sentimentul religios

de ce credem??
si care e natura sentimentului religios?
marx spune ca religia este opiul poporului, care il face sa uite de mizeria acestei lumi in nadejdea ca va obtine una mai buna...dincolo de viata...durcheim zice ca sentimentul religios nu e nimci mai mult decat o fictiune care are drept scop perpetuarea grupului, mentinerea coeziunii lui, dar si continuitatea peste veacuri..adica intr-un fel religia e un mit care asigura transcendenta unei comunitati...
o prima argumentare ar presupune ca nevoie de religie este nevoia de un sens etern, sau macar universal valabil..ceva care sa dea o speranta pentru o comunitate..alt argument ar fi amintirea unei legaturi cu divinitatea, rupta undeva in negura veacurilor(pacatul originar al lui adam de exemplu)...sau poate o certitudine care exista la nivelul irationalului inconstient....
 
apropo de chestia aia cu 'opiul poporului' mie mi-a placut enorm o fraza din hakim bey care zice cam asa, intr-un eseu despre mistica si anarhism: 'ateismul este opiatul maselor, un drog nu prea colorat si nici prea sexy. daca ar fi sa urmez sfatul lui baudelaire si sa fiu mereu intoxicat, as alege mai curand ceva de tipul ciupercilor halucinogene'.
mai mult o sa scriu mai tarziu...
 
sentimentul religios e ceva complex si nu cred ca se rezuma doar la verbul: a crede...
- ca mod de viata - exista un anumit tip de a trai, care se cuprinde in expresia " a fi religios"...sentimantul religios se exprima la acest nivel in mersul la biserica, respectarea ritualului crestin, respectarea postului, rugaciuni, atitudini. a
- ca etica - a respecta un anumit cod de reguli morale stabilite de religie...aceste reguli sunt formulate clar: sa nu ucizi, sa nu furi...sau decurg din carti numite sfinte: iubeste-ti aproapele
- ca mod de gandire - a fi religios presupune a gandi intr-un anumit mod..adica de a utiliza o paradigma specifica..in linii generale schema este:eek: intamplare x este gandita prin prisma Y (sentimentul religios), si i se da explicatia z, adica cauza lui x este de obicei undeva in z (y poate fi biblie, sau chiar credinte pagane sau culte). z este de obicei o divinitate, dar poate fi si altceva
- ca fenomen social sentimentul religios este un liant social, ceva "comun" prezent in fiecare, say dupa cum spune durcheim, partea societatii care se afla in noi, ori, dupa psihologi, interiorizarea socialului...in linii generale, ca fenomen social sentimentul religios se exprima dupa o formula de tipul: x si y se impaca din cauza ca au in comun ceva z, sentimentul religios (x, y, z, de aici nu sunt egali cu cei de mai sus)
 
cine a spus ca toti cred de buna voie in Domn? depinde de religie si de educatia fiecarui din noi - de exemplu musulmanii de mici sunt impusi sa accepte pe Alah - pe cind la noi (Europa) vrei crezi in D-zeu vrei nu.
sentimentul religios, posibil, apare din cauza ca omul mereu tindea sa creada in ceva suprareal, sa creada ca cineva il va ajuta cind el va avea nevoie - e un fel de autosugestie ... cu numele lui D-zeu pe buze omul devine mai puternic - deoarece avind in sine credinta in Dumnezeu el are credinta si in propriile puteri...
 
Ideea de Dumnezeu sugereaza ideea nemarginirii, a fortei eterne nemarginite .
Mai demult credeam in Dumnezeu ca fiind cineva, o persoana care ne judeca si asteapta sa-l veneram.
Eu insumi cand ma gandesc la Dumnezeu mai intai uit de toate grijile si apoi incep sa percep o liniste nemarginita - care nu poate fi altceva decat Dumnezeu.
 
partizan said:
cine a spus ca toti cred de buna voie in Domn? depinde de religie si de educatia fiecarui din noi - de exemplu musulmanii de mici sunt impusi sa accepte pe Alah - pe cind la noi (Europa) vrei crezi in D-zeu vrei nu.
sentimentul religios, posibil, apare din cauza ca omul mereu tindea sa creada in ceva suprareal, sa creada ca cineva il va ajuta cind el va avea nevoie - e un fel de autosugestie ... cu numele lui D-zeu pe buze omul devine mai puternic - deoarece avind in sine credinta in Dumnezeu el are credinta si in propriile puteri...


