johann_moritz
Member
Totalitarismul si utopia
Exista in primul fragment un cuvant care ma nedumireste si care este cauza perplexitatii mele in fata unei asemenea carti: nostalgie. Ce ma nedumireste nu este cuvantul in sine ci contextul in care e intrebuintat, nostalgia dupa URSS.
Eu nu sunt nostalgic dupa Romania ceausista, de altfel nici nu as putea fi: nostalgia urmeaza unei experiente directe, ori eu aveam 8 ani atunci cand a cazut Ceausescu; nu sunt nostalgic dupa acea Romanie pentru ca nu am cunoscut-o pe viu. Dar mai e vorba si de altceva. Dupa 1990 am ajuns incetul cu incetul sa urasc acea Romanie, atat prin prisma unei cercetarii, hai sa zicem istorice, asupra ei, dar mai ales ca urmare a frustrarilor zilnice acumulate din confruntarea cu un trecut care refuza sa moara. Nu m-am izbit de comunism, dar ma cuprinde disperarea izbindu-ma zilnic de ce a ramas din el si atunci, de multe ori ma intreb cat de mare trebuie sa fi fost frica de l-au suportat oamenii atata vreme. Prin urmare sunt sigur, daca traiam sub comunism l-as fi urat mult mai mult decat il urasc acum, orice fel de nostalgie potentiala este exclusa. Asa incat eu unul nu inteleg care e izvorul nostalgiei dupa URSS.
Ma gandesc ca si acest URSS ar trebui definit (poate ca in carte este definit): vorbim de un URSS "apolitic" al cunoscutilor si al prietenilor, al oamenilor obisnuiti de pe strada, sau de entitatea istorica a URSS-ul comunist? Pentru ca acea ruptura intre viata publica si viata privata, specifica totalitarismului, face imposibila orice relationare directa intre concluziile cu privire la una si cele privind-o pe cealalta: orice extrapolare trebuie sa tina seama mai intai de relatia dintre cele doua; de multe ori manifestarile din viata privata erau refulari sau chiar proteste la adresa unei vieti publice dictate de o ideologie care nu accepta orice raport sau comportament uman. Nu orice gest ar trebui sa ne faca nostalgici dupa URSS sau comunism, pentru ca de multe ori in spatele acestor gesturi se ascunde de fapt dorinta de a evada din URSS si din comunism.
Ultimul fragment, post scriptumul, este probabil cel mai important, dar si cel mai atacabil. Si am sa ma opresc asupra catorva afirmatii.
Incerc sa imi inchipui ce ar spune zecile de milioane de oameni ucisi in numele comunismului si cei un miliard si jumatate care atata vreme nu fost impiedicati sa creeze, sa gandeasca sau se se exprime liber, nevoiti sa traiasca cu teama ca isi vor pierde libertatea sau chiar viata pentru un cuvant scapat aiurea sau pur si simplu din capriciul vreunui acitvist de partid, nevoiti sa isi ascunda dispretul, sa isi inghita furia, complet neputinciosi in fata unui partid-stat si a unor lideri-dumnezeu. Cum puteti spune ca o societatea in care frica si minciuna sunt singurii factori reglatori ai vietii este una ca oricare alta, nici mai buna, nici mai rea?
Cum puteti afirma asa ceva despre o societate care s-a intors cu atata furie si pofta de distrugere asupra ei insisi si asupra omului, o societate definita de cultul personalitatii, colectivizare, gulag, KGB, revolutii culturale, o societate in care a existat atat de mult dispret pentru viata individului si in care destinul omului a fost pus aproape in intregime la dispozitia unor fanatici semianalfabeti, in care Viata insasi a fost intrerupta din cursul sau natural pentru a fi pusa in chingi si fortata sa se indrepte catre un ceva hotarat de bolnavi la minte?
