Interviu cu parintele Savatie Bastovoi recomandati sa-l ascultati, foarte interesant.
http://www.ortodoxmedia.com/dn/0212-Pr-Savatie-Bastovoi__interviu.mp3
http://www.ortodoxmedia.com/dn/0212-Pr-Savatie-Bastovoi__interviu.mp3
Există Dumnezeu?
- Thread starter dixy
- Start date
Poate vrei sa spui ca tu stii ca la inceputuri a existat politeism si apoi a evoluat pina la monoteism?semidia said:
Cam nu te-as crede? ce facem cu evreii care este cel mai vechi popor si care a avut religie monoteista , mai degraba politeismul arata ca toate religiile existente au luat nastere din una singura!
Dovedirea Existentei lui Dumnezeu.
Religia ca fapt sufletesc este sentimentul de dependenta al omului fata de divinitate. Caracteristica acestui sentiment consta in faptul ca in el se contopesc toate functiile noastre sufletesti.Sentimentul religios nu este numai de natura sentimentala, numai de natura intelectuala sau volitionla, ci este o sinteza a tuturor.Toate facultatile sufletului participa in actul religios, dar nici unul in parte nu-l poate explica deplin.Religia crestina este singurar care garanteaza aceasta deplina manifestarea sentimentului religios,caci ea cere omului "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din tot cugetul tau" (MT.22,37).
In acest raport al omului fata de Dumnezeu sunt angajate deci toate functiile lui sufletesti: intelect, sentiment si vointa Dumnezeu trebuie cunoscut, sentimentul de dependentafinala fata de El trebui simtit si voia lui indeplinita.Punctul de plecare al oricarei religii este insa cunoasterea lui Dumnezeu, a raportului lui cu lumea si a indeplinirii acestui raport de catre om.Deci in primul rind, ceea ce se cere in religie este cunoasterea lui Dumnezeu, de care depinde existenta obiectiva si subiectiva a religiei. Simpla postulare a fiintei divine nu este suficienta pentru o religie pozitiva."Infinitul","nemarginitul","absolutul","ordinea morala" sau "ordinea ideala" cu care filosofia sau anumite sistemeteologice cauta sa identifice ideea de Dumnezeu nu au nimc comun cu religia. Acestea nu fac decit sa utilizeze in chip impropriu notiunea de Dumnezeu, care implica o realitate pozitiva, pentru abstractiuni goale de continutsi ca atare lipsite de inteles."Caci ori exista un Dumnezeu personal, Creator al lumii si proniator al ei, si atunci se poate vorbi de religie, sau nu exista, si atunci avem de-a face cu ateismul fatis" remarca pe drept cuvint cunoscutul istoric al filosofiei, Max Heinze.
De aceia, nici deismul , nici panteismul, si nici o alta constructie in afara de cea strict teista nu pot fi considerate drept religii. Pentru Dumnezeu este o realitate pozitiva, caci religia nu a zis niciodata"este un Dumnezeu", ci intotdeauna "aceasta este Dumnezeu", exprimind prin aceasta atit realitatea pozitiva a fiintei divine, cit si raportul de legatura personala fata de ea.Pentru filosofie, Dumnezeu poate fi un simplu concept limitativ, cu care se incheierealitatea lumii; pentru religie, El este elementul originar si activ cu careincepe adevarata realitate, imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta nu mai este acel"X"probabil al cugetarii filosofice, ci "Calea, Adevarul si Viata" , suprema realitate, prin care "totul tine si viaza". Daca cunoasterea lui Dumnezeu este o necesitate pentru religie, ea este cu atit mai evidenta pentru cea crestina, pentru care dumnezeiescul ei Intemeietor a spus :"Eu pentru aceasta am venit pe lume, ca lumea sa te cunoasca pe Tine adevaratul Dumnezeu si pe acela ce Tu l-ai trimis -- Fiul Tau".
Cunoasterea lui Dumnezeu este deci prima conditie a unei religii, si in special a celei crestine. Ea presupune in primul rind existenta Lui, caci a cunoaste ceea ce nu exista ar fi un non-sens. Existenta lui Dumnezeu ne este atestata in chip subiectiv prin actul sufletesc care afirma aceasta existenta, iar in chip obiectiv, fie pe cale supranaturala, a revelatieidivine, fie pe cea naturala, a luminilor ratiunii. Dumnezeu este cerut de ratiunea noastra ca principiu creator si guvernator al lumii, drept cauza absoluta si necesara a fenomenelor contingente, care nici in parte si nici in totalitatea lor nu pot da o explicatie suficienta a lumii si a vietii.
