Cele mai frumoase poezii
- Thread starter dixy
- Start date
Traducerea poeziei lui Rimbaud
Intaia seara
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici,indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada,
Apropiindu-se,sireti.
Sedea in jilt,aproape goala,
Cu mainile pe piept-arici.
Si-i framantau pe pardoseala
Picioarele atat de mici!
Deodata ochii mei vazura
Un licar ca de ceara,sui,
Ce-i flutura pe san,pe gura:
O musca pe-un maces silhui.
Ii sarutai subtirea glezna
Ea rase atunci,un ras brutal,
Cu triluri limpezi,care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase:
"Te rog sa incetezi" rosti,
Iar rasul ce ma-ncurajase,
Parea,acum, a pedepsi!
Cu buzele infrigurate,
O sarutai pe ochi,discret.
Ea,capul dandu-si-l pe spate,
Imi zise-atuncea: "Mai incet!
As vrea sa-ti spun doua cuvinte"
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar ea a ras si s-a-mblanzit...
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici,indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada,
Apropiindu-se,sireti.
Intaia seara
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici,indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada,
Apropiindu-se,sireti.
Sedea in jilt,aproape goala,
Cu mainile pe piept-arici.
Si-i framantau pe pardoseala
Picioarele atat de mici!
Deodata ochii mei vazura
Un licar ca de ceara,sui,
Ce-i flutura pe san,pe gura:
O musca pe-un maces silhui.
Ii sarutai subtirea glezna
Ea rase atunci,un ras brutal,
Cu triluri limpezi,care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase:
"Te rog sa incetezi" rosti,
Iar rasul ce ma-ncurajase,
Parea,acum, a pedepsi!
Cu buzele infrigurate,
O sarutai pe ochi,discret.
Ea,capul dandu-si-l pe spate,
Imi zise-atuncea: "Mai incet!
As vrea sa-ti spun doua cuvinte"
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar ea a ras si s-a-mblanzit...
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici,indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada,
Apropiindu-se,sireti.
Stea adusă de vnt
De la nceput ai fost adusă de vnt
Ca o sămnţă.
Am şi glumit: "Cine-a mai văzut
Stea adusă de vnt?"
Dar mai trziu,
Cnd mi te-ai aşezat pe frunte
Şi-ai nceput să-ncolţeşti
Am nţeles că eşti o sămnţă.
Lacomă, nfiptă sălbatec n creier,
Cu raze aspre nchipuind rădăcini,
Eşti o sămnţă.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naşti
Nu se poate vedea
Dect după ce
Mă voi fi ntunecat.
De la nceput ai fost adusă de vnt
Ca o sămnţă.
Am şi glumit: "Cine-a mai văzut
Stea adusă de vnt?"
Dar mai trziu,
Cnd mi te-ai aşezat pe frunte
Şi-ai nceput să-ncolţeşti
Am nţeles că eşti o sămnţă.
Lacomă, nfiptă sălbatec n creier,
Cu raze aspre nchipuind rădăcini,
Eşti o sămnţă.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naşti
Nu se poate vedea
Dect după ce
Mă voi fi ntunecat.
"Ce bine că eşti" de Nichita Stanescu
E o ntmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică dect mine, dect oasele mele,
pe care mi le scrşneşti ntr-o mbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece n delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, n sus, şi izbeşte-mi
tmpla de stele, pnă cnd
lumea mea prelungă şi n nesfrşire
se face coloană sau altceva
mult mai nalt şi mult mai curnd.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cntece diferite, lovindu-se amestecndu-se,
dou culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, ntoarsă spre pămnt,
una foarte de sus, aproape ruptă
n nfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntmplării că sunt.
E o ntmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică dect mine, dect oasele mele,
pe care mi le scrşneşti ntr-o mbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece n delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, n sus, şi izbeşte-mi
tmpla de stele, pnă cnd
lumea mea prelungă şi n nesfrşire
se face coloană sau altceva
mult mai nalt şi mult mai curnd.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cntece diferite, lovindu-se amestecndu-se,
dou culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, ntoarsă spre pămnt,
una foarte de sus, aproape ruptă
n nfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntmplării că sunt.
promd
... and I don't care!
Unei necunoscute.
ntre noi doi n-a fost dect tăcere
Şi poate nici atta. n zadar
Privirea mea ţesea o mngiere
De care n mod sigur, n-ai habar.
Cnd ai surs s-a stins parcă deodată
ntreaga larmă ce ne asuprea.