De fapt ce vreau sa spun: comunismul nu este raul absolut, dar ceea ce au trait popoarele din est nu a fost doar comunism, ci comunism totalitar. Si totalitarismul, fie ca e de dreapta sau de stanga, este raul absolut. Ceea ce numesc eu "raul absolut" nu este ideologia lui Marx, ci experienta istorica a comunismului, adica viata in URSS si in celelalte URSS-uri mai mici sau mai mari. Poate ca acum veti intelege mai bine nedumerirea mea in fata nostalgiei pentru URSS. Cine ar putea purta nostalgie Iadului, in afara de diavol insusi?
De fapt ce vreti dumneavoastra sa spuneti? Ca intre comunismul nostru si evul mediu occidental nu exista diferente? Caci sunt de acord cu asta: intre Inchizitie si Biroul Politic al PCUS diferentele tin de nuante (si de mijloace), la fel intre Torquemada si Stalin.
De fapt care este crima cea mai mare a comunismului? Crima sa cea mai mare nu sunt pana la urma nici lagarele, nici umilintele, nici foamea, ci aceea ca a oprit istoria in loc in mod deliberat si a tinut omul prizonier unei idei. Lagarele au fost doar un mijloc, foamea - rezultatul unei erori de calcul. Afirmatiile mele pot parea monstruoase, dar de fapt ele nu fac decat sa arate pana unde a ajuns monstruozitatea comunismului: pana acolo unde "a ucide" este cel mai mic dintre pacate. Crima sa cea mai mare nu a fost ca i-a ucis pe unii, ci la ce i-a fortat pe cei vii sa traiasca.
PS: Oricum, am devenit curios. Daca am sa pun mana pe carte, am sa o citesc.
Exista in primul fragment un cuvant care ma nedumireste si care este cauza perplexitatii mele in fata unei asemenea carti: nostalgie. Ce ma nedumireste nu este cuvantul in sine ci contextul in care e intrebuintat, nostalgia dupa URSS.
Eu nu sunt nostalgic dupa Romania ceausista, de altfel nici nu as putea fi: nostalgia urmeaza unei experiente directe, ori eu aveam 8 ani atunci cand a cazut Ceausescu; nu sunt nostalgic dupa acea Romanie pentru ca nu am cunoscut-o pe viu. Dar mai e vorba si de altceva. Dupa 1990 am ajuns incetul cu incetul sa urasc acea Romanie, atat prin prisma unei cercetarii, hai sa zicem istorice, asupra ei, dar mai ales ca urmare a frustrarilor zilnice acumulate din confruntarea cu un trecut care refuza sa moara. Nu m-am izbit de comunism, dar ma cuprinde disperarea izbindu-ma zilnic de ce a ramas din el si atunci, de multe ori ma intreb cat de mare trebuie sa fi fost frica de l-au suportat oamenii atata vreme. Prin urmare sunt sigur, daca traiam sub comunism l-as fi urat mult mai mult decat il urasc acum, orice fel de nostalgie potentiala este exclusa. Asa incat eu unul nu inteleg care e izvorul nostalgiei dupa URSS.
Ma gandesc ca si acest URSS ar trebui definit (poate ca in carte este definit): vorbim de un URSS "apolitic" al cunoscutilor si al prietenilor, al oamenilor obisnuiti de pe strada, sau de entitatea istorica a URSS-ul comunist? Pentru ca acea ruptura intre viata publica si viata privata, specifica totalitarismului, face imposibila orice relationare directa intre concluziile cu privire la una si cele privind-o pe cealalta: orice extrapolare trebuie sa tina seama mai intai de relatia dintre cele doua; de multe ori manifestarile din viata privata erau refulari sau chiar proteste la adresa unei vieti publice dictate de o ideologie care nu accepta orice raport sau comportament uman. Nu orice gest ar trebui sa ne faca nostalgici dupa URSS sau comunism, pentru ca de multe ori in spatele acestor gesturi se ascunde de fapt dorinta de a evada din URSS si din comunism.
