de Alexandr Dughin
Alain de Benois, principalul ideolog al Noii Drepte franceze, a carui sarcina ideologica primordiala a constat in revizuirea cliseielor ideologice a „Vechii Drepte”, a formulat o ideie destul de interesanta legata de existenta a trei tipuri de democratii, care corespund celor trei principii revolutionare „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Primul tip de democratie, cel mai raspandit in lume, este „modelul democratiei liberale”, care pune in centrul ideia de „liberalism” (din franceza „liberte”- libertate). Aceste tip de democratie pune accentul pe „om”, pe individ in calitatea lui de „subiect narcisist”, absolutizand necesitatile sale economice si biologice prin subordonarea intregii societati intereselor egoiste „liberului consum”. O parte componenta a acestui tip de democratie este si notiune de „drepturile omului”, devenita baza a demagogiei globaliste in critica sa a regimurilor nedemocratice sau a modelelor democratiei neliberale. Pentru democratia liberala este caracteristic principiul: „un om – un vot”.
Al doilea model al democratiei, dupa parerea lui Alain de Benois, este „democratie egalitara” numita uneori si „democratie populista” sau „democratie populara”, in aceasta dominand principiul de „egalitate”. Acest tip de democratie se manifesta in formele regimurilor tiranice, totalitare de sorginte socialista sau national-socialista. Aceasta viziune asupra democratiei reprezinta o abordare extrem de mecanicista a societatii, inteleasa ca „suma a indivizilor- atomi”. Anume acest „tip egalitar” Ortega y Gaset a numit „revolta maselor”, caracteristica pentru pesajul secolului XX. In regimurile democrat – egalitare domina aceeasi viziune individualista asupra individului, ca si in democratia liberala, insa preferinta nu este acordata individului izolat discret ci masei, conglomeratului de unitati discrete.
Al treilea tip de democratie, care este cel mai rar reprezinta o adevarata alternativa fata de celelalte doua tipuri cantitative si anume „democratia organica”care este bazata pe principiul „fraternitatii”. Aceasta forma a democratiei reprezinta nu este doar in opozitie fata de celelalte doua modele, prezente larg in politica contemporana, dar si fata de teoriile antidemocratice, bazate pe viziunele mecaniciste a structurilor sociale. Esenta „democratiei organiciste” consta in faptul ca poporul, natiunea este privita ca unitate calitativa si comunitate organica, avand radacini adanci in istorie si in traditia spirituala, culturala, nationala si politica care si reprezinta fundamentul autoguvernarii poporului, servind drept criteriu in luarea deciziilor, ca principiul al exprimarii vointei colective.
Democratia organica priveste poporul cu ca un mecanism lipsit de viata ci ca un organism viu, care nu poate fi divizat in unitati atomice fara ai provoca moartea acestuia.
In sfarsitul analizei sale Alain de Benois vorbeste despre un detaliu istoric foarte interesant. Daca in lozinca, pomenita mai sus, in timpul Revolutiei Franceze erau prezente toate trei notiuni - „Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea”, in declaratia din 1789, in Constitutiile din 1791 si 1793 si in Carta din 1830 au ramas doar doua, cea de „fraternitate” fiind exclusa.
In acest fel, doua modele dominante a democratiei – democratia liberala si democratia egalitara – nu reprezinta unicele optiuni a posibilitatilor democratice. Mai mult de atat, acestea lasa in urma parantezelor, cea mai interesanta, cea mai atragatoare si armonica varianta a democratiei, in care ambele parti ai notiunii „demos” (popor) si „cratos” (puterea) poarta o esenta concreta, fireasca si organica, ceea ce nu poti vorbi despre primele doua, unde in loc de „popor” si „puterea” lui avem de a face cu conceptie abstracta, voluntarista a unei „secte politice” care incearca cu orice pret sa-si infaptuiasca utopiile sale sociale himerice.
http://chisinau.novopress.info
Alain de Benois, principalul ideolog al Noii Drepte franceze, a carui sarcina ideologica primordiala a constat in revizuirea cliseielor ideologice a „Vechii Drepte”, a formulat o ideie destul de interesanta legata de existenta a trei tipuri de democratii, care corespund celor trei principii revolutionare „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.
