Voronin: "Comportamentul Romaniei astazi bate la ochi pentru toata Europa"
Voronin: "Comportamentul Romaniei astazi bate la ochi pentru toata Europa"
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, si-a declarat disponibilitatea de a se aseza la "masa tratativelor" cu omologul sau roman Traian Basescu, intrucit considera ca tensiunile din relatiile bilaterale sunt artificiale, iar "comportamentul Romaniei bate la ochi pentru toata Europa".
Tensiunile din relatiile moldo-romane sunt intretinute artificial de presa si de catre politicieni de la Chisinau platiti regulat si cu bani grei de catre romani, a declarat vineri seara presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, in cadrul unei emisiuni difuzate de televiunea NIT, una dintre televizunile private de la Chisinau cu o orientare proprezidentiala, transmite corespondentul NewsIn la Chisinau.
Presedintele moldovean a spus ca este gata "in orice moment - miine, poimine - sa se aseze cu domnul Basescu in fotoliu, la masa de tratative, pentru a elimina aceste probleme".
"Si cred ca o vom face - vom fi nevoiti sa facem acest lucru - pentru ca comportamentul Romaniei astazi bate la ochi pentru toata Europa", a apreciat Voronin.
Presedintele moldovean a recunoscut totusi ca "drumul spre Uniunea Europeana trece prin Romania", chiar daca Chisinaul are acum acces la vize de tranzit si alte facilitati la regimul de vize. "Aspiratiile noastre europene trebuie sa fie civilizate si noi nu ne putem purta asa cum se poarta cineva la Bucuresti - noi trebuie sa fim mai presus de acest comportament", a declarat presedintele Voronin, fara a spune la cine anume se refera.
Voronin a precizat ca scopul guvernarii de la Chisinau "nu este de a intoarce Moldova lui Stefan cel Mare, chiar daca acesta ar fi un act istoric foarte just".
"Noi avem ca scop sa ne integram in Europa unita, mare, si acolo va fi si Moldova lui Stefan cel Mare si vor fi si multe alte state - in asa directie, in asa sens si cu asa scopuri eu sunt gata in orice zi sa deschid relatiile, sa trecem de aceasta pagina care astazi e cam rau scrisa, sa trecem la o pagina curata si sa incepem relatiile normale", a afirmat Voronin.
Pe de alta parte, seful statului moldovean s-a aratat foarte multumit de vizita de acum citeva luni a primului-ministru al Romaniei, Calin Popescu-Tariceanu. "Discutiile cu dumnealui mi-au lasat o impresie foarte buna - e o persoana foarte interesanta si, in relatiile legate de tara noastra, are scopuri nobile si atractive pentru noi - si in domeniul investitiilor, si in domeniul business-ului, si in domeniul intreprinderilor mixte -, a mai spus Vladimir Voronin. "Si ce m-a impresionat foarte mult este ca el nu a atins deloc in discutiile noastre toate pozitiile acestea neorevansiste care astazi sunt promovate de alti demnitari, de conducerea Romaniei", a subliniat Voronin.
"Noi nu putem sa umblam tot timpul sa ne inchinam - ca suntem micuti si a aparut, in loc de un frate mai mare de la Est (Rusia - n.r), o sora vitrega in partea Occidentului. Noi vom raspunde adecvat la toate incercarile de a diminua rolul si pozitia Moldovei in lume, de a diminua Moldova ca tara independenta si suverana", a mai spus presedintele moldovean.
Voronin considera ca recensamintul populatiei care a avut loc la 1 octombrie 2004 a echivalat cu un eventual referendum cu privire la felul in care se identifica locuitorii Republicii Moldova. În cadrul acelui recensamint, 2,1% din respondenti s-au declarat ca fiind romani. "Aceasta cifra raspunde la toate intrebarile", a comentat presedintele moldovean. "Aceasta cifra am discutat-o cu presedintele Basescu si l-am intrebat: 'Domnule presedinte, citi bani trebuie sa mai bagati in Moldova ca sa ajungeti macar la 12 procente? Si citi ani va dura, daca in 15 ani ati ajuns la 2,1%?' ", a spus Voronin.
Liderul de la Chisinau si-a reiterat si pozitiile referitoare la limba moldoveneasca. ”Noi de 650 de ani suntem moldoveni si limba noastra este moldoveneasca. Daca limba romana este stra-stra-stra-nepoata limbii moldovenesti - asta nu este problema noastra, ci problema Romaniei. Lasa ei sa se conformeze acestor lucruri, dar nu noi - pentru ca noi am fost si vom ramine moldoveni", a mai spus presedintele Vladimir Voronin, opinind ca daca Romania si-ar reboteza limba de stat in "limba moldoveneasca", acesta ar fi un adevar istoric, pentru ca "la Alba Iulia, timp de trei zile, s-a discutat cum trebuie sa fie numita limba statului nou-format roman".
Pe de alta parte, in contextul polemicilor legate de proiectul de lege prin care se interzice persoanelor cu cetatenie multipla sa detina functii publice in Republica Moldova, presedintele Voronin a declarat in mod official ca nu detine nici cetatenia romana, nici cetatenia rusa.
Referindu-se la incidentul de la frontiera moldo-romana, din 12 octombrie, cind trei delegatii oficiale din Romania nu au fost lasate sa intre in Republica Moldova pentru a participa la hramul Chisinaului, presedintele Voronin a marturisit ca a fost "sincer revoltat" sa auda despre acest incident si a negat ca delegatiile din Romania au fost oprite la indicatia sa.
"Pe masura ce am aprofundat cazul, am constatat ca delegatia romana de fapt s-a purtat foarte obraznic, membrii acesteia nedorind sa prezinte actele de identitate granicerilor moldoveni si spunind ca merg 'in Basarabia lor' ", a explicat Voronin, contraatacind: "Pe de alta parte, am mai aflat ca 300-400 de moldoveni sunt retinuti in fiecare zi la frontiera romana sau sunt tinuti cite 8-9 ore la vama, iar vamesii romani le spun ca, daca ar avea pasaport romanesc, ar trece liber si nu ar avea probleme", a mai spus presedintele moldovean.