Religia ca fapt sufletesc este sentimentul de dependenta al omului fata de divinitate. Caracteristica acestui sentiment consta in faptul ca in el se contopesc toate functiile noastre sufletesti.Sentimentul religios nu este numai de natura sentimentala, numai de natura intelectuala sau volitionla, ci este o sinteza a tuturor.Toate facultatile sufletului participa in actul religios, dar nici unul in parte nu-l poate explica deplin.Religia crestina este singurar care garanteaza aceasta deplina manifestarea sentimentului religios,caci ea cere omului "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din tot cugetul tau" (MT.22,37).
In acest raport al omului fata de Dumnezeu sunt angajate deci toate functiile lui sufletesti: intelect, sentiment si vointa Dumnezeu trebuie cunoscut, sentimentul de dependentafinala fata de El trebui simtit si voia lui indeplinita.Punctul de plecare al oricarei religii este insa cunoasterea lui Dumnezeu, a raportului lui cu lumea si a indeplinirii acestui raport de catre om.Deci in primul rind, ceea ce se cere in religie este cunoasterea lui Dumnezeu, de care depinde existenta obiectiva si subiectiva a religiei. Simpla postulare a fiintei divine nu este suficienta pentru o religie pozitiva."Infinitul","nemarginitul","absolutul","ordinea morala" sau "ordinea ideala" cu care filosofia sau anumite sistemeteologice cauta sa identifice ideea de Dumnezeu nu au nimc comun cu religia. Acestea nu fac decit sa utilizeze in chip impropriu notiunea de Dumnezeu, care implica o realitate pozitiva, pentru abstractiuni goale de continutsi ca atare lipsite de inteles."Caci ori exista un Dumnezeu personal, Creator al lumii si proniator al ei, si atunci se poate vorbi de religie, sau nu exista, si atunci avem de-a face cu ateismul fatis" remarca pe drept cuvint cunoscutul istoric al filosofiei, Max Heinze.
De aceia, nici deismul , nici panteismul, si nici o alta constructie in afara de cea strict teista nu pot fi considerate drept religii. Pentru Dumnezeu este o realitate pozitiva, caci religia nu a zis niciodata"este un Dumnezeu", ci intotdeauna "aceasta este Dumnezeu", exprimind prin aceasta atit realitatea pozitiva a fiintei divine, cit si raportul de legatura personala fata de ea.Pentru filosofie, Dumnezeu poate fi un simplu concept limitativ, cu care se incheierealitatea lumii; pentru religie, El este elementul originar si activ cu careincepe adevarata realitate, imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta nu mai este acel"X"probabil al cugetarii filosofice, ci "Calea, Adevarul si Viata" , suprema realitate, prin care "totul tine si viaza". Daca cunoasterea lui Dumnezeu este o necesitate pentru religie, ea este cu atit mai evidenta pentru cea crestina, pentru care dumnezeiescul ei Intemeietor a spus :"Eu pentru aceasta am venit pe lume, ca lumea sa te cunoasca pe Tine adevaratul Dumnezeu si pe acela ce Tu l-ai trimis -- Fiul Tau".
Cunoasterea lui Dumnezeu este deci prima conditie a unei religii, si in special a celei crestine. Ea presupune in primul rind existenta Lui, caci a cunoaste ceea ce nu exista ar fi un non-sens. Existenta lui Dumnezeu ne este atestata in chip subiectiv prin actul sufletesc care afirma aceasta existenta, iar in chip obiectiv, fie pe cale supranaturala, a revelatieidivine, fie pe cea naturala, a luminilor ratiunii. Dumnezeu este cerut de ratiunea noastra ca principiu creator si guvernator al lumii, drept cauza absoluta si necesara a fenomenelor contingente, care nici in parte si nici in totalitatea lor nu pot da o explicatie suficienta a lumii si a vietii.
Posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu cu argumente rationale
Totusi sint multi care tagaduiesc fie existenta lui Dumnezeu, fie posibilitatea cunoasterii lui, dupa cum altii tagaduiesc necesitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte si posibilitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte materialistii si pozitivistii agnostici, din a doua, fideistii, traditionalistii, intuitionalistii si pragmatistii.
Materialismul monist neaga existenta oricarei alte realitati in afara de materie. Materia este unicul principiu al lumii si singura forma a existentei. Chiar ceia ce numim noi suflet nu este decit o forma derivata si evoluata a materiei.Fireste ca potrivit tezei materialiste, nu poate fi vorba de existenta lui Dumnezeu.
Materialismul este o forma demult perimata.Cugetarea stiintifica moderna a trecut peste eroarea materialista.Materia nu s-a putut organiza de la sine, iar spiritul este o realitate de sine statatoare, pe care materia, daca nu o poate explica nici nu o poate expulza.