Sentimentul religios este ceea ce deosebeste omul de animale. Orice om crede in ceva, unii cred in Dumnezeu, altii in bani, in stat, in fine, in propria personalitate sau propria ratiune...

Eu prefer sa cred in Dumnezeu
 
militant;129604 said:
Sentimentul religios este ceea ce deosebeste omul de animale. Orice om crede in ceva, unii cred in Dumnezeu, altii in bani, in stat, in fine, in propria personalitate sau propria ratiune...
Diferenţa dintre oameni şi animale este că oamenii pot să gndească raţional (mă rog, ct de ct), nu sentimentul religios.
Credinţa n propria raţiune nu este de natură religioasă.
 
Ce este religia? O alta forma de control, zic eu. A aparut asa demult incat nu mai are relevanta cauza ei. In mizerabilul secol XXI te nasti religios fara sa vrei. Iar crestinismul, aceasta lume construita pe contradictii, minciuni, adevaruri si armonie este una din mostenirile omenirii. Nu puteti sa vb despre religie atata timp cat sunteti musulmani, crestini, budisti sau atei > Nu va permite dmensiunea psihologica, aveti imprimate in personalitate acea moralitate iluzorie...
numai bine
 
militant;129604 said:
Sentimentul religios este ceea ce deosebeste omul de animale. Orice om crede in ceva, unii cred in Dumnezeu, altii in bani, in stat, in fine, in propria personalitate sau propria ratiune...

Eu prefer sa cred in Dumnezeu

Cum poti sa crezi in dumnezeu daca tu nici macar nu poti sa i dai o definitie(atentie... dk esti crestin si vrei sa mi dai o definitie o sa ne certam).
Daca ai defini dumnezeul, ar inseamna ca el ar fi congnoscibil, ori acest lucru contravine eternitatii si atotputerniciei Lui(conform bibliei).
Mda, trebuie sa credem in ceva: in bani, in putere, in ziua de azi sau(de ce nu) in Coca Cola. Aceasta din urma reclama mi se pare apogeul ironiei in epoca modernitatii(toate porcariile astea sunt idoli). Dar daca stai sa te gandesti bine, de ce nu ai crede in ceva ce poti stapani, in ceva ce poti sa definesti(cu o anumita marja de eroare =]), in TINE INSUTI.
 
Spencer;147590 said:
Cum poti sa crezi in dumnezeu daca tu nici macar nu poti sa i dai o definitie(atentie... dk esti crestin si vrei sa mi dai o definitie o sa ne certam).
Daca ai defini dumnezeul, ar inseamna ca el ar fi congnoscibil, ori acest lucru contravine eternitatii si atotputerniciei Lui(conform bibliei).
Mda, trebuie sa credem in ceva: in bani, in putere, in ziua de azi sau(de ce nu) in Coca Cola. Aceasta din urma reclama mi se pare apogeul ironiei in epoca modernitatii(toate porcariile astea sunt idoli). Dar daca stai sa te gandesti bine, de ce nu ai crede in ceva ce poti stapani, in ceva ce poti sa definesti(cu o anumita marja de eroare =]), in TINE INSUTI.

nu au cum sa creada in ei pentru ca atunci cand fac un lucru se gandesc...."oare e pacat...?"..."oare ma vede d-zeu?" si le e frica sa nu piarda trenul spre rai(am vazut eu in tom si jery).....credinciosii sant asa de fricosi incat chiar cred ca mai exista ceva dupa moarte,judecata si viata vesnica pt cei care au fost cuminti.
 
