Sunt un castan,odrasla insingurata a naturii tanjind dupa mangaieri frugale.....sunt un castan nobil,cu trunchi vanjos si coaja tare,coroana imi atarna pioasa peste drumuri cersand priviri.Respir cu tot pieptul in vant,iar primavara feciorelnicele-mi flori allb-verzui,exotice prin infatisarea lor emana mirosuri patrunzatoare,asemenea unor prevestiri nelinistitoare si grave.Iar in octombrie,pretioasele-mi fructe tepoase cad asemenea unor greutati fatale,fructe pentru care baietii se incaiera si pe care stapanul meu le prejeste in odaia sa obscura,fara a-mi putea urmari copii in tot acest ritual dezlantuit,sub flacari monopolizate.
Dar cel mai greu moment al vietii mele e sa privesc cum trecatori isi ridica de-a lungul meu privirea lor grea si amara(uneori plina de uimire in fata singuratatii mele),zambind,cazuti pe ganduri si apoi se pierd din nou in lumea din care vin...