Xenofobia de stat : o noua valoare a UE

Mda, foarte buna argumentatia lui Mirk. Si faptul ca unora nu le venea sa creada ce spunea, ca apoi el sa le dovedeasca cu link-uri realitatea, e cea mai clara dovada ca ceva acolo nu-i tat cum trebu.
Hai sa explic amu si yo ce voiam sa spun in pagina precedenta, ca sa nu para retardata interventia mea fatza cu o atat de geniala demonstratie. Ma refeream anume la viclenia lui ca de fiecare data cand aduce un subiect in discutie, nu se stie de ce, sa strecoare si cate o lovitura subtila, dar mult mai eficienta decat orice injuratura directa, la adresa Romaniei. Iata si acum ce a reusit sa faca. I-a adus in prim-plan indata minoritatea ei problematica, ca un pericol la fel de mare, daca nu si mai si, ca si cel musulman. Adrenalina si-a asumat naiva toti tiganii francezilor, desi acolo sunt vreun milion, din toate tarile estice si locali. A mai bagat si in al doilea mesaj o imagine de cosmar unde moldovenii din Europa vor fi mutati in custi romanesti. Foarte eficient.
Doar atat ca Romania ne-a ajutat totdeauna si din tot sufletul cu integrarea, si asta chiar impotriva conducatorilor nostri care nu stiu ce vor. Iar daca va fi vreodata sa fie vreun moldovan inchis in vreo cusca europeana, tot romaneasca e cheia cu care ne sta la indemna sa ne deschidem. So genialitatea lui Mirk e, pana una alta, una de femeiusca care nu stii de ce s-a suparat pe tine si iti tot strecoara rautatzi subliminale in fiecare conversatie. Cand o sa se opreasca din asta am sa incep si eu sa il iau mai in serios.
 
ok, greenfox, nu pot decat sa te aplaud... si sa recunosc ca discursul tau intortocheat pe care nici 1% din acest forum nu are rabdare sa il citeasca, dar de care cred ca tu esti foarte, foarte mandru este mai bun decat al meu... la sigur tu nu ai fi facut asa o greseala, mai ales ca ai destul timp la dispozitie sa iti verifici mesajele destepte pe care le scrii, avand in vedere ca alta treaba nu ai...

deci, sunt si eu de acord ca nu trebuie sa ne mai certam si sa incheiem acesta discutie...

ps: daca esti asa destept, o sa gasesti regulamentul si o sa il citesti singur singurel... si sigur o sa il intelegi si nu o sa ai intrebari :)
 
Linx;208620 said:
... si asta chiar impotriva conducatorilor nostri care nu stiu ce vor

Conducatorii VOSTRII :rolleyes: stiu ce vor si sunt chiar foarte siguri pe ei...problema e ca cei care au votat habar n-aveau. Cum iti asterni patul asa dormi.
 
e "vostri"
Prea atotstiutor postul tau. Nu pot contrazice asa ceva.

Mie chiar imi place de Greenfox. Adrenalina, iarta-l. :frosty:
 
Cine si-a luat Dilema Veche de saptamana asta, ati citit cumva si articolul "Intre doua lumi"? (semnat Cristina Hermeziu). Eu l-am cautat in varianta on-line, dar inca nu a aparut.

E un articol despre istoria unui cuplu care a emigrat in Franta fara acte in regula. Ambii sunt cetateni ai Republicii Moldova si au plecat din tara din cauza saraciei.

Este, cu siguranta, imaginea particularizata a atator alte cazuri de emigranti.
Am pomenit de acest articol pentru ca vine in sensul celor discutate aici.
Si pentru ca, daca adrenalina nu are increde in site-urile oferite mai sus, uite ca avem si ziare care ne vorbesc de acelasi lucru (si dilema veche nu-i orice ziar).

Pe de alta parte, nu mi se pare deloc normal sa spui ca daca niste tigani isi vedeau de treaba lor de nu stiu de cata vreme langa un hotel parizian, atunci situatia nu este chiar atat de nasoala (asa cum pare a spune adrenalina). Si asta din 2 motive: in primul rand, faptul niste tiganasi sunt lasati sa zburde fara restrictii pe strazile Parisului nu atenueaza cu nimic situatia altor muritori de foame (cu atat mai mult a celor detinuti). Apoi, pentru ca, desi lasati in voia lor, problema tiganilor de care s-a pomenit nu este cu nimic rezolvata. A fi lasat sa cersesti nu e tocmai o solutie demna de luat in seama, nu-i asa?

