Aurelian Roibu
New Member
Celebrul D i c k Morris recomanda moldovenilor sa voteze PPCD
„Vorbesc nu din numele Guvernului SUA şi nu din numele poporului american, dar ştiu că inima lor este alături de Partidul Popular Creştin Democrat din Moldova”, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, politologul american, D i c k Morris. El a spus că a încheiat un contract de colaborare cu PPCD în vederea obţinerii, de către această formaţiune, a victoriei în alegerile din 6 martie.
„Lucrez pentru acest partid şi de aceea el va câştiga (...) Având de a face cu un regim precum cel din Moldova, trebuie să ne aşteptăm la falsificarea alegerilor. Comuniştii ştiu că nu pot fi aleşi pe cale democratică şi, în acest caz, ei ar putea purcede la falsificări. Însă comunitatea internaţională şi cetăţenii Moldovei nu vor permite falsificarea scrutinului din martie. Anul 2004 a fost anul libertăţii pentru Ucraina, iar anul 2005 va fi anul libertăţii pentru Republica Moldova”, a subliniat Morris.
Potrivit lui, în Europa a simţit pretutindeni spiritul reformei, a observat că oamenii se mişcă înainte. „Culorile roşu şi oranj sunt asemănătoare, dar sunt şi foarte diferite. Oranj este culoarea viitorului, culoarea oportunităţii de colaborare cu Uniunea Europeană şi cu SUA, culoarea libertăţii, iar roşul este culoarea trecutului, culoarea sărăciei, culoarea corupţiei, culoarea lipsei de posibilităţi şi a dictaturii. Cetăţenii Republicii Moldova vor face la fel cum au făcut cetăţenii Ucrainei, care au ales oranj”, a declarat Morris.
În opinia sa, în ultimele şase luni, lucrurile în Moldova s-au schimbat – acum şase luni Voronin era roşu, iar în prezent „nu este sigur ce culoare are”. „Cu 6 luni în urmă, Moldova se afla într-o mare roşie, - pe de o parte Năstase, iar pe de alta - Kucima. Acum Moldova este înconjurată de o mare oranj, - pe de o parte Băsescu, iar pe de altă parte - Iuşcenko. În câţiva ani România va deveni membru al UE şi este probabil că Ucraina o va urma. Nu cred că Moldova merită să rămână o insulă (...) Când George Bush a declarat luna trecută că America vede liderii reformelor democratice din toată lumea, m-am gândit la Iurie Roşca. Am o noutate pentru preşedintele şi structurile politice din Republica Moldova: PPCD va fi învingătorul scrutinului apropiat şi-i va depăşi pe comunişti. Roşca trebuie să explice alegătorilor că trebuie să aleagă între „roşu” şi „oranj”. Alegătorii care consideră că viitorul Moldovei este alături de Rusia sunt alegătorii Partidului Comuniştilor şi ai BMD. Cei care cred că viitorul Moldovei este lângă Europa, unde există mai multe oportunităţi economice, mai multă libertate politică, sunt alegătorii PPCD şi ai lui Iurie Roşca”, a conchis D i c k Morris.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al PPCD, D i c k Morris este cel care l-a ajutat pe Bill Clinton să recâştige alegerile din 1996, după ce acesta pierduse locul în congres în favoarea republicanilor cu doi ani înainte. Morris a mai operat campaniile electorale a treizeci senatori şi congresmani, toate rezultate fiind cu victorie. În ultimii ani, Morris s-a orientat spre campaniile electorale din străinătate şi a servit în calitate de strateg principal al reformatorului din Mexic Vincente Fox, care a câştigat alegerile prezidenţiale în iulie 1970 după 71 ani de dictatură socialistă. A lucrat împreună cu strategii din „Nasha Ukraina”, pentru succesul lui Victor Iuşcenko. Dick Morris a lucrat şi pentru campaniile electorale de succes a preşedinţilor din Argentina, Uruguay, Rusia şi Taiwan. Recent, Morris a ghidat Partidul Independenţei din Marea Britanie spre un succes în alegerile pentru Parlamentul European”.
Flux, 15 februarie
P.S. Am pus D i c k separat, deoarece administratorii site-ului cenzureaza acest cuvant.