Motto
“”Cte o dată trebuie să aprind lumina
ca să văd ct sunt de ticălos””
Jucătorul
Bătuse vntul de răsturnase iarba.
La un moment dat se oprise şi,iar ncepu cu picături de apă.
Ploua.
Ploaie rece de toamnă,cu miros de coji de nuci şi frunze căzute.
ntr-un trziu se opri.
nti veni trei,apoi două şi pe urmă restul pnă la unsprezece vrăbii.
n spatele unui gard iarba crescuse toată vara şi făcuse sămnţă.
Mă uitam la stolul de vrăbii cum ieşiseră la sămnţă ca oile la nchinatul mieilor.
Erau unsprezece şi aleseseră fără nici un cuvnt şeful,un vrăbioi zburlit şi spălăcit de lumină şi ntuneric,purtnd vrsta ntegului stol n ciocul tocit.
Avea experienţă.
Lăsaseră de pază,mai la o parte o imitaţie de vrabie,o dansatoare.
Din cnd n cnd,băgă capul sub aripă şi şi număra visele aeriene.
Atacaseră tufa de iarbă,frontal şi pe ambele flancuri,folosind ceva din legile războiului inventate de Napoleon.
Ridicau capul,fixau locul unde vroiau să ajungă şi loveau scurt şi sigur fără mişcări inutile pnă terminau de consumat spicul.
Din stol se desprinsese perechea dansatoare,o corabie cu furtuna ascunsă n tuleele scurte,avnd felul lui masculin de a ajunge la spic.
Se arunca pe plantă cu capul lui pletos,nchipuidu-şi celebrii berbeci.
Spărgea porţile prin care acel firişor şi ascundea copii,privea calm ca un războinic perfecţionat.
Mă nşelasem,era un adevărat jucător de baschet,care ştia să-şi arunce cu destulă precizie la coş.
La un moment dat ridică capul.
Simţise ceva sau I se păruse.
Paznicul era calm.
Jucătorul continua să sară şi să prindă spice ca niciodată n viaţa lui.
O umbră se furişă n iarbă,l fixă un timp,apoi se aruncă asupra lui sub o curbă de cometă cu toată agerimea unei pisici.
Ghiarele unei labe l imobiliză de o aripă.
Stolul zbură cu furie şi spaimă departe de scena odioasă cu ţipete protestatare.
Se zbătu fără nici o şansă pnă cnd gura pisicii i prinse capul şi trosnetul sec punnd capăt agoniei.
Arbitrajul era incorect.
Jucătorul plătea cu viaţa lui victoria coechipierilor alungaţi de pupilele deformate.
Acum se aflau aproape de sufletul lui sfrşit.
Soarele,singurul spectator,plecă,de după deal se auzi oful lui.
Muri.
n lipsa jucătorului vntul ncerca să se ridice din iarbă murdar de snge,privind la paznic.
Scaunul lui galben,se legăna n răsuflări dese.
Fugise şi el.
“”Cte o dată trebuie să aprind lumina
ca să văd ct sunt de ticălos””
Jucătorul
Bătuse vntul de răsturnase iarba.
La un moment dat se oprise şi,iar ncepu cu picături de apă.
Ploua.
Ploaie rece de toamnă,cu miros de coji de nuci şi frunze căzute.
ntr-un trziu se opri.
nti veni trei,apoi două şi pe urmă restul pnă la unsprezece vrăbii.
n spatele unui gard iarba crescuse toată vara şi făcuse sămnţă.
Mă uitam la stolul de vrăbii cum ieşiseră la sămnţă ca oile la nchinatul mieilor.
Erau unsprezece şi aleseseră fără nici un cuvnt şeful,un vrăbioi zburlit şi spălăcit de lumină şi ntuneric,purtnd vrsta ntegului stol n ciocul tocit.
Avea experienţă.
Lăsaseră de pază,mai la o parte o imitaţie de vrabie,o dansatoare.
Din cnd n cnd,băgă capul sub aripă şi şi număra visele aeriene.
Atacaseră tufa de iarbă,frontal şi pe ambele flancuri,folosind ceva din legile războiului inventate de Napoleon.
Ridicau capul,fixau locul unde vroiau să ajungă şi loveau scurt şi sigur fără mişcări inutile pnă terminau de consumat spicul.
Din stol se desprinsese perechea dansatoare,o corabie cu furtuna ascunsă n tuleele scurte,avnd felul lui masculin de a ajunge la spic.
Se arunca pe plantă cu capul lui pletos,nchipuidu-şi celebrii berbeci.
Spărgea porţile prin care acel firişor şi ascundea copii,privea calm ca un războinic perfecţionat.
Mă nşelasem,era un adevărat jucător de baschet,care ştia să-şi arunce cu destulă precizie la coş.
La un moment dat ridică capul.
Simţise ceva sau I se păruse.
Paznicul era calm.
Jucătorul continua să sară şi să prindă spice ca niciodată n viaţa lui.
O umbră se furişă n iarbă,l fixă un timp,apoi se aruncă asupra lui sub o curbă de cometă cu toată agerimea unei pisici.
Ghiarele unei labe l imobiliză de o aripă.
Stolul zbură cu furie şi spaimă departe de scena odioasă cu ţipete protestatare.
Se zbătu fără nici o şansă pnă cnd gura pisicii i prinse capul şi trosnetul sec punnd capăt agoniei.
Arbitrajul era incorect.
Jucătorul plătea cu viaţa lui victoria coechipierilor alungaţi de pupilele deformate.
Acum se aflau aproape de sufletul lui sfrşit.
Soarele,singurul spectator,plecă,de după deal se auzi oful lui.
Muri.
n lipsa jucătorului vntul ncerca să se ridice din iarbă murdar de snge,privind la paznic.
Scaunul lui galben,se legăna n răsuflări dese.
Fugise şi el.