Cam atat am avut de spus.

p.s fulcanelli, fratello, de cand ma cunosti 'neata ca sa ma poti face ipocrit? ai dat-o sh tu cu mushi'n fasole...
 
nu te cunosc si nici nu ard sa te cunosc ; esti ipocrit (& ignorant*) in ceea ce sclipesti pe forum (mai ales la capitolul "occidentalii falsi") ...

* faza cu articolul despre istoria unui cuplu
 
Ok.

Ii spui cuiva ca este ipocrit cand este fatarnic, mincinos, cand pretinde a fi ceea ce, de fapt, nu este. Daca nu ma cunosti, cum poti sa ma faci ipocrit?

Si care-i faza cu istoria unui cuplu? Cum ai asociat ingoranta mea cu articolul despre care am pomenit?
 
nu am spus ca asta face sa fie mai putin naspa, greenfox. am spus doar ca exista diferite puncte de vedere... adica, asa cum pe aceste siteuri exista un anumit tip de povesti, eu de ex pot sa vin cu o poveste total opusa...

poti sa ma faci proasta sau cum vrei, dar faptul ca eu nu am incredere deplina in aceste situri, este dreptul meu... daca ar fi sa cred tot ce se scrie pe net, art trebui sa cred ce scrie pe patriot.md... de exemplu sau pe siteuri care neaga Holocaustul sau alte si alte exemple...

plus ca nu imi place ca se trateaza problema doar dintr-o directie, atata tot. iar reactia ta doar imi spune ca aici nimeni de fapt nu este sincer.

cred ca atat am avut si eu de spus. fiecare crede ce vrea....
 
Pai, adrenalina, exemple total opuse inca nu am vazut. Daca aici se discuta despre familii detinute si nenorocite, atunci tu ar trebui sa ne dai exemple de emigranti care au fost intalniti cu paine si povidla pe masa.

Si nu e vorba de o lipsa de sinceritate. Eu nu neg ca ar exista si contra-exemple! Este interpretarea ta cand spui ca nu sunt sincer, si nicidecum ca lucrurile chiar asa stau.

Apoi, tu te plangeai ca situatia este mult mai grava in Rusia sau China. Parca Mirk spunea ca ar fi banal sa pomenim aceste exemple. Asadar nici un fel de unilateralitate: se discuta aici exemplul UE pt ca este mai socant - caci aici recunoastem leaganul drepturilor omului, a umanismului si, in acelasi timp, sfidarea acestora.
 
pt Mirk, greenfox et Co. Topicul e aberant. Nici America nici Europa nu au sisteme perfecte si nici nu afirma ca ar avea sisteme perfecte, dar dupa proportia de cetateni impliniti (vorbim de calitatea vietii) este cea mai mare de pe aceasta planeta. sistemul occidental este bazat pe domnia legii (fiind un deziderat care nu functioneaza perfect), iar legea este oarba si rece, lipsita de compasiune.

Sunt tarile exportatoare de migranti vinovate de saracia lor? de multe ori da, de multe ori nu. Europa si vestul sunt dispuse sa ajute si ofera tot felul de forme de ajutor restului lume dar doar atat cat sa nu isi scada propriul standard de viata (UE nu este fundatie de caritate sau organizatie crestina)

Sunt ridicole comentariile unui cetatean al unui failed state care furnizeaza migranti care nu respecta legea care are o societate profund xenofoba (unii sunt anti rusi, unii anti romani, unii anti occident si toti antitigani) care este responsabila de saracia propriei populatii si de gradul educational.

Din sanul unor asemea unhappy places mai apare cate unu care mimeaza a avea un mind of his own (de tipul Mirk sau Mihai Contiu) care ne arata ca nici cei mai buni nu sunt perfecti. Foloseste la ceva? Moldova are de ales Occident sau Rusia sau o a treia cale nealinierea. Nu are decat sa o faca dar sa o faca odata ca s-a plictisit o lume intreaga de anacronismul basarabean iar trasul de timp e agonie lunga moarte sigura (lucru care e evident in falimentul economic-social etc). Insa lectii de drepturile omului, umanism si tolerantza dinspre o tara condusa de o minoritate xenofoba care expulzeaza preoti pe criterii etnice, a avut acum 16 ani un mini razboi interetnic, si care umplu vestul de migranti sunt absolut ridicole.
 
