De ce cind in 1989 Tarile Baltice au hotarit sa iasa de sub regimul sovietic Moscova a trimis armate si strupe speciale ...dar cind a fost dat jos de la putere Ceausescu nimeni pe nimeni nu a trimis ... URSS cu regimul socialist din Ro nu a avut nimik ,doar o forma statala comuna !
Nascut in URSS
- Thread starter militant
- Start date
"nimeni pe nimeni", dupa cum stii si tu "nimic cu nimic", si cum stim cu totii.
Revolutia din '89 a fost organizata la Moscova, iar Iliescu a fost si este omul Moscovei. Stie rusa bine, ii stie si pe mineri ...
In decembrie '89 s-a inregistrat un flux mare de masini cu nr rusesti intrate la vama romaneasca. Sau poate plecau la mare? In decembrie?
Revolutia din '89 a fost organizata la Moscova, iar Iliescu a fost si este omul Moscovei. Stie rusa bine, ii stie si pe mineri ...
In decembrie '89 s-a inregistrat un flux mare de masini cu nr rusesti intrate la vama romaneasca. Sau poate plecau la mare? In decembrie?
Ba mai mult, marele istoric al religiilor si eseist Ioan Petru Culianu, doctorand la Sorbona, prieten cu Eliade (i-a fost elev), autor al unor carti de rasunet international, profesor universitar la Chicago a fost omorat in stil kgb-ist (impuscat in cap, de la spate, intr-o toaleta) la 21 mai 1991, la Chicago, de trimisii securitatii pentru ca a scris articole dure la adresa fostului regim si regimul neocomunist al lui Iliescu. S-au musamalizat anchetele cu privire la acest asasinat.
Ioan Petru Culianu considera Revolutia o lovitura de stat pusa la cale de KGB.
Petre Tutea spunea stupefiat si indignat dupa alegerile de la 20 mai 1990, "sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti!"...
grrr
noi, romanii...
Ioan Petru Culianu considera Revolutia o lovitura de stat pusa la cale de KGB.
Petre Tutea spunea stupefiat si indignat dupa alegerile de la 20 mai 1990, "sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti!"...
grrr
noi, romanii...
johann_moritz
Member
Blestemul cel dintai al romanilor!!! Sau poate al ortodoxiei. Soloviov (cred) scria si el odata: "Natiunile nu sunt ceea ce cred ele despre dansele ca sunt, ci ceea ce crede Dumnezeu despre ele in eternitate." S-ar putea ca omul sa nu dispuna de prea multa libertate in a incerca sa-si schimbe destinul, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerce. Prea multa filosofie strica!Idol said:
Cel de-al doilea blestem al romanilor.
Militant
Nu, nu imi miroase a totalitarism, doar daca suprematia democratiei si respingerea oricarui alt sistem de organizare sociala poate fi considerata drept totalitarism. Dar cum o societate democratica este o societate dezideologizata (pentru ca democratia inseamna pluralism), nu poate fi vorba de totalitarism.
Omul nu se poate sustrage naturii sale animale, dar in acelasi timp omul este dotat cu ratiune. Suntem deopotriva fiinte biologice si fiinte rationale, deci ratiunea face parte din noi la fel ca sentimentele sau instinctele. Societatea trebuie sa tina seama de toate si gresala comunismului a fost ca, intr-un exces de rationalizare, sa reduca omul la... biologie: paradoxul clasic al filosofiei pozitiviste. Fara a intra prea mult in detalii: comunismul (o doctrina pretins stiintifica, deci rationala in "cel mai inalt grad") a construit retete pavloviene de educare si schimbare a personalitatii umane, ignorand libertatea pe care chiar ratiunea (de care comunistii au abuzat) i-o ofera omului.
Weber vorbea de caracterul rationalist al societatii capitaliste prin opozitie cu superstitia. Ceea ce caracterizeaza societatea capitalista, prin diferenta fata de feudalismul care a precedat-o, este incercarea de a organiza societatea in mod rational. Comunismul insa a abuzat de ratiune, ducand-o pana la irational si a folosit-o, repet, pentru a dirija evolutia sociala.
Societatea umana are mii de ani vechime. E o istorie a cresterii si descresterii, a aparitiei si consolidarii unor institutii si apoi a disparitiei sau schimbarii lor. Institutiile sunt supuse vremurilor. La fiecare cateva secole, omenirea, sau o parte a ei, se reinventeaza. Crestinismul, atunci cand a aparut, a fost un dezastru pentru lumea antica, era impotriva a tot ceea ce anticii defineau drept traditie si normalitate. Dupa cateva secole a sfarsit prin a fi asimilat de mentalul colectiv, a devenit o valoare si omenirea s-a reinventat dupa imaginea lui. Intre evul mediu si antichitate exista o prapastie uriasa a valorilor. Incepand cu secolul al XVI-lea crestinismul a intrat in aceeasi criza ca si valorile antice pe care le-a inlocuit cu mai bine de un mileniu inainte. Si asa, o noua lume s-a nascut. Realitatea istoriei e devenirea, nu traditia. Totul se transforma.
Lumea de azi nu e mai "rea" decat cea care a fost. Dimpotriva, in unele parti ale lumii e chiar mai "buna".
Chestia asta cu "e mai rau acum", "e sfarsitul", "e o catastrofa", "e un genocid" e de fapt doar impresia celui prins in plasa unui anume moment din timp. Prezentul e intotdeauna trist, chiar catastrofic, pentru ca acum traim noi, in acest acum se petrec toate dramele noastre si acestui prezent trebuie sa ii suportam toate capriciile, sa ii rezolvam toate contradictiile. "Trecutul insa e altfel!" Din trecut niciodata nu razbate pana la noi drama cotidiana, ci doar gloria omului, moralitatea sa si stabilitatea unei societati care traieste intemeiata pe niste principii universale. Dar asta e doar o impresie a noastra, o impresie care se datoreaza distantei noastre fata de o anumita epoca a carei imagine o esentializam reducand-o, de multe ori pierzandu-i individualitatea si de cele mai multe ori neremarcandu-i zbaterea, contradictiile sau paradoxurile. Orice epoca este inviata cu o anume imagine, iar imaginea ei e intotdeauna o aproximare si e o aproximare suficient de ambigua ca sa ne ofere spatiu pentru a ne proiecta frustrarile, visele, idealurile. Trecutul e un timp magic, e "varsta de aur", e "timpul visului", e vremea raiului pe pamant. Imaginea trecutului se compune si recompune permanent dupa un algoritm al sperantei de care de multe ori nici nu suntem constienti. Spre deosebire de prezent, trecutul e maleabil, el se supune vointei noastre si de aceea trecutul e intotdeauna frumos, caci in el ne vom regasi. Si e si normal sa ne regasim, din moment ce il compunem dupa chipul si asemanarea noastra.
johann_moritz said:Blestemul cel dintai al romanilor!!! Sau poate al ortodoxiei. Soloviov (cred) scria si el la odata: "Natiunile nu sunt ceea ce cred ele despre dansele ca sunt, ci ceea ce crede Dumnezeu despre ele in eternitate." S-ar putea ca omul sa nu dispuna de prea multa libertate in a incerca sa-si schimbe destinul, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerce. Prea multa filosofie strica!
Crestinismul, atunci cand a apatut a fost un dezastru pentru lumea antica, era impotriva a tot ceea ce anticii defineau drept traditie si normalitate. Intre evul mediu si antichitate exista o prapastie uriasa a valorilor. Incepand cu secolul al XVI-lea crestinismul a intrat in aceeasi criza ca si valorile antice pe care le-a inlocuit cu mai bine de un mileniu inainte.
Blestemul cel dintai al romanilor este bine ilustrat la inceputul romanului Baltagul, de M. Sadoveanu, cand romanii intarzie la "impartirea darurilor" de catre Dumnezeu, si sunt "procopsiti" de Dumnezeu cu o inima buna si cu o usurare a gandirii, nu cu lanuri bogate, domenii intinse si ape linistite (vezi azi Dunarea involburata).
Crestinismul nu a fost deloc un dezastru... a schimbat acele de orientare ale Imperiului Roman, si mai apoi, prin cei patru apostoli, fata lumii.
johann_moritz
Member
Pentru lumea antica a fost, pentru ca i-a pus capat. Pentru omenire? Nu stiu, cine sunt eu sa judec asta?
vasile ernu
New Member
Dragi fosti URSS-isti,
ma bucur sa vad ca ceea ce se chiama Nascut in URSS a creat discutii.. sper sa va placa cartea...
Postez un interviu aparut in Observatorul Cultural unde imi explicitez mai clar pozitia (daca intereseaza)...
cu respect
Vasile Ernu
Ne despartim de comunism numai daca il intelegem
interviu cu Vasile Ernu de Ovidiu Simonca
Exista o generatie care vine tare din urma si care scrie decomplexat si tandru despre comunism. Discursul despre comunism nu se mai invesminteaza in resentiment si patima. Mantia razbunarii nu mai este intens fluturata, mai degraba sapca e ridicata spre noi in semn de cordialitate: Va salut din comunism!, pare a spune Vasile Ernu. Nascut in URSS, debutul in volum al autorului, aparut la Editura Polirom, ofera, probabil, cea mai exacta panoramare, scrisa pina acum direct in limba romana, a ceea ce a fost comunismul in URSS, in vremea stagnarii lui Brejnev si a perestroikai lui Gorbaciov. Marturisirea lui Vasile Ernu, pentru a fi exacta si credibila, trebuia in primul rind sa descrie si nu sa vitupereze. Desi lansarea din Club A a indus in eroare multi participanti-cititori (cu muzica si multe imagini din comunismul sovietic), Vasile Ernu nu poate fi acuzat de nostalgie. Nici n-are cum. N-a avut privilegii in comunism (era un adolescent din Odessa care tresarea la scenele de sex din filmul Micuta Vera), iar in Romania a inceput o facultate in 1990, mult mai pregatit decit romanii din Romania sa vada zorii lumii noi; Vasile Ernu trecuse prin perioada Gorbaciov, care scuturase toate miturile oficiale, si ajungea in Romania, mult prea putin dornica sa se detaseze de trecut. Nascut in URSS ofera o alta cale de intelegere a comunismului: comunismul a fost un sistem apasator si opresiv, dar noi toti, care ne-am nascut inainte de 1989, sintem produsul lui. Cum va reactiona opinia publica romaneasca, atit de vehement anticomunista si uzata in confruntari morale fara finalitate, la acest discurs?
Vasile Ernu, nici in nota biografica din carte, nici in rindurile cartii, nu spui unde, exact, esti nascut in URSS. Mentionezi doar nascut in URSS. Ai facut-o inadins?
Eu vreau sa le spun celor din Romania ca ma identific cu URSS, ca tara unde m-am nascut. Eu am fost cetatean al URSS. Nu am o identitate regionala. Asta nu exclude apartenenta mea la Basarabia, dar noi am fost educati sa gindim ca tara noastra este URSS. Eu am venit din URSS, nu din Republica Moldova. Pentru mine originea este o chestie ce tine de mit ce-i aia origine? Originea este o inventie. Noi credem despre noi anumite lucruri, noi inventam despre noi anumite lucruri. Eu pot spune ca m-am nascut in Odessa. Si? Asta nu are nici o legatura cu adevarul. Tot ce spunem despre trecutul nostru este o combinatie intre adevar si constructie. Eu, Vasile Ernu, la virsta de 35 de ani, imi construiesc trecutul: unele lucruri le scap, altele le omit intentionat.
Si de ce n-ai vrut sa spui ca esti nascut in Odessa, in aceasta carte?
Cum spune un cintec sovietic: adresa mea nu are oras si strada, adresa mea este/era Uniunea Sovietica. Sigur, fac referinte la Odessa. Fac referire la spiritul orasului, un amestec intre rusi, ucraineni, evrei. Dar nu ma ocup in mod special de acest oras. Nu cred ca as putea sa povestesc ceva foarte inchegat despre Odessa.
Dar despre Republica Moldova de ce n-ai macar un capitol?
Am vrut ca publicul romanesc sa perceapa identitatea sovietica, acel homo sovieticus, dintr-o cu totul alta perspectiva. N-am vrut sa introduc elementul national si regional. Romanii sint prea ancorati in regional si national. Cartea asta a fost scrisa din perspectiva: noi si ei. Noi, sovieticii, si ei, americanii.
- A fost ca un exod
De ce ai venit in Romania in 1990?
Terminasem liceul, tatonam cu o plecare la Moscova pentru a studia filozofia. Acea perioada era una a regasirilor originilor comune. Acea deschidere a dus la posibilitatea de a veni si studia in Romania.
Ai facut parte din primul val de basarabeni care a venit la studii.
Da.
Mai tii minte citi au venit atunci la studii?
Eram un tren full. A fost ca un exod. Noi eram primii (sovietici? basarabeni? nu stiu) care plecam in Romania. Am fost petrecuti in Piata Centrala din Chisinau, ni s-au tinut discursuri patriotice, am fost dusi la Ungheni, incarcati intr-un tren international si lasati in Iasi. De acolo am fost preluati, pentru a merge spre Cluj, Bucuresti si Iasi. Eu am fost repartizat la Iasi. Am facut facultatea la Iasi sase ani de zile dupa care traseul a fost la Cluj, pentru un master si un doctorat. Iar la Bucuresti am ajuns in 2005.
Cum te-ai simtit in Romania?
A existat tot timpul o discriminare fie pozitiva, fie negativa foarte puternica. Daca stiam bine la examen, nu puteam sa primesc nota zece, din cauza ca eram din Republica Moldova. Daca nu stiam lectia, primeam o nota pe care n-o meritam. De ce? Din cauza ca sint din Republica Moldova. Asta s-a intimplat peste tot, in toata Romania. Exista un stereotip ca basarabenii trebuie tratati fie cu ingaduinta, fie trebuie izolati, marginalizati. Dar asta ne-a si ajutat. Eu le spun prietenilor mei basarabeni: daca vreti sa izbinditi in Romania, cultivati-va diferenta. Romania e plina de escu, trebuie sa facem altceva. Asa au izbindit cei de la Planeta Moldova, Pavel Stratan si cred ca va avea succes o fata care a cintat la mine la lansare, Alexandrina Hristov, de care veti mai auzi.
- Comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura
De ce, la 15 ani de la prabusirea URSS-ului, ai vrut sa scrii aceasta carte?
E una din obsesiile mele. intre 1990 si 1996, experienta de cetatean sovietic parea sa se indeparteze de mine. Dupa acei ani, recitind carti, analize, mi-am dat seama ca experienta sovietica este una enorma. Si aceasta experienta trebuie redescoperita. Ca si constructie ideologica si culturala, Uniunea Sovietica a fost, de departe, cel mai semnificativ proiect modern si cel mai grandios proiect utopic. in Romania, s-a pastrat doar obsesia comunismului. Comunismul, in Romania, nu se poate discuta in termeni de intelegere. in Romania, comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura, ceea ce este un fals: nu trebuie sa-l iubim sau sa-l urim. Dreptul nostru este sa-l intelegem si sa ni-l asumam. Din acest motiv am scris Nascut in URSS.
Ce pastrezi in tine din fosta URSS?
Pe mine ma intriga, in discutiile cu prietenii mei romani, capacitatea lor de a-si distruge trecutul imediat. Eu imi folosesc trecutul. Trecutul nostru a fost o valoare, un bun cucerit, trebuie sa-l folosim, sa-l reciclam, sa-l imblinzim. Nu trebuie devorat sau respins.
O nuanta aici. Sint patru autori Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir care au publicat la Polirom, tot in aceeasi colectie in care apari tu, volumul O lume disparuta. Mai exista si Baiuteii, volumul fratilor Florian. in cele doua carti trecutul comunist este revizitat. Ideologia lasa locul amintirii.
Sint de acord ca lucrurile incep sa se echilibreze. Eu respect mult aceste doua carti la care te referi. Cred ca e un inceput bun. Meritul cartilor de care vorbim este de a gasi nuante. Politologul Daniel Barbu a scris un studiu foarte intrigant, in care a dovedit cu date sociologice ca 80% din populatia romaneasca, aflata in comunism, a avut de cistigat. Doar 20% au avut de pierdut. Sint cinice aceste date. Noi stim ca foarte multa lume a suferit, dar sa nu uitam de cei care s-au simtit bine in comunism.
Tu aprinzi un foc care se poate transforma in incendiu. Am impresia ca intregul context romanesc iti este defavorabil. Noi vrem sa condamnam comunismul ca un sistem criminal, s-a facut si o Comisie Prezidentiala in acest sens, si tu vii si spui: fiti mai prudenti, uitati-va la voi insiva, oameni buni!
Sint multe lucruri de condamnat in comunism. Comisia Prezidentiala este condusa de Vladimir Tismaneanu, un intelectual de marca, foarte destept. El simbolizeaza produsul de lux al comunismului. Nu este vina lui, dar el este un produs al comunismului.
Ca noi toti, cei trecuti de 30 de ani.
Da, exact aici doream sa ajung. Noi am invatat in comunism, ne-am format in comunism, de ce nu recunoastem acest lucru? Viata noastra n-a inceput in 1989. Exista acest element biografic anii de scoala din comunism la cei trecuti de 30 de ani. Evident ca Vladimir Tismaneanu s-a detasat de sistem, a vorbit la Europa libera impotriva comunismului, dar are un trecut in aceasta tara comunista.
Care este solutia: vine un extraterestru si condamna comunismul romanesc?
Nu, noi toti trebuie sa-l condamnam. inainte de a-l condamna, comunismul trebuie inteles. Ne despartim de comunism numai daca il intelegem. Pentru mine, comunismul romanesc este cel mai neinteresant dintre toate tipurile de comunism. Ar trebui spus un lucru transant. Ceausescu nu a existat. Ceausescu a fost inventat, produs de catre masinaria politica si intelectuala romaneasca. Ba mai mult, Ceausescu e o scriitura pe care am scris-o noi, adica Ceausescu sintem noi toti. Nu ne place sa auzim aceste lucruri. insa cred ca aceste lucruri trebuie spuse, regindite si asumate. Si va mai sochez cu ceva: comunismul din Romania a fost banal.
- Ceausescu sintem noi toti
De ce a fost banal?
Noi am avut un model cultural interbelic, cu accente nationaliste si fasciste. Iar in perioada Ceausescu, s-a folosit un discurs neointerbelic: s-a reciclat nationalismul. Iar astazi, mereu si mereu, ni se baga in fata discursul interbelic, ca model cultural valabil. Nu se mai poate ca discursul interbelic sa fie dominant. Abia generatia tinara incepe sa fie mai detasata si fata de comunism si fata de interbelic. Dar, la nivel simbolic, discursul la putere in cultura este cel interbelic.
Sa ajungem la ceea ce spui in finalul cartii. Si anume ca un control politic, existent in comunism, a fost inlocuit de un control economic, cel de astazi, care este puternic impregnat in oameni.
Eu am dreptul sa pun in discutie cele doua tipuri de opresiune, cea politica, din comunism, si cea economica, de astazi. Noi, ca intelectuali, daca ne numim intelectuali, trebuie sa discutam si represiunea din comunism si represiunea de astazi. Eu spun ca noi sintem opaci la ceea ce se intimpla astazi. Eu mai spun ca facem aceleasi compromisuri pe care le-am fi facut si in spatiul comunist. Lucrul la care tin eu cel mai mult este sa-mi chestionez propriile obsesii.
De exemplu ce compromisuri facem noi, acum?
