciclopedistul scrie n definitiv romanul atunci cnd stia de mult timp deja ca orice scriere a lui va fi interzisa de cenzura monstrului bicefal (ecleziastic si monarhic): n 1749 publicase "Scrisoare despre orbi" si este arestat, anchetat si bagat n puscarie urgent; din acest moment, el va continua sa scrie, nsa nu va mai publica niciodata (majoritatea scrierilor sale au fost publicate postum, si niciodata de atunci pna acum doar cteva decenii, fara riscuri si probleme. Asta nu mpiedica nsa existenta a 73 de editii n franceza, 19 n germana, 10 n italiana, 7 n engleza, 7 n spaniola, etc. Doar ca toate primele editii au avut loc mult timp de la scriere si de la moartea autorului; de ex., romanul "Calugarita" a fost prima oara complet editat n 1796, adica la 12 ani de la moartea autorului si la 36 de ani de la terminarea romanului. Asta e, n ciuda credintei unora dintre compatriotii "literatura de sertar" n-a aparut n secolul XX, undeva prin estul Europei, si nici din cauza ideologiei comuniste, ci n Occident si din cauza altui totalitarism, de data asta unul care a dominat aproape 2 milenii (si mai domina nca n anumite colturi de lume . . .), anume religia crestina.).
Revenind la chestiunea mobilurilor care l-au facut pe Diderot sa se angajeze att de pasionat n ceea ce a nceput de fapt ca o gluma dar care totusi reprezenta o chestiune foarte reala si serioasa: istoricii considera ca biografia lui Diderot ne poate oferi indicii si piste pretioase, caci acesta a fost el nsusi nchis la varsta adulta (28 de ani!) ntr-o mnastire, si asta la ordinul tatalui sau pentru ca tnarul decisese sa se casatoreasca si chestiunea mostenirii crease animozitati. El evadeaza din "puscarie" si se casatoreste. Problema mostenirii, banilor si surghiunului n mnastire se regaseste si n roman.
Pe de alta parte, sora lui cea mai mica numita Anglique va fi calugarita n ordinul ursulinelor si va muri la vrsta tnara nebuna, n 1748. Filozoful va fi profund marcat de tragedie: fiica sa, de altfel unica supravietuitoare dintre 4 copii pe care filozoful i-a avut, va purta numele surorii lui (Marie-Anglique). In roman regasim tema nebuniei (isteriei) produsa de suprimarea naturii din om prin recluziune. De altfel, ntr-o scrisoare catre Mme. d’Epinay din noiembrie 1760, el recunoaste ca exista brodata n textul romanului o seama de experiente personale, "care l fac sa scrie uitnd de sine, zi si noapte".
Se considera de asemenea ca Diderot a crezut ca rascolirea afacerii prin demersul colectiv al lui si amicilor sai va antrena un sprijin ntru evadarea si ocrotirea bietei calugarite Delamarre.
Romanul se vrea elogiu adus sutelor de mii de victime umane, n special tinere fete, sacrificate pe altarul religiei timp de prea multe sute de ani. Cititorul va retine suferinta si nefericirea personajului principal Suzanne, ca fiind acela al tuturor femeilor sacrificate "mirelui" lipsa la apel, numit Cristos; s-a demonstrat prin numarul mare de memorii, n special acelea ale abatiei Port-Royal, ca aceste situatii nefericte erau suficient de dese pentru a nu fi niste exceptii. Ca forma de manifestare a isteriei provocata de calugarie, apare n roman, printre alte forme, si homosexualitatea (feminina) tehnic numita de circumstanta; este vorba despre una dintre staretele mnastirilor prin care s-a perindat Suzanne, personajul principal. In fapt, cazuistica isteriei apare la mai fiece stareta descrisa, Diderot atribuind aceasta cauza comuna tuturor manifestarilor particulare: vaporii mistici, sadici si aberant-erotici si au cauza, dupa el, n mediul monahal care le priveaza de propriul corp si de functiile naturale ale acestuia; ele sunt niste isterice la care corpul "vorbeste" n locul lor, caci nu-i putem lega "limba"; el exprima majestuos partea revendicata de carnea care suntem si pe care n-o putem "adormi". Romanul se face marturie caracterului social si biologic al omului.
Mai merita remarcat un fapt, care are sigur importanta lui: si Diderot, ca si Voltaire, se naste ntr-o familie burgheza, n afara castei nobililor. In cazul lui Diderot ascendenta burgheza este dubla, din partea mamei ct si a tatalui, n timp ce Voltaire avea totusi din partea mamei si snge nobil.
Poate este util sa mai aduc cteva precizari n legatura cu reglementarile calugariei: La sinodul din Trent, n 1563, a fost ridicata vrsta legamntului la 16 ani, evident, total insuficient pentru a asigura ca decizia este una libera. Ramne de retinut nsa ca nainte de aceasta data, se permitea "legarea" de la vrste chiar mai mici. In 1768, probabil ca urmare a nmultirii scandalurilor gen Delamarre, vrsta este din nou ridicata, ea devenind 18 ani pentru fete si 21 de ani pentru baieti. Ramne apoi chestiunea dotei, zestrei, cerute de mnastiri pentru a primi o tnara. Aici aberatiile ntrec imaginatia: o calugarita handicapata sau cu sanatate fragila trebuia sa aiba o zestre dubla fata de una "ntreaga"! Existau mnastiri unde populatia monastica era nobila, si unde zestrea reprezenta de fapt o mica avere . . .
As aminti si ascendenta filozofica a autorului: acesta este sub influenta lui Spinoza, care la rndul lui sta sub influenta lui Descartes.
Cartea este o lectie de viata, o lectie de istorie, o lectie de curaj, o lectie de demnitate umana si n acelasi timp de puritate feminina, plus un avertisment tuturor celor care cred ca omul trebuie sa fie mai putin sau mai mult dect un om. Ea mai este, fapt surprinzator poate pentru unii, o lectie de credinta pura si nestramutata n Dumnezeu. Cartea se citeste usor desi nu este scurta, smulge sigur si lacrimi, nsa satisfactia intelectuala produsa de talentul scriitoricesc al autorului compenseaza caracterul trist al povestirii.
ma plictisesc la culme sa citesc o sg carte - cu cat m multe in acelasi timp, cu atat m bine
aveam si o carte misto - pierre hadot, plotin sau simplitatea privirii. cea m faina hermeneutica la plotin pe care am citit-o. a vazut o profa de la mine de la faculta ca o citesc si m-a rugat sa i-o imprumut. si asa a si ramas la ea - ba zicea ca a xeroxat-o si ca i-au sarit paginile, ba ca n-o poate gasi