Un mare francez sustinea candva ca bunul-simt este « lucrul cel mai drept impartit in lume ». O fi fost asa pe vremea lui, azi insa, citind unele comentarii de peacest forum, imi spun ca bunul-simt trebuie sa fi devenit o calitate rara, inaccesibla chiar si insilor cu ceva studii universitare. Dovada ca poti sa-ti rozi pantalonii pe scaunele unei facultati, ramanand totusi cu judecata stramba si mintea ingusta.
Ce ne murmura bunul-simt in fata spectacolului rusinos al centrelor de dententie pentru imigranti ? Cand ai pastrat cateva farame de omenie in tine, iti zici ca e dezumanizant sa pedepsesti o familie cu copii, privand-o de libertate, pentru ca a batut la usa ta cerandu-ti o mana de ajutor. A batut la usa ta fiindca tu esti cel care strigi in gura mare ca-ti pasa mai mult decat altora de soarta oropsitilor, ca esti un aparator sincer si convins al drepturilor omului, drepturi printre care e si acel de a se alimenta decent, dreptul de a nu crapa de foame si de boli. Cand te declari un model de umanitate pentru altii, trebuie sa raspunzi solicitarilor conform modelului pe care-l reprezinti. Altminteri esti un impostor. Cu alte cuvinte, nu e vorba de a fi perfect, ci de a fi fidel valorilor pe care le propavaduiesti. Atunci insa cand ii inveti pe altii ce inseamna drepturile omului, cand critici zgomotos violarea acestora pe alte meleaguri si in acelasi timp te comporti ca o bruta cinica fata de cei care au crezut in discursul tau umanist venind sa-ti implore ajutorul, te faci vinovat de necinste si de falsificarea unui ideal. Poti trada un ideal pentru ca-ti dai seama ca nu poti trai din el, pentru ca te impiedica sa ramai acel bun consumator dobitoc satisfacut de sine ? Vestul ne invata ca putem, fara nici o remuscare. Ba chiar si ne mai invata ca e normal sa-ti revopsesti dezonoarea in culorile rationalitatii economice. « Avem solutii si omenie pentru noi, nu si pentru voi ».

Un destept ma intreba mai sus ce drept am eu, un rupt in c.ur amarat originar dintr-o tara napastuita, sa cer socoteli fruntasilor democratiei si aparatorilor dreptului omului cu conturi bancare bine garnisite. Intr-adevar, ce drept ai sa te rastesti la un prof de bune maniere ce-ti da cu bata-n cap cand il suprinzi escrocandu-si elevii ?
 
Mai mirk, lucrurile sunt fff simple. Acum 5-10 ani si eu eram rupt in cur dintr-un semi failed state. Am muncit am votat cum trebuie si repet am muncit fff mult fara sa ma mai plang (cum faceam initial acum cativa ani si mi se parea si mie ca vestul e de vina pt toate relele si povesteam cum chiar pe bune strabunicamiu a murit pe prispa uitandu-se pe cer si asteptand americanii sa vina sa ii dea pamantul inapoi). Acum muncesc 50+ ore pe sapt uneori si sambata si fac 1400 de euro in bucuresti, am garsoniera mea si imi e ok. E greu dar e bine si sunt multumit cat de cat de viata mea. Si nu ii judec pe altii mai smecheri ca mine mai educati, mai instariti sau mai realizati. Nu ii judec nici pe cei mai nefericiti si mai neadaptati decat mine daca stau in banca lor. Dar cand vine cate unu si arata cu degetu spre aia mai evoluati pana la urma darwinist vorbind ma infurie teribil. Viata e ffff dura dar nu e chiar asa nedreapta cum au unii senzatia (este uneori dar in ansamblu nu e chiar asa).
 