Tacem, tacem, tacem. Trebuie sa punem in discutie in ce sistem traim noi. Cred ca in Romania exista o mare problema cu modul de gestionare a opiniilor. E bine sa se auda doar anumite lucruri. Despre comunism, toata lumea a spus ceea ce trebuia sa se spuna. Avem un anticomunism dur, dar, foarte rar, o discutie despre comunism si despre vinovati.
Vasile Ernu, guvernul, presedintele, liderii de partid sint criticati. Sistemul politic romanesc este mereu pus in discutie. Unde este tacerea?
Nu sint absurd sa sustin ca astazi nu exista dreptul la opinie. Exista. Ceea ce spun eu si intreaga gindire critica occidentala este ca aceasta masinarie in care traim noi este mult mai subtila cu formele de represiune. Sistemul occidental este vazut ca modelul perfect, bun, valabil, dar acesta trebuie mereu regindit, criticat, sanctionat.
Vasile Ernu, gindeste-te, totusi, ce discutii sint despre modelul constructiei europene. in multe state, avem rezultatele referendumurilor de anul trecut, constructia europeana este criticata.
Zi-mi un intelectual care critica noua constructie europeana!
Traian Ungureanu. El a spus in diverse articole ca sint mari probleme de integrare europeana, ca tarile aflate demult in Uniunea Europeana au dificultati, ca umbrela UE este neincapatoare si ca intreaga constructie europeana ar trebui regindita.
Da, ok. El nu critica sistemul, ci neputinta sistemului. Cu toate acestea, discursul oficial este vrem in Uniunea Europeana, dar nimeni nu discuta ce greutati vor fi.
- Vreau sa vad o sticla de Brifcor
Cartii tale i se pot face mai multe reprosuri. Primul: esti nostalgic!
Da, sint nostalgic, dar numai intr-un anumit sens. Cine vorbeste despre copilarie si n-are elementul nostalgic? in orice tine de trecut exista un element nostalgic pe care nu poti sa-l lichidezi. Altfel, cartea ar fi fost o facatura. Dar nu sint deloc nostalgic, n-as mai vrea sa ma intorc sa traiesc in URSS si in comunism.
Totusi, nu te dezici de URSS, ba chiar spui ca din cind in cind mai vreau sa iau un bilet spre URSS.
URSS a fost patria mea, tara mea. Tara aceasta a disparut. Dar eu mi-o asum. imi asum apartenenta la URSS. Cartea mea are un site, www.nascutinurss.ro, unde nu este doar text, este o arhiva subiectiva, sint sute de imagini, cum arata o sticla, o ciocolata, cum eram imbracati la scoala, poti vedea sute de afise, poti asculta muzica de atunci. Asa ceva in Romania nu exista. Eu le cer prietenilor mei din Romania sa-mi arate lucrurile din copilaria lor. Vreau sa vad o sticla de Brifcor. Ce le spunem copiilor nostri? Doar condamnam moral comunismul, tinem predici? Ce intelege un copil din scoala primara despre ce a fost comunismul? Daca scoti o carte cu obiectele din comunism, raul, pentru copii, va disparea, pentru ca ii vezi goliciunea. Copiii trebuie sa se amuze de obiectele din comunism, nu sa li se tina discursuri despre comunism, pe care ei sa le invete papagaliceste. Din acest punct de vedere, Germania a actionat cel mai bine. Apar sute de carti, sint mari sanse sa public si eu versiunea in germana a cartii mele. Germania face cel mai bine despartirea de comunism. A facut despartirea de nazism, acum se elibereaza si de comunism. Dar discuta despre comunism, cerceteaza comunismul, au deschis toate arhivele, au o lege a lustratiei, sint nuante, sint perspective enorme, sint filme, se discuta normal despre o lume atroce. Filmul Good bye, Lenin! este facut pe aceasta directie, a despartirii de comunism printr-un film care sa prinda la tineri, pe care tinerii sa-l inteleaga.
Ce s-ar fi intimplat cu tine daca URSS nu s-ar fi oprit?
E o intrebare pe care mi-o pun mereu: ce-as fi facut in comunism? Cred ca m-as fi comportat la fel, as fi gindit destul de apropiat. Compromisurile pe care le fac acum le-as fi facut si in sistemul comunist, iar indoiala pe care o am acum, as fi avut-o si in comunism.
Uite citeva exemple de nostalgie, pe care le dezvolti in carte: iti amintesti cu drag de filmele copilariei, de bucataria sovietica, despre care spui ca era un spatiu care inlocuia societatea civila.
As fi putut fi considerat nostalgic, daca nu vorbeam despre fiecare amintire intr-un mod ironic. Eu lucrez cu acest instrument, ironia, il ador. in schimb, nu-mi place bascalia. in Romania, mi-au trebuit peste zece ani ca sa inteleg discursul din Academia Catavencu. Pentru mine, bascalia din Academia Catavencu a fost, multi ani, un fel de injuratura de mama. Pentru ca acea bascalie parea facuta de pe pozitii de putere, de pe pozitia celui care detine adevarul: sa-ti distrugi adversarul fara a-i permite sa se apere. Eu chestia asta n-o inteleg. Eu sint ironic, nu bascalios. Eu incerc sa arat ca ceea ce am trait noi ne poate ajuta. Aceasta intoarcere in timp asupra vietii mele, privind-o fara incrincenare, ma face sa spun si ca au fost foarte multe elemente pozitive.
Vasile Ernu, te avertizez: toti anticomunistii din Romania iti vor sari la beregata. Si vor sari si la beregata mea. Asta se va retine: intr-un interviu cu Ovidiu Simonca, Vasile Ernu a spus ca in comunism au existat foarte multe elemente pozitive. Da-mi un exemplu de element pozitiv.
Accesul la educatie a fost deschis pentru oricine. Eu intreb orice cadru didactic ajuns profesor intr-o universitate din Romania: cum a ajuns el, baiat de la tara, sa fie profesor universitar? La Cluj, 90% din profesorii care sint acum la Universitate si care au sub 40 de ani nu sint nascuti in Cluj. Nu discut aici cum era sistemul de invatamint, cit de performant era sau cit de indoctrinat era. Spune-mi, acum, in 2006, citi copii de la tara pot sa invete intr-o universitate? Daca parintii sint saraci, copilul acela, oricit de multa tragere spre invatatura ar avea, este defavorizat din start. in comunism, copilul de la tara putea ajunge la facultate. Si mai este un aspect: degradarea scolii primare. Astazi, noi, in Romania, avem foarte putini invatatori foarte buni. in URRS, chiar cu toate indoctrinarile, copii facuti prea de timpuriu pionieri, scoala primara era foarte buna. in comunism, ca sa mai dau un exemplu care sa contrarieze, un copil istet punea intre paranteze ideologia, si citea carti bune. Astazi, copiii din Romania nu se duc la carti: cultura lor principala este televizorul. Ceea ce vreau eu sa spun este sa fim un pic mai detasati fata de aceasta incrincenare. Si vreau sa mai spun ca lumea in care traim poate fi la fel de periculoasa, sint pirghii la fel de puternice, ca se intimpla si astazi lucruri la fel de urite. Eu nu ridic in slavi comunismul si nu laud capitalismul. Eu spun doar ca noi ne-am format in comunism si ca, astazi, nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Trecutul ma intereseaza pentru a intelege mai bine prezentul. Cartea chestioneaza trecutul in perspectiva intelegerii prezentului.
Ce mai este acum fosta URSS?
in primul rind, se discuta foarte putin despre cum s-a dizolvat acest colos. Practic, niste oameni au decis, la o bere sau la o vodca, sa dispara imperiul. Masinaria inca functiona, dar ei au decis sa opreasca acest sistem. Eu spun in carte: comunismul s-a oprit, nu s-a terminat. Astazi, putem spune ca, in Rusia, s-a trecut de la un sistem birocratico-politienesc la un sistem nomenclaturisto-oligarhic. Tarile Baltice au adoptat cel mai repede modelul neoliberal, in Rusia este o nebunie, tarile din Caucaz ar vrea sa se democratizeze, dar nu prea pot, iar in Republica Moldova, avem un Partid Comunist, care gindeste pro-european. Am facut acum un an un interviu cu Voronin, pentru un post de radio german, si el vorbea ca orice birocrat de la Bruxelles, despre integrarea europeana a Republicii Moldova, despre drepturile omului.
La Chisinau ai vrea sa faci o lansare?
Da, am multi prieteni acolo. Si mai vreau lansari la Cluj si la Iasi, orase in care am locuit.
Ai stiut ca vei avea acest titlu, Nascut in URSS, inainte de a te apuca de scris?
Proiectul se numea, de la inceput, Nascut in URSS. Eu le-am propus prietenilor mei, nascuti in URSS si raspinditi in toata lumea, sa scriem impreuna o carte. Proiectul comun n-a functionat. Asa ca am inceput sa scriu eu singur. Din noiembrie 2005, timp de doua luni, m-am documentat a fost o chestie de reactivare a memoriei. Trei luni am scris si o luna a durat redactarea si tiparul. Practic, in sase luni proiectul meu a fost incheiat.
Ce urmeaza?
Dupa Nascut in URSS, care este debutul meu in volum, trebuie nu-i asa? sa scriu, anul viitor, o carte intitulata Trait in Romania.
Orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv
Ce nume de bautura din cele pe care le descrii in carte iti place?
Cipok imi place cum suna. La fel, imi place Goneste ursul din birlog. Sint combinatii intre vodca si bere, acesta este amestecul cel mai utilizat. Goneste ursul in birlog este asa: incepi cu bere, dupa fiecare inghititura se pune vodca, si la sfirsit berea este inlocuita de vodca.
La gust, tu ce preferi?
Apa plata.
Serios?
Da, foarte serios. Si nici nu recomand nimanui asemenea combinatii.
Ai doua capitole extraordinare intitulate Sexul in URSS. Sa te citez: Ce poate fi mai sexy decit glezna mitralioarei Anka, ce se spala pe picioare in riu si pe care o vedem numai noi, poporul sovietic?. Curat sex, coane Vasile!
Mi se permite o paranteza? in Uniunea Sovietica sistemul comunist a fost pe bune, nu s-a construit pe oportunism, ca aici. Masa critica, masa dominanta a crezut, si-a asumat comunismul. Oamenii au murit pentru comunism. Revolutia din Octombrie a fost o infruntare intre frati, intre albi si rosii, acolo a curs singe, n-a fost nimic trucat. Ideea revolutionara a biruit prin lupta. Lenin a fost respectat ca un erou. Treptat, au aparut oportunistii, ca peste tot, ca in Romania.
Al Doilea Razboi Mondial a creat un nou val de oameni care sa creada in comunism?
Al Doilea Razboi Mondial a fost un element-cheie pentru comunismul sovietic. Cine vrea sa studieze spatiul sovietic nu poate sa nu ia in seamna Al Doilea Razboi Mondial. Razboiul pentru apararea patriei, cum l-au numit sovieticii, a fost perceput ca o invazie straina asupra spatiului sovietic si ca un sacrificiu enorm. Practic, URSS a iesit din razboi cu cele mai mari pierderi, au murit peste 20 de milioane de oameni. Pe de alta parte, in URSS, razboiul a fost considerat o victorie a sovieticilor asupra lumii intregi. in mentalitatea din URSS, sovieticii au fost invingatorii absoluti ai razboiului. in URSS, americanii au fost perceputi ca lasi pentru ca au intrat tirziu in razboi, doar cind au inteles ca URSS ar fi putut iesi invingatoare in toata Europa. Aliatii nu au avut curajul sa deschida un al doilea front mult mai devreme. Lucrul asta ar fi schimbat fundamental datele problemei. Poate ca n-am fi avut o jumatate de Europa sub comunism.
N-au profitat sovieticii de victoria din razboi pentru a se instala in jumatate de Europa?
Au profitat, fara indoiala. Dar, la inceput, sovieticii nu aveau in gind ideea exportului de revolutie. URSS dorea doar sa-si refaca teritoriile din vechiul Imperiu Tarist. De aceea, am pierdut Basarabia. Dar nu exista un proiect de extindere, cel putin datorita faptului ca aripa Trotki care era pentru expansiune si export de revolutie fusese inlaturata de Stalin. Aripa Stalin a fost pentru consolidarea sistemului in interior: aliatii au favorizat drumul sovieticilor spre mijlocul Europei. Abia cind Aliatii au intervenit, URSS s-a oprit la Berlin, desi URSS putea ocupa Franta, unde era un mediu propice ideilor bolsevice. Amintiti-va ce bine se scria de Stalin, dupa razboi, in mediile intelectuale franceze.
Revenim la sex!
Revenim! Sexul la sovietici era privit printr-o perspectiva ascetica. In primi ani revolutionari se discuta despre lichidarea familiei si s-a inceput un proiect. Motivatia era ca noi toti sintem tovarasi de drum si traim in comunism, iar sexul este pentru reproducere si nu pentru placere. Familia trebuia lichidata pentru ca se considera ca este un produs burghez, cultiva individualitatea sot-sotie in detrimentul proiectului comun al comunismului. Nu s-a reusit lichidarea familiei, dar s-au instituit reguli severe. Eu exemplific dintr-o brosura comunista cum trebuia sa se faca sex in URSS: sa nu fie prea des, sa nu se faca din placere, sa se faca in interes de clasa, iar sexul sa nu fie aratat, descris. Au disparut elementele vizuale. O femeie nu trebuia aratata in frumusetea ei, ci imbracata cit mai uniform, cit mai sters, fara goliciuni. Dar fiinta umana are puternic impregnat un element erotic. El nu poate fi controlat, stapinit. Dimpotriva. Aceasta invelire a corpului uman a creat un puternic sentiment erotic: orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv. Nu mai vorbesc de expuneri mai mari. Cind a aparut filmul Satra s-au vazut, citeva secunde, sinii dezgoliti ai eroinei principale. Toata lumea rosea, pufnea, comenta. Iar in filmul Micuta Vera s-a aratat, prima oara intr-un film sovietic, o scena de sex cu partenera deasupra barbatului.
In ce an era?
In 1987.
Te-ai dus sa vezi Micuta Vera pentru ca ai auzit de acea scena erotica?
Cred ca da. Eu am vazut Micuta Vera de doua ori. Nu e un film foarte bun, au fost filme care au jucat un rol mult mai puternic. Dar acel act sexual era un afront la adresa obsesiei sexuale reprimate. Micuta Vera era unul din primele filme cult, care dadeau nuanta lumii pe care o paraseam si a noii lumi in care intram. Era perioada perestroika, una dintre cele mai prolifice. A fost o perioada excelenta, a pregatit schimbarile radicale. Noi, cind am venit in Romania, ne-am confruntat cu o lume nepregatita. Noi eram dezmortiti bine, traiam intr-o lume normala. Prin perestroika, am putut sa ne exprimam. in Romania, in 1990, mai mult se urla, existau tot felul de fobii, n-aveai cu cine sa discuti pentru ca toata lumea striga. in URSS, zagazurile fusesera rupte in anii 1985-1987. Era perioada adolescentei noastre, puneam in discutie orice. inca nu aveai voie sa-l critici pe Lenin, dar lucrurile mergeau in acea directie. Or, Romania nu avusese o perestroika, se trezise la viata fara sa stie sa mearga, fara sa stie sa discute, fara sa stie sa inteleaga.
ma bucur sa vad ca ceea ce se chiama Nascut in URSS a creat discutii.. sper sa va placa cartea...
Postez un interviu aparut in Observatorul Cultural unde imi explicitez mai clar pozitia (daca intereseaza)...
cu respect
Vasile Ernu
Ne despartim de comunism numai daca il intelegem
interviu cu Vasile Ernu de Ovidiu Simonca
Exista o generatie care vine tare din urma si care scrie decomplexat si tandru despre comunism. Discursul despre comunism nu se mai invesminteaza in resentiment si patima. Mantia razbunarii nu mai este intens fluturata, mai degraba sapca e ridicata spre noi in semn de cordialitate: Va salut din comunism!, pare a spune Vasile Ernu. Nascut in URSS, debutul in volum al autorului, aparut la Editura Polirom, ofera, probabil, cea mai exacta panoramare, scrisa pina acum direct in limba romana, a ceea ce a fost comunismul in URSS, in vremea stagnarii lui Brejnev si a perestroikai lui Gorbaciov. Marturisirea lui Vasile Ernu, pentru a fi exacta si credibila, trebuia in primul rind sa descrie si nu sa vitupereze. Desi lansarea din Club A a indus in eroare multi participanti-cititori (cu muzica si multe imagini din comunismul sovietic), Vasile Ernu nu poate fi acuzat de nostalgie. Nici n-are cum. N-a avut privilegii in comunism (era un adolescent din Odessa care tresarea la scenele de sex din filmul Micuta Vera), iar in Romania a inceput o facultate in 1990, mult mai pregatit decit romanii din Romania sa vada zorii lumii noi; Vasile Ernu trecuse prin perioada Gorbaciov, care scuturase toate miturile oficiale, si ajungea in Romania, mult prea putin dornica sa se detaseze de trecut. Nascut in URSS ofera o alta cale de intelegere a comunismului: comunismul a fost un sistem apasator si opresiv, dar noi toti, care ne-am nascut inainte de 1989, sintem produsul lui. Cum va reactiona opinia publica romaneasca, atit de vehement anticomunista si uzata in confruntari morale fara finalitate, la acest discurs?
Vasile Ernu, nici in nota biografica din carte, nici in rindurile cartii, nu spui unde, exact, esti nascut in URSS. Mentionezi doar nascut in URSS. Ai facut-o inadins?
Eu vreau sa le spun celor din Romania ca ma identific cu URSS, ca tara unde m-am nascut. Eu am fost cetatean al URSS. Nu am o identitate regionala. Asta nu exclude apartenenta mea la Basarabia, dar noi am fost educati sa gindim ca tara noastra este URSS. Eu am venit din URSS, nu din Republica Moldova. Pentru mine originea este o chestie ce tine de mit ce-i aia origine? Originea este o inventie. Noi credem despre noi anumite lucruri, noi inventam despre noi anumite lucruri. Eu pot spune ca m-am nascut in Odessa. Si? Asta nu are nici o legatura cu adevarul. Tot ce spunem despre trecutul nostru este o combinatie intre adevar si constructie. Eu, Vasile Ernu, la virsta de 35 de ani, imi construiesc trecutul: unele lucruri le scap, altele le omit intentionat.
Si de ce n-ai vrut sa spui ca esti nascut in Odessa, in aceasta carte?
Cum spune un cintec sovietic: adresa mea nu are oras si strada, adresa mea este/era Uniunea Sovietica. Sigur, fac referinte la Odessa. Fac referire la spiritul orasului, un amestec intre rusi, ucraineni, evrei. Dar nu ma ocup in mod special de acest oras. Nu cred ca as putea sa povestesc ceva foarte inchegat despre Odessa.
Dar despre Republica Moldova de ce n-ai macar un capitol?
Am vrut ca publicul romanesc sa perceapa identitatea sovietica, acel homo sovieticus, dintr-o cu totul alta perspectiva. N-am vrut sa introduc elementul national si regional. Romanii sint prea ancorati in regional si national. Cartea asta a fost scrisa din perspectiva: noi si ei. Noi, sovieticii, si ei, americanii.
- A fost ca un exod
De ce ai venit in Romania in 1990?
