Poate e vorba de implicare afectiva.... cine stie
Cam asa ceva. Nu trebuie decat sa asculti Balada lui Porumbescu pentru a intelege ca intelegerea nu se afla exclusiv la nivel intelectual, ci si la nivel empatic. Uneori pur si simplu intelegi, fara nici un efort de rationalizare. De fapt, cred ca de multe ori intelegerea inseamna regasire: sa te regasesti pe tine in ceva, intr-un gest, intr-o grimasa, intr-un gand, intr-o persoana. Atunci intelegerea se realizeaza direct, nemijlocit am putea spune (desi e evident ca o asemenea modalitate de a intelege este mijlocita o anume constructie psihica, de experienta de viata, experienta care poate fi sau nu rodul unei stradanii rationale; dar implicarea constienta in actul cunoasterii la momentul realizarii acesteia - ratiunea - lipseste, sentimentul in schimb este prezent din plin, oricum el este cel care primeaza). Desigur ca il putem supune pe Porumbescu si Balada sa unei analize rationale si eventual asta ne poate intregi intelegerea, dar cert este ca nu e neaparata nevoie de asa ceva, pentru ca sunetul si imaginea au o forta evocativa proprie. Atentie, nu vreau sa spun ca cea ce se intampla nu are o explicatie rationala, ci vreau sa disjung intre experienta directa, "irationala", a subiectului care sufera actiunea si explicatia rationala a observatorului care incerca sa interpreteze ceea ce se intampla. Cu alte cuvinte, totul este rational, dar nu orice are nevoie de a fi rationalizat pentru a fi perceput drept real si pentru a genera o reactie in mintea celui care este supus unei actiuni venite din partea acelui "orice". Este suficient ca acel stimul sa iti provoace anume sentimente, sa iti induca anume stari psihice, pentru ca mesajul sa fie transmis.
De exemplu, intotdeauna mi s-a parut ca muzica gregoriana este o blasfemie, ca este "prea perfecta", ca e inumana, e o muzica a sferelor inalte, o muzica a ingerilor si intr-un fel, o sfidare la adresa Divinitatii, caci exprima o dorinta neintemeiata, asemanatoare celei care l-a facut pe Dumnezeu sa-l izgoneasca pe Lucifer din rai. Pe de alta parte muzica bizantina imi pare a fi smerita, e o muzica omeneasca, o lamentatie a fiintei incapabila sa isi depaseasca propria conditie, o imploratie catre Dumnezeu.
Tot cam asa si diferenta dintre Bach si Beethoven. In timp ce muzica primului are un aer calm si amplu, expimand certitudini si inspirand siguranta, muzica celuilalt e pasionala, amestecand sentimente, temeri si frustrari. E indeajuns sa asculti Suita nr. 7 a lui Bach si Sonata Lunii a lui Beethoven ca sa stii ca in vreme ce tristetea primului e grava, demna, continand promisiunea unui viitor fericit, tristete celuilalt e covarsitoare, de nesuportat, lipsita de orice scapare.
Ai putea sa intrebi de ce, lasand la o parte dorinta de a ma face de ras
, bat campii in halul asta? Pentu ca, desi tot ce am scris e rezultatul unei rationalizari, toate aceste afirmatii au la baza o atitudine: ma identific cu muzica bizantina si cu cea a lui Beethoven, pentru ca asa o muzica il exprima pe om (de fapt pe mine, caci pentru mine eu sunt Omul ca specie). In schimb, am discutat cu unii pasionati ai lui Bach sau Mozart, oameni mai degraba rationali si echilibrati, care il considera pe Beethoven vulgar (prin comparatie cu Bach sau cu Mozart), odata mi s-a spus chiar ca atunci cand voi creste am sa-l inteleg mai bine pe Bach (si eram adult cand mi s-a spus asta). Explicatia e simpla si acum revin la discutia noastra: fiecare se afla in rezonanta afectiva cu unul din cei doi (trei) si astfel muzica celuilalt devine inumana, pentru ca este de "neinteles". Si iata ca in vreme ce la nivel rational mesajul muzicii lui Bach si Mozart imi este cunoscut, la nivel afectiv imi este strain, nu imi spune nimic, pentru ca desi imi pot imagina acele stari, nu le pot simti. Beethoven e real, ceilalti doi nu sunt. Daca muzica lui Bach si Mozart nu imi este complet lipsita de sens, asta se datoreaza capacitatii mele de a iesi din mine si de a deveni subiect si observator.
Despre Zorbas si chemarea lui...
Nu cred ca ai gresit prea mult in ceea ce ai spus, de fapt, tinand cont de tot ceea ce am scris pana acum, nici nu cred ca ai putea gresi.
Ceea ce conteaza insa este ca esti nesigur pe ceea ce ai scris.
Insa
pentru mine telegrama lui Zorbas, caci e vorba de o telegrama, nu e viata insasi, ci doar o "oferta" a ei. E chemarea libertatii, e o spontaneitate naiva, copilareasca, ce da savoare fiecarei clipe, un fel de uitare urmata de o perpetua uimire in fata vietii, care elibereaza de orice temeri - de fapt le neantizeaza -, de constrangeri materiale si morale, de dileme.
De ce e verde? Nu stiu, poate pentru ca o piatra albastra nu ar mai fi fost nemaipomenita. De ce e o piatra? Probabil pentru ca Zorba nu s-a fi lasat impresionat de o floare, pentru ca intr-un fel Zorba e el insusi o piatra si nu doar pentru ca e dur, ci si pentru ca colturos, neslefuit si pentru ca viata lui e asemeni lunecusului unei pietre pe un povarnis: catre vale, dar fara un drum anume.
Cand am citit propozitia m-a cuprins un ras teribil si apoi o tristete la fel de teribila: oricat as vrea sa raspund chemarii lui, nu pot. Insa iarasi un lucru interesant: in vreme ce eu am inteles complet (complet pentru mine, adica suficient) telegrama lui Zorbas fara ca asta sa presupuna un efort rational, rasul meu a fost spontan, la fel si tristetea, dupa aproape 45 de minute de gandire (am "scazut" cele doua posturi), tu inca mai aveai dubii.
Ratiunea nu ti-a oferit intelegerea certa, care mi s-a dezvaluit mie fara ajutorul ei.
PS. Am scos-o la imprimanta, am inramat-o si am pus-o pe birou la serviciu. Evident ca am fost intrebat ce m-a apucat. Nu le-am zis nimic. Daca nu inteleg, la ce bun sa le explic si apoi, ar putea sa ma creada lenes. Mai bine sa ma ia drept ticnit.
intamplare x este gandita prin prisma Y (sentimentul religios), si i se da explicatia z, adica cauza lui x este de obicei undeva in z (y poate fi biblie, sau chiar credinte pagane sau culte). z este de obicei o divinitate, dar poate fi si altceva
. Orice limbaj de comunbicare are legile si "definitiile" sale. NU e chiar asa de mare diferenta intre sunetele pe care le rostim(cuvinte) si cele pe care le cantam. Poate e vorba de implicare afectiva.... cine stie
). Poate ca dl cu pricina vrea sa arate k si o piatra(dura) in viziunea lui este verde(ak frumoasa) in totalitate....