Cele mai frumoase poezii

Framantare

Cand dimineata invinge al noptii greu
chinuitul meu suflet te cheama mereu
si-mi vine s-alerg intr-un gand nebun
sa te caut, sa te gasesc si sa-ti spun:
"A zilei lumina nu o preamaresc!
O, daca-ai intelege cat de mult te iubesc..."
Pentru ce sa te gasesc prea tarziu
cand schimbase-va ziua in pamantiu?
Sa fi chiar tu cea care nu stii
cat de mult vreau eu a te iubi?
Nu vrei s-asteptam impreuna eternele zori?
Nu vrei impreuna-uniti sa fim rapiti peste nori?
Opreasca-se clipa impreuna de-om fi
Vreau sa luam dragostea noastra si-n vesnicii!
Cand arhangelul va aduce sfarsitul
ramane-va pentru noi infinitul
ca sa cunoastem, etern si deplin
prin dragostea noastra, misterul ascuns in divin.
Vino, impreuna sa cucerim inaltul
Vino, sa urcam dintr-un cer in altul
Eu sa ma nasc pentru tine in fiece zi:
uita durerea de ieri, nu va mai fi.
Da, te iubesc frumoasa mea si te voi iubi
atata timp cat voi trai!
Nu ma lasa prada chinului nebun:
vreau sa raman langa tine pe veci, de-acum!
Sa fi chiar tu cea care nu stii
cat de mult vreau eu a te iubi?
 
Doria
Ezra Pound

Fii in mine ca eternele toane
ale vantului aspru,si nu
Cum sunt lucrurile trecatoare-
bucurie a florilor.
Poseda-ma-n singuratatea aspra
de stanci fara de soare
Si de ape cenusii.
Lasa zeii sa vorbeasca-ncet despre noi
In zilele ce vor veni,
Umbroasele flori din Orcus
Sa-si aminteasca de tine.
 
Autopsihografie
Fernando Pessoa

Poetu-i stimulator.
Stimuleaza-atat de tare
Ca stimuleaza,ca-l dor
Dureri ce aievea le are.

Toti care citesc ce scrie
In durerea ce-au citit
Simt nu doua,ce-l sfasie,
Ci una ce le-a lipsit.

Si astfel in cerc se misca
Dinratiune minima,
Un mic tren ca o morisca
Ce se cheama inima.
 
Cand ma privesti
de Ioana Camelia

Cand ma privesti
ma topesc in silabe.
Abia invat sa scriu:
Iu-bi-re...

Imi tremura mana pe foaie,
scap creionul...
Mana mi se misca greu,
buclele mi se incurca:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremura...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot sa vorbesc.
Cand ma privesti.

Cand ma privesti,
Cand
ma
privesti,
ma topesc in sunete,
si primesc iarna din ele,
sufletul mi se destrama
in centrimetri de suferinta
pe clipa,
pe fiecare clipa.

Cand ma privesti
sunetele ma dor de tacere
si nu-mi deschizi cand bat:
cioc!
cioc!

Cand ma privesti,
ma lovesc de peretii suntelor
innabusite-n spatele buzelor,
ma lovesc de peretii lor si,
vreau sa-mi dezleg sufletul
in camaruta inchisa-n trup
caci viscolesc fulgii, iarna...

Cand ma privesti,
tu nu ma vezi
si-ncerc sa-ti scriu ravas
dar nu stiu lega propozitii...
nu stiu decat atat:
sa scriu Iu-bi-re.
 
Cantec de dragoste
Rainer Maria Rilke

Cum sa-mi mpiedic sufletul
sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau ?
Cum sa-l nalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva ?
O, cum, cum l-aş aduna
lnga ceva pierdut n ntuneric,
ntr-un ungher tacut, strain, nefrematnd,
ce nu se-ndeparteaza
cnd adncurile-ţi luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine şi pe mine,
ne mpreuna totuşi aşa cum un arcuş
din doua strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioara suntem nstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine-n mna lui,
cntec cum altul nu-i ?
 
semidia said:
Cand ma privesti
de Ioana Camelia

Cand ma privesti
ma topesc in silabe.
Abia invat sa scriu:
Iu-bi-re...