Terminasem liceul, tatonam cu o plecare la Moscova pentru a studia filozofia. Acea perioada era una a regasirilor originilor comune. Acea deschidere a dus la posibilitatea de a veni si studia in Romania.
Ai facut parte din primul val de basarabeni care a venit la studii.
Da.
Mai tii minte citi au venit atunci la studii?
Eram un tren full. A fost ca un exod. Noi eram primii (sovietici? basarabeni? nu stiu) care plecam in Romania. Am fost petrecuti in Piata Centrala din Chisinau, ni s-au tinut discursuri patriotice, am fost dusi la Ungheni, incarcati intr-un tren international si lasati in Iasi. De acolo am fost preluati, pentru a merge spre Cluj, Bucuresti si Iasi. Eu am fost repartizat la Iasi. Am facut facultatea la Iasi sase ani de zile dupa care traseul a fost la Cluj, pentru un master si un doctorat. Iar la Bucuresti am ajuns in 2005.
Cum te-ai simtit in Romania?
A existat tot timpul o discriminare fie pozitiva, fie negativa foarte puternica. Daca stiam bine la examen, nu puteam sa primesc nota zece, din cauza ca eram din Republica Moldova. Daca nu stiam lectia, primeam o nota pe care n-o meritam. De ce? Din cauza ca sint din Republica Moldova. Asta s-a intimplat peste tot, in toata Romania. Exista un stereotip ca basarabenii trebuie tratati fie cu ingaduinta, fie trebuie izolati, marginalizati. Dar asta ne-a si ajutat. Eu le spun prietenilor mei basarabeni: daca vreti sa izbinditi in Romania, cultivati-va diferenta. Romania e plina de escu, trebuie sa facem altceva. Asa au izbindit cei de la Planeta Moldova, Pavel Stratan si cred ca va avea succes o fata care a cintat la mine la lansare, Alexandrina Hristov, de care veti mai auzi.
- Comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura
De ce, la 15 ani de la prabusirea URSS-ului, ai vrut sa scrii aceasta carte?
E una din obsesiile mele. intre 1990 si 1996, experienta de cetatean sovietic parea sa se indeparteze de mine. Dupa acei ani, recitind carti, analize, mi-am dat seama ca experienta sovietica este una enorma. Si aceasta experienta trebuie redescoperita. Ca si constructie ideologica si culturala, Uniunea Sovietica a fost, de departe, cel mai semnificativ proiect modern si cel mai grandios proiect utopic. in Romania, s-a pastrat doar obsesia comunismului. Comunismul, in Romania, nu se poate discuta in termeni de intelegere. in Romania, comunismul se discuta doar in termeni de dragoste sau ura, ceea ce este un fals: nu trebuie sa-l iubim sau sa-l urim. Dreptul nostru este sa-l intelegem si sa ni-l asumam. Din acest motiv am scris Nascut in URSS.
Ce pastrezi in tine din fosta URSS?
Pe mine ma intriga, in discutiile cu prietenii mei romani, capacitatea lor de a-si distruge trecutul imediat. Eu imi folosesc trecutul. Trecutul nostru a fost o valoare, un bun cucerit, trebuie sa-l folosim, sa-l reciclam, sa-l imblinzim. Nu trebuie devorat sau respins.
O nuanta aici. Sint patru autori Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir care au publicat la Polirom, tot in aceeasi colectie in care apari tu, volumul O lume disparuta. Mai exista si Baiuteii, volumul fratilor Florian. in cele doua carti trecutul comunist este revizitat. Ideologia lasa locul amintirii.
Sint de acord ca lucrurile incep sa se echilibreze. Eu respect mult aceste doua carti la care te referi. Cred ca e un inceput bun. Meritul cartilor de care vorbim este de a gasi nuante. Politologul Daniel Barbu a scris un studiu foarte intrigant, in care a dovedit cu date sociologice ca 80% din populatia romaneasca, aflata in comunism, a avut de cistigat. Doar 20% au avut de pierdut. Sint cinice aceste date. Noi stim ca foarte multa lume a suferit, dar sa nu uitam de cei care s-au simtit bine in comunism.
Tu aprinzi un foc care se poate transforma in incendiu. Am impresia ca intregul context romanesc iti este defavorabil. Noi vrem sa condamnam comunismul ca un sistem criminal, s-a facut si o Comisie Prezidentiala in acest sens, si tu vii si spui: fiti mai prudenti, uitati-va la voi insiva, oameni buni!
Sint multe lucruri de condamnat in comunism. Comisia Prezidentiala este condusa de Vladimir Tismaneanu, un intelectual de marca, foarte destept. El simbolizeaza produsul de lux al comunismului. Nu este vina lui, dar el este un produs al comunismului.
Ca noi toti, cei trecuti de 30 de ani.
Da, exact aici doream sa ajung. Noi am invatat in comunism, ne-am format in comunism, de ce nu recunoastem acest lucru? Viata noastra n-a inceput in 1989. Exista acest element biografic anii de scoala din comunism la cei trecuti de 30 de ani. Evident ca Vladimir Tismaneanu s-a detasat de sistem, a vorbit la Europa libera impotriva comunismului, dar are un trecut in aceasta tara comunista.
Care este solutia: vine un extraterestru si condamna comunismul romanesc?
Nu, noi toti trebuie sa-l condamnam. inainte de a-l condamna, comunismul trebuie inteles. Ne despartim de comunism numai daca il intelegem. Pentru mine, comunismul romanesc este cel mai neinteresant dintre toate tipurile de comunism. Ar trebui spus un lucru transant. Ceausescu nu a existat. Ceausescu a fost inventat, produs de catre masinaria politica si intelectuala romaneasca. Ba mai mult, Ceausescu e o scriitura pe care am scris-o noi, adica Ceausescu sintem noi toti. Nu ne place sa auzim aceste lucruri. insa cred ca aceste lucruri trebuie spuse, regindite si asumate. Si va mai sochez cu ceva: comunismul din Romania a fost banal.
- Ceausescu sintem noi toti
De ce a fost banal?
Noi am avut un model cultural interbelic, cu accente nationaliste si fasciste. Iar in perioada Ceausescu, s-a folosit un discurs neointerbelic: s-a reciclat nationalismul. Iar astazi, mereu si mereu, ni se baga in fata discursul interbelic, ca model cultural valabil. Nu se mai poate ca discursul interbelic sa fie dominant. Abia generatia tinara incepe sa fie mai detasata si fata de comunism si fata de interbelic. Dar, la nivel simbolic, discursul la putere in cultura este cel interbelic.
Sa ajungem la ceea ce spui in finalul cartii. Si anume ca un control politic, existent in comunism, a fost inlocuit de un control economic, cel de astazi, care este puternic impregnat in oameni.
Eu am dreptul sa pun in discutie cele doua tipuri de opresiune, cea politica, din comunism, si cea economica, de astazi. Noi, ca intelectuali, daca ne numim intelectuali, trebuie sa discutam si represiunea din comunism si represiunea de astazi. Eu spun ca noi sintem opaci la ceea ce se intimpla astazi. Eu mai spun ca facem aceleasi compromisuri pe care le-am fi facut si in spatiul comunist. Lucrul la care tin eu cel mai mult este sa-mi chestionez propriile obsesii.
De exemplu ce compromisuri facem noi, acum?
Tacem, tacem, tacem. Trebuie sa punem in discutie in ce sistem traim noi. Cred ca in Romania exista o mare problema cu modul de gestionare a opiniilor. E bine sa se auda doar anumite lucruri. Despre comunism, toata lumea a spus ceea ce trebuia sa se spuna. Avem un anticomunism dur, dar, foarte rar, o discutie despre comunism si despre vinovati.
Vasile Ernu, guvernul, presedintele, liderii de partid sint criticati. Sistemul politic romanesc este mereu pus in discutie. Unde este tacerea?
Nu sint absurd sa sustin ca astazi nu exista dreptul la opinie. Exista. Ceea ce spun eu si intreaga gindire critica occidentala este ca aceasta masinarie in care traim noi este mult mai subtila cu formele de represiune. Sistemul occidental este vazut ca modelul perfect, bun, valabil, dar acesta trebuie mereu regindit, criticat, sanctionat.
Vasile Ernu, gindeste-te, totusi, ce discutii sint despre modelul constructiei europene. in multe state, avem rezultatele referendumurilor de anul trecut, constructia europeana este criticata.
Zi-mi un intelectual care critica noua constructie europeana!
Traian Ungureanu. El a spus in diverse articole ca sint mari probleme de integrare europeana, ca tarile aflate demult in Uniunea Europeana au dificultati, ca umbrela UE este neincapatoare si ca intreaga constructie europeana ar trebui regindita.
Da, ok. El nu critica sistemul, ci neputinta sistemului. Cu toate acestea, discursul oficial este vrem in Uniunea Europeana, dar nimeni nu discuta ce greutati vor fi.
- Vreau sa vad o sticla de Brifcor
Cartii tale i se pot face mai multe reprosuri. Primul: esti nostalgic!
Da, sint nostalgic, dar numai intr-un anumit sens. Cine vorbeste despre copilarie si n-are elementul nostalgic? in orice tine de trecut exista un element nostalgic pe care nu poti sa-l lichidezi. Altfel, cartea ar fi fost o facatura. Dar nu sint deloc nostalgic, n-as mai vrea sa ma intorc sa traiesc in URSS si in comunism.
Totusi, nu te dezici de URSS, ba chiar spui ca din cind in cind mai vreau sa iau un bilet spre URSS.
URSS a fost patria mea, tara mea. Tara aceasta a disparut. Dar eu mi-o asum. imi asum apartenenta la URSS. Cartea mea are un site, www.nascutinurss.ro, unde nu este doar text, este o arhiva subiectiva, sint sute de imagini, cum arata o sticla, o ciocolata, cum eram imbracati la scoala, poti vedea sute de afise, poti asculta muzica de atunci. Asa ceva in Romania nu exista. Eu le cer prietenilor mei din Romania sa-mi arate lucrurile din copilaria lor. Vreau sa vad o sticla de Brifcor. Ce le spunem copiilor nostri? Doar condamnam moral comunismul, tinem predici? Ce intelege un copil din scoala primara despre ce a fost comunismul? Daca scoti o carte cu obiectele din comunism, raul, pentru copii, va disparea, pentru ca ii vezi goliciunea. Copiii trebuie sa se amuze de obiectele din comunism, nu sa li se tina discursuri despre comunism, pe care ei sa le invete papagaliceste. Din acest punct de vedere, Germania a actionat cel mai bine. Apar sute de carti, sint mari sanse sa public si eu versiunea in germana a cartii mele. Germania face cel mai bine despartirea de comunism. A facut despartirea de nazism, acum se elibereaza si de comunism. Dar discuta despre comunism, cerceteaza comunismul, au deschis toate arhivele, au o lege a lustratiei, sint nuante, sint perspective enorme, sint filme, se discuta normal despre o lume atroce. Filmul Good bye, Lenin! este facut pe aceasta directie, a despartirii de comunism printr-un film care sa prinda la tineri, pe care tinerii sa-l inteleaga.
Ce s-ar fi intimplat cu tine daca URSS nu s-ar fi oprit?
E o intrebare pe care mi-o pun mereu: ce-as fi facut in comunism? Cred ca m-as fi comportat la fel, as fi gindit destul de apropiat. Compromisurile pe care le fac acum le-as fi facut si in sistemul comunist, iar indoiala pe care o am acum, as fi avut-o si in comunism.
Uite citeva exemple de nostalgie, pe care le dezvolti in carte: iti amintesti cu drag de filmele copilariei, de bucataria sovietica, despre care spui ca era un spatiu care inlocuia societatea civila.
As fi putut fi considerat nostalgic, daca nu vorbeam despre fiecare amintire intr-un mod ironic. Eu lucrez cu acest instrument, ironia, il ador. in schimb, nu-mi place bascalia. in Romania, mi-au trebuit peste zece ani ca sa inteleg discursul din Academia Catavencu. Pentru mine, bascalia din Academia Catavencu a fost, multi ani, un fel de injuratura de mama. Pentru ca acea bascalie parea facuta de pe pozitii de putere, de pe pozitia celui care detine adevarul: sa-ti distrugi adversarul fara a-i permite sa se apere. Eu chestia asta n-o inteleg. Eu sint ironic, nu bascalios. Eu incerc sa arat ca ceea ce am trait noi ne poate ajuta. Aceasta intoarcere in timp asupra vietii mele, privind-o fara incrincenare, ma face sa spun si ca au fost foarte multe elemente pozitive.
Vasile Ernu, te avertizez: toti anticomunistii din Romania iti vor sari la beregata. Si vor sari si la beregata mea. Asta se va retine: intr-un interviu cu Ovidiu Simonca, Vasile Ernu a spus ca in comunism au existat foarte multe elemente pozitive. Da-mi un exemplu de element pozitiv.
Accesul la educatie a fost deschis pentru oricine. Eu intreb orice cadru didactic ajuns profesor intr-o universitate din Romania: cum a ajuns el, baiat de la tara, sa fie profesor universitar? La Cluj, 90% din profesorii care sint acum la Universitate si care au sub 40 de ani nu sint nascuti in Cluj. Nu discut aici cum era sistemul de invatamint, cit de performant era sau cit de indoctrinat era. Spune-mi, acum, in 2006, citi copii de la tara pot sa invete intr-o universitate? Daca parintii sint saraci, copilul acela, oricit de multa tragere spre invatatura ar avea, este defavorizat din start. in comunism, copilul de la tara putea ajunge la facultate. Si mai este un aspect: degradarea scolii primare. Astazi, noi, in Romania, avem foarte putini invatatori foarte buni. in URRS, chiar cu toate indoctrinarile, copii facuti prea de timpuriu pionieri, scoala primara era foarte buna. in comunism, ca sa mai dau un exemplu care sa contrarieze, un copil istet punea intre paranteze ideologia, si citea carti bune. Astazi, copiii din Romania nu se duc la carti: cultura lor principala este televizorul. Ceea ce vreau eu sa spun este sa fim un pic mai detasati fata de aceasta incrincenare. Si vreau sa mai spun ca lumea in care traim poate fi la fel de periculoasa, sint pirghii la fel de puternice, ca se intimpla si astazi lucruri la fel de urite. Eu nu ridic in slavi comunismul si nu laud capitalismul. Eu spun doar ca noi ne-am format in comunism si ca, astazi, nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Trecutul ma intereseaza pentru a intelege mai bine prezentul. Cartea chestioneaza trecutul in perspectiva intelegerii prezentului.
Ce mai este acum fosta URSS?
in primul rind, se discuta foarte putin despre cum s-a dizolvat acest colos. Practic, niste oameni au decis, la o bere sau la o vodca, sa dispara imperiul. Masinaria inca functiona, dar ei au decis sa opreasca acest sistem. Eu spun in carte: comunismul s-a oprit, nu s-a terminat. Astazi, putem spune ca, in Rusia, s-a trecut de la un sistem birocratico-politienesc la un sistem nomenclaturisto-oligarhic. Tarile Baltice au adoptat cel mai repede modelul neoliberal, in Rusia este o nebunie, tarile din Caucaz ar vrea sa se democratizeze, dar nu prea pot, iar in Republica Moldova, avem un Partid Comunist, care gindeste pro-european. Am facut acum un an un interviu cu Voronin, pentru un post de radio german, si el vorbea ca orice birocrat de la Bruxelles, despre integrarea europeana a Republicii Moldova, despre drepturile omului.
La Chisinau ai vrea sa faci o lansare?
Da, am multi prieteni acolo. Si mai vreau lansari la Cluj si la Iasi, orase in care am locuit.
Ai stiut ca vei avea acest titlu, Nascut in URSS, inainte de a te apuca de scris?
Proiectul se numea, de la inceput, Nascut in URSS. Eu le-am propus prietenilor mei, nascuti in URSS si raspinditi in toata lumea, sa scriem impreuna o carte. Proiectul comun n-a functionat. Asa ca am inceput sa scriu eu singur. Din noiembrie 2005, timp de doua luni, m-am documentat a fost o chestie de reactivare a memoriei. Trei luni am scris si o luna a durat redactarea si tiparul. Practic, in sase luni proiectul meu a fost incheiat.
Ce urmeaza?
Dupa Nascut in URSS, care este debutul meu in volum, trebuie nu-i asa? sa scriu, anul viitor, o carte intitulata Trait in Romania.
Orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv
Ce nume de bautura din cele pe care le descrii in carte iti place?
Cipok imi place cum suna. La fel, imi place Goneste ursul din birlog. Sint combinatii intre vodca si bere, acesta este amestecul cel mai utilizat. Goneste ursul in birlog este asa: incepi cu bere, dupa fiecare inghititura se pune vodca, si la sfirsit berea este inlocuita de vodca.
La gust, tu ce preferi?
Apa plata.
Serios?
Da, foarte serios. Si nici nu recomand nimanui asemenea combinatii.
Ai doua capitole extraordinare intitulate Sexul in URSS. Sa te citez: Ce poate fi mai sexy decit glezna mitralioarei Anka, ce se spala pe picioare in riu si pe care o vedem numai noi, poporul sovietic?. Curat sex, coane Vasile!
Mi se permite o paranteza? in Uniunea Sovietica sistemul comunist a fost pe bune, nu s-a construit pe oportunism, ca aici. Masa critica, masa dominanta a crezut, si-a asumat comunismul. Oamenii au murit pentru comunism. Revolutia din Octombrie a fost o infruntare intre frati, intre albi si rosii, acolo a curs singe, n-a fost nimic trucat. Ideea revolutionara a biruit prin lupta. Lenin a fost respectat ca un erou. Treptat, au aparut oportunistii, ca peste tot, ca in Romania.
Al Doilea Razboi Mondial a creat un nou val de oameni care sa creada in comunism?
Al Doilea Razboi Mondial a fost un element-cheie pentru comunismul sovietic. Cine vrea sa studieze spatiul sovietic nu poate sa nu ia in seamna Al Doilea Razboi Mondial. Razboiul pentru apararea patriei, cum l-au numit sovieticii, a fost perceput ca o invazie straina asupra spatiului sovietic si ca un sacrificiu enorm. Practic, URSS a iesit din razboi cu cele mai mari pierderi, au murit peste 20 de milioane de oameni. Pe de alta parte, in URSS, razboiul a fost considerat o victorie a sovieticilor asupra lumii intregi. in mentalitatea din URSS, sovieticii au fost invingatorii absoluti ai razboiului. in URSS, americanii au fost perceputi ca lasi pentru ca au intrat tirziu in razboi, doar cind au inteles ca URSS ar fi putut iesi invingatoare in toata Europa. Aliatii nu au avut curajul sa deschida un al doilea front mult mai devreme. Lucrul asta ar fi schimbat fundamental datele problemei. Poate ca n-am fi avut o jumatate de Europa sub comunism.
N-au profitat sovieticii de victoria din razboi pentru a se instala in jumatate de Europa?
Au profitat, fara indoiala. Dar, la inceput, sovieticii nu aveau in gind ideea exportului de revolutie. URSS dorea doar sa-si refaca teritoriile din vechiul Imperiu Tarist. De aceea, am pierdut Basarabia. Dar nu exista un proiect de extindere, cel putin datorita faptului ca aripa Trotki care era pentru expansiune si export de revolutie fusese inlaturata de Stalin. Aripa Stalin a fost pentru consolidarea sistemului in interior: aliatii au favorizat drumul sovieticilor spre mijlocul Europei. Abia cind Aliatii au intervenit, URSS s-a oprit la Berlin, desi URSS putea ocupa Franta, unde era un mediu propice ideilor bolsevice. Amintiti-va ce bine se scria de Stalin, dupa razboi, in mediile intelectuale franceze.