Acum sunt trist şi aş mai vrea o dată,
Un zmbet să reverşi asupra mea.
Dar nu-i nimic, a fost doar o părere,
Un gnd hoinar n trenul ce fugea.
Priveam tăcut şi-o aşchie de durere
Mă provoca să-ţi spun ce mă ardea.
Tu n-ai să ştii că-n drumul către casă,
Un cetăţean ce sta ntr-un ungher,
Picta alcătuirea ta aleasă,
Sub aparenţa unui om stingher
ntre noi doi n-a fost dect tăcere
Şi poate nici atta. n zadar
Privirea mea ţesea o mngiere
De care n mod sigur, n-ai habar.
Cnd ai surs s-a stins parcă deodată
ntreaga larmă ce ne asuprea.
Acum sunt trist şi aş mai vrea o dată,
Un zmbet să reverşi asupra mea.
Dar nu-i nimic, a fost doar o părere,
Un gnd hoinar n trenul ce fugea.
Priveam tăcut şi-o aşchie de durere
Mă provoca să-ţi spun ce mă ardea.
Tu n-ai să ştii că-n drumul către casă,
Un cetăţean ce sta ntr-un ungher,
Picta alcătuirea ta aleasă,
Sub aparenţa unui om stingher
Romanţa răspunsului mut - Ion Minulescu
Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
ncerci acum să mergi n sens invers?...
Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfnt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntlneşti cu mine iar?...
De ce zmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgndit?...
Ne-am mpăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după cţi ani?...
Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Dect aceleaşi vorbe-n vnt!...
De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
n palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...
Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit dect
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gt
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret mi mai ascunzi?...
De ce scrşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gnd să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...
Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
ncerci acum să mergi n sens invers?...
Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfnt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntlneşti cu mine iar?...
De ce zmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgndit?...
Ne-am mpăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după cţi ani?...
Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Dect aceleaşi vorbe-n vnt!...
De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
n palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...
Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit dect
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gt
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret mi mai ascunzi?...
De ce scrşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gnd să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...
Nu am crezut ca voi gasi vreo poezie semnata Vasile Voiculescu care sa-mi placa cu adevarat, dar asta e chiar faina, daca stii cum sa o citesti!
Despartire
Cand falfaisi naframa in albul steag al mainii
Se oglindea amurgul in apele fantanii;
Alaturi, sagetata in inima de frica,
In clipa despartirii gemu o turturica,
O rodie necoapta cazu, de vierme roasa,
Crapand, inabusita de iarba somnoroasa
Si, trist, pe poarta serii spre spre umbrele pieirii
Iesea, palit si rece, luceafarul iubirii,
Trecand ca peste-o rana, pe-un vanat cer ca fierea.
Plecat peste fantana, vedeam in fund durerea
Cum turbura adancul venind sa se adape
Si prefacea in sange clestarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul si vestedul luceafar
Si cum porneai departe si singura tu, cea far
De mila, luand cu tine in albul steag al mainii,
Ca-n zari sa mi le fluturi, naframele luminii,
Lasandu-ma, din golul fantanii cu balaur,
Sa ma priveasca noaptea cu ochii ei de aur,
Pe cand, cerand si dandu-si c-un bun ramas iertarea,
Se-mbratisau in umbra iubirea si uitarea.
Despartire
Cand falfaisi naframa in albul steag al mainii
Se oglindea amurgul in apele fantanii;
Alaturi, sagetata in inima de frica,
In clipa despartirii gemu o turturica,
O rodie necoapta cazu, de vierme roasa,
Crapand, inabusita de iarba somnoroasa
Si, trist, pe poarta serii spre spre umbrele pieirii
Iesea, palit si rece, luceafarul iubirii,
Trecand ca peste-o rana, pe-un vanat cer ca fierea.
Plecat peste fantana, vedeam in fund durerea
Cum turbura adancul venind sa se adape
Si prefacea in sange clestarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul si vestedul luceafar
Si cum porneai departe si singura tu, cea far
De mila, luand cu tine in albul steag al mainii,
Ca-n zari sa mi le fluturi, naframele luminii,
Lasandu-ma, din golul fantanii cu balaur,
Sa ma priveasca noaptea cu ochii ei de aur,
Pe cand, cerand si dandu-si c-un bun ramas iertarea,
Se-mbratisau in umbra iubirea si uitarea.