Spencer;147590 said:
Cum poti sa crezi in dumnezeu daca tu nici macar nu poti sa i dai o definitie(atentie... dk esti crestin si vrei sa mi dai o definitie o sa ne certam).
Daca ai defini dumnezeul, ar inseamna ca el ar fi congnoscibil, ori acest lucru contravine eternitatii si atotputerniciei Lui(conform bibliei).
Mda, trebuie sa credem in ceva: in bani, in putere, in ziua de azi sau(de ce nu) in Coca Cola. Aceasta din urma reclama mi se pare apogeul ironiei in epoca modernitatii(toate porcariile astea sunt idoli). Dar daca stai sa te gandesti bine, de ce nu ai crede in ceva ce poti stapani, in ceva ce poti sa definesti(cu o anumita marja de eroare =]), in TINE INSUTI.

Nici nu o sa ma grabesc sa fac definitii. In general "defintia" este ca o proteza - de ea au nevoi calicii care nu au capacitatea sa simta cu ceea ce a dat Dumnezeu.
De aia si cauta toti "definitii" a aceluia care nu poate fi definit.
 
O chestie pe are am scris-o pe un alt site, intr-o discutie oarecum asemanatoare:
Exista credinte si Credinta. Din pacate limba romana nu face nici o diferenta intre faith si belief. Eu vorbeam despre faith. Credinta in Dumnezeu e adoratie, incredere, supunere, acceptare, speranta. Credinta e un sentiment, asemenea iubirii sau sperantei. Nu iubesti pentru ca..., dupa cum nici nu speri pentru ca... Mai intai iubesti si abia apoi iti cauti motivele sau mobilurile iubirii, dupa cum mai intai speri si abia apoi cauti sa iti explici, sa iti argumentezi speranta (desi in ambele cazuri aceasta etapa a rationalizarii poate sa nu existe). Iubirea si speranta pot exista pentru sine independent de orice ratiune: nici cauzele si nici mobilurile nu se afla la un nivel constient. Ele pot fi doar atribuite ulterior, ceea ce inseamna ca de fapt ele nu sunt prezente la momentul nasterii sentimentului, pentru individ ele nu exista. In cazul in care cauzele sau mobilurile se afla la nivel constient si sunt anterioare nasterii sentimentului nu mai vorbim de iubire ci de interes si nici de speranta ci de probabilitati sau certitudini. Sentimentului ii e indiferenta ratiunea. Daca credinta are un sens, atunci acel sens nu este decat o incercare, iarasi spun, ulterioara a omului de a se intelege pe sine. Religia insasi este o incercare a omului de a se intelege pe sine, de a-si intelege credinta (si universul). De alltfel sunt sigur ca vei fi de acord cu mine atunci cand spun ca nu religia a nascut credinta, ci invers.

Si acum revenind la un aspect mai concret. De ce urca Avraam muntele? De ce accepta Iov toate nenorocirile? Singurul raspuns la aceste intrebari este: din credinta. Sensul celor ce se intampla le scapa si nici macar nu cauta sa il inteleaga: pur si simplu le accepta. Asta este credinta. Credinta nu cauta sa inteleaga, nici macar pe sine, si nu are nevoie de a intelege. Orice forma de intelegere, orice mobil ii sunt exterioare, nenecesare si posterioare. Iata deci si cel de-al doilea aspect al "credintei oarbe": adevarata credinta nu asteapta rasplata. Si astfel nu doar iadul, ci si raiul a fost inventat pentru necredinciosi.

So, putem spune ca pe de o parte originile credintei nu trebuie cautate in ratiune, iar pe de alta parte credintei ii lipseste mobilul.

Atentie: sa nu confundam credinta in Dumnezeu cu credinta in existenta acestuia, care eventual poate fi un produs al ratiunii (desi cam greu de vorbit de o credinta rationala in existenta lui Dumnezeu atata vreme cat nimeni nu a reusit sa ii demonstreze existenta).