Revenim la sex!
Revenim! Sexul la sovietici era privit printr-o perspectiva ascetica. In primi ani revolutionari se discuta despre lichidarea familiei si s-a inceput un proiect. Motivatia era ca noi toti sintem tovarasi de drum si traim in comunism, iar sexul este pentru reproducere si nu pentru placere. Familia trebuia lichidata pentru ca se considera ca este un produs burghez, cultiva individualitatea sot-sotie in detrimentul proiectului comun al comunismului. Nu s-a reusit lichidarea familiei, dar s-au instituit reguli severe. Eu exemplific dintr-o brosura comunista cum trebuia sa se faca sex in URSS: sa nu fie prea des, sa nu se faca din placere, sa se faca in interes de clasa, iar sexul sa nu fie aratat, descris. Au disparut elementele vizuale. O femeie nu trebuia aratata in frumusetea ei, ci imbracata cit mai uniform, cit mai sters, fara goliciuni. Dar fiinta umana are puternic impregnat un element erotic. El nu poate fi controlat, stapinit. Dimpotriva. Aceasta invelire a corpului uman a creat un puternic sentiment erotic: orice glezna dezgolita crea tulburare erotica in mentalul colectiv. Nu mai vorbesc de expuneri mai mari. Cind a aparut filmul Satra s-au vazut, citeva secunde, sinii dezgoliti ai eroinei principale. Toata lumea rosea, pufnea, comenta. Iar in filmul Micuta Vera s-a aratat, prima oara intr-un film sovietic, o scena de sex cu partenera deasupra barbatului.
In ce an era?
In 1987.
Te-ai dus sa vezi Micuta Vera pentru ca ai auzit de acea scena erotica?
Cred ca da. Eu am vazut Micuta Vera de doua ori. Nu e un film foarte bun, au fost filme care au jucat un rol mult mai puternic. Dar acel act sexual era un afront la adresa obsesiei sexuale reprimate. Micuta Vera era unul din primele filme cult, care dadeau nuanta lumii pe care o paraseam si a noii lumi in care intram. Era perioada perestroika, una dintre cele mai prolifice. A fost o perioada excelenta, a pregatit schimbarile radicale. Noi, cind am venit in Romania, ne-am confruntat cu o lume nepregatita. Noi eram dezmortiti bine, traiam intr-o lume normala. Prin perestroika, am putut sa ne exprimam. in Romania, in 1990, mai mult se urla, existau tot felul de fobii, n-aveai cu cine sa discuti pentru ca toata lumea striga. in URSS, zagazurile fusesera rupte in anii 1985-1987. Era perioada adolescentei noastre, puneam in discutie orice. inca nu aveai voie sa-l critici pe Lenin, dar lucrurile mergeau in acea directie. Or, Romania nu avusese o perestroika, se trezise la viata fara sa stie sa mearga, fara sa stie sa discute, fara sa stie sa inteleaga.
Vasile Ernu, Născut n URSS, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Polirom, 2006.
Imaginaţi-vi-l pe unul dintre autorii Cărţii roz a comunismului sau pe unul dintre cei patru scriitori plecaţi "n căutarea comunismului pierdut" exclamnd: Din cnd n cnd mai vreau să iau bilet spre RSR; din cnd n cnd aş sta ore ntregi la coadă la zahăr şi ulei; din cnd n cnd aş mai privi, la un televizor alb-negru, Telejurnalul sau O mie şi una de seri; din cnd n cnd aş mai face practică agricolă la Nazarcea şi aş da orice pentru o săptămnă n taberele de creaţie ale UTC-ului. Sau invers, imaginaţi-vă cartea lui Vasile Ernu, Născut n URSS, contrasă la vreo 50 de pagini şi intrată ntr-un proiect colectiv, cum a şi fost iniţial. Dublul exerciţiu de imaginaţie n-ar avea dect un scop: să arate ct de aproape practic şi ct de departe teoretic snt cele două tipuri de rememorări subiective din aceste două genuri de cărţi avnd n centru trecutul recent şi tarele lui nedigerate. Cu toate acestea, exerciţiile de memorie la firul ierbii ale romnilor au fost primite (de critică şi cititori) altfel dect călătoria ironic-nostalgică a lui Vasile Ernu n "necuprinsa sa ţară natală", ncepnd de la lucida postfaţă a lui Sorin Antohi şi continund cu receptarea jurnalistică de primă instanţă.
Există n cartea lui Ernu ceva care să-l separe att de radical de arheologiile subiective din O lume dispărută, Cartea roz... sau Cartea cu euri şi să-l ataşeze mai degrabă "ostalgicilor" redegişti, nostalgicilor polonezi sau maghiari? n mod sigur. Asta e şi diferenţa care sare n ochi la această carte scrisă (totuşi) n romneşte şi avnd multe acorduri de fond şi de substanţă cu memoria exorcizatoare pusă la lucru n cărţile autorilor romni. Vasile Ernu nsă, scriind o carte de autor şi nu una n care perspectivele subiective, fatal disparate, se adună ntr-un caleidoscop semnificativ, şi asumă o retorică a nostalgiei. Perspectiva, tonul şi memoria critică snt dictate de această retorică a nostalgiei ironice care-şi conţine propria contradicţie. Vasile Ernu ştie că nostalgia nu e cel mai important sentiment pentru homo sovieticus (care a rămas) căci "nostalgia este o utopie ndreptată spre trecut, pe cnd el lucrează cu utopii ndreptate spre viitor". Vasile Ernu mai ştie, la fel de bine ca teoreticienii nostalgiei, că aceasta e imposibilă ntruct "pentru noi, homucuşii, nu mai există acasă". Şi crede că, teoretic, "nostalgia nu este departe de ironie, căci ambele lucrează cu dubla contemplare a obiectului şi subiectului", credinţă care-i justifică perspectiva nostalgic-ironică. Doar că nostalgia nu nseamnă o formă (chiar fictivă sau reconstructivă prin limbaj) de ntoarcere ntr-o patrie pierdută, ci chiar durerea de-a nu mai putea s-o faci (n nici un fel) vreodată. Iar ironia faţă de propria durere (retorică) relativizează pnă la disoluţie şi obiectul, şi subiectul durerii, pe care o contempli, astfel, cumva detaşat.
ntr-una dintre cărţile sale publicate iniţial (din spirit de frondă, dar şi dintr-un motiv mai subtil) n spaniolă, Kundera descrie un mecanism pervers al nostalgiei retoric asumate. Ignoranţa, recent tradusă şi n romneşte, nu reconstituie liric sau melodramatic durerea subiectivă provocată de o pierdere definitivă, ci evocă seducţia şi minciuna mrejelor nostalgiei. Nostalgia poate nsemna, spune Kundera, şi altceva dect suferinţa (algos) provocată de dorinţa nemplinită de rentoarcere (nostos) acasă: "n spaniolă, aoranza
vine de la verbul aorar (a simţi nostalgie), care vine de la catalanul enyorar, derivat, acesta, de la cuvntul latin ignorare (a ignora). Cu aceste precizări etimologice, nostalgia apare ca suferinţa provocată de ignoranţă. Eşti departe şi nu ştiu ce se ntmplă cu tine. Ţara mea e departe şi nu ştiu ce se petrece acolo". Definită astfel, nostalgia este un defetism şi un evazionism n raport cu realitatea. Raportul nsă nu există, dată fiind "substanţa" nostalgiei, irealitatea ei imediată.
n cartea lui Vasile Ernu, Născut n URSS, mecanismul retoric este mai degrabă acest tip de ignoranţă extinsă, dect magia "Marii rentoarceri". Nici una, nici cealaltă nsă n-ar trebui discutate n termeni de adevăr, exactitate, adecvare la real (cum s-a făcut) dacă autorul cărţii, născut la Odessa n 1971, n-ar spune "Eu, Vasile Ernu". Garantnd, cum s-ar zice, cu propria biografie diferitele perspective (personale, dar şi documentare sau jurnalistice), V. Ernu nu-şi mai poate respecta ignoranţa nostalgică. Iar aceasta ar fi fost armătura cărţii, perspectiva ei nouă la noi. Cu alte cuvinte, ignoranţa politică a copilului, puberului, adolescentului (reluate ca aoranza după 20 de ani) din cteva autoficţiuni (Prima mea pereche de djinşi, Eroii vremurilor noastre, Ostap Bender, eroul meu preferat) face parte dintr-un mecanism retoric mai amplu. El, Vasile Ernu, nu ştia atunci ce se petrece (ce era cu Războiul din Afganistan, cum au murit autorii eroului său preferat sau eroul sovietic Ciapaiev), dar nu ştie nici acum, sau nu-l priveşte n această carte. Cteva mici eseuri "lejer-ironice", cum le numeşte autorul ntr-un interviu (Komunalka, Sex n URSS, Ce bea cetăţeanul sovietic, Odă tualetului sovietic), prelungesc sarcastic ignoranţa nostalgică a primelor proze dedicate copilăriei.
Există nsă (şi aici se rupe filmul!) cteva texte documentare scrise dintr-o perspectivă care nu-şi mai asumă nici ignoranţa, nici retorica "Marii ntoarceri". n texte precum Ulianov, Lenin, sau pur şi simplu Ilici; Gorbaciov, un Gensek neobişnuit care cnta Perestroika; Homukus, politruci, disidenţi şi intelighenţia; Kremlinologii; P.S., Vasile Ernu este un intelectual de stnga al zilelor noastre care şi asumă un raport actual cu trecutul său comunist. Memoria critică a intelectualului de 30 de ani, absolvent de Filozofie la Cluj după 1989, evacuează (prin ignorare?) represiunea, alienarea, decerebrarea, Gulagul. Ele nu fac obiectul nostalgiei sale retorice care pune, astfel, semnul egal ntre stnga dictatorială şi stnga necesară: "...din punctul meu de vedere, ntre lumea din care am ieşit şi lumea n care am intrat nu există nici o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea n care am trăit era axată pe represiune politică, lumea n care am intrat e bazată pe represiune economică... Ambele spală creiere la fel de perfid şi ne alienează la fel de eficient". Această echivalare reprezintă, ntr-adevăr, un curaj astăzi, s-o recunoaştem. La fel cum curaj nseamnă asumarea marii ignoranţe - trecute, prezente şi viitoare - n privinţa unora dintre cele mai mari porcării ale comunismului: relativismul şi lipsa criteriilor, perspectiva convenabilă, spălarea istoriei şi a memoriei.
Din documentarul lui Vasile Ernu, Născut n URSS, putea ieşi un excelent roman. Ca memorialistică nsă, el trebuie citit dimpreună cu o serioasă istorie a URSS. Ca să nu ne smintim.
Simona Sora, Dilema Veche
Cam atat cu nostalgia asta urss-ista, mr. Ernu.
Imaginaţi-vi-l pe unul dintre autorii Cărţii roz a comunismului sau pe unul dintre cei patru scriitori plecaţi "n căutarea comunismului pierdut" exclamnd: Din cnd n cnd mai vreau să iau bilet spre RSR; din cnd n cnd aş sta ore ntregi la coadă la zahăr şi ulei; din cnd n cnd aş mai privi, la un televizor alb-negru, Telejurnalul sau O mie şi una de seri; din cnd n cnd aş mai face practică agricolă la Nazarcea şi aş da orice pentru o săptămnă n taberele de creaţie ale UTC-ului. Sau invers, imaginaţi-vă cartea lui Vasile Ernu, Născut n URSS, contrasă la vreo 50 de pagini şi intrată ntr-un proiect colectiv, cum a şi fost iniţial. Dublul exerciţiu de imaginaţie n-ar avea dect un scop: să arate ct de aproape practic şi ct de departe teoretic snt cele două tipuri de rememorări subiective din aceste două genuri de cărţi avnd n centru trecutul recent şi tarele lui nedigerate. Cu toate acestea, exerciţiile de memorie la firul ierbii ale romnilor au fost primite (de critică şi cititori) altfel dect călătoria ironic-nostalgică a lui Vasile Ernu n "necuprinsa sa ţară natală", ncepnd de la lucida postfaţă a lui Sorin Antohi şi continund cu receptarea jurnalistică de primă instanţă.
Există n cartea lui Ernu ceva care să-l separe att de radical de arheologiile subiective din O lume dispărută, Cartea roz... sau Cartea cu euri şi să-l ataşeze mai degrabă "ostalgicilor" redegişti, nostalgicilor polonezi sau maghiari? n mod sigur. Asta e şi diferenţa care sare n ochi la această carte scrisă (totuşi) n romneşte şi avnd multe acorduri de fond şi de substanţă cu memoria exorcizatoare pusă la lucru n cărţile autorilor romni. Vasile Ernu nsă, scriind o carte de autor şi nu una n care perspectivele subiective, fatal disparate, se adună ntr-un caleidoscop semnificativ, şi asumă o retorică a nostalgiei. Perspectiva, tonul şi memoria critică snt dictate de această retorică a nostalgiei ironice care-şi conţine propria contradicţie. Vasile Ernu ştie că nostalgia nu e cel mai important sentiment pentru homo sovieticus (care a rămas) căci "nostalgia este o utopie ndreptată spre trecut, pe cnd el lucrează cu utopii ndreptate spre viitor". Vasile Ernu mai ştie, la fel de bine ca teoreticienii nostalgiei, că aceasta e imposibilă ntruct "pentru noi, homucuşii, nu mai există acasă". Şi crede că, teoretic, "nostalgia nu este departe de ironie, căci ambele lucrează cu dubla contemplare a obiectului şi subiectului", credinţă care-i justifică perspectiva nostalgic-ironică. Doar că nostalgia nu nseamnă o formă (chiar fictivă sau reconstructivă prin limbaj) de ntoarcere ntr-o patrie pierdută, ci chiar durerea de-a nu mai putea s-o faci (n nici un fel) vreodată. Iar ironia faţă de propria durere (retorică) relativizează pnă la disoluţie şi obiectul, şi subiectul durerii, pe care o contempli, astfel, cumva detaşat.
ntr-una dintre cărţile sale publicate iniţial (din spirit de frondă, dar şi dintr-un motiv mai subtil) n spaniolă, Kundera descrie un mecanism pervers al nostalgiei retoric asumate. Ignoranţa, recent tradusă şi n romneşte, nu reconstituie liric sau melodramatic durerea subiectivă provocată de o pierdere definitivă, ci evocă seducţia şi minciuna mrejelor nostalgiei. Nostalgia poate nsemna, spune Kundera, şi altceva dect suferinţa (algos) provocată de dorinţa nemplinită de rentoarcere (nostos) acasă: "n spaniolă, aoranza
vine de la verbul aorar (a simţi nostalgie), care vine de la catalanul enyorar, derivat, acesta, de la cuvntul latin ignorare (a ignora). Cu aceste precizări etimologice, nostalgia apare ca suferinţa provocată de ignoranţă. Eşti departe şi nu ştiu ce se ntmplă cu tine. Ţara mea e departe şi nu ştiu ce se petrece acolo". Definită astfel, nostalgia este un defetism şi un evazionism n raport cu realitatea. Raportul nsă nu există, dată fiind "substanţa" nostalgiei, irealitatea ei imediată.
n cartea lui Vasile Ernu, Născut n URSS, mecanismul retoric este mai degrabă acest tip de ignoranţă extinsă, dect magia "Marii rentoarceri". Nici una, nici cealaltă nsă n-ar trebui discutate n termeni de adevăr, exactitate, adecvare la real (cum s-a făcut) dacă autorul cărţii, născut la Odessa n 1971, n-ar spune "Eu, Vasile Ernu". Garantnd, cum s-ar zice, cu propria biografie diferitele perspective (personale, dar şi documentare sau jurnalistice), V. Ernu nu-şi mai poate respecta ignoranţa nostalgică. Iar aceasta ar fi fost armătura cărţii, perspectiva ei nouă la noi. Cu alte cuvinte, ignoranţa politică a copilului, puberului, adolescentului (reluate ca aoranza după 20 de ani) din cteva autoficţiuni (Prima mea pereche de djinşi, Eroii vremurilor noastre, Ostap Bender, eroul meu preferat) face parte dintr-un mecanism retoric mai amplu. El, Vasile Ernu, nu ştia atunci ce se petrece (ce era cu Războiul din Afganistan, cum au murit autorii eroului său preferat sau eroul sovietic Ciapaiev), dar nu ştie nici acum, sau nu-l priveşte n această carte. Cteva mici eseuri "lejer-ironice", cum le numeşte autorul ntr-un interviu (Komunalka, Sex n URSS, Ce bea cetăţeanul sovietic, Odă tualetului sovietic), prelungesc sarcastic ignoranţa nostalgică a primelor proze dedicate copilăriei.
Există nsă (şi aici se rupe filmul!) cteva texte documentare scrise dintr-o perspectivă care nu-şi mai asumă nici ignoranţa, nici retorica "Marii ntoarceri". n texte precum Ulianov, Lenin, sau pur şi simplu Ilici; Gorbaciov, un Gensek neobişnuit care cnta Perestroika; Homukus, politruci, disidenţi şi intelighenţia; Kremlinologii; P.S., Vasile Ernu este un intelectual de stnga al zilelor noastre care şi asumă un raport actual cu trecutul său comunist. Memoria critică a intelectualului de 30 de ani, absolvent de Filozofie la Cluj după 1989, evacuează (prin ignorare?) represiunea, alienarea, decerebrarea, Gulagul. Ele nu fac obiectul nostalgiei sale retorice care pune, astfel, semnul egal ntre stnga dictatorială şi stnga necesară: "...din punctul meu de vedere, ntre lumea din care am ieşit şi lumea n care am intrat nu există nici o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea n care am trăit era axată pe represiune politică, lumea n care am intrat e bazată pe represiune economică... Ambele spală creiere la fel de perfid şi ne alienează la fel de eficient". Această echivalare reprezintă, ntr-adevăr, un curaj astăzi, s-o recunoaştem. La fel cum curaj nseamnă asumarea marii ignoranţe - trecute, prezente şi viitoare - n privinţa unora dintre cele mai mari porcării ale comunismului: relativismul şi lipsa criteriilor, perspectiva convenabilă, spălarea istoriei şi a memoriei.
Din documentarul lui Vasile Ernu, Născut n URSS, putea ieşi un excelent roman. Ca memorialistică nsă, el trebuie citit dimpreună cu o serioasă istorie a URSS. Ca să nu ne smintim.
Simona Sora, Dilema Veche
Cam atat cu nostalgia asta urss-ista, mr. Ernu.
Idol said:"nimeni pe nimeni", dupa cum stii si tu "nimic cu nimic", si cum stim cu totii.
Revolutia din '89 a fost organizata la Moscova, iar Iliescu a fost si este omul Moscovei. Stie rusa bine, ii stie si pe mineri ...
In decembrie '89 s-a inregistrat un flux mare de masini cu nr rusesti intrate la vama romaneasca. Sau poate plecau la mare? In decembrie?
Ion Iliescu nu are nici o legătură cu organizarea revoluţiei din Romnia (16-22 decembrie 1989). El n-a organizat dect contrarevoluţia ncepută n 22 decembrie 1989.