Imi tremura mana pe foaie,
scap creionul...
Mana mi se misca greu,
buclele mi se incurca:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremura...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot sa vorbesc.
Cand ma privesti.

Cand ma privesti,
Cand
ma
privesti,
ma topesc in sunete,
si primesc iarna din ele,
sufletul mi se destrama
in centrimetri de suferinta
pe clipa,
pe fiecare clipa.

Cand ma privesti
sunetele ma dor de tacere
si nu-mi deschizi cand bat:
cioc!
cioc!

Cand ma privesti,
ma lovesc de peretii suntelor
innabusite-n spatele buzelor,
ma lovesc de peretii lor si,
vreau sa-mi dezleg sufletul
in camaruta inchisa-n trup
caci viscolesc fulgii, iarna...

Cand ma privesti,
tu nu ma vezi
si-ncerc sa-ti scriu ravas
dar nu stiu lega propozitii...
nu stiu decat atat:
sa scriu Iu-bi-re.
Click to expand...

mi-a placut mult...
 
o poezie de Cummings si una din preferatele mele

nu cred ca zeii-s oameni.....

nu cred ca zeii-s oameni;daca totusi
sunt oameni zeii,atunci
(sunt ca noi toti,durerea si necazul
le fac si lor viata mai amara)

straini sunt,sa le credem vorba:ingeri,

de ard la flacara de patimi;
sau calatori(pe tot atatea drumuri
vor ispiti norocul si vor fi pe rand)
lasi,clowni,romantici,idioti si iude-

acesta e poetul.asa a fost si este

-un visator,ce-n marile adancuri
se-ngroapa dupa razele de soare
si taie-n munte cu infrigurare
sa-i prinda-n mana ritmurile vietii.
 
Emma_Brad
Mai stai

mai stai
mai fumează o ţigară ca şi cum
m-ai săruta pe buze
mai cntă-mi de dragoste cteodată
mă ridicai la cer
mă trezeam ntre visele semenilor mei
acolo unde mi-a fost bine odată
a ieşit luna la plimbare
şi a nceput să mă brfească
după fiecare contact cu sufletul tău
se strecoară adnc ntre coapse
ncep să mbătrnesc prematur uneori
mă ceartă gura inundată
de lacrimi
era ct pe ce să mor necată

n numele tău

n ziua sfntului tău refuz
să ţin mna ntinsă n faţa oglinzii
mă trăsc n numele tău
fiecare om şi scrie primul poem n nisip,
de fiecare dată, va fi şters de ploaie
de fiecare dată, pe cer,
stelele şi pierd echilibrul şi cad
n numele tău, prea greu uneori,
viaţa se mparte la doi cu amintiri cu tot
dimineţile mi curg printre degete
s-ar putea să plng
cu jumătate de gură să strig numele tău
nu ndrăznesc
ntr-o mare de gesturi mi-l nchipui răstignit
n apusul sfntului tău refuz
să ţin cerul pe umeri n lumi paralele
să mă nasc şi să mor
n numele tău
 
CEASORNICE
Dan Danila

Nelinişti duc ceasuri n ele
ce nu şi opresc niciodată
fiorul ce trece sub piele
şi-ţi lasă pupila curată

un cer cu albastru de inişti,
cadranul pe care aseară
clipiră n ornice linişti,
arginturi n stele pulsară

dar timpul cnd face popasuri,
nemţi meşteri cu sculele fine
extrag şovăiala din ceasuri
lipind iar căzute rubine,
prinznd n secunde topasuri...

RUGĂ

Aminteşte-mi să te regret
ca pe fiul meu nenăscut,
ca pe dreptatea bătută cu pietre,
ca pe visul pierdut

Izgoneşte-mă n paradisul
esenţelor rupte din flori,
lasă-mă să aud doar o dată
plns de zei cntători

Scrie cu umbra trupului meu,
chiar acum, cnd din deşte-mi
curg iar cerneluri şi rouă,
să te regret aminteşte-mi
 
