Duminică, 18 iulie, la ora 19.30, Ambasada Germaniei în R. Moldova invită toţi melomanii într-o "Croazieră pe fluviile Terrei". Acesta este genericul concertului de muzică clasică în aer liber, eveniment pe care nemţii îl organizează, al treilea an consecutiv, la Teatrul de Vară. Cei prezenţi în amfiteatrul din Valea Morilor vor fi însoţiţi în călătoria imaginară de către Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale (FN), cu Mihail Secichin la pupitrul dirijoral, şi de către Capela Corală Academică "Doina", condusă de Veronica Garştea. Iar partiturile solo vor fi susţinute de mezzo-soprana Regina Lochner, tenorul Igor Macarenco, solist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, şi acordeonistul Vitalie Advahov.
Precum sugerează invitaţia, programul concertului include creaţii muzicale, având ca sursă de inspiraţie fluviile şi râurile din întreaga lume: uvertura la opera "Aurul Rinului" de R. Wagner,"Poemul despre Nistru" de Ştefan Neaga, "Legenda Rinului" de H. Mahler, celebra arie a lui Cavaradossi din opera "Tosca" de G. Puccini, a cărei acţiuni se desfăşoară pe malul Tibrului, uvertura "Zorile pe râul Moscova" din opera "Hovanşcina" de M. Musorgski, "Cascada pariziană" de Eugen Doga ş.a.
Concertul se va încununa cu popularele valsuri dedicate Dunării, fluviul care uneşte întreaga Europă: "Dunărea albastră" de austriacul J.Strauss şi "Valurile Dunării" de românul J. Ivanovici, varianta integrală a acestuia fiind interpretată în premieră în R. Moldova.
Iniţiativa organizării concertelor "Classics" la Chişinău aparţine prim-secretarului Ambasadei Germaniei la Chişinâu, Regina Lochner. Pasionată de muzică, practicând, totodată canto-ul, pe care îl consideră un hobby, dna Lochner, pe parcurusl carierei sale diplomatice la Chişinău, a evoluat ca solistă în cadrul a numeroase concerte. Intrebată cum califică climatul cultural din R. Moldova, dna Lochner a spus că, aici, domeniului culturii i se acordă extrem de puţină atenţie şi surse financiare, constatând că oamenii de artă care, în pofida tuturor privaţiunilor creează lucruri extraordinare, sunt nevoiţi să activeze în nişte condiţii inacceptabile în alte spaţii.
In caz de ploaie, concertul nu va fi amânat, ci va avea loc la FN, la 20.00. Intrarea va fi liberă.