Chestia cu fluxul mare de turişti sovietici care ar fi fost n Romnia face parte din ciclul de dezinformări de tipul "apa este otrăvită, să se fiarbă apa nainte de a o bea", "2000 de terorişti se pregătesc să atace televiziunea" etc. De altfel, povestea turiştilor sovietici tot oamenii lui Iliescu au răspndit-o (Sergiu Nicolaescu şi Gelu Voican Voiculescu).
vasile ernu
New Member
E o opinie hazlie dupa mine. Iar chestia cu sminteala chiar ma da gata. CArtile care au smintit lumea au fost carti exceptionale. Eu nu cred ca cartea mea este exceptionala, ci doar buna.
dar exista si multe alte opinii. IAta una dintre ele care mie/mi par mult mai nuantate.
Observator cultural nr. 71 612 iulie 2006
Născut n URSS, trăiesc n Romnia
Ovidiu Ţichindeleanu
Născut n URSS e una dintre rarele lucrări postdecembriste care ncurajează rezistenţa critică mpotriva caricaturizării propriului trecut, mpotriva autocolonizării spaţiului cultural romnesc cu ideologeme preluate din repertoriul taberei victorioase a Războiului Rece. Raritatea unor asemenea apariţii vreme de cincisprezece ani de libertate postcomunistă, şi felul n care majoritatea reacţiilor de pnă n prezent urmează acelaşi format, ţinnd nti să se dezică de comunism nainte de pronunţarea oricărei interpretări referitoare la textul nsuşi al lui Vasile Ernu, snt dealtfel indicii directe ale greutăţii ideologice care apasă şi limitează cmpul cultural romnesc actual.
Semnificativ, revista Idea artă+societate, scena iniţială a autorului, abundă nsă de contribuţii critice n direcţii similare, şi invit cititorii care nu se mulţumesc cu practica obişnuită a consumului ntrebărilor prin ridicarea lor să examineze colecţia revistei.
Un act real de anamneză
Cteva remarci preliminare: n pofida formei ambigue, ntre literatură şi eseu, cartea lui Vasile Ernu nu e un gest pur estetic, gratuit. Cartea e plină de momente savuroase, la Ilf şi Petrov, nsă nu snt clovnerii: umorul lui Vasile Ernu e autoreflexiv, prilejuind un examen critic al propriei conştiinţe. Nu e un umor defensiv, de genul arătării cu degetul, ca cel n care se complace marea majoritate a industriei culturale romneşti. De asemenea, cartea lui Vasile Ernu nu e doar o ncercare de a reda o faţă umană comunismului, şi nici o simplă recuperare comercială a nostalgiei. Avem de a face cu un act real de anamneză, mulţumită căruia autorul refuză să reducă la un principiu-monolit ceea ce a fost o experienţă multiplă, complexă.
Textul şi datorează prospeţimea evidentă pe piaţa romnească unor adevăruri crunt de banale, care au fost nsă reprimate de industria culturală postcomunistă. Ţineţi-vă bine: şi n comunism a existat viaţă, şi n comunism au trăit oameni care-au rs şi au dansat! Iar a asuma acest lucru nu e deloc totuna cu a uita ororile totalitarismului! Dimpotrivă: textul aduce o contribuţie semnificativă la potenţarea rezistenţelor critice mpotriva dominaţiei altei ideologii hegemonice: proiecţia comunismului (şi a Estului) ca un fel de nou Ev Mediu, o lume a ntunericului, a Răului şi barbariei, un fel de primitivism al umanităţii. Dincolo de asemenea prejudecăţi, la adăpostul cărora se clădesc n continuare cariere, textul lui Vasile Ernu e o contribuţie la dezvoltarea unei gndiri diferenţiale, n stare să conceapă lucruri mai complexe dect Alb şi Negru, un exerciţiu de conservare şi fructificare a propriei istorii fără a trece cu vederea ororile sale. Simpatia lui Vasile Ernu pentru comunism, n fond un simplu dialog cu cotidianul propriului trecut, o invitaţie la comparaţii dezinhibate, e periculoasă doar pentru anti-comunismul dogmatic, ct se poate de provincial şi previzibil, specific unei culturi aflate la periferia capitalismului, preocupată de internalizarea ideologiilor dominante, eurocentriste şi capitalocentriste.
Textul lui Vasile Ernu are aşadar valenţe anti-ideologice, nu avem de a face cu un capriciu pur estetic, o simplă manevră oportunistă ori o chestiune provincială pentru că Născut n URSS nu este o curiozitate exotică moldovenească, ci este scris n primul rnd pentru spaţiul cultural romnesc. Da, cetăţenii Uniunii Sovietice, y compris cei ai actualei Republici Moldova, au beneficiat de un acces mult mai larg dect romnii la cultură şi consum, iar asta ar trebui să dea de gndit ncercărilor de compensare a sentimentelor locale de inferioritate faţă de Occident prin ironii superioare adresate actualei rude sărace de mai la Est. Valoarea textului nu provine nsă din exotismul său, căci tezele vehiculate i privesc direct pe participanţii la dialog n spaţiul cultural romnesc.
Cultura oficială şi cultura independentă
Anume, n primul rnd, textul prilejuieşte un exerciţiu comparativ inedit pentru scena culturală centrală romnească: ntre comunism şi capitalism din perspectiva primului. ncă şi mai neauzit, Născut n URSSndrăzneşte să vorbească chiar de o nrudire a celor două sisteme. Departe de a sugera că ar fi totuna, textul face nsă foarte palpabile diferenţele şi mijloceşte cititorului de azi o experienţă radical diferită a cotidianului: o ntreagă altă lume e posibilă! Similaritatea n cauză ţine pur şi simplu de caracteristici ale puterii: Ernu scrie despre sistemul dominant al trecutului şi se raportează la sistemul dominant al prezentului. Dacă lumea n care am trăit era axată pe represiune politică, lumea n care am intrat e bazată pe represiune economică. Snt două feţe ale aceleiaşi monezi. Ambele snt forme de represiune şi de control.
Comun celor două sisteme este aşadar coagularea dincolo de control a puterii, de o parte, şi exerciţiul de rezistenţă al individului, de cealaltă. Ernu nu e att de nostalgic pe ct pare: se grăbeşte, de fapt, să ia nici partea comunismului, nici a capitalismului. Taberele antagonistice nu se constituie ntre cele două puteri suprastructurale, ci ntre formele puterii şi practicile de rezistenţă ale oamenilor comuni. Autorul nu se grăbeşte n nici un moment să vorbească din perspectiva puterii, ci rămne la firul ierbii, păstrnd discursul său n adecvare cu propria condiţie. Iar propria condiţie nu e cea a unei individualităţi abstracte, ci a comunităţii şi experienţelor comune a cetăţenilor URSS.
Puterile par să fi avut atitudini similare faţă de oamenii comuni, ba chiar şi un limbaj comun: "Jocul era simplu. Ce eliberam noi se chema ocupaţie pentru ţările occidentale, iar ce elibera SUA, era ocupaţie pentru noi. Mă rog, vorbeam limbi diferite, sau mai degrabă aceeaşi limbă, dar nţelegeam fiecare ce doream, n funcţie de interes." De-a lungul cărţii ntlnim referinţe constante la diferenţele ireconciliabile dintre limbajul puterii şi un vocabular cu totul paralel celui oficial: fraze naripate, limbajul cozilor, bancuri, coduri vestimentare, dar şi cărţi, filme, muzică etc. De o parte, avem cultura oficială a puterii, de cealaltă, practici ale solidarităţii şi rezistenţei, crearea unor culturi independente o adevărată diviziune de clasă, comună dealtfel celor două puteri mondiale.
Ernu strecoară aici o teză scandaloasă: "Dizidentul este primul produs al colaborării dintre cele două sisteme, comunist şi capitalist. (...) Dizidenţa e o creaţie, un soi de limbaj comun al celor două sisteme şi care a fost ntreţinut de ambele părţi." Cu siguranţă dă de gndit, dacă e să observăm cţi dizidenţi anticomunişti snt astăzi apologeţi ai ideologemelor actualei puteri mondiale. n timp ce dizidenţii se raportau la limbajul puterii, fiind astfel parte a culturii oficiale, culturile independente produceau direct diferenţe şi valori contestatare: "[Rockerii] nu aveau probleme n mod direct cu limbajul oficial, cu puterea comunistă, aşa cum o făceau dizidenţii, ci cu puterea şi prostia sistemului dincolo de ideologia concretă. Ei au reuşit să arate mult mai eficient probleme majore ale ţării (...) dect o trimitere directă la limba de lemn a ideologiei comuniste sau anticomuniste." Astfel de idei se alătură unor teze formulate şi popularizate de Noam Chomsky: Războiul Rece a funcţionat mai degrabă ca o colaborare ntre cele două mari puteri globale pentru a stoarce buzunarele popoarelor lor şi pentru a construi uriaşele maşini militare necesare extorcării lumii a treia, mpărţită n felii de influenţă.
Bogăţia culturii independente era evidentă sub comunismul sovietic un mod de raportare rezistentă ce pare să se fi pierdut astăzi, ntr-o altă provincie a altui sistem dominant mondial.
Fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste
O altă concluzie ce se desprinde din parcurgerea experienţelor fericite ale cetăţeanului URSS este că viaţa sub comunismul sovietic a avut părţile sale bune. Nu totul a fost un eşec, aşa cum se nţelege din formula-şablon falimentul comunismului n care pare să se fi nţepenit cultura estică postcomunistă. Ba chiar, anamneza i dă autorului speranţe de viitor ce provoacă probabil fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste: Ernu insistă că, departe de a se fi terminat, comunismul pur şi simplu s-a oprit! ncredere n marşul istoric al dialecticii? ncotro, azi? La latitudinea fiecărui cititor să abordeze problema.
Aş ţine să exprim aici şi cteva critici, aşezate mai degrabă n continuarea capătului de pod deschis de Născut n URSS. n primul rnd, referitor la documentare. Textul se complace pe alocuri ntr-un discurs implicit, de forma ştim noi despre ce e vorba care e mult prea comun tocmai anti-comunismului dogmatic de pe piaţa culturală romnească. Să fie, de aceea, poate destinat tocmai anticomuniştilor?
Situl web (www.nascutinurss.ro) balansează lucrurile, şi constituie ntr-adevăr o premieră pe piaţa romnească: o completare substanţială, o arhivă de inteligenţă, nu doar o imagine a cărţii. n spiritul transparenţei, pentru cititorii curioşi, aş vrea să menţionez nsă două influenţe majore ale cărţii, pe lngă omniprezenţii Ilf şi Petrov şi Bulgakov: Viktor Pelevin şi Benedikt Erofeev ambii, autori ai unor opere pe ct de influente, pe att de ignorate de industria culturală romnească, mult prea preocupată să internalizeze fantasmele sale eurocentrice ca să mai sesizeze scena culturală din horribile dictu - Rusia. Pe lngă reproblematizarea cultului eroilor sovietici (Gagarin n Omon-Ra, 1991, ori Ciapaev n 1996), Pelevin a fost primul să sesizeze, n influenta sa Generaţia P(1999), recuperarea politrucilor, a intelectualilor şi artiştilor n industria de marketing şi mass-media comercială, capturarea lor de către sistemul capitalist şi chiar reşaparea lor n noi modele de succes. Dixit Vasile Ernu: atunci cnd eram noi mici şi mai ales n adolescenţă, nu numai că nu vroiam să fim ca ei, ci i dispreţuiam trufaş, pe cnd astăzi stilul PR, stilul advertising, politrucii prin excelenţă, au devenit visul şi modelul oricărui tnăr. Nu am crezut niciodată că modelul politrucului va deveni un model de viaţă şi societate. Am văzut-o şi pe asta.
n comunism motorul mişcării a fost băutura
Ct priveşte Benedikt Erofeev, fabuloasa Moscova-Petuşki a fost scrisă n toamna lui 1969, cnd autorul trăise practic n tren, ca muncitor necalificat ce punea cablu de telefon de lungul şi latul Uniunii Sovietice, şi a fost publicată n samizdat, circulnd din mnă n mnă pnă să ajungă la faima actuală. Cartea a fost recuperată apoi de amndouă puterile mondiale: dacă sovieticii sub Gorbaciov au reabilitat-o n anii 1980 ca pamflet mpotriva alcoolismului, Moscova-Petuşki a fost introdusă n literatura nord-americană ca parabolă a nebuniei ce caracteriza sistemul sovietic. Dincolo de determinaţiile ideologiilor dominante ale zilei, Erofeev descrie nsă universul halucinant al unui tren care merge de la sine, ai cărui pasageri turmentaţi şi chiar controlori, pe ct snt de rafinaţi n domeniile lor de cunoaştere, pe att snt de lipsiţi de control asupra propriului destin; trenul şi alcoolul snt mediile romanului, instanţele superioare care simbolizează ubicuitatea şi ntipărirea materială a ideologiei. Zice Ernu: A construi comunismul fără alcool e ca şi cum ai face capitalism fără reclamă. Dacă n capitalism reclama e motorul economiei de piaţă, n comunism fireşte că motorul mişcării a fost băutura.
n fine, o ultimă critică priveşte concentrarea autorului pe ceea ce am putea numi industria de amuzament comunistă şi o anumită fraternitate pur masculină. Un efect colateral al acestor tendinţe este retractarea valenţelor anti-ideologice ale textului, din potenţiale revendicări cu greutate, ntr-un subtext implicit, la limita autosuficienţei. Ceea ce nseamnă doar că e un nceput care invită la continuare, att pentru autor ct şi pentru cititori. Aşadar, ncă un efort!
dar exista si multe alte opinii. IAta una dintre ele care mie/mi par mult mai nuantate.
Observator cultural nr. 71 612 iulie 2006
Născut n URSS, trăiesc n Romnia
Ovidiu Ţichindeleanu
Născut n URSS e una dintre rarele lucrări postdecembriste care ncurajează rezistenţa critică mpotriva caricaturizării propriului trecut, mpotriva autocolonizării spaţiului cultural romnesc cu ideologeme preluate din repertoriul taberei victorioase a Războiului Rece. Raritatea unor asemenea apariţii vreme de cincisprezece ani de libertate postcomunistă, şi felul n care majoritatea reacţiilor de pnă n prezent urmează acelaşi format, ţinnd nti să se dezică de comunism nainte de pronunţarea oricărei interpretări referitoare la textul nsuşi al lui Vasile Ernu, snt dealtfel indicii directe ale greutăţii ideologice care apasă şi limitează cmpul cultural romnesc actual.
Semnificativ, revista Idea artă+societate, scena iniţială a autorului, abundă nsă de contribuţii critice n direcţii similare, şi invit cititorii care nu se mulţumesc cu practica obişnuită a consumului ntrebărilor prin ridicarea lor să examineze colecţia revistei.
Un act real de anamneză
Cteva remarci preliminare: n pofida formei ambigue, ntre literatură şi eseu, cartea lui Vasile Ernu nu e un gest pur estetic, gratuit. Cartea e plină de momente savuroase, la Ilf şi Petrov, nsă nu snt clovnerii: umorul lui Vasile Ernu e autoreflexiv, prilejuind un examen critic al propriei conştiinţe. Nu e un umor defensiv, de genul arătării cu degetul, ca cel n care se complace marea majoritate a industriei culturale romneşti. De asemenea, cartea lui Vasile Ernu nu e doar o ncercare de a reda o faţă umană comunismului, şi nici o simplă recuperare comercială a nostalgiei. Avem de a face cu un act real de anamneză, mulţumită căruia autorul refuză să reducă la un principiu-monolit ceea ce a fost o experienţă multiplă, complexă.
Textul şi datorează prospeţimea evidentă pe piaţa romnească unor adevăruri crunt de banale, care au fost nsă reprimate de industria culturală postcomunistă. Ţineţi-vă bine: şi n comunism a existat viaţă, şi n comunism au trăit oameni care-au rs şi au dansat! Iar a asuma acest lucru nu e deloc totuna cu a uita ororile totalitarismului! Dimpotrivă: textul aduce o contribuţie semnificativă la potenţarea rezistenţelor critice mpotriva dominaţiei altei ideologii hegemonice: proiecţia comunismului (şi a Estului) ca un fel de nou Ev Mediu, o lume a ntunericului, a Răului şi barbariei, un fel de primitivism al umanităţii. Dincolo de asemenea prejudecăţi, la adăpostul cărora se clădesc n continuare cariere, textul lui Vasile Ernu e o contribuţie la dezvoltarea unei gndiri diferenţiale, n stare să conceapă lucruri mai complexe dect Alb şi Negru, un exerciţiu de conservare şi fructificare a propriei istorii fără a trece cu vederea ororile sale. Simpatia lui Vasile Ernu pentru comunism, n fond un simplu dialog cu cotidianul propriului trecut, o invitaţie la comparaţii dezinhibate, e periculoasă doar pentru anti-comunismul dogmatic, ct se poate de provincial şi previzibil, specific unei culturi aflate la periferia capitalismului, preocupată de internalizarea ideologiilor dominante, eurocentriste şi capitalocentriste.
Textul lui Vasile Ernu are aşadar valenţe anti-ideologice, nu avem de a face cu un capriciu pur estetic, o simplă manevră oportunistă ori o chestiune provincială pentru că Născut n URSS nu este o curiozitate exotică moldovenească, ci este scris n primul rnd pentru spaţiul cultural romnesc. Da, cetăţenii Uniunii Sovietice, y compris cei ai actualei Republici Moldova, au beneficiat de un acces mult mai larg dect romnii la cultură şi consum, iar asta ar trebui să dea de gndit ncercărilor de compensare a sentimentelor locale de inferioritate faţă de Occident prin ironii superioare adresate actualei rude sărace de mai la Est. Valoarea textului nu provine nsă din exotismul său, căci tezele vehiculate i privesc direct pe participanţii la dialog n spaţiul cultural romnesc.
Cultura oficială şi cultura independentă
Anume, n primul rnd, textul prilejuieşte un exerciţiu comparativ inedit pentru scena culturală centrală romnească: ntre comunism şi capitalism din perspectiva primului. ncă şi mai neauzit, Născut n URSSndrăzneşte să vorbească chiar de o nrudire a celor două sisteme. Departe de a sugera că ar fi totuna, textul face nsă foarte palpabile diferenţele şi mijloceşte cititorului de azi o experienţă radical diferită a cotidianului: o ntreagă altă lume e posibilă! Similaritatea n cauză ţine pur şi simplu de caracteristici ale puterii: Ernu scrie despre sistemul dominant al trecutului şi se raportează la sistemul dominant al prezentului. Dacă lumea n care am trăit era axată pe represiune politică, lumea n care am intrat e bazată pe represiune economică. Snt două feţe ale aceleiaşi monezi. Ambele snt forme de represiune şi de control.
Comun celor două sisteme este aşadar coagularea dincolo de control a puterii, de o parte, şi exerciţiul de rezistenţă al individului, de cealaltă. Ernu nu e att de nostalgic pe ct pare: se grăbeşte, de fapt, să ia nici partea comunismului, nici a capitalismului. Taberele antagonistice nu se constituie ntre cele două puteri suprastructurale, ci ntre formele puterii şi practicile de rezistenţă ale oamenilor comuni. Autorul nu se grăbeşte n nici un moment să vorbească din perspectiva puterii, ci rămne la firul ierbii, păstrnd discursul său n adecvare cu propria condiţie. Iar propria condiţie nu e cea a unei individualităţi abstracte, ci a comunităţii şi experienţelor comune a cetăţenilor URSS.