Agnosticismul (de la grecescul gnosis si a privativ), profesat de pozitivism, se deosebeste de materialism, se deosebeste de materialism prin ceea ca el nu neaga direct existenta divinitatii, ci o declara inaccesibil cugetarii omenesti si deci necognoscibila. Agnosticismul a aparut intii ca o simpla forma metodologica la Hamilton(filozof kantian englez, 1788-1856), si Huxley(cunoscut naturalist englez, 1825-1895), care preconizaunumai ignorarea absolutului, si a evoluat pina la eliminarea oricarei idei de absolut din sfera existentei, la intemeietorul pozitivizmului, Auguste Comte.O pozitie intermediara reprezinta Herbert Spencer(1820-1903), care este reprezentantul tipic al agnosticismului metodologic.Pentru el absolutul nu se poate cunoaste si nu se va cunoaste niciodata."Filosofia si religia, zice Spenser, in primul capitol al lucrarii SISTEM DE FILOSOFIE SINTETICA, au cautat in zadar sa determine prin notiuni ceea ce este indeterminabil.Rolul si limita cunoasterii sunt reduse numai la interpretarea fenomenelor.Filosofiei ii revine sarcina de a sintetiza aceste interpretari, renuntind la tot ce poate fi dincolo de ele;religiei, sarcina de a intretine constiinta acestui incognoscibil, care nu e cunoscut si nici nu poate fi cunoscut vriodata ".Auguste Comte transforma insa agnosticismul metodologic in unul metafizic.Dupa el, nu exista un necunoscut, fiindca indaratul fenomenelor nu mai existanimic care sa constituie acest necunoscut.Teologia si filosofia sunt forme perimate ale cugetarii, care a trecut de mult peste aceste stadii primitive spre a ajunge la stadiul stiintei pozitive.
Toata metafizica pozitivista contine in sine o stranie si organica contradictie. Caci a vorbi de fenomen - adica de ceva care ne apare, phainomenon- si a tagadui existenta a ceia ce ne apare "in fenomen" - noumenon, este cel putinun non-sens.De aceia insisi adeptii imediati ai pozitivismuluicomitianau trebuit sa renunte la aceasta teza radicala, adoptind o metafizica idealista care, inclusa in domeniul cercetarilor pozitiva speciale, sa fie postulata ca integrare adatelor pozitive pentru cunoasterea realitatii integrale.De altfel Comte a fost insusi inconsecvent fata de doctrina sa, intrucit, desi nega religiei orice obiect si orice realitate, a terminat prin a institui el insusi o religie, aceea a "umanitatii zeificate" - le Grand ETRE.
Baza Agnosticismului o formeaza insa idealismul criticist al kantianismului, care tagaduieste posibilitatea cunoasterii prin ratiune a existentei lui Dumnezeu.Cugetarea noastra,zice Kant, e legata de fenomenele sensibile ale intuitiei, timp si spatiu, si de formele categoriale ale inteligentei. Acestea, valabile in cercul fenomenelor, nu-si pot depasi limitele.De aceea mu se poate cunoaste lucrurile in sine, ci numai ceea ce ne apare noua din ele- fenomenele lor.
Absolutul este intangibil si incognoscibil pentru inteligenta noastasi chiar daca, din punct de vederemetodologic,ratiunea noastra postuleaza o fiinta suprema, aceasta nu este decit o simpla idee, un ideal pentru inchegarea, intr-un tot sintetic, a fenomenelor, si nu o realitate.Existenta spatiu si n-are nici un inteles in lumeafenomenelor date in timpsi in spatiu, si n-are nici un inteles in lumea absolutului.
Teoretic deci, Dumnezeu nu se poate cunoaste, nici nu se poate vorbi despre existenta Lui.Intrucit insa din punct de vedere moral, existenta lui Dumnezeu este absolut necesara, si nu ca ideal,ci ca o realitate, aceasta existenta se impune ca o necesitate a ratiunii practice cu atita tarie, incit"lumea ratiunii trebuie suspendata, pentru a face loc credintei", zice Kant.
Deci dupa Kantism, se neaga putinta cunoasterii existentei fiintei divine prin ratiunea teoretica, dar nu si realitatea ei, care este afirmata de ratiunea practica.Aceasta excludere intre stiinta si credsinta, aceasta antonimie intre ratiuneateoretica si cea practica, porneste din dualismul in care se zbate intreaga filosofie kantiana.Cauza acestui dualism sta in reducerea existente numai la lumea fizica.Aceasta reducere insa nu se poate sustinenici macar din punct de vedere al kantianismului.Singur Kant spune:"a vorbi despre ceva care ne apare - fenomenul - fara a exista ceea ce apare - lucrul in sine, noumenonul - ar fi absurd(ibidem)"Insa tot atit de absurd este a afirma ca acest ceva care exista nu se poate cunoaste fiindca cunoasterea este conditia neaparata a existenteiPe realitatea acestei lumi invizibile a lucrurilor in sine se sprijinatot sistemul kantian si a reduce aceasta realitate la simple fictiuni, care sa fie o realitate,fara a fi acel als ob al kantianismului, inseamna a rezema sistemul insusi pe astfel de fictiuni.Aceasta lacuna a cautatKant insusi sa o corecteze, cladind cu credinta acolo unde a crezut ca trebuie sa distruga ratiunea.Deci, nici dinpunct de vedere al idealismului criticist nu se poate nega posibilitatea cunoasterii existentei fiintei divine.
