Diplomatia moldoveneasca

ciofu

New Member
Cabinetul de Miniştri a numit-o în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe Mariana Durleşteanu, care pînă în prezent a deţinut funcţia de viceministru al Finanţelor.
Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova, prezent la şedinţa Guvernului, a apreciat înalt activitatea Marianei Durleşteanu, subliniind că ea a contribuit substanţial la succesele înregistrate în ultimii ani de Guvernul Republicii Moldova în domeniul finanţelor.
Mariana Durleşteanu s-a născut la 5 septembrie 1971. În 1995 a absolvit Universitatea din Cluj-Napoca /România/, specialitatea evidenţă contabilă şi informatică. Din 1995 activează în cadrul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova. În iulie 2001 a fost numită viceministru al Finanţelor, iar în aprilie 2002 a devenit prim-viceministru al Finanţelor.

BASA Press
 
ciofu said:
Cabinetul de Miniştri a numit-o în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe Mariana Durleşteanu, care pînă în prezent a deţinut funcţia de viceministru al Finanţelor.
Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova, prezent la şedinţa Guvernului, a apreciat înalt activitatea Marianei Durleşteanu, subliniind că ea a contribuit substanţial la succesele înregistrate în ultimii ani de Guvernul Republicii Moldova în domeniul finanţelor.
Mariana Durleşteanu s-a născut la 5 septembrie 1971. În 1995 a absolvit Universitatea din Cluj-Napoca /România/, specialitatea evidenţă contabilă şi informatică. Din 1995 activează în cadrul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova. În iulie 2001 a fost numită viceministru al Finanţelor, iar în aprilie 2002 a devenit prim-viceministru al Finanţelor.

BASA Press

Bine că n-au numit un fost diplomat sovietic.
 
Da, dar bănuiesc că şi în acest caz e vorba de alte criterii de selectare a cadrelor decât cel al competenţei...
 
In Romania daca esti un apropiat sau membru al puterii poti fi numit ca ambasador fara nici o problema.Si nu numai in Romania.Asadar e firesc sa fiu sigur ca ambasadorii R.M. sunt membri comunisti care ne injura tot timpul pe noi cei care traim in Romania.
 
D-nule bacauan, informeaza-te intai concret si pe urma comenteaza ceva. Presupunerile tale poti sa ti le bagi undeva. Hai ca inteleg ca sunt si comunisti, dar nu poti sa iai totu ca o turma de aceeasi culoare
 
RE:

Fostul ambasador al SUA in Romania a devenit Seful Securitatii SUA.
Concluzia este ca ambasadorii sunt oamenii puterii dintr-o anumita tara.
In cazul R.Moldova al comunistilor.

Te rog sa nu ma insulti ci sa vii cu argumente!
 
iti dau un exemplu: Ambasadoarea Moldovei in Austria e fiica primului presedintele al Moldovei Snegur. Daca e numita de Voronin, deodata inseamna ca e comunista?
 
Re:

In primul rind atitudinea pe care o ai spunindu-mi:"Presupunerile tale poti sa ti le bagi undeava" ,nu este una democratica si-mi aminteste de practicile comuniste.Intr-o democratie atunci cind se discuta un subiect se vine cu argumente si se asculta si parerea altora si eventual daca gresesc imi recunosc vina si o indrept.

Din practica pe care o stiu din Romania pot sa spun ca exista 2 tipuri de ambasadori:de cariera si numiti politic.Acum se incearca o marire a numarului de ambasadori de cariera.Partea proasta e ca nici una dintre categoriile de ambasadori romani nu isi indeplinesc sarcinile care le revin si e o mare nemultumire in tara referitor la ei.

Exista si exceptii in rindul ambasadorilor.Poate ca una din exceptii e fiica lui Snegur.Problema e aceea de mentalitate si de modul cum isi fac ei treaba.

Eu nu ma supar daca cineva imi spune ca sunt inca ambasadori romani cu mentalitati comuniste,ptr ca stiu ca e adevarat.Au fost nenumarate exemple in presa in acest sens.

Mai mult se formeaza in acest moment o noua categorie,aceea a ambasadorilor care prin functia pe care o au isi aranjeaza propriile afaceri si nu le pasa de indatoririle de ambasador.Sper ca Ministrul de externe sa schimbe aceasta situatie asa cum a declarat.

Daca se ascunde mizeria sub pres nu inseamna ca nu este.Sunt mizerii de ambasadori romani si o recunosc.Ar trebui sa o faca si altii.
 