Puterile par să fi avut atitudini similare faţă de oamenii comuni, ba chiar şi un limbaj comun: "Jocul era simplu. Ce eliberam noi se chema ocupaţie pentru ţările occidentale, iar ce elibera SUA, era ocupaţie pentru noi. Mă rog, vorbeam limbi diferite, sau mai degrabă aceeaşi limbă, dar nţelegeam fiecare ce doream, n funcţie de interes." De-a lungul cărţii ntlnim referinţe constante la diferenţele ireconciliabile dintre limbajul puterii şi un vocabular cu totul paralel celui oficial: fraze naripate, limbajul cozilor, bancuri, coduri vestimentare, dar şi cărţi, filme, muzică etc. De o parte, avem cultura oficială a puterii, de cealaltă, practici ale solidarităţii şi rezistenţei, crearea unor culturi independente o adevărată diviziune de clasă, comună dealtfel celor două puteri mondiale.
Ernu strecoară aici o teză scandaloasă: "Dizidentul este primul produs al colaborării dintre cele două sisteme, comunist şi capitalist. (...) Dizidenţa e o creaţie, un soi de limbaj comun al celor două sisteme şi care a fost ntreţinut de ambele părţi." Cu siguranţă dă de gndit, dacă e să observăm cţi dizidenţi anticomunişti snt astăzi apologeţi ai ideologemelor actualei puteri mondiale. n timp ce dizidenţii se raportau la limbajul puterii, fiind astfel parte a culturii oficiale, culturile independente produceau direct diferenţe şi valori contestatare: "[Rockerii] nu aveau probleme n mod direct cu limbajul oficial, cu puterea comunistă, aşa cum o făceau dizidenţii, ci cu puterea şi prostia sistemului dincolo de ideologia concretă. Ei au reuşit să arate mult mai eficient probleme majore ale ţării (...) dect o trimitere directă la limba de lemn a ideologiei comuniste sau anticomuniste." Astfel de idei se alătură unor teze formulate şi popularizate de Noam Chomsky: Războiul Rece a funcţionat mai degrabă ca o colaborare ntre cele două mari puteri globale pentru a stoarce buzunarele popoarelor lor şi pentru a construi uriaşele maşini militare necesare extorcării lumii a treia, mpărţită n felii de influenţă.
Bogăţia culturii independente era evidentă sub comunismul sovietic un mod de raportare rezistentă ce pare să se fi pierdut astăzi, ntr-o altă provincie a altui sistem dominant mondial.
Fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste
O altă concluzie ce se desprinde din parcurgerea experienţelor fericite ale cetăţeanului URSS este că viaţa sub comunismul sovietic a avut părţile sale bune. Nu totul a fost un eşec, aşa cum se nţelege din formula-şablon falimentul comunismului n care pare să se fi nţepenit cultura estică postcomunistă. Ba chiar, anamneza i dă autorului speranţe de viitor ce provoacă probabil fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste: Ernu insistă că, departe de a se fi terminat, comunismul pur şi simplu s-a oprit! ncredere n marşul istoric al dialecticii? ncotro, azi? La latitudinea fiecărui cititor să abordeze problema.
Aş ţine să exprim aici şi cteva critici, aşezate mai degrabă n continuarea capătului de pod deschis de Născut n URSS. n primul rnd, referitor la documentare. Textul se complace pe alocuri ntr-un discurs implicit, de forma ştim noi despre ce e vorba care e mult prea comun tocmai anti-comunismului dogmatic de pe piaţa culturală romnească. Să fie, de aceea, poate destinat tocmai anticomuniştilor?
Situl web (www.nascutinurss.ro) balansează lucrurile, şi constituie ntr-adevăr o premieră pe piaţa romnească: o completare substanţială, o arhivă de inteligenţă, nu doar o imagine a cărţii. n spiritul transparenţei, pentru cititorii curioşi, aş vrea să menţionez nsă două influenţe majore ale cărţii, pe lngă omniprezenţii Ilf şi Petrov şi Bulgakov: Viktor Pelevin şi Benedikt Erofeev ambii, autori ai unor opere pe ct de influente, pe att de ignorate de industria culturală romnească, mult prea preocupată să internalizeze fantasmele sale eurocentrice ca să mai sesizeze scena culturală din horribile dictu - Rusia. Pe lngă reproblematizarea cultului eroilor sovietici (Gagarin n Omon-Ra, 1991, ori Ciapaev n 1996), Pelevin a fost primul să sesizeze, n influenta sa Generaţia P(1999), recuperarea politrucilor, a intelectualilor şi artiştilor n industria de marketing şi mass-media comercială, capturarea lor de către sistemul capitalist şi chiar reşaparea lor n noi modele de succes. Dixit Vasile Ernu: atunci cnd eram noi mici şi mai ales n adolescenţă, nu numai că nu vroiam să fim ca ei, ci i dispreţuiam trufaş, pe cnd astăzi stilul PR, stilul advertising, politrucii prin excelenţă, au devenit visul şi modelul oricărui tnăr. Nu am crezut niciodată că modelul politrucului va deveni un model de viaţă şi societate. Am văzut-o şi pe asta.
n comunism motorul mişcării a fost băutura
Ct priveşte Benedikt Erofeev, fabuloasa Moscova-Petuşki a fost scrisă n toamna lui 1969, cnd autorul trăise practic n tren, ca muncitor necalificat ce punea cablu de telefon de lungul şi latul Uniunii Sovietice, şi a fost publicată n samizdat, circulnd din mnă n mnă pnă să ajungă la faima actuală. Cartea a fost recuperată apoi de amndouă puterile mondiale: dacă sovieticii sub Gorbaciov au reabilitat-o n anii 1980 ca pamflet mpotriva alcoolismului, Moscova-Petuşki a fost introdusă n literatura nord-americană ca parabolă a nebuniei ce caracteriza sistemul sovietic. Dincolo de determinaţiile ideologiilor dominante ale zilei, Erofeev descrie nsă universul halucinant al unui tren care merge de la sine, ai cărui pasageri turmentaţi şi chiar controlori, pe ct snt de rafinaţi n domeniile lor de cunoaştere, pe att snt de lipsiţi de control asupra propriului destin; trenul şi alcoolul snt mediile romanului, instanţele superioare care simbolizează ubicuitatea şi ntipărirea materială a ideologiei. Zice Ernu: A construi comunismul fără alcool e ca şi cum ai face capitalism fără reclamă. Dacă n capitalism reclama e motorul economiei de piaţă, n comunism fireşte că motorul mişcării a fost băutura.
n fine, o ultimă critică priveşte concentrarea autorului pe ceea ce am putea numi industria de amuzament comunistă şi o anumită fraternitate pur masculină. Un efect colateral al acestor tendinţe este retractarea valenţelor anti-ideologice ale textului, din potenţiale revendicări cu greutate, ntr-un subtext implicit, la limita autosuficienţei. Ceea ce nseamnă doar că e un nceput care invită la continuare, att pentru autor ct şi pentru cititori. Aşadar, ncă un efort!
O opinie hazlie? Domnule Ernu, poate uitati un mic detaliu: v-ati nascut si ati trait in ceea ce Reagan numea pe bune dreptate Imperiul Raului. Ca nu a fost Iadul, da, dar fara suparare, si in Germania lui Hitler gaseai momente de bucurie. Asta nu inseamna ca se poate scrie o carte plina de nostalgii la adresa celui de-al treilea Reich fara a declansa un scandal monstru. Faptul ca o Nascut in URSS gaseste opinii favorabile, imi demonstreaza inca o data ca oamenii au o memorie extrem de proasta si ca poseda o capacitate criminala in a trage concluziile gresite. Mai ales ca se presupune ca in aceasta zona toti am cunoscut comunismul. Ma rog, dreptul fiecaruia pana la urma de a fi mai mult sau mai putin... Va intreb, insa : ati auzit de represiunea comunista, domnule Ernu? Dar de celebrul sistem de lagare sovietice Gulag? De deportarile operate de glorioasa Uniune? De asimilare si deznationalizare? De discriminare? De exterminare? De reeducare? De indobitocire? Astea nu fac parte tot din Uniunea aia faina pe care o regretati? Probabil contrastau cu imaginea roza care trebuia transmisa.
Cultura estica ii refuza comunismului cele cateva momente bune? Nu ma faceti sa rad. Cine este indeajuns de brainwashed incat sa regrete comunismul, ar fi trebuit fortat sa puna umarul la faurirea societatii multilateral terminate printr-o contributie in sange la Canalul Dunare - Marea Neagra. Sau macar sa faca excursie de vreo saptamana la inchisoare din Pitesti. Pe vremea lui Turcanu, desigur. Ati auzit de Turcanu, nu-i asa? Sau macar de organizatorii Dzerjinski, Malenkov si Beria?
Cultura estica ii refuza comunismului cele cateva momente bune? Nu ma faceti sa rad. Cine este indeajuns de brainwashed incat sa regrete comunismul, ar fi trebuit fortat sa puna umarul la faurirea societatii multilateral terminate printr-o contributie in sange la Canalul Dunare - Marea Neagra. Sau macar sa faca excursie de vreo saptamana la inchisoare din Pitesti. Pe vremea lui Turcanu, desigur. Ati auzit de Turcanu, nu-i asa? Sau macar de organizatorii Dzerjinski, Malenkov si Beria?
vasile ernu
New Member
Asa este!
In sistemul comunist a existat o represiune politica mare care a adus enorm de multa suferinta. Si acest lucru este spus transant in cartea mea. In interviul de mai sus m/am explicat destul de clar cred. Nu vreau sa mai repet ceea ce este postat mai sus.
Pe mine ma deranjeaza doar acest mod fundamentalist de a privi trecutil: comunismul este un rau metafizic (Imperiul raului). Pentru mine comunismul este doar un sistem represiv politic, asa cum capitalismul il consider un sistem represiv econimnic. Eu vrea sa inteleg comunismul, sa mi/l asum si sa/l revalorific ca experenta personala. Eu spun ca problema nu e sistemul in sine, ci noi. Eu vreau numai sa atentionez (sa intrig cu scopul de a invita la un anumit fel de reflectie) ca noi contribuim la dezvoltarea si mentinerea sistemului, indiferent care este el si ca facem aceleasi compromisuri. Am tacut in sistemul comunist si taceam si astazi. Daca credeti ca azi lumea nu sufera gresiti. E adevarat ca azi sufeinta e bine fardata si deseori o confundam cu fericirea, ceea ce e foarte grav. Eu nu vad totul in alb si negru: Comunismul e raul absolut si capitalismul binele absolut. Mie imi plac nuantele si incerc sa le inteleg. Nu cred ca judecatile tari si fundamentaliste ne permit sa vedem nuantele. Astea sint ginduri pe care deseori mi le pun la indoiala ca sa nu cad in propriile capcane si prejudecati.
cu respect
Ernu
In sistemul comunist a existat o represiune politica mare care a adus enorm de multa suferinta. Si acest lucru este spus transant in cartea mea. In interviul de mai sus m/am explicat destul de clar cred. Nu vreau sa mai repet ceea ce este postat mai sus.
Pe mine ma deranjeaza doar acest mod fundamentalist de a privi trecutil: comunismul este un rau metafizic (Imperiul raului). Pentru mine comunismul este doar un sistem represiv politic, asa cum capitalismul il consider un sistem represiv econimnic. Eu vrea sa inteleg comunismul, sa mi/l asum si sa/l revalorific ca experenta personala. Eu spun ca problema nu e sistemul in sine, ci noi. Eu vreau numai sa atentionez (sa intrig cu scopul de a invita la un anumit fel de reflectie) ca noi contribuim la dezvoltarea si mentinerea sistemului, indiferent care este el si ca facem aceleasi compromisuri. Am tacut in sistemul comunist si taceam si astazi. Daca credeti ca azi lumea nu sufera gresiti. E adevarat ca azi sufeinta e bine fardata si deseori o confundam cu fericirea, ceea ce e foarte grav. Eu nu vad totul in alb si negru: Comunismul e raul absolut si capitalismul binele absolut. Mie imi plac nuantele si incerc sa le inteleg. Nu cred ca judecatile tari si fundamentaliste ne permit sa vedem nuantele. Astea sint ginduri pe care deseori mi le pun la indoiala ca sa nu cad in propriile capcane si prejudecati.
cu respect
Ernu
adrenalina
fara aripi
eu nu cred ca in capitalism suferinta este mai fardata... avem mass-media care nu lasa loc de prea mult fond de ten, vesnic in cautarea senzationalului. pe vremea comunismului nu dispuneam de atatea informatii si viata era mult mai simpla. si pe undeva valorile familiale si de prietenie erau mult mai bine pastrate...
Husky, noi vorbim de o perioada ain care relatiile intre oameni nu era umbrite de legea concurenteei, nu eram ocupati cum sa ii dam in cap vecinului si nici nu eram martorii decaderii umane, asa cum suntem acum...
ceea e vreau sa spun este ca nici un sisitem nu este 100% incorect sau 100% corect... capitalismul a adua in prim plan individul si pe undeva este bine... daca valorile tale sunt doar materiale... insa nici aici nu te poti dezvolta echitabil, pt ca impartirea pe clase sociale, pe provenienta, pe cat de bogat, sarac, bolnav sau homosexual esti oricum iti mareste sau iti diminueaza sansele. ne plangem ca in comunism eram toti uniformizati... dar ca idee mi se pare mai corect decat sa fii constient ca ai fi putut dar ai avut asa bariere frivole in viata ta...
acum putem gasi parti bune si parti rele in toata comparatia asta si normal ca comunismul a lasat rani adanci in sufletele unora... insa stii de ce? nu neaparat datorita regimului... dar datorita greutatii intampinate de a trece de la comunism la un sistem capitalist...
eu cred ca aceasta carte este o initiativa buna pentru toti cei care au trait atunci si care au curajul sa nu isi nege trecutul... a fost si au trait acolo
Husky, noi vorbim de o perioada ain care relatiile intre oameni nu era umbrite de legea concurenteei, nu eram ocupati cum sa ii dam in cap vecinului si nici nu eram martorii decaderii umane, asa cum suntem acum...
ceea e vreau sa spun este ca nici un sisitem nu este 100% incorect sau 100% corect... capitalismul a adua in prim plan individul si pe undeva este bine... daca valorile tale sunt doar materiale... insa nici aici nu te poti dezvolta echitabil, pt ca impartirea pe clase sociale, pe provenienta, pe cat de bogat, sarac, bolnav sau homosexual esti oricum iti mareste sau iti diminueaza sansele. ne plangem ca in comunism eram toti uniformizati... dar ca idee mi se pare mai corect decat sa fii constient ca ai fi putut dar ai avut asa bariere frivole in viata ta...
acum putem gasi parti bune si parti rele in toata comparatia asta si normal ca comunismul a lasat rani adanci in sufletele unora... insa stii de ce? nu neaparat datorita regimului... dar datorita greutatii intampinate de a trece de la comunism la un sistem capitalist...
eu cred ca aceasta carte este o initiativa buna pentru toti cei care au trait atunci si care au curajul sa nu isi nege trecutul... a fost si au trait acolo
vasile ernu
New Member
Corect
am vrut doar o discutie normala si lipsita de incrincenari. sa vedem bunele si relele vechiului si noului regim.
Din pacare in romania este prea multa incrincenare, ura si multa frustrare adunata. In vechiul regim au tacut iar acum nu au curajul sa si-l asume. Tacerea a fost o forma pasiva de a construi si sustine regimul.
vasile
am vrut doar o discutie normala si lipsita de incrincenari. sa vedem bunele si relele vechiului si noului regim.
Din pacare in romania este prea multa incrincenare, ura si multa frustrare adunata. In vechiul regim au tacut iar acum nu au curajul sa si-l asume. Tacerea a fost o forma pasiva de a construi si sustine regimul.
vasile
adrenalina
fara aripi
nu stiu daca ii vorba de indoctrinare, dar asa cum ati spus si dumneavoastra, ati vorbit de URSS... ei bine in Ro nu a fost URSS... a fosr Republica Socialista Romana si lucrurile s-au dezvoltat putin alfel. cred ca ura impotriva comunismului porneste de la faptul ca ultima parte a regimului ceausist a fost una foarte controversata si foarte grea pentru populatia Romaniei. am vb cu persoane din MD si mi-au descris o viata destul de diferita pentru ei, fata de ce a fost in Romania... si acest lucru cred ca da si diferenta in perceptia noastra a romanilor in privinta comunismului. in plus MD nu prea a iesit din comunism, desi a iesit din URSS... in MD perioadele de tranzitie nu sunt aceleasi ca in Ro si cred ca nu sunt atat de bruste... romanii au dat de libertate si desi nu erau pregatiti pentru ea si nici capabili sa o inteleaga si sa o foloseasca au combinat vechile mentalitati cu noile mentalitati... a rezultat situatia de astazi.
vasile ernu
New Member
e mai sanatos sa ne tutuim...
si ai perfecta dreptate. ultimii ani in romania au fost ani crinceni si a adus o imensa siuferinta cotidiana, multa frustrare si ura, multa iritare si frica. dincolo de toate aceste eu cred ca e bina sa incercam sa reflectam asupra lucrurilor intimplate. s-au intimplat toate aceste si datorita lipsei de curas si datorita tacerii noastre (a acelor care erau maturi). sint lucruri care nu ne place sa le auzim, dar repet, Ciausecu este un produs 100% la 100% romanesc. el e creatia noastra. asupra acestui lucru ar merita sa meditam.
v.ernu
si ai perfecta dreptate. ultimii ani in romania au fost ani crinceni si a adus o imensa siuferinta cotidiana, multa frustrare si ura, multa iritare si frica. dincolo de toate aceste eu cred ca e bina sa incercam sa reflectam asupra lucrurilor intimplate. s-au intimplat toate aceste si datorita lipsei de curas si datorita tacerii noastre (a acelor care erau maturi). sint lucruri care nu ne place sa le auzim, dar repet, Ciausecu este un produs 100% la 100% romanesc. el e creatia noastra. asupra acestui lucru ar merita sa meditam.
v.ernu
Nu exista asa ceva : doar un sistem represiv politic. Parca vorbim despre cine stie ce nimic! Nu stiu cata minte ii trebuie cuiva ca sa inteleaga ca o astfel de monstruozitate este prin insasi esenta sa una criminala. E de ajuns sa contabilizezi o parte din cv-ul sau si te apuca groaza: o cautare pe google privind Raportul Lindblad ar trebui sa lamureasca orice individ de esenta comunismului. Privit din punct de vedere al statisticii, pai, fara suparare, comunismul este number one! "Doar un sistem represiv politic" asta are circa 100 de milioane de indivizi trimisi pe lumea ailalta. Cam mult pentru "doar un sistem represiv politic"!Vasile Ernu said:
Represiunea asta asa-zis doar politica a atins toate domeniile vietii. Statele comuniste practica terorismul de stat - statul nu mai exista decat ca anexa a Partidului (unic), iar seriviciile secrete sunt puse in slujba sa pentru a apara "cuceririle clasei muncitoare". CEKA, GPU, NKVD, KGB si mai nou, in Imparatia lui Putin, FSB. Sau in Romania - DGSP (Directia Generala a Securitatii Poporului). Sa nu-mi spui ca nu stii ca imediat dupa venirea tovarasilor in Romania, te dadeau afara din facultate/liceu/scoala pe motiv ca ai tai parinti sunt "burghezo-mosieri" si "dusmani ai poporului". Sa nu-mi spui ca nu ai auzit de sutele de mii de romani deportati din Basarabia pe motiv ca erau "elemente dusmanoase ce faceau propaganda anti-sovietica". Ori de sutele de mii care au ajuns prin lagarele si puscariile Romaniei, aparute toate ca urmare a acelorasi vecini simpatici de peste Nistru veniti sa ne "elibereze" de sub iadul capitalist (a carui existenta o deplangi si tu). Acestea fiind numai o mica parte din faptele de glorie ale comunismului - s raportate numai la Romania. Ca veni vorba: nu-i asa ca nu prea te-ai omorat dupa memorialistica inchisorilor comuniste?