Totusi sint multi care tagaduiesc fie existenta lui Dumnezeu, fie posibilitatea cunoasterii lui, dupa cum altii tagaduiesc necesitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte si posibilitatea si utilitatea acestei cunoasteri. Din prima categorie fac parte materialistii si pozitivistii agnostici, din a doua, fideistii, traditionalistii, intuitionalistii si pragmatistii.
Materialismul monist neaga existenta oricarei alte realitati in afara de materie. Materia este unicul principiu al lumii si singura forma a existentei. Chiar ceia ce numim noi suflet nu este decit o forma derivata si evoluata a materiei.Fireste ca potrivit tezei materialiste, nu poate fi vorba de existenta lui Dumnezeu.
Materialismul este o forma demult perimata.Cugetarea stiintifica moderna a trecut peste eroarea materialista.Materia nu s-a putut organiza de la sine, iar spiritul este o realitate de sine statatoare, pe care materia, daca nu o poate explica nici nu o poate expulza.
Agnosticismul (de la grecescul gnosis si a privativ), profesat de pozitivism, se deosebeste de materialism, se deosebeste de materialism prin ceea ca el nu neaga direct existenta divinitatii, ci o declara inaccesibil cugetarii omenesti si deci necognoscibila. Agnosticismul a aparut intii ca o simpla forma metodologica la Hamilton(filozof kantian englez, 1788-1856), si Huxley(cunoscut naturalist englez, 1825-1895), care preconizaunumai ignorarea absolutului, si a evoluat pina la eliminarea oricarei idei de absolut din sfera existentei, la intemeietorul pozitivizmului, Auguste Comte.O pozitie intermediara reprezinta Herbert Spencer(1820-1903), care este reprezentantul tipic al agnosticismului metodologic.Pentru el absolutul nu se poate cunoaste si nu se va cunoaste niciodata."Filosofia si religia, zice Spenser, in primul capitol al lucrarii SISTEM DE FILOSOFIE SINTETICA, au cautat in zadar sa determine prin notiuni ceea ce este indeterminabil.Rolul si limita cunoasterii sunt reduse numai la interpretarea fenomenelor.Filosofiei ii revine sarcina de a sintetiza aceste interpretari, renuntind la tot ce poate fi dincolo de ele;religiei, sarcina de a intretine constiinta acestui incognoscibil, care nu e cunoscut si nici nu poate fi cunoscut vriodata ".Auguste Comte transforma insa agnosticismul metodologic in unul metafizic.Dupa el, nu exista un necunoscut, fiindca indaratul fenomenelor nu mai existanimic care sa constituie acest necunoscut.Teologia si filosofia sunt forme perimate ale cugetarii, care a trecut de mult peste aceste stadii primitive spre a ajunge la stadiul stiintei pozitive.
Toata metafizica pozitivista contine in sine o stranie si organica contradictie. Caci a vorbi de fenomen - adica de ceva care ne apare, phainomenon- si a tagadui existenta a ceia ce ne apare "in fenomen" - noumenon, este cel putinun non-sens.De aceia insisi adeptii imediati ai pozitivismuluicomitianau trebuit sa renunte la aceasta teza radicala, adoptind o metafizica idealista care, inclusa in domeniul cercetarilor pozitiva speciale, sa fie postulata ca integrare adatelor pozitive pentru cunoasterea realitatii integrale.De altfel Comte a fost insusi inconsecvent fata de doctrina sa, intrucit, desi nega religiei orice obiect si orice realitate, a terminat prin a institui el insusi o religie, aceea a "umanitatii zeificate" - le Grand ETRE.
Baza Agnosticismului o formeaza insa idealismul criticist al kantianismului, care tagaduieste posibilitatea cunoasterii prin ratiune a existentei lui Dumnezeu.Cugetarea noastra,zice Kant, e legata de fenomenele sensibile ale intuitiei, timp si spatiu, si de formele categoriale ale inteligentei. Acestea, valabile in cercul fenomenelor, nu-si pot depasi limitele.De aceea mu se poate cunoaste lucrurile in sine, ci numai ceea ce ne apare noua din ele- fenomenele lor.
