Ai dreptate
uite introducerea si 2 texte de final.. poate te ajuta cu ceva (e varianta de manuscris dar nu cred ca difera prea mult de textul final redactat).
interiorul este putin diferit.. curge altfel.. Poti gasi si citeva fragmente si pe siteul cartii
www.nascutinurss.ro
0. Născut n URSS. n loc de introducere
Am plecat din această ţară n 1990. Parafrazndu-l pe Vladimir Maiakovski aş putea spune: Priviţi, minunaţi-vă, şi eu am fost cetăţean al Uniunii Sovietice. URSS este ţara, patria n care m-am născut şi am trăit. Este o ţară care nu te poate lăsa indiferent, dincolo de relaţia pe care ai avut-o cu ea, fie că o iubeşti sau o urăşti. Sper că ceea ce urmează nu e nici dragoste, nici ură, dacă există vreo deosebire ntre ele, căci indiferenţă cu siguranţă nu va fi.
Uniunea Sovietică nu a fost doar o ţară, a fost mai mult dect att, a fost cel mai mare proiect politic utopic al modernităţii. Ea te face să te minunezi, te fascinează, iar fascinaţia pentru ea lasă urme şi răni adnci. Cum ar spune prima intelighenţie revoluţionară de după 1918, acolo nu arta imita viaţa, ci viaţa trebuia să devină artă. Acolo am trăit cu toţii cea mai grandioasă scriitură politică a secolului XX, cu avnturi eroice, cu eforturi inumane, cu tragedii cutremurătoare, cu victorii şi nfrngeri sngeroase. Acolo am trăit o scriitură n care toţi am fost contemporani unii cu alţii. Eroii noştri, personalităţile şi personajele, cuvintele şi lucrurile, indiferent de perioada reală n care s-au născut şi au trăit, au locuit alături de noi n aceeaşi komunalkă numită URSS, fiind simultan şi precursorii şi contemporanii noştri.
Am fost martorul unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii, am fost martorul unui proiect neterminat şi am văzut gloria şi căderea acestei utopii. Despre ea voi ncerca să povestesc cte ceva. Toate lucrurile scrise aici snt povestite dintr-o dublă experienţă, care nu este neapărat singulară. E vorba, pe de o parte, de o experienţă directă, a cetăţeanului care a locuit n spaţiul sovietic, iar de celaltă, de o experienţă livrescă, mediată cultural. mpreună m-au definit ca pe un produs made in URSS. Este aproape imposibil să le deosebesc. Povestesc n acelaşi timp, din perspectiva unui homo sovieticus, un produs al acestei ţări şi culturi. Şi mi propun să nu apelez direct la instrumentarul intelectual achiziţionat mai trziu.
Ceea ce ncerc să fac este un fel de arheologie a vieţii de zi cu zi a Uniunii Sovietice, ca o metaforă a culturii şi civilizaţiei sovietice. Textul ce urmează, scris n maniera unui gen eretic, ncearcă să sintetizeze teme, eroi, situaţii, amintiri, lucruri şi cuvinte cheie sub forma unor texte-piese de puzzle. Deşi fiecare piesă-text poate fi citită separat, ntregul nu poate fi văzut dect montnd piesă cu piesă. Acest ansamblu nu are pretenţia de a construi o imagine exhaustivă, obiectivă şi exactă a ceea ce a fost cultura sovietică. Este o arheologie subiectivă, personală care vrea să dea doar contururi, starea de spirit, modul de a gndi şi vorbi al unei culturi, să creioneze mentalitatea culturală sovietică. Această arheologie nu propune o cheie de nţelegere, o judecată morală sau valorică, ci doar induce o familiarizare care ne poate ajuta, pe toţi, să nţelegem mai bine ce a fost Uniunea Sovietică şi ce nseamnă lipsa ei.
Fireşte, riscul de a vorbi despre viaţa cotidiană dintr-un timp trecut, presupune involuntar o anumită stare de nostalgie. Dar, mai nti, nostalgia ca şi concept intră n contradicţie directă cu un homo sovieticus, din simplul motiv că nostalgia este o utopie ndreptată spre trecut, pe cnd el lucrează cu utopii ndreptate spre viitor. Şi n al doilea rnd, nostalgia ca formă de ntoarcere acasă e imposibilă, căci pentru noi, homucuşii, nu mai există acasă. Iar dacă există o nostalgie, aceasta nu e una care urmăreşte să reconstruiască trecutul, ci una care vrea să povestească amintirea, trecutul. Şi cum, teoretic, nostalgia nu este departe de ironie, căci ambele lucrează cu dubla contemplare a obiectului şi subiectului, le combin şi privesc napoi cu o privire nostalgic-ironică.