Iertările
Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntamplă,
Că ochii mei sunt cnd senini, cnd verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Şi văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mna mea deja planeta moare
Şi n urechi am continentul rock.
Ai să mă ierţi că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgernd,
Ai să mă ierţi preablnda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rnd.
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzndu-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi.
Şi cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilndu-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Şi tot ai să mă ierţi definitiv.
Ai să mă ierţi n fiecare noapte
Şi-am să te mint n fiecare zi
Şi ct putea-va sufletul să rabde
Cu ct ţi voi greşi te voi iubi.
Adrian Păunescu

Imn frumuseţii
Vii din nalte ceruri sau ieşi din adncime,
O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
mprăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

n ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi cnd reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează strpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un cine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntmplare;
Stăpnă eşti şi nimeni nu e stăpn pe tine;

Calci peste morţi de care ţi rzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pntecul tău săltnd cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumnare,
Slăvindu-te drept torţă cnd a nceput să ardă.
Acel ce-şi strnge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormntul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe! Monstru naiv şi fioros!
Cnd ochii tăi, sursul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau nger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă cnd tu - znă cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină! -
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Charles-Pierre Baudelaire
 
INGER DECAZUT
Matei Hutopila

Eu n-am avut de ales, ca tine,
Căci eu n-am chipul Lui.
Nu pot alege pentru mine,
Ci doar să mă rog Lui.
Nu ştiu ce-i rău şi ce e bine;
Ştiu numai ce vrea El.
Vreau să decid şi eu, ca tine,
Să cad ca Lucifer.
Nu ştiu ce-i timpul, ce-i iubirea,
Te văd doar fericit.
Ce-aş da să simt şi eu durerea
Din Rai să cad rănit.
 
Stă sufletul fără iubire de Vasile Voiculescu

Stă sufletul fără iubire, ca o fntnă părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...
Stă-n marginea de drum fntna netrebnică şi oropsită,
Caci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spnzură dogita
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit ntr-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc n primăvară şi toată frunza ncet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curnd şi cade,
Lăsndu-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.

Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt n covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
 
Romanţa soarelui
Ion Minulescu

Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus n infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpna hotărrilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm ntrziaţii negrelor taverne...

Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

Dau fructe noi smochinilor uscaţi,
Dau bronzului figură omenească,
Iar Regilor -
Pe socluri de marmură-nşiraţi -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.

Iar cnd cobor,
Cnd calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvrl sămnţă nouă n vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...
 
Ana-Maria Iacob

Povestea Eului
Ti-a fost vre-odata dor de abisul din tine?
De singurătatea virginală,
de prima poezie scrisă cu stngăcie?

mi apare nceţoşata imaginea primei zile n care am făcut cunoştinţă cu Eul

Mi s-a părut fascinant cum se năştea prima mea poezie!
Cuvntul distorsionat sub mina de pix,
Sentimentele convulsionate,
Idei materializate.

mi lipsesc nopţile pline de poezie,
mi-e prea dor de mine...
 
In intuneric

Stau linistita-n patul vechi
Si ma cuprinde iar visarea...
Vantul patrunde prin perdea
Si-ncet se stinge lumanarea.

Pleoapele imi sunt tot mai grele
Si inchid ochii resemnata...
Dar am uitat din nou,se pare,
Ca el va aparea indata.

In jurul meu e intuneric,
Pe cer doar luna se arata.
Tot palida ea tremura
Pe bolta cea insingurata.

Ma uit in zare-nspaimantata
Si vad acel decor macabru:
In spate-i sinistrul castel
Luminat doar de-un candelabru.

In dreapta se intinde lin
Un lac ce pare fara fund.
Apa e neagra si probabil
Suflete moarte-n ea se-ascund.

In stanga e-ntinsa campie,
Dar nu-ndraznesc sa o privesc...
Pe ea se plimba umbrele
Celor care se razboiesc.

Privesc in fata spre padurea
Care prin ceata se zareste
Si tot din ceata asta deasa
Spre mine ,el,din nou paseste.

Ma-ngheata iar fiori fierbinti
Si simt un gust dulce-amarui...
De ce te-ntorci acum la mine?
Ce ai uitat sa imi mai spui?

Se-apropie incet,incet...
Nu-i aud pasii,caci pluteste,
Insa observ pe zi ce trece
Ca el mereu intinereste.