Absolutul este intangibil si incognoscibil pentru inteligenta noastasi chiar daca, din punct de vederemetodologic,ratiunea noastra postuleaza o fiinta suprema, aceasta nu este decit o simpla idee, un ideal pentru inchegarea, intr-un tot sintetic, a fenomenelor, si nu o realitate.Existenta spatiu si n-are nici un inteles in lumeafenomenelor date in timpsi in spatiu, si n-are nici un inteles in lumea absolutului.
Teoretic deci, Dumnezeu nu se poate cunoaste, nici nu se poate vorbi despre existenta Lui.Intrucit insa din punct de vedere moral, existenta lui Dumnezeu este absolut necesara, si nu ca ideal,ci ca o realitate, aceasta existenta se impune ca o necesitate a ratiunii practice cu atita tarie, incit"lumea ratiunii trebuie suspendata, pentru a face loc credintei", zice Kant.
Deci dupa Kantism, se neaga putinta cunoasterii existentei fiintei divine prin ratiunea teoretica, dar nu si realitatea ei, care este afirmata de ratiunea practica.Aceasta excludere intre stiinta si credsinta, aceasta antonimie intre ratiuneateoretica si cea practica, porneste din dualismul in care se zbate intreaga filosofie kantiana.Cauza acestui dualism sta in reducerea existente numai la lumea fizica.Aceasta reducere insa nu se poate sustinenici macar din punct de vedere al kantianismului.Singur Kant spune:"a vorbi despre ceva care ne apare - fenomenul - fara a exista ceea ce apare - lucrul in sine, noumenonul - ar fi absurd(ibidem)"Insa tot atit de absurd este a afirma ca acest ceva care exista nu se poate cunoaste fiindca cunoasterea este conditia neaparata a existenteiPe realitatea acestei lumi invizibile a lucrurilor in sine se sprijinatot sistemul kantian si a reduce aceasta realitate la simple fictiuni, care sa fie o realitate,fara a fi acel als ob al kantianismului, inseamna a rezema sistemul insusi pe astfel de fictiuni.Aceasta lacuna a cautatKant insusi sa o corecteze, cladind cu credinta acolo unde a crezut ca trebuie sa distruga ratiunea.Deci, nici dinpunct de vedere al idealismului criticist nu se poate nega posibilitatea cunoasterii existentei fiintei divine.
Alte argumente ale existentei lui Dumnezeu!
Tot ca o repercursiune a Kantianismului se prezinta si fideismul, care nu admite alta cale de cunoastere al lui Dumnezeudecit pe cea a credintei. Reprezentantul tipic al acestei directii este filosoful german Jacobi(1763-1819), si in genere umanisti ca :Hamann, Herder etc."Stiinta, zice Jacobi, este supusa determinismului mecanic si este in interesul ei sa nu existe Dumnezeu. Stiinta, de altfel, nu ofera decit o cunoastere mijlocita si relativa si nu poate demonstra ceva despre fiinta divina.Fiindca a demonstra inseamna a deduce un adevar inferior din altul superior, ceea ce este imposibil in cazul lui Dumnezeu". Eroarea lui Jacobi este evidenta.Fiindca a demonstra nu inseamna numai a deduce ceva inferior din ceva superior, ci si a induce de la inferior catre superior.Obiectia lui Jacobi ar viza cel mult demonstratia ontologica a existente lui Dumnezeu, care e deductiva, si nu si pe cea inductiva, de la efect la cauza, a celorlalte argumente.
Inrudite cu fideismul sunt revelationismul si traditionalismul, care afirma ca ratiunea e de prisos pentru cunoasterea lui Dumnezeu.Aceasta cunoastere o avem fie prin revelatia divina din Sfinta Scriptura, superioara oricareialte demonstratii, fie prin traditia unei revelatii primordiale, care lucreaza de la sine in noi, pentru ajungerea la aceastaconstiinta.
Ca forme ale agnosticismului se prezinta si curentele moderne, intuitionalismul si pragmatismul.Intuismul, introdus in filosofie de Bergson si Le Roy si acceptat in teologiede protestantism liberal si modernismul catolic, afirma ca axistenta lui Dumnezeu ne este data ca fapt intuit de constiinta si nu mai este nevoie de o demonstrare a lui prein ratiune.Cunoasterea prin ratiune constituie o forma inferioara de cunoastere si e restrinsa numai la realitatea sensibila, nu si la cea suprasensibila sau spirituala.