Privind napoi, mi dau seama că odată cu dispariţia Uniunii Sovietice şi a comunismului s-a pierdut ceva. N-aş putea să vă spun ce. Poate că s-a pierdut un anumit patos, un anumit mod de a vedea lucrurile şi de a trăi viaţa de zi cu zi, poate entuziasmul de a mai crede n idealuri, poate un anumit fel de a suferi. Nu snt capabil să identific pierderea, trăiesc nsă tristeţea acestei pierderi. Cred cu o oarecare convingere că s-a pierdut ceva esenţial şi semnificativ din experienţa noastră umană. nsă această pierdere nu poate fi nici nlocuită, şi nici reabilitată. Cu un oarecare efort cred că această pierdere nu poate fi dect nţeleasă.
Din cnd n cnd mai vreau să iau un bilet spre URSS, nsă de fiecare dată trebuie să-mi reamintesc că aşa ceva nu se mai vinde. Nici un tren, nici un avion şi nici un drum nu mai duc spre URSS, din simplul motiv că Uniunea Sovietică nu mai există. Singura formă de a-mi vizita ţara este legată de memorie. Textul ce urmează e povestirea acestei amintiri, a acestei aventuri incredibile.
51. Ce-i de făcut?
E ntrebarea politică fundamentală care se pune n vechea tradiţie socialistă. Ori de cte ori apare o problemă majoră te ntrebi: Ce-i de făcut? Vă aduceţi aminte cnd fratele tnărului Valodia Ulianov a fost arestat şi condamnat la moarte pentru că a ncercat să-l asasineze pe Ţar? Fratele a fost condamnat, iar el s-a ntrebat Ce-i de făcut? şi a răspuns: Noi vom merge pe o altă cale! Răspunsul la această ntrebare a fost Marea Revoluţie din Octombrie. Pnă şi duşmanii de moarte ai comunismului recunosc n el un geniu al strategiilor politice. E de nvăţat.
Astăzi, cnd comunismul s-a oprit, ţara a murit şi totul a luat cursul triumfalistei culturi neoliberale, noi ne ntrebăm Ce-i de făcut? Să ne adaptăm, să luptăm, să ne retragem sau pur şi simplu să bem imediat. E greu de ales o cale dintre cele cteva posibile.
Există posibilităţi? Fireşte că există. Există varianta homucus-ului cinic şi oportunist. Este simplă. Ei au răspuns la această ntrebare prin trecerea de la o tabăra la alta fără remuşcări şi păreri de rău. Cinicul, chiar dacă are anumite opinii ideologice personale poate să schimbe lejer barca, căci scopul suprem este supraveţuirea, iar Oportunistul are ca principiu ideologic doar pe cel al supraveţuirii. Astăzi i putem vedea prezenţi la cel mai nalt nivel, vorbind cu acelaşi patos şi convingere, schimbnd doar cţiva termeni n discursul scris ncă din perioada comunistă. mi aduc aminte, acum cţiva ani, cnd profesorul meu, un homucus cu principii şi experienţă, fiind ntrebat de unul dintre colegii săi De ce nu te-ai nscris, măi, şi tu ntr-un partid, că te căpătuiai?, a răspuns ironic: Scuză-mă, dar n-aş suporta să-mi văd vechii colegi de Partid ntr-un alt partid. Corect. Comuniştii şi komsomoliştii de ieri, cinici şi oportunişti, snt cei mai buni capitalişti şi luptători pentru drepturile omului de astăzi. Ar trebui să mulţumească Partidului pentru naltul nivel de educaţie politică pe care l-au primit. Da, comunismul s-a oprit, dar vă asigur, vă garantez că dacă o mna invizibilă ar porni acest mecanism, Cinicul şi Oportunistul vor fi primii care vor susţine naltele idealuri şi vor trece n noua tabără, fără nici o mustrare de conştiinţă. Pe ei nu-i ţin n viaţă idealurile, principiile ideologice şi morale, ci doar un singur scop, şi anume, supraveţuirea cu orice mijloace şi orice preţ.
Mai există categorii, care snt n principiu perdante. Am putea să le spunem Naivul şi Entuziastul. Snt categoriile de care orice nou nceput are nevoie. Ei snt bulele şi focul de artificiu care fac atmosferă, ntreţin flama şi dau sensul şi dinamica vremurilor de nceput. Nu există un nou nceput fără ei. nsă ei vor fi ntotdeauna cei care la final vor rămne pe dinafară. Ei snt utilizaţi şi transformaţi de sistem, fie ntr-un gunoi reciclabil, fie n micii roboţei de care are atta nevoie maşinăria puterii. Alţii nsă, cedează sau cad pradă deznădejdii, dar aceasta nu face parte din regulile jocului. Sistemul nu lucrează cu cei umiliţi şi obidiţi.