De fapt ce am vrut sa spun cu toate astea e ca credintei ii este indiferenta ratiunea si deci definitiile.
 
De fapt ce am vrut sa spun cu toate astea e ca credintei ii este indiferenta ratiunea si deci definitiile.
De acord; Vorba lui Tutea : Biblia are nevoie de stiint cum am eu nevoie de Securitate.
Dorinta de a explica prin argumente "stiintifice" si rationale crestinismul e caracteristica occidentalilor si modului lor de gandire.
 
Spencer;147590 said:
Cum poti sa crezi in dumnezeu daca tu nici macar nu poti sa i dai o definitie(atentie... dk esti crestin si vrei sa mi dai o definitie o sa ne certam).
Daca ai defini dumnezeul, ar inseamna ca el ar fi congnoscibil, ori acest lucru contravine eternitatii si atotputerniciei Lui(conform bibliei).
Mda, trebuie sa credem in ceva: in bani, in putere, in ziua de azi sau(de ce nu) in Coca Cola. Aceasta din urma reclama mi se pare apogeul ironiei in epoca modernitatii(toate porcariile astea sunt idoli). Dar daca stai sa te gandesti bine, de ce nu ai crede in ceva ce poti stapani, in ceva ce poti sa definesti(cu o anumita marja de eroare =]), in TINE INSUTI.

vat ca esti cam prost versat in teologie, adica zici ca in conformitate cu Biblia Dumnezeu este incognoscibil? adica imposibil de cunoscut?
pacat ca ratacesti atit de mult!
daca ar fi asa azi nu mai aveam sfinti , nu mai exista demult nici un fel de religie, problema cunoasterii lui Dumnezeu consta nu in ai da o definitie , ci in ai simti prezenta chiar in tine, sa simti cum realizaza lucrarea sa prin tine!
iar definitiile sint niste prostii, de exemplu tias sugera sa te uiti ce inseamna in dictionar cuvintul stat si nu cred ca ai sa intelegi ceva si apoi intra pe interet si cauta articole despre stat foarte interesante, ti-as recomanda http://www.scara.ro/art.php?id=scara7&&art=3 asta ca sa-ti dai seama ce rahat mare sint definitiile
 
Mai Frontist, ms ca m ai facut prost versat in teologie.... oricum>
noi nu vom putea sa ne ntelegem niciodata.... si ti spun acuma de ce>
Noi doi suntem adepti a doua metode diferite de cercetare> metoda cantitativa si cea calitativa. Pe cand eu incerc sa masor obiectiv faptele, sa centrez variabilele, sa analizez statistic, sa fiu detasat, tu te bazezi in exclusivitate pe inductie si valorizezi subiectivitatea... Cand eu sunt outsider, tu ejti insider...
Eu ma bucur ca tu simti in tine "prezenta divina" dar nu inteleg de ce generalizezi aceasta de parca ai sti sigur ca oricine simte ceea ce simti tu... Poate ca tu ai in tine un organ special si simti puterea divina.... eu am spus si mai spun > cu o anumita doza de eroare, totul este posibil.
Acuma despre definitii > eu folosesc o definitie pt a descrie o clasa de obiecte sau fiinte , pt a le delimita si a le clasifica, pt a avea un numitor comun in orice discutie, pt a le numara proprietatile si a le caracteriza deplin in plan verbal. Asta numesc eu cogniscibilitate > a putea exprima in cuvinte orice vezi sau simti.
In biblie nu am gasit o definitie concludenta a Lui. Dk tu a i gasit, atunci te invit sa o expui aici... dar tu ai ales sa ma numesti prost versat.... e si asta o tactica...
Si inca ceva> nu inteleg de ce pui o relatie de implicatie intre sfinti -> dumnezeu.... sau poate e echivalenta... oricum eu nu inteleg asta
daca ar fi asa azi nu mai aveam sfinti[/quoted]
 
^^^Fara a nega ratiunea (dar si fara a o absolutiza), trebuie sa-ti spun ca pentru mine exista si alte "mijloace" de comunicare, de cunoastere decat conceptele, spre exemplu poezia sau muzica, arta in general.
De exemplu: ce iti spune tie semnatura mea (daca iti spune ceva...)?
 