Pragmatismul initiat de cunoscutul psiholog americanWilliam James afirma ca existenta lui Dumnezeu este confirmata de trairea psihica a suprasensibilului religios, careiaratiunea nu are nimic a-i adauga."Experienta religioasa, zice James, afirma contactul cu realitatea divina,Acest contact ni-l da intuitia directa a "invizibilului" caruia ratiunea abstracta nu are si nu poate adauga ceva". Atit intuitionalismul, cit si pragmatismul le raspundem ca intuitia directa o avem si despre lumea fizica, ceea ce nu ne impiedica a o pune in raport cu mijloacele rationale de cunoastere.Iar daca mijloacele rationale nu sint adecvate cunoasterii fiinteidivine, nici nu li se cere aceasta cunoastere, ci numai recunoasterea existentei obiective a fiintei divine.Apropriat intuitionalismului este si misticismul, care tagaduieste ratiunii amestecul in cunoasterea divinitatii.Aceasta cunoastere este un dar special al intuitiei direct prin actul creatiei.De aceea e necesara , mai mult inca, ea este si inutila si daunatoare.Inutila pentru credincios, caruia ii ajunge credinta sa, inutila pentru necredincios, a carui necredinta nu o poate infringe.
Si vatamatoare pentru ca, sau rationalizeaza credinta, dezbracind-o de mister, sau semeteste ratiunea, ridicind-o pina la Dumnezeu.Atitudenea misticismului este in vadita aroare.
Cunoasterea rationala a lui Dumnezeu e si necesara, si posibila.De aceastacunoastere s-a folosit intotdeauna biserica si stiinta teologica.Uneori s-a abuzat.In special in scolastica.De aici, reactia misticismului.In evul Mediu, numai pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu se utilizau 5661de argumente rationale.Fireste, un abuz. Biserica n-a admis decit o parte din ele, din care cele mai cunoscute, denumitede aceea si argumentele clasice, sunt:argumentul cosmologic, teologic, ontologic, istoric, moral si psihologic.
Tot ca o repercursiune a Kantianismului se prezinta si fideismul, care nu admite alta cale de cunoastere al lui Dumnezeudecit pe cea a credintei. Reprezentantul tipic al acestei directii este filosoful german Jacobi(1763-1819), si in genere umanisti ca :Hamann, Herder etc."Stiinta, zice Jacobi, este supusa determinismului mecanic si este in interesul ei sa nu existe Dumnezeu. Stiinta, de altfel, nu ofera decit o cunoastere mijlocita si relativa si nu poate demonstra ceva despre fiinta divina.Fiindca a demonstra inseamna a deduce un adevar inferior din altul superior, ceea ce este imposibil in cazul lui Dumnezeu". Eroarea lui Jacobi este evidenta.Fiindca a demonstra nu inseamna numai a deduce ceva inferior din ceva superior, ci si a induce de la inferior catre superior.Obiectia lui Jacobi ar viza cel mult demonstratia ontologica a existente lui Dumnezeu, care e deductiva, si nu si pe cea inductiva, de la efect la cauza, a celorlalte argumente.
Inrudite cu fideismul sunt revelationismul si traditionalismul, care afirma ca ratiunea e de prisos pentru cunoasterea lui Dumnezeu.Aceasta cunoastere o avem fie prin revelatia divina din Sfinta Scriptura, superioara oricareialte demonstratii, fie prin traditia unei revelatii primordiale, care lucreaza de la sine in noi, pentru ajungerea la aceastaconstiinta.
Ca forme ale agnosticismului se prezinta si curentele moderne, intuitionalismul si pragmatismul.Intuismul, introdus in filosofie de Bergson si Le Roy si acceptat in teologiede protestantism liberal si modernismul catolic, afirma ca axistenta lui Dumnezeu ne este data ca fapt intuit de constiinta si nu mai este nevoie de o demonstrare a lui prein ratiune.Cunoasterea prin ratiune constituie o forma inferioara de cunoastere si e restrinsa numai la realitatea sensibila, nu si la cea suprasensibila sau spirituala.
Pragmatismul initiat de cunoscutul psiholog americanWilliam James afirma ca existenta lui Dumnezeu este confirmata de trairea psihica a suprasensibilului religios, careiaratiunea nu are nimic a-i adauga."Experienta religioasa, zice James, afirma contactul cu realitatea divina,Acest contact ni-l da intuitia directa a "invizibilului" caruia ratiunea abstracta nu are si nu poate adauga ceva". Atit intuitionalismul, cit si pragmatismul le raspundem ca intuitia directa o avem si despre lumea fizica, ceea ce nu ne impiedica a o pune in raport cu mijloacele rationale de cunoastere.Iar daca mijloacele rationale nu sint adecvate cunoasterii fiinteidivine, nici nu li se cere aceasta cunoastere, ci numai recunoasterea existentei obiective a fiintei divine.Apropriat intuitionalismului este si misticismul, care tagaduieste ratiunii amestecul in cunoasterea divinitatii.Aceasta cunoastere este un dar special al intuitiei direct prin actul creatiei.De aceea e necesara , mai mult inca, ea este si inutila si daunatoare.Inutila pentru credincios, caruia ii ajunge credinta sa, inutila pentru necredincios, a carui necredinta nu o poate infringe.