Paul Verlaine - Ariete uitate (V)
Sunet vesel, inoportun,
Al unui clavecin sonor
(Petrus Borel)
Pianul ce-l sărută o mică mnă fină
Abia mai străluceşte-n al serii violet,
Pe cnd, cu o foşnire, ca de aripă, lină,
Fermecător, un aer subtil ca un regret,
Aproape cu sfială, mai stăruie discret
n sala parfumată de blnda Ei lumină.
Ce vrea să-nsemne-această subită legănare
Ce paşnic mi alintă fiinta mea nvinsă?
Ce vrei tu de la mine, zglobia mea cntare?
Aveai ceva a-mi spune, refren nesigur, oare,
Ce vei muri-n curnd prin fereastra-ntredeschisă
Ce dă către micuţa grădină-mbătătoare?
Sunet vesel, inoportun,
Al unui clavecin sonor
(Petrus Borel)
Pianul ce-l sărută o mică mnă fină
Abia mai străluceşte-n al serii violet,
Pe cnd, cu o foşnire, ca de aripă, lină,
Fermecător, un aer subtil ca un regret,
Aproape cu sfială, mai stăruie discret
n sala parfumată de blnda Ei lumină.
Ce vrea să-nsemne-această subită legănare
Ce paşnic mi alintă fiinta mea nvinsă?
Ce vrei tu de la mine, zglobia mea cntare?
Aveai ceva a-mi spune, refren nesigur, oare,
Ce vei muri-n curnd prin fereastra-ntredeschisă
Ce dă către micuţa grădină-mbătătoare?
Paul Verlaine - La plimbare
Firavii pomi şi cerul spălăcit,
L-a noastre haine, parcă tot zmbesc,
Cnd ele, nonşalante, strălucesc,
Plutind ca nişte-aripi, cu-n flfit.
Şi apa din bazin se nfioară
De vntul lin, iar soarele pe-alei
Reduce umbra crengilor de tei,
Făcnd-o-albastră, parc-ar sta să moară.
Escroci plăcuţi, ibovnice şarmante,
De jurăminte, inimi dezlegate,
Noi oferim la toţi cu bunătate
Si-amanţii tachinează pe amante,
A căror mini subtile ştiu oricum
Să dea ades un suflu, la schimbare
Cernd rasplată doar o sărutare
Pe vrful degetului mic şi, cum
Cumplit e gestul, chiar peste măsură,
Printr-o privire seacă-i pedepsit.
Dar contrastează-n urma, negreşit,
Cu iertătoarea gurii strmbătură.
Firavii pomi şi cerul spălăcit,
L-a noastre haine, parcă tot zmbesc,
Cnd ele, nonşalante, strălucesc,
Plutind ca nişte-aripi, cu-n flfit.
Şi apa din bazin se nfioară
De vntul lin, iar soarele pe-alei
Reduce umbra crengilor de tei,
Făcnd-o-albastră, parc-ar sta să moară.
Escroci plăcuţi, ibovnice şarmante,
De jurăminte, inimi dezlegate,
Noi oferim la toţi cu bunătate
Si-amanţii tachinează pe amante,
A căror mini subtile ştiu oricum
Să dea ades un suflu, la schimbare
Cernd rasplată doar o sărutare
Pe vrful degetului mic şi, cum
Cumplit e gestul, chiar peste măsură,
Printr-o privire seacă-i pedepsit.
Dar contrastează-n urma, negreşit,
Cu iertătoarea gurii strmbătură.
Olivier Deck-Ploaie
Ploua
ploua peste sufletul meu
ploua in lacrimile mele
ploaie
tara de ploi
ploaie
Adu-ti aminte
iubirea mea dintai
cum ne-ntalneam sub ploaie
Vino
vino din nou sub ploaie
pentru un sarut fluvial
sub limbile noastre
vor curge suvoaie
Vino prin ploaie
cu rochia lipita de corp
cu parul ud
si coapsele domoale
Sa ne iubim in noroi
sa ne iubim din nou
pana cand va dispare
albeata pielii
in umbra naufragiului.
Ploua
ploua peste sufletul meu
ploua in lacrimile mele
ploaie
tara de ploi
ploaie
Adu-ti aminte
iubirea mea dintai
cum ne-ntalneam sub ploaie
Vino
vino din nou sub ploaie
pentru un sarut fluvial
sub limbile noastre
vor curge suvoaie
Vino prin ploaie
cu rochia lipita de corp
cu parul ud
si coapsele domoale
Sa ne iubim in noroi
sa ne iubim din nou
pana cand va dispare
albeata pielii
in umbra naufragiului.
kraft_natasha
New Member
Лермонтов М.Ю.