Si cum sa nu se-ntample-asa
Cand zeci de suflete-a furat?
Le-a lasat fara sange-n vene,
Spre altele s-a indreptat.

Acum se-ndreapta catre mine,
Cu ochii negri ma strapunge...
Stiu ca din ceruri a cazut
Si inima incepe-a-mi plange.

As vrea sa fug...dar incotro?
De-a lui putere-s subjugata,
Ii zaresc zambetul demonic
Si-i cad in brate lesinata.

Dar printre lacrimile grele
Ii zaresc fcul din priviri
Si ma-nfior,caci el e rece,
Incep sa-mi revin in simtiri.

Buzele lui iar ma saruta,
Bratele lui iar ma cuprind
Si nu aud decat un sunet:
Inima mea,in piept,izbind.

De dorul ce ma mistuia
Am baut iar al lui venin
Si,desi azi ia viata mea,
Eu il privesc zambind senin.

Un strop de sange i-a ramas
Pe buzele-i sardonice
Care imi spun:"Voi reveni
In visele-ti platonice!"

Stiu ca e ingerul cazut...
Stiu ca e demonul pierdut...
Stiu ca-i al noptii mele domn
Si-l intalnesc numai in somn.

Dar cand dispare in neant
Ma-ntreb iara de` m-a mintit
Si simt pe-obraji lacrimi curgand:
De ce oare m-am mai trezit?

Decat o viata in lumina,
Dar plina de singuratate
Prefer sa fiu cu al meu demon
In noptile-i intunecate.
 
Ce e moartea?

Pentru saracul incoltit de suferinte
Moartea nu este un dusman.
El o asteapta chiar cu nerabdare
Crezand ca va ajunge astfel la liman.

Pentru bogatul ce castele-si cladeste
Moartea va fi mereu o grea povara...
Nu vede ca tot fugind dupa bani,
Ea-l va ajunge si nu va sti sa moara.

Pentru omul de geniu
Moartea-i un venin dulce,
E pura libertate,e un suis...
Pe care vrea sa-l urce.

Ce-i moartea pentru mine?
E o enigma grea.
Nu-ncerc sa o gasesc acum...
Stiu c-o sa ma gaseasca ea.

Nu-mi e frica sa mor,
Dar n-am curaj s-o fac.
Candva am vrut s-o strig
Si-am continuat sa tac...

Nu o vei primi cu durere
Decat cand te crezi fericit,
Dar e o trista mangaiere
Cand sufletul iti e mahnit.

Nu pot sa incetez sa cred
Ca pentru mine nu va fi un calvar,
Dar moartea celor ce-i iubesc
O vad ca pe-un etern cosmar.

Caci daca pentr-un suflet mie drag
Moartea va fi o dulce alinare,
O voi dispretui atunci pentru vecie,
Caci pentru mine-ar fi doar chin si...disperare
 
Apolo timpuriu
de Rainer Maria Rilke

Precum o dimineaţă, n plină primăvară
deja, prin ramul ncă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci ncă nici o umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tmplelor răcoare,
iar din sprncene, mai trziu va creşte

a trandafirilor grădină avntată,
din care foi căznd, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce ncă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cntare.
 
"Transparentza", Ana-Maria Iacob

mi e gndul călător
n ţara lui Nimeni.
Văd drumuri pustii,
natura moartă
şi moartea idealului
n transparenţa sufletului.
mi ndrept privirea de gheaţă
Spre marea de albastru.

E prea multă linişte !
Mă nspăimntă
ţipătul Răului din mine,
ecoul deziluziei
stins n calmul de afară.

Mă-ntreb dacă lumea e oarbă
Sau doar şi ascunde ochii...
- e surdă
sau nu vrea să audă...
privesc cum se scurge
picătura de snge...
- ncă mai trăiesc
 
Анна Ахматова

ПОСЛЕДНИЙ ТОСТ

Я пью за разоренный дом,
За злую жизнь мою,
За одиночество вдвоем,
И за тебя я пью,
За ложь меня предавших губ,
За мертвый холод глаз,
За то, что мир жесток и груб,
За то, что Бог не спас.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top