Si vatamatoare pentru ca, sau rationalizeaza credinta, dezbracind-o de mister, sau semeteste ratiunea, ridicind-o pina la Dumnezeu.Atitudenea misticismului este in vadita aroare.
Cunoasterea rationala a lui Dumnezeu e si necesara, si posibila.De aceastacunoastere s-a folosit intotdeauna biserica si stiinta teologica.Uneori s-a abuzat.In special in scolastica.De aici, reactia misticismului.In evul Mediu, numai pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu se utilizau 5661de argumente rationale.Fireste, un abuz. Biserica n-a admis decit o parte din ele, din care cele mai cunoscute, denumitede aceea si argumentele clasice, sunt:argumentul cosmologic, teologic, ontologic, istoric, moral si psihologic.
la veceu ...
Multa minte trebuia sa ai ...
mai bine citeste mai sus de mesjula tau... iar batjocora fata de credinta nu ti-o afisa chiar pe toate forumurile!
Cnd rii m defaim si m'njur
Si'n clocot de mnie ura-si vars,
Potirul lacrimilor se revars
Si-mi primeneste sufletul de zgur,
Atunci Iisus de mine mult se'ndur.
Multa minte trebuia sa ai ...
mai bine citeste mai sus de mesjula tau... iar batjocora fata de credinta nu ti-o afisa chiar pe toate forumurile!
Cnd rii m defaim si m'njur
Si'n clocot de mnie ura-si vars,
Potirul lacrimilor se revars
Si-mi primeneste sufletul de zgur,
Atunci Iisus de mine mult se'ndur.
andrei_ivan82
New Member
dixy;2650 said:
mai copii....ce atatea intrebari...traim intr-o lume rationala...exista ceea ce se vede...ceea ce este dovedit ...restul e pura imaginatie,mijloc de manipulare etc etc...unii spun ca simpla lor existenta este dovada existentei lui(dumnezeu)....eu zic ca e total fals...daca nu am fi existat ar fi fost de acord cu mine?!?!?!!?!?auzi..."crede si nu cerceta"...asta e buna rau....ma intrb oare ...cat am fi evoluat daca s-ar aplica asa ceva??!?!!?raspunsul e clar......exista imaginatie....cat despre dumnezeu..........prea frumos sa fie adevarat......e clar ca e facatura...manipulare
e ca shi in anekdota ceea, uite Puiule marea...undeeeee?
uite-te mai atent!!! ppriveshte, asta este marea!... undeeeeee????
il uda pe Puishor cu apa de mare, vezi asta este marea! o vezi? o simti? ...undeeeeee? mai intreaba Puiu :nebun: ...shi apoi ii baga capul in mare, shi-l spala cu marea...cred ca va aminititi bancu? :he:
shi din nou aceeashi intrebare ...Undeeeeeee???
karoci...shi mai pe scurt, am mai vazut pe la cineva in iscalitura ceva de genul asta, nu tzin minte exact da redau sensul...
o strigat unu, gandesc, deci EXIST!!!! Universul so uitat la dansu shi tipa io dzis, shi? care-i problema?
cam asha ceva, mi-a placut fraza :bravo:
uite-te mai atent!!! ppriveshte, asta este marea!... undeeeeee????
il uda pe Puishor cu apa de mare, vezi asta este marea! o vezi? o simti? ...undeeeeee? mai intreaba Puiu :nebun: ...shi apoi ii baga capul in mare, shi-l spala cu marea...cred ca va aminititi bancu? :he:
shi din nou aceeashi intrebare ...Undeeeeeee???
karoci...shi mai pe scurt, am mai vazut pe la cineva in iscalitura ceva de genul asta, nu tzin minte exact da redau sensul...
o strigat unu, gandesc, deci EXIST!!!! Universul so uitat la dansu shi tipa io dzis, shi? care-i problema?
cam asha ceva, mi-a placut fraza :bravo:
QoderoBay
Member
Cred ca cel mai important este sa fii sigur de un lucru, si sa fii pe o pozitie, ori ateu care nu crede deloc in Dumnezeu, ori sa crezi cu adevarat.
Poate e mai bine sa nu crezi pentru ca atunci nu exista nici Diavolul si atunci nu avem de ce sa ne temem. Si decat sa traiesti o viata mica de 80 de ani si sa te temi de Diavol e mult mai bine sa nu crezi nimic, si sa nu ne temem de nimic, caci datorita acestei frici noi suntem manipulati de biserica, cu pacatul, cu dracul si alte prostii din acestea.