И скучно и грустно, и некому руку подать
В минуту душевной невзгоды...
Желанья!.. что пользы напрасно и вечно желать?..
А годы проходят - все лучшие годы!
Любить... но кого же?.. на время - не стоит труда,
А вечно любить невозможно.
В себя ли заглянешь? - там прошлого нет и следа:
И радость, и муки, и всё там ничтожно...
Что страсти? - ведь рано иль поздно их сладкий недуг
Исчезнет при слове рассудка;
И жизнь, как посмотришь с холодным вниманьем вокруг -
Такая пустая и глупая шутка...
Te-apasă greu urtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mna
Cnd sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zădarnic să tot doreşti ntr-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!
Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi n suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.
Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi cnd te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.
И скучно и грустно, и некому руку подать
В минуту душевной невзгоды...
Желанья!.. что пользы напрасно и вечно желать?..
А годы проходят - все лучшие годы!
Любить... но кого же?.. на время - не стоит труда,
А вечно любить невозможно.
В себя ли заглянешь? - там прошлого нет и следа:
И радость, и муки, и всё там ничтожно...
Что страсти? - ведь рано иль поздно их сладкий недуг
Исчезнет при слове рассудка;
И жизнь, как посмотришь с холодным вниманьем вокруг -
Такая пустая и глупая шутка...
Te-apasă greu urtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mna
Cnd sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zădarnic să tot doreşti ntr-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!
Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi n suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.
Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi cnd te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata...
Anna Ahmatova
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ti-e aer soarele si mie luna,
Doar dragostea ce-o respiram e una.
Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.
Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga, si nici zeu!
Si daca-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant!
Anna Ahmatova
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ti-e aer soarele si mie luna,
Doar dragostea ce-o respiram e una.
Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.
Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga, si nici zeu!
Si daca-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant!
Nu plange... - Veronica Micle
Nu plange ca te dau uitarii,
Si nici nu palange ca te las...
Sosit-a ceasu-nstrainarii
Si ceasul bunului ramas.
Se rupe-un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel;
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel.
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu, dar ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit...
Un dor se duce si-altul vine
Si vei uita ca te-am iubit.
Nu plange ca te dau uitarii,
Si nici nu palange ca te las...
Sosit-a ceasu-nstrainarii
Si ceasul bunului ramas.
Se rupe-un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel;
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel.
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu, dar ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit...
Un dor se duce si-altul vine
Si vei uita ca te-am iubit.
Марина Цветаева
Мне нравится, что вы больны не мной,
Мне нравится, что я больна не вами,
Что никогда тяжелый шар земной
Не уплывет под нашими ногами.
Мне нравится, что можно быть смешной -
Распущенной - и не играть словами,
И не краснеть удушливой волной,
Слегка соприкоснувшись рукавами.
Мне нравится еще, что вы при мне
Спокойно обнимаете другую,
Не прочите мне в адовом огне
Гореть за то, что я не вас целую.
Что имя нежное мое, мой нежный, не
Упоминаете ни днем, ни ночью - всуе...
Что никогда в церковной тишине
Не пропоют над нами: аллилуйя!
Спасибо вам и сердцем и рукой
За то, что вы меня - не зная сами! -
Так любите: за мой ночной покой,
За редкость встреч закатными часами,
За наши не-гулянья под луной.
За солнце не у нас над головами, -
За то, что вы больны - увы! - не мной,
За то, что я больна - увы! - не вами!
Мне нравится, что вы больны не мной,
Мне нравится, что я больна не вами,
Что никогда тяжелый шар земной
Не уплывет под нашими ногами.
Мне нравится, что можно быть смешной -
Распущенной - и не играть словами,
И не краснеть удушливой волной,
Слегка соприкоснувшись рукавами.
Мне нравится еще, что вы при мне
Спокойно обнимаете другую,
Не прочите мне в адовом огне
Гореть за то, что я не вас целую.
Что имя нежное мое, мой нежный, не
Упоминаете ни днем, ни ночью - всуе...
Что никогда в церковной тишине
Не пропоют над нами: аллилуйя!
Спасибо вам и сердцем и рукой
За то, что вы меня - не зная сами! -
Так любите: за мой ночной покой,
За редкость встреч закатными часами,
За наши не-гулянья под луной.
За солнце не у нас над головами, -
За то, что вы больны - увы! - не мной,
За то, что я больна - увы! - не вами!