Cred ca mai bine ai reflecta la altceva: la contributiile privind imbunatatirea imaginii unui sistem criminal, facute nu intr-o societate inchisa, nu sub presiune, ci in plina durere sfasietoare a libertatii (Vladimir Bukovski - disident rus, domnule Ernu, un om care nu ar veni cu imagini scoase din context si colorate frumos pentru a pacali pe sine si pe altii). Compromisuri facute in afara interogatoriului unui anchetator sovietic! Sufera lumea si astazi? Oooo, da, dar suferinta asta nu are de a face cu un sistem prin care niste dubiosi vor sa dea in cap majoritatii populatiei pentru a instaura dictatura proletariatului.Vasile Ernu said:
N-am spus ca nu exista nuante si desigur ca pana la raul absolut (care nu exista, de altfel) este cale lunga, dar asta nu inseamna ca acele nivele ale raului nu sunt altceva decat Rau. Exact asa cum l-am scris: cu litera mare, domnule Ernu. Raul exista si secolul trecut a purtat secera si ciocanul pe frunte.Vasile Ernu said:
Poate ai filmul, Vasile.
Usual Suspects said:
Adrenalina, stai nitel si gandeste-te mai bine inainte de a face astfel de afirmatii.Adrenalina said:
Valorile familiei si ale prieteniei mai bine pastrate? Asta este o gluma deloc amuzanta. In conditiile in care sute mii de oameni dadeau informari Securitatii (milioane in URSS) anual, de ce relatii mai bune de familie si prietenie putem vorbi? Decaderea umana a fost desavarsita sub un singur stindard: al comunismului bine-intentionat. Citeste cartile celor care au trecut prin inchisori si mai arunca un ochi si pe ce se scrie despre Securitate si uneltele sale. Niciodata omul nu a fost supus unei campanii mai distrugatoare ca sub comunism. Niciodata nu a decazut mai mult ca sub regimul care trebuia sa fie sfarsitul istoriei. Niciodata. Gresita concluzie, Adrenalina. Oamenii sunt diferiti si este perfect normal sa ramana asa. Nu ii poti face egali decat distrugandu-i.Adrenalina said:
Nu-i asa, Adrenalina, nu-i asa. Comunismul a lasat rani adanci prin insusi faptul ca a existat si ca ne-a fortat pe toti sa traim in el! Lasa trecerea la capitalism... Noi nu trebuia sa ajungem ca in 1990 sa trecem la capitalism! Ne era foarte bine inainte de a ne tranti bravul soldat rus fix in gradina paradisiaca a Sovietelor! Asta este genul de carte scrisa de oameni care tocmai: nu au curaj. Daca ar avea curaj, ar putea recunoaste ca au trait intr-o minciuna. Nu pot insa, nu pot recunoaste ca si-au irosit viata intr-o societate inchisa traind sub niste impostori in cea mai mare aflare-in-treaba (Petre Tutea) din istorie. Si atunci se hotarasc sa isi puna un val in fata memoriei si sa ignore ce e urat, ori sa prezinte trunchiat in asa fel incat sa se poata spune "ca nu era chiar asa de rau".Vasile Ernu said:
Domnule Ernu, cam subtire argumentul. Nu cumva toata aceasta incrancenare provine din caznele la care am fost supusi toti cei 22 de milioane de detinuti ai RPR - Republica Penitenciara Romania (ca inainte sa fie RSR a fost RPR)? Daca in '45 demonstrau milioane de romani in favoare instaurarii sale, mai ziceam, dar venirea comunismului s-a facut prin Armata Rosie si "bravul" ostas sovietic. Rezultatul? O natiune distrusa si impartita in doua state, a carui elita a fost facuta ferfernite la Sighet, Aiud, Pitesti, Ocnele Mari, Canalul Dunare - Marea Neagra si alte asemenea locuri de trista amintire. Si cu toate acestea poti sa spui ca romanii sunt frustrati de dragul artei?Vasile Ernu said:
Ceausescu este rezultatul unui viol, imi pare rau sa iti zic. Sper ca stii cine este violatorul.Vasile Ernu said:
Iar Imperiul Raului a existat si tu ai trait in el. Fie ca iti place, fie ca nu, fie ca recunosti, fie ca nu.
adrenalina
fara aripi
eu ma refeream ca institutia familiala in URSS a fost bine intretinuta... nu ma refeream acum la Ro, desi si aici am destule dubii. hai sa ne analizam familiile noastre si sa vedem daca gasim informatori... eu inca nu am gasit. si nu imi veni cu argumentul ca nu am de unde sa stiu...
Husky eu nu cred ca a trai in comunism trebuie privit doar ca un rau, pentru ca asa iti negi tot trecutul. eu cand ma gandesc la perioada aia pe care nu am apucat-o prea mult, nu ma gandesc numai din punct de vedere politic... asa ca si tine m-am bucurat cand a picat regimul comunist, desi nu intelegeam prea multe, dar am vazut bucuria parintilor. insa eu m-am nascut in acea perioada si am avut o copilarie fericita... eu la asta ma refer, nu ma refer la corectitudinea regimului, la asuprirea oamenilor si asa mai departe. aici recunosc... si am recunoscut si in postarile mele anterioare...
stii care ii diferenta intre asuprirea capitalista si cea comunista? in comunism aveai pe cine sa arunci vina, insa in capitalism cei care trag sforile sunt invizibili... nu suntem egali Husky si nu vom fi niciodata, insa ar trebui sa fim diferentiati pe alte criterii decat marimea portofelului, orientare politica, religioasa sau culoarea pielii... noi suntem printre aia fericiti care pana acum am avut parte de o viata cat de cat buna (normal ca nu stim cum ar putea sa fie mai bine...), dar sunt destui nefericiti in tara asta care nu au ce manca si nimanui nu ii pasa... tocmai din dorinta noastra de a fi indivizi. te rog studiaza cum se manifesta in ro in individualismul si calitatea omului in ce se masoara... in haine cat mai cool... am vbcu o prietena care a plecat in SUA si imi spunea cat de amuzant este ca comunitatea de roamani plecati sa sterga funduri la americani se intrec in masini scumpe si blugi cat mai rupti... cam asa intelegm noi diferentiere... si acum o sa imi spui ca si asta datoram comunismului... oare de ce eu nu am asa valori???
vreau sa ma intelegi clar... nu aplaud regimul, dar m-am nascut in el si am avut parte de momente nefericite... eu vreau sa imi asum acea perioada in care parintii mei s-au dezvoltat si au ajuns oamenii de azi...
Husky eu nu cred ca a trai in comunism trebuie privit doar ca un rau, pentru ca asa iti negi tot trecutul. eu cand ma gandesc la perioada aia pe care nu am apucat-o prea mult, nu ma gandesc numai din punct de vedere politic... asa ca si tine m-am bucurat cand a picat regimul comunist, desi nu intelegeam prea multe, dar am vazut bucuria parintilor. insa eu m-am nascut in acea perioada si am avut o copilarie fericita... eu la asta ma refer, nu ma refer la corectitudinea regimului, la asuprirea oamenilor si asa mai departe. aici recunosc... si am recunoscut si in postarile mele anterioare...
stii care ii diferenta intre asuprirea capitalista si cea comunista? in comunism aveai pe cine sa arunci vina, insa in capitalism cei care trag sforile sunt invizibili... nu suntem egali Husky si nu vom fi niciodata, insa ar trebui sa fim diferentiati pe alte criterii decat marimea portofelului, orientare politica, religioasa sau culoarea pielii... noi suntem printre aia fericiti care pana acum am avut parte de o viata cat de cat buna (normal ca nu stim cum ar putea sa fie mai bine...), dar sunt destui nefericiti in tara asta care nu au ce manca si nimanui nu ii pasa... tocmai din dorinta noastra de a fi indivizi. te rog studiaza cum se manifesta in ro in individualismul si calitatea omului in ce se masoara... in haine cat mai cool... am vbcu o prietena care a plecat in SUA si imi spunea cat de amuzant este ca comunitatea de roamani plecati sa sterga funduri la americani se intrec in masini scumpe si blugi cat mai rupti... cam asa intelegm noi diferentiere... si acum o sa imi spui ca si asta datoram comunismului... oare de ce eu nu am asa valori???
vreau sa ma intelegi clar... nu aplaud regimul, dar m-am nascut in el si am avut parte de momente nefericite... eu vreau sa imi asum acea perioada in care parintii mei s-au dezvoltat si au ajuns oamenii de azi...
vasile ernu
New Member
Imi pare rau dar disutam paralel.
nici un rind din cartea mea sau din ce am scris eu nu sustine "valorile comuniste" si nu justifica sau apara comunismul. A reduce totul la "comunismul a omort x mil. de oameni" mi se pare banal. Il vom condamna si nu vom intelege absolut nimic din ce s/a intimplat. Daca statistic sa vorbim cei care au cistigat de pe urma comunismului au fost mai multi decit cei care au perdut... dar asta e o judecata cinica (cu toate ca argumentata). Moartea oricarei fiinte umane este o tragedia.
Eu am ridicat o problema legata de cum ne raportam la trecut si la prezent.. atit...
cine are nervi si timp le recomand textul lui Ciprian Siulea aparut in Observator Cultural pe aceasta tema.
mrs.
Anticomunism pentru eternitate
De cteva luni, anticomunismul trăieşte o a doua tinereţe n Romnia, una nu doar patetică şi tristă, ca orice simulare tardivă a tinereţii, ci şi surprinzătoare. La prima vedere, s-ar fi părut că depăşisem situaţia anilor 90, cnd acest discurs ideologic şi depăşise mult miza lui strict anticomunistă şi ajunsese să suplinească lipsa unei viziuni realiste asupra Romniei şi a unui proiect politic pragmatic. Dar anticomunismul renăscut nu e doar surprinzător, ci devine aproape bizar dacă luăm n calcul unanimitatea pe care a reuşit s-o creeze cu ocazia scandalului CNSAS, a legii lustraţiei sau a condamnării comunismului. Presa recentă pe aceste teme nu era prea departe de presa comunistă, nu numai ca unanimitate, dar şi ca nivel de reflectare.
Atmosfera creată n jurul comunismului şi anticomunismului e de situaţie de criză, n care nu e timp şi nu e cazul de discuţii. Comunismul e Răul absolut, anticomunismul e Binele maxim al societăţii: acestea snt, n Romnia, axiome pe care nu prea e bine să le pui n discuţie, nici măcar din perspectiva altui tip de anticomunism dect cel oficial. Din nou, destul de trist.
Ipostazierea comunismului ca Rău absolut e o atitudine de lumea a treia, de cultură tribală care crede n vampiri. Nu are nimic de a face cu cultura occidentală n care se dezbate şi se fac distincţii, şi n care ne place să ne credem integraţi. Această atitudine vine pe confuzia totală de planuri (cultural, politic, etic) specifică fie culturilor primitive, fie, paradoxal sau nu, regimurilor totalitare. n măsura n care operează cu idei şi imperative absolute nu doar n plan etic, acolo unde asta ar fi normal, ci şi n plan politic, anticomunismul recent ca discurs ideologic cu miză politică evidentă rămne n continuare doar un comunism ntors pe dos, cu o valenţă implicit totalitară. Viziunea lui de tip metafizic asupra comunismului ca Rău absolut nu are cum să intre n cadrele democraţiei, deoarece nu recunoaşte prima ei regulă, anume reprezentarea intereselor reale din societate şi negocierea lor nspre un compromis acceptabil, pe baza căruia funcţionează societatea.
Soluţia romnească
Comunismul are mai multe planuri, ideologic, politic, social, economic etc., iar ntre aceste planuri snt distincţii vitale care ar trebui făcute. Din punct de vedere politic, regimul comunist era unul cu care trebuia negociată pragmatic depăşirea lui, aşa cum s-a ntmplat n Europa Centrală şi nu s-a ntmplat la noi. Din punct de vedere social, economic şi cultural, Romnia comunistă e văzută prin prisma unui mit, cel al opoziţiei totale cu perioada feerică a Romniei interbelice, fără să se vadă că, mpotriva propagandei comuniste şi anticomuniste deopotrivă, ntre perioada interbelică, perioada comunistă şi cea postcomunistă există continuităţi esenţiale de a căror sesizare depinde neapărat depăşirea comunismului. Din punct de vedere ideologic, discuţia e de interes limitat (n afara discuţiilor specializate din politologie, desigur) atta timp ct nu surprinde exact acest amestec de planuri şi caracterul superficial al ideologiei (n special al celei comuniste, dar şi anticomuniste), de discurs de legitimare care, pentru a-şi realiza această funcţie, ignoră de multe ori datele realităţii.
Anticomunismul standard din Romnia confundă toate planurile ntr-unul singur, cel al ideologiei şi al consecinţelor ei criminale. Or ideologia comunistă este, desigur, criminală, ca orice ideologie utopică şi revoluţionară, nsă ea nu are cum să rezume ntreg comunismul, pentru că regimul comunist nsuşi era un amestec de planuri şi de realităţi istorice n care ideologia abstractă a jucat un rol limitat. A analiza acest amestec este vital pentru nţelegerea trecutului şi depăşirea lui; din păcate, anticomunismul pur ideologic al tranziţiei romneşti nu a făcut-o niciodată.
Toţi cei care au avut de suferit de pe urma comunismului, ntr-o formă sau alta, snt ndreptăţiţi să ceară condamnarea lui, a crimelor lui şi a autorilor acestor crime. Pnă n acest punct, discursul anticomunist e perfect legitim şi necesar. El devine nsă ilegitim n momentul n care asumă implicit (cum e evident că o face) că aceasta este şi aspiraţia ntregii societăţi şi, mai mult, că el ţine loc de proiect politic care poate să scoată Romnia din marasmul ei. Anticomuniştii ignoră faptul că, pe lngă comunişti şi pe lngă cei care au avut de suferit din cauza comuniştilor, mai există o imensă categorie, a celor cărora toate acestea le snt indiferente.
Toţi cei care s-au opus comunismului merită elogiaţi, iar toţi cei care l-au susţinut, n orice formă sau grad, merită condamnaţi. Ce rol are, nsă, n marele proiect anticomunist imensa majoritate a celor care s-au plasat ntre aceşti poli? Nu cumva rămn ei la fel de ignoraţi şi, corelativ, la fel de pasivi ca şi n timpul comunismului? Se pare că hardlinerilor anticomunişti din Romnia 20 de ani nu le-au fost suficienţi să nţeleagă faptul, destul de simplu totuşi, că depăşirea comunismului şi reconstruirea unei societăţi umane, acolo unde au reuşit, s-au putut face numai prin puterea celor fără de putere. Ca să nu mai amintim anecdota simplă, dar plină de un adevăr sarcastic, că din rndurile pasivilor din anticomunism s-au recoltat unii dintre cei mai fioroşi anticomunişti.
Discuţia etică despre cine ar trebui condamnat şi cine nu e destul de complicată. Ce e important, nsă, pentru discuţia din acest articol e faptul că aici şi acum există un număr imens de romni care au acceptat pasiv comunismul. Unii au prosperat ca burghezie comunistă neimplicată politic, foarte mulţi au subzistat decent, n timp ce alţii au supravieţuit la limită. Alţii, adolescenţii şi tinerii de azi, nu au prins dect cţiva ani din el. Oricum, nici unii nici alţii nu par prea interesaţi de combaterea comunismului, şi de aceea anticomunismul devine ilegitim atunci cnd forţează percepţia că agenda lui e agenda societăţii romneşti şi că anticomunismul e un panaceu pentru problemele Romniei. Din acest punct de vedere, ignorarea acestui număr imens de oameni şi a aspiraţiilor lor mi se pare imorală, ca şi maniera att de deprimant romnească de a vorbi n numele lor fără să te ntrebi măcar cum şi dacă trebuie să faci asta.
ntrebările permanent ignorate
Rezolvarea problemelor cu trecutul este foarte importantă după epoci catastrofice precum comunismul sau nazismul. Ce ne facem, nsă, dacă, spre deosebire de germani după cel de-al doilea război mondial, cei mai mulţi romni nu doresc să condamne comunismul n mod real, respectiv ca urmare a asumării unei vinovăţii (sau măcar a asumării trecutului)? Pretindem că, de fapt, ei vor asta n timp ce ne rugăm la nesfrşit de altcineva (elita politică, Uniunea Europeană etc.) să ofere sprijinul pe care voinţa populară nu-l oferă, pentru a obţine o condamnare a comunismului care, tocmai din cauza acestei lipse de sprijin popular, nu poate să rămnă dect superficială? Continuăm la nesfrşit pe linia anticomunismului de tip rezistenţa din munţi? Baleiem la nesfrşit ntre teoria conspiraţiei (cineva ne ţine n neocomunism, deşi noi nu vrem asta) şi paternalism extrem (romnii snt proşti, trebuie să le spunem noi ce să creadă)? Nu ar fi mai justificat şi mai util să combatem comunismul prin combaterea cauzelor care au produs lipsa unei reacţii anticomuniste semnificative? Cu att mai mult cu ct snt exact aceleaşi cauze care explică şi forma brutală a comunismului romnesc şi traseul complet diferit al Romniei faţă de societăţile central europene, care au reuşit n acelaşi timp să producă imediat şi lustraţie şi condamnarea comunismului, dar şi depăşirea moştenirii lui sociale, economice şi politice.
Aceste cauze pot fi reduse la subdezvoltarea cronică a Romniei şi consecinţele ei majore: lipsa de participare politică şi lipsa de autonomie socială. Din acest punct de vedere, tema principală a discursului public n Romnia ar trebui să fie (inclusiv n sensul combaterii mai profunde a comunismului şi al depăşirii moştenirii lui) nu anticomunismul cu orice preţ şi cu rezultate ambigue, ci, pur şi simplu, ieşirea din subdezvoltare şi crearea unei societăţi funcţionale şi umane. Acesta din urmă era obiectivul real al disidenţilor central europeni, dincolo de bătălia imediată cu comunismul, şi el e cel care le-a adus victoria.
Poate cel mai important adevăr despre comunism care merită spus astăzi e acest adevăr simplu şi paradoxal: Romnia a fost şi este o ţară subdezvoltată care nu a reuşit să facă nici comunism nici anticomunism, n timp ce ţările central europene le-au făcut pe amndouă. Au ncercat o vreme proiectul comunist, apoi l-au demontat. n ambele etape atitudinea dominantă a fost cea a implicării şi pragmatismului. n Romnia, n schimb, toate proiectele majore (comunism, anticomunism, modernizare, integrare europeană) au fost şi snt, n mare parte, performate ideologic şi demagogic, schimbările reale rămnnd să se producă mai mult la ntmplare.