Dar daca e sa luam logic. Daca eu as fi Dumnezeu, si eu am creat aceasta lume, si Universul, si eu sunt Absolutul - m-as intreba, de ce sa ma arat eu unui om, care afirma ca nu crede despre existenta mea? doar ca sa-i demonstrez? mai bine astept 80 de ani cand el va muri si atunci va afla adevarul, si in plus eu l-am creat si acum daca m-as arata lui, cu toata puterea l-as putea speria, si el va trai toata viata in frica si se va teme de mine, cu toate ca eu il iubesc. Mai bine nu ma arat. Iata este acolo o batranica care ceva m-a rugat, cred ca voi trimite un inger sa o ajute.
In plus, 90% din informatia pe care o percepem este cea vizuala, iar eu nu-mi pot vedea ceafa, ultravioletul, dapoi inca si pe Dumnezeu.
Poate e mai bine sa nu crezi pentru ca atunci nu exista nici Diavolul si atunci nu avem de ce sa ne temem. Si decat sa traiesti o viata mica de 80 de ani si sa te temi de Diavol e mult mai bine sa nu crezi nimic, si sa nu ne temem de nimic, caci datorita acestei frici noi suntem manipulati de biserica, cu pacatul, cu dracul si alte prostii din acestea.
Dar daca e sa luam logic. Daca eu as fi Dumnezeu, si eu am creat aceasta lume, si Universul, si eu sunt Absolutul - m-as intreba, de ce sa ma arat eu unui om, care afirma ca nu crede despre existenta mea? doar ca sa-i demonstrez? mai bine astept 80 de ani cand el va muri si atunci va afla adevarul, si in plus eu l-am creat si acum daca m-as arata lui, cu toata puterea l-as putea speria, si el va trai toata viata in frica si se va teme de mine, cu toate ca eu il iubesc. Mai bine nu ma arat. Iata este acolo o batranica care ceva m-a rugat, cred ca voi trimite un inger sa o ajute.
In plus, 90% din informatia pe care o percepem este cea vizuala, iar eu nu-mi pot vedea ceafa, ultravioletul, dapoi inca si pe Dumnezeu.
andrei_ivan82
New Member
ce frumos suna mesajul lui qoderobay....sincer mi-as dori sa existe dumnezeu!!....
fiecare il vede pe dumnezeu in felul sau, unu il vede in icoane shi cruci, altul il vede in copaci shi Iarba, unu tine post, altu maninca gustos. Foarte mult depinde de caracterul omului. Adica in primul rind trebuie sal ai pe dumnezeu in tine, shi pe urma poti sa crezi. Dar cand Dumnezeul din tine itzi arata cum din mina itzi zboara ultimul leu cam iti pierzi increderea in el.
, unu tine post, altu maninca gustos. Foarte mult depinde de caracterul omului. Adica in primul rind trebuie sal ai pe dumnezeu in tine, shi pe urma poti sa crezi. Dar cand Dumnezeul din tine itzi arata cum din mina itzi zboara ultimul leu cam iti pierzi increderea in el.shtiu ca exista dumnezeu, tot asha cum shtiu ca maine va rasari soarele. el e in mine. il simt cand ma bucur, cand plang. shtiu ca exista in afara oricaror biserici, canoane, religii. el pur shi simplu exista. el reprezzinta inceputul, timpul, fortza, mishcarea, echilibrul, binele shi raul. el este sinele suprem.
Cred intr-o putere creatoare, insa nu a lui Dumnezeu. Nimeni nu poate zice ca dumnezeu exista, pentru ca nu e obiect care poate fi pipait, vazut, s-au simtit. Cred in teoria big Bangului,in puterea autocreatiei universului, corpuri ceresti, galaxii, stele...imi pare mai credibil.
Bad And Mad
fundamentalist :)
Ba da, poate fi simtit; Nu e nevoie sa fii ascet ca sa ai si tu o experienta cu Dumnezeu, frecventeaza Biserica si vei simti harul Duhului Sfant;
irinita;149364 said:
Parerea mea este ca ateii nu cred in Dumnezeu pentru ca refuza sa recunoasca un "CEVA" superior constiintei lor.
Este mai usor sa crezi intr-o scorneala prin care te-ai considera superior tuturor decat intr-un Dumnezeu in fata caruia trebuie sa te smiresti.
adrenalina
fara aripi
eu nu procep de ce teoaria evolutionsita ti se pare ca ne face superiori cuiva... militant, sa fim seriosi, poate ar fi cazul sa terminam cu infantilismul asta de superior, inferior, supus cuiva sau nu... avem ceva mult mai aproape de noi care ameninta si asta este insasi natura... pana l Dumnezeu o mai avem cel putin pe ea...