Dacodava, majoritatea ambasadorilor numiti sunt persoane care nu apartin niciunui partid si iti dai seama ca chiar daca presedintele e unul comunist, nu inseamna ca automat sunt si ambasadorii. Da sunt deacord ca sunt printre ei si mai mult sau mai putin comunisti hai sa spunem asa, dar cand vad tipi de-al de tine care generalizeaza totul... :p
 
comunistii nu au in de ajuns oameni capabili ca sa-i trimita ca ambasadori, de asta si nu au incotr-o trebuie sa trimita pe cineva care mai vorbeste o limba ,mai are o idee si creativitate ca sa poata reprezenta tara peste frontiera nationala. Siguri ca nu toti care au fost trimisi isi fac meseria cu profesionalitate, dar multi o fac, asa domnilor nu aruncati totul intr-o gramada de gunoi!
 
Re:

Poate ca or fi ambasadori care nu au o mentalitate comunista insa sunt putini si atit timp cit reprezinta un presedinte comunist ei trebuie sa faca politica presedintelui comunist,adica o politica comunista.

Indiferent de tara, ambasadorii sunt obligati prin natura serviciului sa faca politica guvernului.Daca la conducere vor fi liberali,atunci politica transmisa de guvernul liberal,cu siguranta va fi alta fata de aceea a comunistilor.

Fii mai realist!
 
ambasadorii reprezinta tara da nu presedintele tarii, dilomatia nu este egala cu politica dusa de guvernatii tarii, de altfel nu este nevoie de ambasade. Tu ai dreptate in una, politica comunista, cum tu o numesti , e mai mult evidenta in interiorul tarii si nu in afara, comunistii stiu tare bine ca cooperarea cu alte tari e destul de importanta, fara asta nu supravietuiesti.
 
Majoritatea oamenilor care nu-s informati (Zop, Dadacova, etc.) scriu prostii cand vine vorba de ambasade si ambasadori sau lucratorii ambasadelor.
O parte buna din MAE e contingent nou, adica ajunsi acolo dupa 1991. E si logic sa raman contingent "vechi" de diplomati(inca de pe vremea comunista). Pe ei la inceput s-a bazat/tinut MAE.
 
Dacodava un Ambasador sau o Ambasadoare reprezinta tare de unde este trimis, si nici intr-un caz regimul politic, sau interesele lui Tarlev sau Voronin sau Timoshenko sau Berlusconi
 
Re:

Ambasadorii Români sunt doar niste functionari angajati ai Ministerului de Externe.Ei sunt propusi de Ministrul de Externe si numiti de Presedinte.

Ministrul Român de Externe a spus ca orice declaratie a lui trebuie reprodusa identic de catre toti ambasadorii Români.Daca Guvernul si Presedintele României duc o politica pro Americana atunci si ambasadorii fac aceeasi politica pro Americana.

Daca mâine Voronin se va razgindi si va declara ca vrea sa se integreze in Uniunea Rusia-Belarus,atunci asa vor declara si ambasadorii RM.

Ambasadorii reprezinta "Tara",insa "Tara" are un parlament si e condusa de un guvern si un presedinte care fac politica externa.Nimeni nu e de capul lui.Vrei sa spui ca Voronin declara ceva si e contrazis de ambasadorii RM?Ar fi penibil ca el sa declre ca vrea integrare in UE,iar un ambasador sa spuna ca nu e deacord si ca el vrea integrare in Rusia-Belarus.

"Oamenii de teapa mea"traiesc intr-o democratie reala si stiu multe despre cum functioneaza o democratie,iar dupa spusele Ministrului Român de Externe inca suntem la jumatatea drumului spre o democratie consolidata.

RM este inca in zona intunecata si nu o spun eu ci politicienii europeni care au declarat ca nici nu iau in calcul o eventuala propunere de incepere a tratativelor ptr integrarea in UE.Dupa cum probabil stii UE a respins cererea lui Voronin de a incepe discutiile de aderare la UE.RM este inca membra a CSI.
 
Ue a respins, fiindca nu a fost prezentat un plan concret de actiuni...

in marea majoritate tu ai dreptate, dar relatiile cu alte tari e diferita,daca MOldova ar vrea sa intre in Rusia-Belarus nu inseamna ca relatiile cu alte tari devin de nimic, da ambasadorii si ambasadele declara ca tara e in cercul rusia.belarus dar relatiile cu alte tari raman aceleas, poate nu la 100 % dar raman, fiindca au amandoua de castigat....
 
Daca R.Moldova vrea sa intre in Uniunea Rusia-Belarus nu poate emite pretentii ptr UE.
Oricum dorinta de aderare la UE e o aberatie ptr ca R.Moldova e membra CSI,si nici nu cred ca e o dorinta sincera.E ceva conjunctural de care Voronin s-a folosit ca sa obtina voturi.Miine Voronin s-ar putea sa declare ca vrea in Africa doar ca asa-i dicteaza interesul.
 
Back
Top