Mentalitatea occidentala fata de outsideri se rezuma asa:

1. Eu te ajut aratandu-ti cum am ajuns aici (puterea exemplului si consultanta) si iti dau cat sa nu mori de foame

2. Nu te voi lasa sa imi invadezi spatiul dar daca te strecori o faci pe riscul tau putand fi expulzat iar daca te tolerez la mine acasa joci dupa regulile casei mele
 
O ultima remarca pt ca am fost cam brutal cu mirk. Daca esti cetatean occidental ai dreptul, chiar obligatia sa critici ceea ce nu functioneaza in societatea ta pt ca dialectica este motorul democratiei. Ca outsider nu ai acest drept (adica poti sa o faci dar esti ridicol). In schimb occidentul nu are dreptul sa dea lectii sistemelor diferite (iran, china) dar poate taxa oricat de dur impostorii care pozeaza drept democratii (sau au aspiratii occidentale, vorbesc despre spatiul ex sovietic)
 
Chiar imi pare rau ca nu am dat pe forum un ultima vreme. DIn mai multe motive: am ramas rupt de comunitate si in acelasi timp nu am putut sa imi aduc aportul la discutii. Vad ca intre timp am dat-o pe stangisme extreme, iar eu nu am putut fi aici ca sa joc rolul avocatului diavolului si al dusmanului poporului - popoarelor in acest caz. Si ce discutie! Cate opinii, cate afirmatii!

Mare galagie mare, fratilor. Uniunea Europeana, acest rai ai nemancatilor planetei, al maghrebienilor pusi pe jaf si al musulmanilor indignati a exista si altceva decat Islamul victorios si civilizator, al africanilor veniti pe vapor sau sub vapor, risca sa se duca pe apa sambetei, ne zice indignat tov. secretar general Mirk. De ce? Pentru ca europenii, in xenofobia lor virulenta, au inceput sa se sature de imigratia ilegala. Solutia lor? Internarea in lagare si expulzarea. Nu stiu de unde isi ia el informatiile, nu imi dau seama daca nu de pe vreo Indymedia frantuzeasca, dar... vai, ce tragedie! Auzi, domnule, culmea nesimtirii! Sa nu vrei sa primesti in casa ta vizitatori nepoftiti care:
1. vor sa devina membri ai familiei;
2. vor incepe sa iti spuna cum sa mergi, sa te imbraci, ce poti sa gandesti, a mananci etc. astfel incat sa nu le jignesti conceptia primitiva asupra lumii.

Mirk said:
Ma consolez cu gandul ca avem razbunatorii nostri : oastea de tigani romani lansata la asaltul unei Europe salonarde ce se sclifoseste in van, ingradindu-se cu centre de detentie. Noua, "barbarilor" secolului ce a inceput, ea nu mai inspira nici respect si nici mila
Ce satisfactii de rahat poti sa ai, stangistule. Razbunatorii nostri. Ma rog, pentru inceput te atentionez ca tiganii sunt cel mult razbunatorii tai. Apoi, iti sugerez sa dai o raita prin DEX, ca sa te lamuresti ce inseamna barbar. Iubitii tai tigani, musulmani, africani etc. intra cu mult succes la capitolul barbari.

Basarabinho said:
Nu, nu-i apar pe musulmani! Dar, oare cati musulmani mor in fiecare zi in Iraq si Afghanistan din cauza americanilor considerati crestini, cati palestinieni mor de maina evreilor sionisti??? Nu asvrea sa apar pe cineva sau sa acuz, spun doar ca anumite fapte nu pot fi justificate in niciun fel, oricare ar fi metoda de manipulare...
Prefer dreptatea...care e undeva la mijloc...
Nimic nu este mai amuzant la inceputul zilei decat un relativist tembel, iar de astia e plin pamantul nostru in ultima vreme. Holy Terra e dusa cu pluta. Dreptatea e la mijloc ne spune Basarabinho, dupa ce bate campii cu musulmanii casapiti de americani (?!) si "palestinienii" omorati de "sionisti".Maestre, matale nu prea ai fost pe aceeasi planeta cu noi. In irak musulmanii se omoara intre ei ;), iar in frumoasa "Palestina", vezi ca ti-a scapat ceva: Hamas, Fatah, atentate, ucicederea premeditata a israelienilor, antisemitism feroce etc. etc. etc.


Mirk said:
Indignarea mea e intr-adevar selectiva. Ar fi banal si intrucatva fastidios sa arat cu degetel catre o China sau o Rusie, prefacandu-ma ca descopar faptul ca acolo drepturile omului sunt zilnic calcate in picioare. E ca si cum te-ai cracana de mirare ca lupul papa caprioare.