Problema nu e că există lucruri mai importante dect lustraţia şi combaterea comunismului de care ar trebui să ne ocupăm: sărăcia, instabilitatea politică, lipsa infrastructurii etc.. Dimpotrivă, ele pot fi făcute sau nu doar mpreună, n măsura n care societatea e capabilă sau nu să şi asume realizarea acestor lucruri diferite. Dar poate proiectul anticomunist, aşa cum se prezintă el acum, să facă această singură revoluţie necesară n Romnia, adică să facă din ea o societate cu adevărat funcţională şi coezivă? Evident că nu.
Situaţia de fapt este mult mai complicată dect lasă să se vadă discursul anticomunist oficial. Pe de o parte, pe lngă PCR şi Securitate au existat alte sisteme paralele de represiune (Miliţia, Armata) care nu au suferit nici măcar un blam public, cu att mai puţin o purificare. Alte instituţii care au colaborat foarte bine cu sistemul represiv (Biserica, sistemul de educaţie) au avut şi au cote de ncredere maxime n sondajele. Pe de altă parte, nici comuniştii şi nici securiştii, adică vinovaţii principali, nu au suferit vreo sancţiune n ultimii 16 ani.
Despre ce vorbim, atunci? Oare anticomuniştii hardlineri nu ar fi trebuit să răspundă, măcar după 1990, la aceste ntrebări elementare la care ncă nu au răspuns nici acum: cine sntem noi şi cine snt ei? Ce semnificaţie are faptul că noi sntem att de puţini, iar dintre aceşti puţini mulţi snt făcuţi la fără frecvenţă? Ce a fost comunismul romnesc, de fapt, dincolo de umbrela universală dar prea puţin relevantă a ideologiei comuniste? Iar dacă noi nu am reuşit, timp de 16 ani, să facem nimic mpotriva lor, nu ar trebui să căutăm explicaţii mai adecvate pentru ceea ce s-a ntmplat şi se ntmplă n Romnia? Oare discrepanţa dintre discursul nostru anticomunist şi realitate nu indică o formă acută de autism? Snt ntrebări fundamentale şi din punct de vedere etic, şi din punct de vedere politic, adică cele două aspecte care ar trebui să fie esenţiale pentru anticomunişti.
Violenţă şi autism
Desigur, argumentele de mai sus pot funcţiona şi invers. Adică, dacă Romnia era att de subdezvoltată, atunci nici regimul comunist nu putea fi dect unul barbar, lipsit şi de lideri politici reformişti şi de disidenţă larg sprijinită, n care violenţa şi apatia nlocuiesc participarea, dialogul şi negocierea care au existat n comunismele mai soft din Europa Centrală. E clar că sălbăticia extremă a comunismului romnesc a mpins şi anticomunismul ntr-o zonă asocială, a autismului şi violenţei, aşa cum au fost fenomenele tipic romneşti ale rezistenţei n munţi sau Revoluţiei. Mai poate fi contestată atunci adecvarea discursului anticomunist actual?
Cred că da, pentru că, dacă n timpul comunismului alt tip de discurs şi atitudine nu erau posibile, acum situaţia e diferită. Primii paşi minimali spre normalizarea societăţii au fost făcuţi, iar Romnia se găseşte ntr-un context internaţional mai favorabil ca oricnd. Spre deosebire de cei care s-au opus direct comunismului şi care, forţaţi de situaţie, nu au putut acţiona dect aşa cum au făcut-o, cei care vor acum să promoveze valorile europene, democraţia, modernitatea etc. n Romnia au libertatea de a alege. Ei pot alege altă cale dect cea, tradiţională, a unei minorităţi restrnse care dictează autoritar ce e Bine, ce e Rău şi ce trebuie făcut fără să ţină cont de realitate. Au, acum, posibilitatea să iasă din paradigma Romniei primitive, a situaţiei de criză permanente care, pe fondul subdezvoltării (instabilitate, lipsă de norme şi de participare politică etc.), este gestionată arbitrar de elite paternaliste.
Toate ţările subdezvoltate au o sensibilitate specială la ideologie, demagogie şi utopism. n Romnia, demagogia merge n oglindă ntre mase şi elite, care se mint reciproc, iar cnd jocul cu oglinzile se strică, oamenii se mai şi miră n faţa dezastrului. Numai nişte elite iresponsabile au putut ignora lipsa unei opţiuni anticomuniste semnificative n Romnia, mergnd pnă la capăt cu trenul cu ferestre vopsite al anticomunismului de tranziţie, adică pnă la grotescul proiect politic de reformă morală a clasei politice. Acesta e, de fapt, produsul logic al anticomunismului despre care am vorbit aici: un guvern care face morală, n loc de politică şi administraţie.
Dar Romnia a reuşit, e adevărat, acest lucru remarcabil: a reuşit să depăşească planul şi la anticomunism, şi la moralitate
nici un rind din cartea mea sau din ce am scris eu nu sustine "valorile comuniste" si nu justifica sau apara comunismul. A reduce totul la "comunismul a omort x mil. de oameni" mi se pare banal. Il vom condamna si nu vom intelege absolut nimic din ce s/a intimplat. Daca statistic sa vorbim cei care au cistigat de pe urma comunismului au fost mai multi decit cei care au perdut... dar asta e o judecata cinica (cu toate ca argumentata). Moartea oricarei fiinte umane este o tragedia.
Eu am ridicat o problema legata de cum ne raportam la trecut si la prezent.. atit...
cine are nervi si timp le recomand textul lui Ciprian Siulea aparut in Observator Cultural pe aceasta tema.
mrs.
Anticomunism pentru eternitate
De cteva luni, anticomunismul trăieşte o a doua tinereţe n Romnia, una nu doar patetică şi tristă, ca orice simulare tardivă a tinereţii, ci şi surprinzătoare. La prima vedere, s-ar fi părut că depăşisem situaţia anilor 90, cnd acest discurs ideologic şi depăşise mult miza lui strict anticomunistă şi ajunsese să suplinească lipsa unei viziuni realiste asupra Romniei şi a unui proiect politic pragmatic. Dar anticomunismul renăscut nu e doar surprinzător, ci devine aproape bizar dacă luăm n calcul unanimitatea pe care a reuşit s-o creeze cu ocazia scandalului CNSAS, a legii lustraţiei sau a condamnării comunismului. Presa recentă pe aceste teme nu era prea departe de presa comunistă, nu numai ca unanimitate, dar şi ca nivel de reflectare.
Atmosfera creată n jurul comunismului şi anticomunismului e de situaţie de criză, n care nu e timp şi nu e cazul de discuţii. Comunismul e Răul absolut, anticomunismul e Binele maxim al societăţii: acestea snt, n Romnia, axiome pe care nu prea e bine să le pui n discuţie, nici măcar din perspectiva altui tip de anticomunism dect cel oficial. Din nou, destul de trist.
Ipostazierea comunismului ca Rău absolut e o atitudine de lumea a treia, de cultură tribală care crede n vampiri. Nu are nimic de a face cu cultura occidentală n care se dezbate şi se fac distincţii, şi n care ne place să ne credem integraţi. Această atitudine vine pe confuzia totală de planuri (cultural, politic, etic) specifică fie culturilor primitive, fie, paradoxal sau nu, regimurilor totalitare. n măsura n care operează cu idei şi imperative absolute nu doar n plan etic, acolo unde asta ar fi normal, ci şi n plan politic, anticomunismul recent ca discurs ideologic cu miză politică evidentă rămne n continuare doar un comunism ntors pe dos, cu o valenţă implicit totalitară. Viziunea lui de tip metafizic asupra comunismului ca Rău absolut nu are cum să intre n cadrele democraţiei, deoarece nu recunoaşte prima ei regulă, anume reprezentarea intereselor reale din societate şi negocierea lor nspre un compromis acceptabil, pe baza căruia funcţionează societatea.
Soluţia romnească
Comunismul are mai multe planuri, ideologic, politic, social, economic etc., iar ntre aceste planuri snt distincţii vitale care ar trebui făcute. Din punct de vedere politic, regimul comunist era unul cu care trebuia negociată pragmatic depăşirea lui, aşa cum s-a ntmplat n Europa Centrală şi nu s-a ntmplat la noi. Din punct de vedere social, economic şi cultural, Romnia comunistă e văzută prin prisma unui mit, cel al opoziţiei totale cu perioada feerică a Romniei interbelice, fără să se vadă că, mpotriva propagandei comuniste şi anticomuniste deopotrivă, ntre perioada interbelică, perioada comunistă şi cea postcomunistă există continuităţi esenţiale de a căror sesizare depinde neapărat depăşirea comunismului. Din punct de vedere ideologic, discuţia e de interes limitat (n afara discuţiilor specializate din politologie, desigur) atta timp ct nu surprinde exact acest amestec de planuri şi caracterul superficial al ideologiei (n special al celei comuniste, dar şi anticomuniste), de discurs de legitimare care, pentru a-şi realiza această funcţie, ignoră de multe ori datele realităţii.
Anticomunismul standard din Romnia confundă toate planurile ntr-unul singur, cel al ideologiei şi al consecinţelor ei criminale. Or ideologia comunistă este, desigur, criminală, ca orice ideologie utopică şi revoluţionară, nsă ea nu are cum să rezume ntreg comunismul, pentru că regimul comunist nsuşi era un amestec de planuri şi de realităţi istorice n care ideologia abstractă a jucat un rol limitat. A analiza acest amestec este vital pentru nţelegerea trecutului şi depăşirea lui; din păcate, anticomunismul pur ideologic al tranziţiei romneşti nu a făcut-o niciodată.
Toţi cei care au avut de suferit de pe urma comunismului, ntr-o formă sau alta, snt ndreptăţiţi să ceară condamnarea lui, a crimelor lui şi a autorilor acestor crime. Pnă n acest punct, discursul anticomunist e perfect legitim şi necesar. El devine nsă ilegitim n momentul n care asumă implicit (cum e evident că o face) că aceasta este şi aspiraţia ntregii societăţi şi, mai mult, că el ţine loc de proiect politic care poate să scoată Romnia din marasmul ei. Anticomuniştii ignoră faptul că, pe lngă comunişti şi pe lngă cei care au avut de suferit din cauza comuniştilor, mai există o imensă categorie, a celor cărora toate acestea le snt indiferente.
Toţi cei care s-au opus comunismului merită elogiaţi, iar toţi cei care l-au susţinut, n orice formă sau grad, merită condamnaţi. Ce rol are, nsă, n marele proiect anticomunist imensa majoritate a celor care s-au plasat ntre aceşti poli? Nu cumva rămn ei la fel de ignoraţi şi, corelativ, la fel de pasivi ca şi n timpul comunismului? Se pare că hardlinerilor anticomunişti din Romnia 20 de ani nu le-au fost suficienţi să nţeleagă faptul, destul de simplu totuşi, că depăşirea comunismului şi reconstruirea unei societăţi umane, acolo unde au reuşit, s-au putut face numai prin puterea celor fără de putere. Ca să nu mai amintim anecdota simplă, dar plină de un adevăr sarcastic, că din rndurile pasivilor din anticomunism s-au recoltat unii dintre cei mai fioroşi anticomunişti.
Discuţia etică despre cine ar trebui condamnat şi cine nu e destul de complicată. Ce e important, nsă, pentru discuţia din acest articol e faptul că aici şi acum există un număr imens de romni care au acceptat pasiv comunismul. Unii au prosperat ca burghezie comunistă neimplicată politic, foarte mulţi au subzistat decent, n timp ce alţii au supravieţuit la limită. Alţii, adolescenţii şi tinerii de azi, nu au prins dect cţiva ani din el. Oricum, nici unii nici alţii nu par prea interesaţi de combaterea comunismului, şi de aceea anticomunismul devine ilegitim atunci cnd forţează percepţia că agenda lui e agenda societăţii romneşti şi că anticomunismul e un panaceu pentru problemele Romniei. Din acest punct de vedere, ignorarea acestui număr imens de oameni şi a aspiraţiilor lor mi se pare imorală, ca şi maniera att de deprimant romnească de a vorbi n numele lor fără să te ntrebi măcar cum şi dacă trebuie să faci asta.
ntrebările permanent ignorate
Rezolvarea problemelor cu trecutul este foarte importantă după epoci catastrofice precum comunismul sau nazismul. Ce ne facem, nsă, dacă, spre deosebire de germani după cel de-al doilea război mondial, cei mai mulţi romni nu doresc să condamne comunismul n mod real, respectiv ca urmare a asumării unei vinovăţii (sau măcar a asumării trecutului)? Pretindem că, de fapt, ei vor asta n timp ce ne rugăm la nesfrşit de altcineva (elita politică, Uniunea Europeană etc.) să ofere sprijinul pe care voinţa populară nu-l oferă, pentru a obţine o condamnare a comunismului care, tocmai din cauza acestei lipse de sprijin popular, nu poate să rămnă dect superficială? Continuăm la nesfrşit pe linia anticomunismului de tip rezistenţa din munţi? Baleiem la nesfrşit ntre teoria conspiraţiei (cineva ne ţine n neocomunism, deşi noi nu vrem asta) şi paternalism extrem (romnii snt proşti, trebuie să le spunem noi ce să creadă)? Nu ar fi mai justificat şi mai util să combatem comunismul prin combaterea cauzelor care au produs lipsa unei reacţii anticomuniste semnificative? Cu att mai mult cu ct snt exact aceleaşi cauze care explică şi forma brutală a comunismului romnesc şi traseul complet diferit al Romniei faţă de societăţile central europene, care au reuşit n acelaşi timp să producă imediat şi lustraţie şi condamnarea comunismului, dar şi depăşirea moştenirii lui sociale, economice şi politice.
Aceste cauze pot fi reduse la subdezvoltarea cronică a Romniei şi consecinţele ei majore: lipsa de participare politică şi lipsa de autonomie socială. Din acest punct de vedere, tema principală a discursului public n Romnia ar trebui să fie (inclusiv n sensul combaterii mai profunde a comunismului şi al depăşirii moştenirii lui) nu anticomunismul cu orice preţ şi cu rezultate ambigue, ci, pur şi simplu, ieşirea din subdezvoltare şi crearea unei societăţi funcţionale şi umane. Acesta din urmă era obiectivul real al disidenţilor central europeni, dincolo de bătălia imediată cu comunismul, şi el e cel care le-a adus victoria.
Poate cel mai important adevăr despre comunism care merită spus astăzi e acest adevăr simplu şi paradoxal: Romnia a fost şi este o ţară subdezvoltată care nu a reuşit să facă nici comunism nici anticomunism, n timp ce ţările central europene le-au făcut pe amndouă. Au ncercat o vreme proiectul comunist, apoi l-au demontat. n ambele etape atitudinea dominantă a fost cea a implicării şi pragmatismului. n Romnia, n schimb, toate proiectele majore (comunism, anticomunism, modernizare, integrare europeană) au fost şi snt, n mare parte, performate ideologic şi demagogic, schimbările reale rămnnd să se producă mai mult la ntmplare.
Problema nu e că există lucruri mai importante dect lustraţia şi combaterea comunismului de care ar trebui să ne ocupăm: sărăcia, instabilitatea politică, lipsa infrastructurii etc.. Dimpotrivă, ele pot fi făcute sau nu doar mpreună, n măsura n care societatea e capabilă sau nu să şi asume realizarea acestor lucruri diferite. Dar poate proiectul anticomunist, aşa cum se prezintă el acum, să facă această singură revoluţie necesară n Romnia, adică să facă din ea o societate cu adevărat funcţională şi coezivă? Evident că nu.
Situaţia de fapt este mult mai complicată dect lasă să se vadă discursul anticomunist oficial. Pe de o parte, pe lngă PCR şi Securitate au existat alte sisteme paralele de represiune (Miliţia, Armata) care nu au suferit nici măcar un blam public, cu att mai puţin o purificare. Alte instituţii care au colaborat foarte bine cu sistemul represiv (Biserica, sistemul de educaţie) au avut şi au cote de ncredere maxime n sondajele. Pe de altă parte, nici comuniştii şi nici securiştii, adică vinovaţii principali, nu au suferit vreo sancţiune n ultimii 16 ani.
Despre ce vorbim, atunci? Oare anticomuniştii hardlineri nu ar fi trebuit să răspundă, măcar după 1990, la aceste ntrebări elementare la care ncă nu au răspuns nici acum: cine sntem noi şi cine snt ei? Ce semnificaţie are faptul că noi sntem att de puţini, iar dintre aceşti puţini mulţi snt făcuţi la fără frecvenţă? Ce a fost comunismul romnesc, de fapt, dincolo de umbrela universală dar prea puţin relevantă a ideologiei comuniste? Iar dacă noi nu am reuşit, timp de 16 ani, să facem nimic mpotriva lor, nu ar trebui să căutăm explicaţii mai adecvate pentru ceea ce s-a ntmplat şi se ntmplă n Romnia? Oare discrepanţa dintre discursul nostru anticomunist şi realitate nu indică o formă acută de autism? Snt ntrebări fundamentale şi din punct de vedere etic, şi din punct de vedere politic, adică cele două aspecte care ar trebui să fie esenţiale pentru anticomunişti.
Violenţă şi autism
Desigur, argumentele de mai sus pot funcţiona şi invers. Adică, dacă Romnia era att de subdezvoltată, atunci nici regimul comunist nu putea fi dect unul barbar, lipsit şi de lideri politici reformişti şi de disidenţă larg sprijinită, n care violenţa şi apatia nlocuiesc participarea, dialogul şi negocierea care au existat n comunismele mai soft din Europa Centrală. E clar că sălbăticia extremă a comunismului romnesc a mpins şi anticomunismul ntr-o zonă asocială, a autismului şi violenţei, aşa cum au fost fenomenele tipic romneşti ale rezistenţei n munţi sau Revoluţiei. Mai poate fi contestată atunci adecvarea discursului anticomunist actual?
Cred că da, pentru că, dacă n timpul comunismului alt tip de discurs şi atitudine nu erau posibile, acum situaţia e diferită. Primii paşi minimali spre normalizarea societăţii au fost făcuţi, iar Romnia se găseşte ntr-un context internaţional mai favorabil ca oricnd. Spre deosebire de cei care s-au opus direct comunismului şi care, forţaţi de situaţie, nu au putut acţiona dect aşa cum au făcut-o, cei care vor acum să promoveze valorile europene, democraţia, modernitatea etc. n Romnia au libertatea de a alege. Ei pot alege altă cale dect cea, tradiţională, a unei minorităţi restrnse care dictează autoritar ce e Bine, ce e Rău şi ce trebuie făcut fără să ţină cont de realitate. Au, acum, posibilitatea să iasă din paradigma Romniei primitive, a situaţiei de criză permanente care, pe fondul subdezvoltării (instabilitate, lipsă de norme şi de participare politică etc.), este gestionată arbitrar de elite paternaliste.
Toate ţările subdezvoltate au o sensibilitate specială la ideologie, demagogie şi utopism. n Romnia, demagogia merge n oglindă ntre mase şi elite, care se mint reciproc, iar cnd jocul cu oglinzile se strică, oamenii se mai şi miră n faţa dezastrului. Numai nişte elite iresponsabile au putut ignora lipsa unei opţiuni anticomuniste semnificative n Romnia, mergnd pnă la capăt cu trenul cu ferestre vopsite al anticomunismului de tranziţie, adică pnă la grotescul proiect politic de reformă morală a clasei politice. Acesta e, de fapt, produsul logic al anticomunismului despre care am vorbit aici: un guvern care face morală, n loc de politică şi administraţie.
Dar Romnia a reuşit, e adevărat, acest lucru remarcabil: a reuşit să depăşească planul şi la anticomunism, şi la moralitate