Special pt frontist
Dexonline.ro said:
STAT1, state, s.n. 1. Teritoriul şi populaţia asupra cărora şi exercită autoritatea această organizaţie; ţară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus şi controlat de stat1, care aparţine statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important n conducerea treburilor ţării. 2. (La pl., n evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite ţări. 3. (Mil.; n sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiţeri, care funcţionează pe lngă comandamentele marilor unităţi militare sau la nivelul ntregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. tat).
Sursa: DEX '98 | Trimis de LauraGellner, 5 May 2004

STAT s. 1. ţară, (nv. şi reg.) stăpnire, (nv.) memlechet, politie, publică. (Un ~ nfloritor.) 2. v. putere. 3. stat federal v. federaţie.
Sursa: Sinonime | Trimis de siveco, 4 Aug 2004 |

pt Moritz > Totul este posibil, cu o anumita doza de incertitudine ;) . Orice limbaj de comunbicare are legile si "definitiile" sale. NU e chiar asa de mare diferenta intre sunetele pe care le rostim(cuvinte) si cele pe care le cantam. Poate e vorba de implicare afectiva.... cine stie

Semnatura ta e vre un citat din nuvela lui Nikos Kazantzakis? Mie nu mi spune nimic. Doar k.... autorul vrea sa atraga atentia asupra unui lucru neobisnuit(epitetul piatra verde) si chiar inexistent(dpdv obiectiv). Pt el(dpdv subiectiv), aceasta piatra verde nu este o chestie neobisnuita de vreme ce adauga "nemaipomenita"(El vede toata lumea verde, desigur dpdv metaforic > altfel decat o vedem noi. Poate e vorba de felul in care autorul respectiv "vede lumea". El nu numai k o vede altfel, dar ne invita si pe noi, outsiderii, sa o vedem asa cum o vede El(persuasiune> imperativul "Vino"). Si nu numai k ne cheama, dar ne spune sa venim "imediat", de parca piatra aia verde ar putea disparea din clipa in clipa. Poate ca, metaforic vorbind, piatra respectiva este chiar viatza care trece a drakului de rpd, iar autorul ne invita sa ne bucuram de ea, in alt mod decat o facem de obicei....
Continua tu... k sa vad unde am gresit...
 
ce n am inteles eu > d c verde?
Novalis a ales Heinrich Ofterdingen....o floare(frumusetea)... si inca albastra(infinitul, absolutul).

Zorbas al tau face invers, alege piatra(ca simbol), ak "Nume generic pentru orice rocă solidă, dură şi casantă răspndite la suprafaţa sau n interiorul pămntului(dexonline.ro)". Poate k el vrea sa ne arate duritatea vetii, lucruri ordinare dintr o perspectiva NEordinara....

Si mai e ceva RogVAiv... verde e chiar langa albastru.... dar d c anume verde? ca simbol ce reprezinta verdele aici? Nu reprezinta oare fertilitatea, frumusetea (naturii sau a... pietrei :( ). Poate ca dl cu pricina vrea sa arate k si o piatra(dura) in viziunea lui este verde(ak frumoasa) in totalitate....
ajuta ma moritz, k incep sa aiuresc pe aici... rade lumea de mine :)

pt moder> reediteaza intr un singur mesaj plsss.
 