Ultimul fragment, post scriptumul, este probabil cel mai important, dar si cel mai atacabil. Si am sa ma opresc asupra catorva afirmatii.
Mai nti, lumea n care am trăit nu a fost nici att de rea şi nici att de bună pe ct cred unii sau alţii.
Incerc sa imi inchipui ce ar spune zecile de milioane de oameni ucisi in numele comunismului si cei un miliard si jumatate care atata vreme nu fost impiedicati sa creeze, sa gandeasca sau se se exprime liber, nevoiti sa traiasca cu teama ca isi vor pierde libertatea sau chiar viata pentru un cuvant scapat aiurea sau pur si simplu din capriciul vreunui acitvist de partid, nevoiti sa isi ascunda dispretul, sa isi inghita furia, complet neputinciosi in fata unui partid-stat si a unor lideri-dumnezeu. Cum puteti spune ca o societatea in care frica si minciuna sunt singurii factori reglatori ai vietii este una ca oricare alta, nici mai buna, nici mai rea?
Cum puteti afirma asa ceva despre o societate care s-a intors cu atata furie si pofta de distrugere asupra ei insisi si asupra omului, o societate definita de cultul personalitatii, colectivizare, gulag, KGB, revolutii culturale, o societate in care a existat atat de mult dispret pentru viata individului si in care destinul omului a fost pus aproape in intregime la dispozitia unor fanatici semianalfabeti, in care Viata insasi a fost intrerupta din cursul sau natural pentru a fi pusa in chingi si fortata sa se indrepte catre un ceva hotarat de bolnavi la minte?
De fapt ce vreau sa spun: comunismul nu este raul absolut, dar ceea ce au trait popoarele din est nu a fost doar comunism, ci comunism totalitar. Si totalitarismul, fie ca e de dreapta sau de stanga, este raul absolut. Ceea ce numesc eu "raul absolut" nu este ideologia lui Marx, ci experienta istorica a comunismului, adica viata in URSS si in celelalte URSS-uri mai mici sau mai mari. Poate ca acum veti intelege mai bine nedumerirea mea in fata nostalgiei pentru URSS. Cine ar putea purta nostalgie Iadului, in afara de diavol insusi?
De fapt ce vreti dumneavoastra sa spuneti? Ca intre comunismul nostru si evul mediu occidental nu exista diferente? Caci sunt de acord cu asta: intre Inchizitie si Biroul Politic al PCUS diferentele tin de nuante (si de mijloace), la fel intre Torquemada si Stalin.
De fapt care este crima cea mai mare a comunismului? Crima sa cea mai mare nu sunt pana la urma nici lagarele, nici umilintele, nici foamea, ci aceea ca a oprit istoria in loc in mod deliberat si a tinut omul prizonier unei idei. Lagarele au fost doar un mijloc, foamea - rezultatul unei erori de calcul. Afirmatiile mele pot parea monstruoase, dar de fapt ele nu fac decat sa arate pana unde a ajuns monstruozitatea comunismului: pana acolo unde "a ucide" este cel mai mic dintre pacate. Crima sa cea mai mare nu a fost ca i-a ucis pe unii, ci la ce i-a fortat pe cei vii sa traiasca.
Iarasi intreb: ce inseamna sa iti asumi experienta comunista? Pentru ca atunci cand vorbim de trecutul comunist al Romaniei sau al altor tari, termenul de exorcism mi se pare mult mai indicat.Faţă de această lume din care am ieşit nu ar trebui să ne raportam cu ură, dispreţ, dragoste sau ignoranţă, ci trebuie doar să ncercăm să o nţelegem şi să ne-o asumăm.
Atunci cand vorbiti de lumea in care am intrat va referiti la capitalism in genere sau la capitalismul vestului articulat pe mostenirea comunista a estului?faptul că, din punctul meu de vedere, ntre lumea din care am ieşit şi lumea n care am intrat nu există o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj...
PS: Oricum, am devenit curios. Daca am sa pun mana pe carte, am sa o citesc.