Posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu cu argumente rationale
Totusi sint multi care tagaduiesc fie existenta lui Dumnezeu, fie posibilitatea cunoasterii lui, dupa cum altii tagaduiesc necesitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte si posibilitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte materialistii si pozitivistii agnostici, din a doua, fideistii, traditionalistii, intuitionalistii si pragmatistii.
Materialismul monist neaga existenta oricarei alte realitati in afara de materie. Materia este unicul principiu al lumii si singura forma a existentei. Chiar ceia ce numim noi suflet nu este decit o forma derivata si evoluata a materiei.Fireste ca potrivit tezei materialiste, nu poate fi vorba de existenta lui Dumnezeu.
Materialismul este o forma demult perimata.Cugetarea stiintifica moderna a trecut peste eroarea materialista.Materia nu s-a putut organiza de la sine, iar spiritul este o realitate de sine statatoare, pe care materia, daca nu o poate explica nici nu o poate expulza.
Agnosticismul (de la grecescul gnosis si a privativ), profesat de pozitivism, se deosebeste de materialism, se deosebeste de materialism prin ceea ca el nu neaga direct existenta divinitatii, ci o declara inaccesibil cugetarii omenesti si deci necognoscibila. Agnosticismul a aparut intii ca o simpla forma metodologica la Hamilton(filozof kantian englez, 1788-1856), si Huxley(cunoscut naturalist englez, 1825-1895), care preconizaunumai ignorarea absolutului, si a evoluat pina la eliminarea oricarei idei de absolut din sfera existentei, la intemeietorul pozitivizmului, Auguste Comte.O pozitie intermediara reprezinta Herbert Spencer(1820-1903), care este reprezentantul tipic al agnosticismului metodologic.Pentru el absolutul nu se poate cunoaste si nu se va cunoaste niciodata."Filosofia si religia, zice Spenser, in primul capitol al lucrarii SISTEM DE FILOSOFIE SINTETICA, au cautat in zadar sa determine prin notiuni ceea ce este indeterminabil.Rolul si limita cunoasterii sunt reduse numai la interpretarea fenomenelor.Filosofiei ii revine sarcina de a sintetiza aceste interpretari, renuntind la tot ce poate fi dincolo de ele;religiei, sarcina de a intretine constiinta acestui incognoscibil, care nu e cunoscut si nici nu poate fi cunoscut vriodata ".Auguste Comte transforma insa agnosticismul metodologic in unul metafizic.Dupa el, nu exista un necunoscut, fiindca indaratul fenomenelor nu mai existanimic care sa constituie acest necunoscut.Teologia si filosofia sunt forme perimate ale cugetarii, care a trecut de mult peste aceste stadii primitive spre a ajunge la stadiul stiintei pozitive.
Toata metafizica pozitivista contine in sine o stranie si organica contradictie. Caci a vorbi de fenomen - adica de ceva care ne apare, phainomenon- si a tagadui existenta a ceia ce ne apare "in fenomen" - noumenon, este cel putinun non-sens.De aceia insisi adeptii imediati ai pozitivismuluicomitianau trebuit sa renunte la aceasta teza radicala, adoptind o metafizica idealista care, inclusa in domeniul cercetarilor pozitiva speciale, sa fie postulata ca integrare adatelor pozitive pentru cunoasterea realitatii integrale.De altfel Comte a fost insusi inconsecvent fata de doctrina sa, intrucit, desi nega religiei orice obiect si orice realitate, a terminat prin a institui el insusi o religie, aceea a "umanitatii zeificate" - le Grand ETRE.
Baza Agnosticismului o formeaza insa idealismul criticist al kantianismului, care tagaduieste posibilitatea cunoasterii prin ratiune a existentei lui Dumnezeu.Cugetarea noastra,zice Kant, e legata de fenomenele sensibile ale intuitiei, timp si spatiu, si de formele categoriale ale inteligentei. Acestea, valabile in cercul fenomenelor, nu-si pot depasi limitele.De aceea mu se poate cunoaste lucrurile in sine, ci numai ceea ce ne apare noua din ele- fenomenele lor.
Absolutul este intangibil si incognoscibil pentru inteligenta noastasi chiar daca, din punct de vederemetodologic,ratiunea noastra postuleaza o fiinta suprema, aceasta nu este decit o simpla idee, un ideal pentru inchegarea, intr-un tot sintetic, a fenomenelor, si nu o realitate.Existenta spatiu si n-are nici un inteles in lumeafenomenelor date in timpsi in spatiu, si n-are nici un inteles in lumea absolutului.
Teoretic deci, Dumnezeu nu se poate cunoaste, nici nu se poate vorbi despre existenta Lui.Intrucit insa din punct de vedere moral, existenta lui Dumnezeu este absolut necesara, si nu ca ideal,ci ca o realitate, aceasta existenta se impune ca o necesitate a ratiunii practice cu atita tarie, incit"lumea ratiunii trebuie suspendata, pentru a face loc credintei", zice Kant.
Deci dupa Kantism, se neaga putinta cunoasterii existentei fiintei divine prin ratiunea teoretica, dar nu si realitatea ei, care este afirmata de ratiunea practica.Aceasta excludere intre stiinta si credsinta, aceasta antonimie intre ratiuneateoretica si cea practica, porneste din dualismul in care se zbate intreaga filosofie kantiana.Cauza acestui dualism sta in reducerea existente numai la lumea fizica.Aceasta reducere insa nu se poate sustinenici macar din punct de vedere al kantianismului.Singur Kant spune:"a vorbi despre ceva care ne apare - fenomenul - fara a exista ceea ce apare - lucrul in sine, noumenonul - ar fi absurd(ibidem)"Insa tot atit de absurd este a afirma ca acest ceva care exista nu se poate cunoaste fiindca cunoasterea este conditia neaparata a existenteiPe realitatea acestei lumi invizibile a lucrurilor in sine se sprijinatot sistemul kantian si a reduce aceasta realitate la simple fictiuni, care sa fie o realitate,fara a fi acel als ob al kantianismului, inseamna a rezema sistemul insusi pe astfel de fictiuni.Aceasta lacuna a cautatKant insusi sa o corecteze, cladind cu credinta acolo unde a crezut ca trebuie sa distruga ratiunea.Deci, nici dinpunct de vedere al idealismului criticist nu se poate nega posibilitatea cunoasterii existentei fiintei divine.