Poate e vorba de implicare afectiva.... cine stie
Cam asa ceva. Nu trebuie decat sa asculti Balada lui Porumbescu pentru a intelege ca intelegerea nu se afla exclusiv la nivel intelectual, ci si la nivel empatic. Uneori pur si simplu intelegi, fara nici un efort de rationalizare. De fapt, cred ca de multe ori intelegerea inseamna regasire: sa te regasesti pe tine in ceva, intr-un gest, intr-o grimasa, intr-un gand, intr-o persoana. Atunci intelegerea se realizeaza direct, nemijlocit am putea spune (desi e evident ca o asemenea modalitate de a intelege este mijlocita o anume constructie psihica, de experienta de viata, experienta care poate fi sau nu rodul unei stradanii rationale; dar implicarea constienta in actul cunoasterii la momentul realizarii acesteia - ratiunea - lipseste, sentimentul in schimb este prezent din plin, oricum el este cel care primeaza). Desigur ca il putem supune pe Porumbescu si Balada sa unei analize rationale si eventual asta ne poate intregi intelegerea, dar cert este ca nu e neaparata nevoie de asa ceva, pentru ca sunetul si imaginea au o forta evocativa proprie. Atentie, nu vreau sa spun ca cea ce se intampla nu are o explicatie rationala, ci vreau sa disjung intre experienta directa, "irationala", a subiectului care sufera actiunea si explicatia rationala a observatorului care incerca sa interpreteze ceea ce se intampla. Cu alte cuvinte, totul este rational, dar nu orice are nevoie de a fi rationalizat pentru a fi perceput drept real si pentru a genera o reactie in mintea celui care este supus unei actiuni venite din partea acelui "orice". Este suficient ca acel stimul sa iti provoace anume sentimente, sa iti induca anume stari psihice, pentru ca mesajul sa fie transmis.
De exemplu, intotdeauna mi s-a parut ca muzica gregoriana este o blasfemie, ca este "prea perfecta", ca e inumana, e o muzica a sferelor inalte, o muzica a ingerilor si intr-un fel, o sfidare la adresa Divinitatii, caci exprima o dorinta neintemeiata, asemanatoare celei care l-a facut pe Dumnezeu sa-l izgoneasca pe Lucifer din rai. Pe de alta parte muzica bizantina imi pare a fi smerita, e o muzica omeneasca, o lamentatie a fiintei incapabila sa isi depaseasca propria conditie, o imploratie catre Dumnezeu.
Tot cam asa si diferenta dintre Bach si Beethoven. In timp ce muzica primului are un aer calm si amplu, expimand certitudini si inspirand siguranta, muzica celuilalt e pasionala, amestecand sentimente, temeri si frustrari. E indeajuns sa asculti Suita nr. 7 a lui Bach si Sonata Lunii a lui Beethoven ca sa stii ca in vreme ce tristetea primului e grava, demna, continand promisiunea unui viitor fericit, tristete celuilalt e covarsitoare, de nesuportat, lipsita de orice scapare.
Ai putea sa intrebi de ce, lasand la o parte dorinta de a ma face de ras :), bat campii in halul asta? Pentu ca, desi tot ce am scris e rezultatul unei rationalizari, toate aceste afirmatii au la baza o atitudine: ma identific cu muzica bizantina si cu cea a lui Beethoven, pentru ca asa o muzica il exprima pe om (de fapt pe mine, caci pentru mine eu sunt Omul ca specie). In schimb, am discutat cu unii pasionati ai lui Bach sau Mozart, oameni mai degraba rationali si echilibrati, care il considera pe Beethoven vulgar (prin comparatie cu Bach sau cu Mozart), odata mi s-a spus chiar ca atunci cand voi creste am sa-l inteleg mai bine pe Bach (si eram adult cand mi s-a spus asta). Explicatia e simpla si acum revin la discutia noastra: fiecare se afla in rezonanta afectiva cu unul din cei doi (trei) si astfel muzica celuilalt devine inumana, pentru ca este de "neinteles". Si iata ca in vreme ce la nivel rational mesajul muzicii lui Bach si Mozart imi este cunoscut, la nivel afectiv imi este strain, nu imi spune nimic, pentru ca desi imi pot imagina acele stari, nu le pot simti. Beethoven e real, ceilalti doi nu sunt. Daca muzica lui Bach si Mozart nu imi este complet lipsita de sens, asta se datoreaza capacitatii mele de a iesi din mine si de a deveni subiect si observator.