Ceea ce e insa mult mai revoltator e sa vezi ca tarile care isi aroga dreptul de a judeca o China sau o Rusie se comporta, in principiu, cam tot asa ca acestea din urma. A te declara civilizat si, in acelasi timp, a fi capabil sa inchizi in custi cu gratii din fier familii intregi, pentru simplul motiv ca au venit la tine sa ceara o bucata de paine, e ceva mult mai grav decat imoralitatea asumata a dictatorilor, e o necinste, o perfidie diabolica. A lipsi de libertate familii cu copii timp de 18 luni, dandu-le de inteles ca unica lor crima e ca sunt lihnite de foame si au crezut in discursul tau umanist, e strigator la cer
Indignarea este prosteasca, Mirk. Nimeni nu este obligata sa primeasca pe toti napastuitii soarte. Absolut nimeni. Obligatia morala a europenilor este in primul rand fata de ei, dupa aceea fata de ceilalti, iar europenii astia pe care ii injuri tu au facut deja mult prea multe. Franta a primit milioane de imigranti, multi venind cu familie cu tot. Frattini a spus acum cateva luni a UE are nevoie de 20 milioane de imigranti. Unde vezi tu xenofobie? Astia au ajuns sa nu mai poata gandi in propria lor tara, iar elitele marxiste ale Vestului nu contenesc sa vorbeasca despre nevoia de imigranti si nevoia imigrantilor de a le fi respectate cele mai absurde cerinte posibil. Si tu imi spui ca Vestul nu are cum sa dea lectii Chinei si Rusiei. Baiatule, esti dus cu pluta cum nu-ti poti imagina, iar aia care te cred...

Vesnic ofensati. Azi, Copenhaga
Veşnic ofensaţi. Azi, Wikipedia
Veşnic ofensaţi. Azi, episcopul de Rochester

Solara said:
Sfinx, ideea nu e sa-i primesti in casa si sa-i asezi cu tine la masa, ci sa nu-i dai cu bata afara din casa si nici sa nu-i tii legati in beci.
Vai, ce dragut! Cata noblete! Nu vrei sa le dam si un premiu pentru ca au intrat in casa pe geam? Afla ca din punctul meu de vedere, a-i inchide undeva este in principiu neproductiv. Prefer sa ii expulzez pe loc, fara sa mai imi cheltui banii pe ei.
 
Husky40;208816 said:
Nimic nu este mai amuzant la inceputul zilei decat un relativist tembel, iar de astia e plin pamantul nostru in ultima vreme. Holy Terra e dusa cu pluta. Dreptatea e la mijloc ne spune Basarabinho, dupa ce bate campii cu musulmanii casapiti de americani (?!) si "palestinienii" omorati de "sionisti".Maestre, matale nu prea ai fost pe aceeasi planeta cu noi. In irak musulmanii se omoara intre ei ;), iar in frumoasa "Palestina", vezi ca ti-a scapat ceva: Hamas, Fatah, atentate, ucicederea premeditata a israelienilor, antisemitism feroce etc. etc. etc. .
Ok, vad ca te crezi cel mai destept aici si cu parerea cea mai reala asupra lumii... E, tinere cu vederi de dreapta, cand imi fac ceva timp iti raspund... Ciao!!
 
Husky, ai idee cat de disperat trebuie sa fii ca sa ajungi sa faci 600-1200 km intr-o barca cu motor sau in una pneumatica?
 
Basarabinho > Cel mai destept nu, dar pot sa recunosc un prost cand il vad. ;)

Solara > Foarte disperat, dar nu e problema mea, a ta sau a celor din Vest. Occidentalii astia caracterizati de alde mirk drept "xenofobi" si-au facut un obicei din a arunca banii pe ferastra atunci cand vine vorba de Africa, iar toleranta fata de imigranti a fost extrema. De cand cu bunele obiceiuri socialiste, au devenit in buna masura chiar dependenti, culmea ironiei, de oameni care nu se remarca in mod deosebit prin harnicie sau cinste. Milioanele de imigranti au ajuns in Europa, problema e ca au uitat sa mai plece.

Imi pare foarte rau, aia sunt oameni ca noi, asa ca sunt responsabili pentru ceea ce isi fac unii altora. Solutia nu este mutarea Africii in Europa, ci transformarea ei in ceva cat de cat normal, daca asa ceva poate fi posibil vreodata.
 
Back
Top