Mai există Scepticul, cel care nu crede nimic din ce se spune şi pune la ndoială totul. El ştie un lucru elementar: puterea nu e făcută pentru a te sluji, ci pentru a te folosi, a te nrola, a te ncadra n mecanismul său, a te pune la locul tău, locul pe care l crede ea potrivit pentru tine. El ştie că n esenţă nu există putere bună şi putere rea, ci că totul are o consistenţă cameleonică care te poate duce uşor n eroare; şi de aceea, trebuie să te raportezi la ea prin punere n chestiune.
Scepticul de serviciu este cel mai incomod produs. El nu poate fi tratat după aceleaşi reguli şi cu aceleaşi norme aplicabile celor care se nrolează. El nu poate fi oportunist sau cinic, căci şi atunci cnd are o idee, o propunere, o pune la ndoială. El nu poate fi naiv sau entuziast, căci ndoiala este departe de aceste trăsături. Astăzi, nsă, sistemul este mult mai subtil şi perfid. El nu luptă cu această categorie. El ncearcă să o transforme n periferia necesară, virusul util de care are nevoie sistemul. Sistemul ncearcă cu orice mijloace să-l utilizeze pe sceptic n propriul său scop, acesta ncearcă nsă să lupte, să nu se lase nregimentat; şi singura sa armă şi singurul principiu este ntrebarea. Fireşte, se ntreabă şi el la rndul său: Ce-i de făcut?.
52. P.S.
Snt cteva lucruri care m-au obsedat mereu de cnd s-a prăbuşit regimul sovietic. n primul rnd, raportul meu intim cu trecutul comunist, şi apoi, raportul actual cu el. ntotdeauna m-am ntrebat: ce aş fi fost, cum m-aş fi comportat eu, cum m-aş fi transformat dacă sistemul politic comunist ar mai fi continuat? N-am un răspuns.
Dacă mă gndesc totuşi mai bine, cred că aş avea un răspuns, care nu ştiu dacă e valabil şi pentru alţii. E răspunsul meu la propria mea ntrebare, la propriile mele obsesii. Şi răspunsul se găseşte n aceste rnduri.
Ce am vrut cu aceste nşiruiri de amintiri? Am vrut să-mi exprim cteva gnduri esenţiale. Mai nti, lumea n care am trăit nu a fost nici att de rea şi nici att de bună pe ct cred unii sau alţii. Faţă de această lume din care am ieşit nu ar trebui să ne raportam cu ură, dispreţ, dragoste sau ignoranţă, ci trebuie doar să ncercăm să o nţelegem şi să ne-o asumăm.
n al doilea rnd, ceea ce am trăit nu e neapărat greaua moştenire, ci un dat, o realitate care e şi rea dar şi bună. Important este ce facem cu ea, cum ştim să o gestionăm şi să o valorificăm.
O altă concluzie deranjează şi incomodează semnificativ astăzi: faptul că, din punctul meu de vedere, ntre lumea din care am ieşit şi lumea n care am intrat nu există o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea n care am trăit era axată pe represiune politică, lumea n care am intrat e bazată pe represiune economică. Snt două feţe ale aceleiaşi monezi. Ambele snt forme de represiune şi de control. Ambele ne controlează şi ne subordonează; ncearcă să ne transforme n sclavi şi maşini care răspund unor comenzi prestabilite. Ambele spală creiere la fel de perfid şi ne alienează la fel de eficient. Afirm acest lucru fără a fi partizanul vreunei părţi, ci ca un cinic ce ncearcă să-şi păstreze gndirea lucidă.
n ultimul rnd, după cele afirmate mai sus, susţin că nu trebuie să ne ncredem n nici una din lumile politice posibile, ci trebuie să le chestionăm, să le interogăm, să nu ne subordonăm, ci să rezistăm, ncercnd chiar să schimbăm ceva. Cred că un astfel de raport poate face lumea puţin mai bună. Fireşte, nu trebuie să uităm că lumea n care trăim poate să dispară, să se transforme, iar lumea care a fost poate să revină, să capete noi forme. Fiecare pe baricada sa, am crezut, şi unii ncă mai cred, că mai degrabă va veni sfrşitul lumii dect că va dispărea comunismul sau capitalismul.
Cum m-aş fi comportat eu n vechea lume? Ca n lumea nouă. Compromisurile noastre n lumea nouă snt identice cu compromisurile pe care le-am făcut n lumea veche. Am convingerea că nimic nu s-a schimbat esenţial cu noi n raporturile cu stăpnii noştri, vechi sau noi.
super frumoasa. eu n-am crescut in perioada in care sa prind filmele (de aia nu-mi sunt aproape), dar desenele animate le-am prins