Despre Zorbas si chemarea lui...
Nu cred ca ai gresit prea mult in ceea ce ai spus, de fapt, tinand cont de tot ceea ce am scris pana acum, nici nu cred ca ai putea gresi. Ceea ce conteaza insa este ca esti nesigur pe ceea ce ai scris.
Insa pentru mine telegrama lui Zorbas, caci e vorba de o telegrama, nu e viata insasi, ci doar o "oferta" a ei. E chemarea libertatii, e o spontaneitate naiva, copilareasca, ce da savoare fiecarei clipe, un fel de uitare urmata de o perpetua uimire in fata vietii, care elibereaza de orice temeri - de fapt le neantizeaza -, de constrangeri materiale si morale, de dileme.
De ce e verde? Nu stiu, poate pentru ca o piatra albastra nu ar mai fi fost nemaipomenita. De ce e o piatra? Probabil pentru ca Zorba nu s-a fi lasat impresionat de o floare, pentru ca intr-un fel Zorba e el insusi o piatra si nu doar pentru ca e dur, ci si pentru ca colturos, neslefuit si pentru ca viata lui e asemeni lunecusului unei pietre pe un povarnis: catre vale, dar fara un drum anume.
Cand am citit propozitia m-a cuprins un ras teribil si apoi o tristete la fel de teribila: oricat as vrea sa raspund chemarii lui, nu pot. Insa iarasi un lucru interesant: in vreme ce eu am inteles complet (complet pentru mine, adica suficient) telegrama lui Zorbas fara ca asta sa presupuna un efort rational, rasul meu a fost spontan, la fel si tristetea, dupa aproape 45 de minute de gandire (am "scazut" cele doua posturi), tu inca mai aveai dubii. Ratiunea nu ti-a oferit intelegerea certa, care mi s-a dezvaluit mie fara ajutorul ei.

PS. Am scos-o la imprimanta, am inramat-o si am pus-o pe birou la serviciu. Evident ca am fost intrebat ce m-a apucat. Nu le-am zis nimic. Daca nu inteleg, la ce bun sa le explic si apoi, ar putea sa ma creada lenes. Mai bine sa ma ia drept ticnit.
 
cuvintele unui intelept said:
Ratiunea nu ti-a oferit intelegerea certa, care mi s-a dezvaluit mie fara ajutorul ei.

asta e diferenta dintre tine si mine. Eu sunt adeptul unei teorii(inca in costructie) construita in totalitate pe probabilitate.... eh, poate ca am citit prea mult heisenberg, poate imi place sa joc prea mult poker, poate ma cred un geniu, insa eu nu pot concepe ceva 100%, mai ales cand reperul principal nu mi apartine (telegrama lui zorbas). Totul este posibil... in limitele probabilitatii. Tot ce pot eu sa fac este sa analizez si sa observ si dupa aia sa interpretez statistic si cantitativ. Desigur, pot sa ma transpun in locul lui zorba si sa "intrezaresc" ideile lui, dar nu voi putea niciodata sa le simt atat de intens. Poate k e vorba de experientza de viatza, poate e vorba de incapatzanarea mea, nu stiu. Dar stiu ca de fiecare data cand ies afara si privesc nucul din fatza casei mele, nu pot sa fiu sigur niciodata in ce parte o sa se legene, din ce parte o sa bata vantul, si cand o sa si ia zborul vrabia de pe creanga ce mi bate in geam in fiecare noapte, si cand o sa mai cada un meteor in noptile calde de vara, si cand o sa fie furtuna, si cand o sa ma sune prietena mea, si cand o sa ma satur de numarat stelele, si ce nota o sa iau la urmatorul examen .... Asta numesc eu viatza > energie in continua transformare, incertitudine si probabilitate. Tot ce pot eu sa fac este sa traiesc, sa observ si sa interpretez in sperantza ca voi gasi o logica candva...
m ai pus pe ganduri :(
 
Back
Top