Primul tip de democratie, cel mai raspandit in lume, este „modelul democratiei liberale”, care pune in centrul ideia de „liberalism” (din franceza „liberte”- libertate). Aceste tip de democratie pune accentul pe „om”, pe individ in calitatea lui de „subiect narcisist”, absolutizand necesitatile sale economice si biologice prin subordonarea intregii societati intereselor egoiste „liberului consum”. O parte componenta a acestui tip de democratie este si notiune de „drepturile omului”, devenita baza a demagogiei globaliste in critica sa a regimurilor nedemocratice sau a modelelor democratiei neliberale. Pentru democratia liberala este caracteristic principiul: „un om – un vot”.
Al doilea model al democratiei, dupa parerea lui Alain de Benois, este „democratie egalitara” numita uneori si „democratie populista” sau „democratie populara”, in aceasta dominand principiul de „egalitate”. Acest tip de democratie se manifesta in formele regimurilor tiranice, totalitare de sorginte socialista sau national-socialista. Aceasta viziune asupra democratiei reprezinta o abordare extrem de mecanicista a societatii, inteleasa ca „suma a indivizilor- atomi”. Anume acest „tip egalitar” Ortega y Gaset a numit „revolta maselor”, caracteristica pentru pesajul secolului XX. In regimurile democrat – egalitare domina aceeasi viziune individualista asupra individului, ca si in democratia liberala, insa preferinta nu este acordata individului izolat discret ci masei, conglomeratului de unitati discrete.
Al treilea tip de democratie, care este cel mai rar reprezinta o adevarata alternativa fata de celelalte doua tipuri cantitative si anume „democratia organica”care este bazata pe principiul „fraternitatii”. Aceasta forma a democratiei reprezinta nu este doar in opozitie fata de celelalte doua modele, prezente larg in politica contemporana, dar si fata de teoriile antidemocratice, bazate pe viziunele mecaniciste a structurilor sociale. Esenta „democratiei organiciste” consta in faptul ca poporul, natiunea este privita ca unitate calitativa si comunitate organica, avand radacini adanci in istorie si in traditia spirituala, culturala, nationala si politica care si reprezinta fundamentul autoguvernarii poporului, servind drept criteriu in luarea deciziilor, ca principiul al exprimarii vointei colective.
Democratia organica priveste poporul cu ca un mecanism lipsit de viata ci ca un organism viu, care nu poate fi divizat in unitati atomice fara ai provoca moartea acestuia.
In sfarsitul analizei sale Alain de Benois vorbeste despre un detaliu istoric foarte interesant. Daca in lozinca, pomenita mai sus, in timpul Revolutiei Franceze erau prezente toate trei notiuni - „Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea”, in declaratia din 1789, in Constitutiile din 1791 si 1793 si in Carta din 1830 au ramas doar doua, cea de „fraternitate” fiind exclusa.
In acest fel, doua modele dominante a democratiei – democratia liberala si democratia egalitara – nu reprezinta unicele optiuni a posibilitatilor democratice. Mai mult de atat, acestea lasa in urma parantezelor, cea mai interesanta, cea mai atragatoare si armonica varianta a democratiei, in care ambele parti ai notiunii „demos” (popor) si „cratos” (puterea) poarta o esenta concreta, fireasca si organica, ceea ce nu poti vorbi despre primele doua, unde in loc de „popor” si „puterea” lui avem de a face cu conceptie abstracta, voluntarista a unei „secte politice” care incearca cu orice pret sa-si infaptuiasca utopiile sale sociale himerice.
http://chisinau.novopress.info
Cand de fapt totul se reduce la gradul de evolutie al maselor. Cu alte cuvinte, fiecare popor isi are conducatorii si nivelul de trai pe care il merita.